Atitudinea pozitiva

salcia spune:

Eu le dau dreptate lui Andries si Miannei, e foarte greu sa te detasezi de familie, si mai ales de cei foarte apropiati (parinti, frati, dar mai ales parinti). E greu pentru ca de fapt familia e un construct cultural si social, care implica mult mai mult decat simpla legatura biologica. Din pacate, in unele cazuri, in afara de aceasta legatura nu prea mai e nimic altceva care sa te lege de familie, insa e foarte greu sa constientizezi acest lucru, chiar daca ai o relatie toxica si distructiva (de ex. parinti abuzivi etc.). E o povara uriasa, care lasa urme foarte adanci, si nu are legatura cu varsta victimei.

Am tot urmarit intr-o vreme un topic foarte interesant si util aici pe forum, despre "copilul captiv", acolo am citit povesti cutremuratoare si citind am inteles multe lucruri, inclusiv cat de greu e sa iesi dintr-o relatie abuziva, in care abuzatorul e parintele. Am vazut femei cu o anumita varsta, cu familie, cu copii, cu cariera, femei realizate, eventual plecate de multa vreme din tara, pe care le darama un telefon primit de la parintele "toxic". E extrem de greu sa tai orice legatura cu parintii, chiar daca intelegi anumite lucruri si chiar daca ei iti fac in continuare rau.

Bineinteles ca e foarte greu sa iesi si dintr-o relatie abuziva cu partenerul, dar e alt tip de "bagaj" emotional, ca sa spun asa. In plus ai si mai mult sprijin institutional si chiar social - nu prea exista institutii care sa protejeze persoanele majore de proprii parinti, in schimb exista un potential stigmat social daca nu vrei sa mai ai de-a face cu parintii (pe principiul "haide, lasa-i, sunt in varsta, iarta-i, esti copilul lor, sangele apa nu se face" etc.). Daca tu spui intr-un grup ca acum 20 de ani ai decis sa nu mai niciun fel de legatura cu parintii, se vor gasi destui care sa se uite stramb si sa creada ca exagerezi (si problema nu e asta, ce cred altii, ci ca de multe ori copiii captivi asta simt si ei, adica le e greu sa faca pasul decisiv). Oricum, in multe cazuri s-ar putea sa existe o legatura intre cele doua tipuri de abuzuri - cel parental si cel exercitat de partener.

andacos spune:

Salcia exact spre acel subiect simt si eu ca se indreapta discutzia!

Ramin la parerea mea ca e la fel d egreu sa iesi dintr-o relatzie abuziva cu partenerul!

Personal am alte conceptzii si principii,asa ca nu voi insista nici pe tema "copilului captiv" si nici pe legarea in eternitate de partenerul abuztiv!

Cine vrea poate,cu sau fara ajutor,totul e sa vrei!

Dana

www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

Andries spune:

Salcia tu ai spus mai clar ce doream sa spun eu. Dana sincer nu stiu si Doamne Ajuta sa nu stiu vreodata.

Si ca sa revenim la atitudinea pozitiva fata de viata, pentru a putea sa te bucuri de acele lucruri marunte care pana la urma pot face diferenta, in cazul in care ai niste rani, trebuie sa faci curat in urma ta, tu cu tine. Daca ai reusit sa "rupi puntile" e ok, viata merge inainte, dar daca inca nu stii "pana unde sa trag gardul" te cam invarti in cerc. Eu slava domnului nu am avut parte de astfel de dileme, dar am vazut la altii si nu vreau sa ajung sa merg cu papucii aia. Dar eu tot cred ca vitaminele si mersul pe jos ajuta din simplul motiv ca ai un aport crescut de oxigen Sau macar daca nu stii cum sa rezolvi problema azi, poti sa spui o sa fac ceva pentru asta in 2015 si intre timp ma pun la adapost, poate ajuta.

nelia spune:

Da, Dana, sint de acord cu tine. Dar tin sa precizez ca, in general, ajungi intr-o casatorie abuziva sau o relatie abuziva tocmai pentru ca ai fost intr-o familie in care parintii au procedat la fel. Deci, din punctul meu de vedere, iti ia mult mai mult timp sa iesi dintr-o relatie sau o casatorie abuziva pentru ca traind intr-o familie abuziva iti ia mult timp sa ajungi la cauza suferintei tale. Iar cind ai ajuns trebuie sa refaci tot procesul, caci eu nu cred ca la 18 ani pleci de acasa si gata, ai rezolvat, ai iesit de sub tutela parintilor. Ceea ce traieste copilul in familie il urmareste intr-un fel sau altul toata viata, ca sa nu mai spun ca s-a depus straturi-straturi si l-a format.

Eu sint optimista, sigur ca se poate iesi oricind din cercul abuziv, sa te descoperi cine esti tu in realitate si sa-ti traiesti viata asa cum vrei, cum simti si cum trebuia sa o traiesti de la inceput. Numai ca e nevoie de timp pentru asta, e nevoie de lucru cu tine, e nevoie sa intilnesti si conjuncturi in viata care sa te ajute sau sa fii capabil sa creezi conditiile necesare.

Cel care intra adult intr-o relatie abuziva, dar a trait intr-o familie 'normala', are dezvoltat o forma de atasament sanatos pentru ca i s-a format sanatos, modelele au fost sanatoase, 'vede' relativ repede cauza nefericirii, e capabil sa gaseasca cai de iesire si iese relativ repede. Insa cel care toata viata a trait viata programata de altii si nu cea dorita de el, poate chiar si in abuz, ii este mult mai greu sa iasa si nici nu are toate instrumentele de care are nevoie ca sa gaseasca solutii... si da, de multe ori nici nu vede adevarul. Iese dintr-o relatie, intra in alta, devine el singur pe rind victima si abuzator, dar pina nu se intoarce la radacina raului si nu incepe de acolo procesul de eliberare, sansele sa-i fie bine si in relatii sanatoase sint mici pentru ca dependenta lui afectiva si modul in care s-a format il face sa repete la infinit patern-ul.

Si, ca sa revin la subiect, degeaba ii spui unui om care e intr-o situatie negativa ca uite, faci asa si asa si obtii o atitudine pozitiva, daca el nu poate iesi din negativul lui. Nu poate!

mianna spune:

si ti se pare ca eu vorbeam de majoratul abuzatorului?

din fericire n-am trecut prin asta, dar am mai citit una-alta, si mai ales zecile de descrieri de aici de pe forum, unele cutremuratoare, de la copilul captiv. prea putini, daca nu deloc, inteleg, la acea varsta frageda si in lipsa unui ajutor extern, ce i-a lovit. ei cresc in aceasta notiune de "normalitate" si au nevoie de mult si dureros efort s-o identifice mai intai, si abia apoi s-o inlocuiasca cu adevarata normalitate. nu-i chiar atat de simplu cum pare intorsul spatelui.

andacos spune:

Cam sa ceva,ca ai scris alambicat rau !

Eu v-as ruga sa cititzi cu atentzie ce am spus,repet(ca nu stiu cumsa dau quote de alea multiple):

-iesi mai repede (si nu neaparat mai usor)de sub tutela parintzilor abuzatori decit dintr-o casnicie abuziva

-am spus ca la 18 ani intorci FIZIC spatele parintzilor si potzi merge mai departe!

Repet,oricne vrea poate!Cu sua fara ajutor!Important e sa-si stabileasca tzelul!

Dana

www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

nelia spune:

Si eu cred ca orice poate, dar nu cred ca oricine poate fara ajutor. Insa, din pacate, sint si situatii in care raul e mare si, desi nu e iremediabial, nu primeste ajutorul in timp util...

mihaela_s spune:

Eu cred ca sunt situatii si situatii si e foarte greu de generalizat. Un copil e dependent de patrintii sai material, pana se poate intretine singur. Insa moral va fi mereu dependent de ei.

Cand e dependent de un parinte abuzator, a crescut cu asta, nu stie la 18 ani ca e abuzat numai daca are si o alta scara de valori cu care sa faca comparatie. Din fericire acum in tot mai multe tari copiii au la scoala cursuri despre asta si isi pot da mai usor seama...dar din nefericire sunt inca multe tarile in care asta nu exista, informatia adica. Iar copilul acela degeaba ajunge la 18 ani caci nu stie ca e abuzat. Si merge asa mai departe.

In plus relatiile parinte-copil sunt pana la varsta maturitatii oarecum de "conducator-condus" sau dependenta daca vreti. Ceea ce cam ramane si dupa varsta maturitatii copilului, pentru ca mereu parintele va fi cel mai intelept, care va tinde sa dea sfaturi copilului si sa fie "ascultat". Ori in relatia sot-sotie asta nu este, acolo partenerii sunt egali, cel putin teoretic.

Cum ziceam eu am iesit dintr-o relatie de casnicie abuziva. Am crescut intr-o familie in care nu am fost abuzata, nu stiam ce inseamna abuzul psihic. Am stat 8 ani in acea casnicie pana am inteles ca nu e ceea ce asteptam eu. Nu stiam ca sunt abuzata psihic, nu citisem niciodata de asa ceva, nu auzisem in jurul meu asa ceva. Aveam sa aflu la doi ani dupa divort. Dar am putut compara cu relatiile din alte familii, cu ceea ce simteam eu ca nu e asa cum trebuia. M-am trezit intr-o zi ca nu ma mai regaseam...nu mai eram eu. Si atunci am zis stop. Am plecat cu copilul si nu m-am mai intors. Timp de 2 ani incercasem sa ii explic ce doresc, ce simt, ce nu e bine. Dar degeaba.

Insa un copil nu stiu daca poate face asa cu un parinte. Cred ca e teribil de greu. Acolo e si o datorie morala, ceea ce intre doi soti la urma urmai nu este.

Aqai spune:

Mihaela, exact pentru asta amre-deschis la un moment dat discutia despre relatiile abuzive. Pentru ca o multime de femei pur si simplu nu isi dau seama la timp ce li se intampla. Unele niciodata :(

Selene_Bunny spune:

Draga Happy_in_TO:

Acesta este motivul pentru care te-am rugat sa imi spui ce flori si culori iti plac: https://picasaweb.google.com/106847915526522394338/QuillingSpecial#5703171704506104754

Sper sa iti placa ce a iesit, e din toata inima.



http://razedesperanta.wordpress.com/" target="_blank">Blogul meu - de la noi, pentru ei!

http://bazar.desprecopii.com/index.asp" target="_blank">Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...