Atitudinea pozitiva

ladyJ spune:

Da, Selene, pot intelege.

Discutia cu Clujul a aparut cand tu spuneai ca nu ai bani de terapie. Eu stiam de scoala mamelor si de ce si-a propus acest proiect, ti-am dat link sa te lamuresti. Din pacate, in Braila nu exista. Stiind ca tu mai ai rude la Cluj, ti-am sugerat sa mergi acolo. Ca puteam zice sa mergi la Bucuresti, dar iti era si mai greu asa.

Citeam cu atentie toate sfaturile care ti s-au dat la subiectele trecute si vedeam ca blochezi. Poate tu nu iti dai seama, dar efectiv blochezi orice sfat care vorbeste despre a lua atitudine, a te misca, a actiona. Am impresia ca te invarti in cerc si nu gasesti iesirea. Trebuie sa faci cumva sa-ti revii, si singura idee care mi-a venit a fost sa te trimit la cluj, sa stai de vorba cu cineva acolo. Uneori avem nevoie de asta, cand suntem complesiti. Iar tu esti coplesita.

Mie imi pare rau ca o fata inteligenta ca tine nu poate vedea si frumosul din viata. E pacat, timpul asta nu ti-l da nimeni inapoi. Uita-te spre tine, fa-ti o lista cu calitatile tale si repetati-le pana devii constienta de ele. Ai nevoie sa capeti incredere in tine. Ai nevoie sa iti recapeti curajul. Este greu dar este posibil.

Caut sa vad ce gasesc in Braila, poate dau peste ceva. Daca gasesc, iti trimit.

aschiutza spune:

Selene, daca raspunsul meu nu iti place sau nu ti-i se potriveste, uita-l .

E foarte usor celor care au atins un grad de gindire pozitiva sa spuna celorlati "gindeste pozitiv". Sau sa crezi ca daca exemplu tau arata cum in cea mai mare mizerie te poti ridica, asa va motiva pe altcineva. Sunt unele persoane, de exemplu, care se vor simti darimate ca nu sunt in stare de aceeasi tarie si vointa.

Pe mine exemplele astea mai rau m-au deturnat. Mai ales ca persoanele de la care am primit eu personal aceste sfaturi sau cele de gen "crede in Dumnezeu si totul se va rezolva", tocmai alea erau foarte pretentioase si criticau mama tot ce le iesea in drum. Numai atmosfera pozitiva nu raspindeau!

Sunt unii oameni la care ideea cu gindirea pozitiva nu va aduce nimic. Pt ca nu tuturor le va suride norocul imediat, si orice lovitura le va zgudui increderea intr-un sistem de gindire pe care l-au adoptat numai la suprafata, dar care nu li-i se potriveste psihic.

Cunosc ce inseamna sa traiesti intr-un oras care nu iti spune nimica, de care nu te poti apropria sufleteste. Tocmai ce locuiesc intr-unul. Si greu mi-a fost sa imi gasesc linistea si locul meu.

Sfaturile mele sunt: fa un sport, oricare. Daca esti inclinata spre spiritualitatea asiatica, ti-as recomanda QiGong, daca gasesti in orasul tau. Daca nu ai bani de sport, alergatul, mersul, aerobic, orice. Sportul te face sa te simti bine, sa iti creasca tonusul vital.

Alegeti un hobby. De la cintatul intr-un cor, la facut fulare, lucru de mina, desenat, fotografiat. Cind ti-e greu sufleteste, da-ti o jumatate de ora pt hobby , egal ca rufele sunt nespalate. Intra intr-un forum pt hobbyul tau in care sa discuti cu oameni care au aceeasi preocupare.

Fa-ti un jurnal in care sa ascunzi grijile si nemultumirile tale, pe care nu vrei sa le spui cuiva. Sa iti versi oful, iarasi ajuta. Incearca insa sa iti amintesti si o clipa in care ai ris in ziua aia si scri-o la sfirsitul zilei.

Cind esti "down", fa-ti tu singura cadouri: prajitura favorita, reciteste cartea favorita la o cana de ceai fierbinte, uita-te un film frumos. Bucura-te de ele dinainte, imagineaza-ti bucuria de a le face.

Sfaturile dinainte sunt menite sa iti induca o stare de comfort, pe baza careia iti va fii mai usor sa gindesti pozitiv decit atunci cind stringi sosete imprastiate si speli vase .

Incearca sa gindesti pozitiv, dar nu te obliga la asta daca nu iti e, daca sufletul tau se revolta impotriva gindirii pozitive, daca o simte ca pe o minciuna si un copr strain, mai ales la inceput. Nu te supara de sentimentele negative. Dar cind te bucuri, fa-o cu toata fiinta, aduna toata energia acelui moment. Ia-o incet si bucura-te de fiecare pas inainte cit de mic ar fii. Nu incurca fericirea cu automultumirea. Multumiti putem fii majoritatea timpului, cu adevarat fericiti suntem citeva momente pe zi.

Selene_Bunny spune:

Mi-ai mai spus de Scoala Mamelor, i-am contactat prin e-mail, insa m-au rugat sa ma prezint la unul dintre centrele lor.

Multumesc pentru acest mesaj.

Faza cu nemultumirile nu o neg, INSA tine de acele asteptari pe care fetele mi-au spus ca e mai bine sa nu le am.

Banuiesc ca atitudinea pozitiva vine si din puterea de a-i ierta pe ceilalti, chiar daca acestia NU isi cer iertare, fie din orgoliu, fie deoarece chiar nu isi dau seama ca ar fi cazul sa o faca. Ei, eu capacitatea asta de a ierta asa, ca-s eu buna la suflet, fara ca acei oameni sa isi ceara scuze/iertare, nu o am. Si nu consider ca e rau ca nu o am. Doi dintre oamenii care ar fi trebuit sa isi ceara la timp iertare de la mine si de la un om pe care l-am iubit enorm, pentru niste porcarii spuse, au murit. Eh, asta e.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Selene_Bunny spune:

aschiutza, noroc ca sunt D. si Daria pe aici, ca altfel, .

Multumesc!

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

ladyJ spune:

Sigur ca e nevoie sa te prezinti la centrele lor(stiu ca te-ai suparat putin ca ti-au spus asta asa din prima) dar nu se poate face consiliere sau terapie pe nevazute asa, prin scris.
De aia au zis oamenii sa mergi la ei acolo, sa va priviti si sa vorbiti.

Indraznesc sa-ti mai spun ca atunci cand iti vei recapata increderea in tine, cand o vei avea inapoi pe Selene cea de acum cativa ani, va fi mult mai usor si mai natural pentru tine sa rezolvi problemele cu neamurile tale sau alte persoane care te complesesc emotional.
Atunci vei putea decide sanatos pana unde merge bunatatea ta, iti vei intelege altfel sensibilitatea, ce poti ierta si ce e prea dureros pentru a ierta. Nu trebuie sa iertam. Nu trebuie nimic. Iertam cand putem si daca putem.

Cu asteptarile asa e, cand ai asteptari prea mari risti dezamagiri mari care te trantesc jos.

michelle-usa spune:

Selene,
iti spun din experienta personala.
in viatza am avut de a face cu oameni rai si carora eu nu le-am facut nimic rau.
acesti oameni mi-au facut rau imens, un rau care nu se va repara niciodata...si nici ei nu si-au cerut scuze (de parca m-ar mai ajuta cu ceva) si sunt inca in viatza.

dar stii ce, nu ma mai intereseaza....
ani de zile i-am urit,dusmanit...le-am dorit raul asa cum mi l-au facut ei mie...
dar in timp m-am schimbat si rautatea care o aveam in inima a fost inlocuita cu iertare.
Nu cred ca pot sa spun ca ii iubesc, dar culmea e ca mi-e mila de ei si uneori ma rog pentru ei.

i-am iertat si fara sa-si ceara ei iertare...mi-am dat seama ca purtind ura in inima imi fac mie rau, deveneam si eu la fel de rea ca ei, plus ca ramaneam stagnata in trecut.

in timp mi-am dat seama ca viitorul e in fatza mea, ca poate fi frumos, ca pot sa zimbesc din nou...

fiecare noua zi e o noua sansa, de a ne schimba, de a ierta, de a trai.

nu te mai lega de ce nu poti sa schimbi, de ce fac ce fac alte persoane...vezi ce poti tu schimba la tine.

michelle

Selene_Bunny spune:

michelle, eu ca eu, dar altii? Sa lovesti intr-un om doar fiindca nu are statutul tau, puterea ta financiara? Sa lovesti in mama acestui om, o femeie de milioane? Sa injuri un alt om, fiindca ti se pare tie ca ii face curte nepoatei tale? Sa invinovatesti doi oameni pentru moartea altuia, fiindca ai tu o ciuda anume, in special pe unul dintre acesti oameni? Sa alimentezi increderea unui alt om, dupa care sa ii intorci spatele? Sa ameninti, inclusiv cu moartea? Sa urezi "vede-te-as moarta"? Sa spui "tu ai pe dracu' in tine, cum si tata-to il avea"?

Si, in ciuda acestor porcarii care m-au marcat si pe care nu le uit si nu le iert, eu sa simt totusi ca ii iubesc pe acesti oameni...

Bottom line:

Atitudinea pozitiva se construieste in timp. Si nu e deloc usor.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Selene_Bunny spune:

Ce fac alte persoane ma afecteaza (sau, ma rog, ma afecta). Ani in sir am inventat minciuni, pentru protectie.



Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

michelle-usa spune:

normal ca nu e usor sa ai o atitudine pozitiva si ca ia timp. conteaza sa faci primii pasi.

incearca sa nu iti mai pese de ce fac, ce zic...si cum sunt altii.
tu ai grija de tine, ce faci, ce zici...cum simti.
lasa dreptatea in seama lui Dumnezeu ca fii sigura nimic nu va ramane neplatit.
tu doar te framinti si te zbati ca un fulg in vant... nu vei reusi sa schimi pe nimeni.

ca sa iubesti pe cineva inseamna sa-i ierti. chiar i-ai iertat? spuneai ca nu. atunci inseamna ca nici nu iubesti...si oricum e drum lung si greu sa ajungi sa-ti iubesti inamicul.

lasa ce te-a marcat...ca mai ai o viatza de trait si multe te vor marca. dar uneori noi alegem de ce vrem sau nu sa fim marcati.



michelle

Happy_in_TO spune:

Selene, chiar nu trebuie sa ierti in stinga si in dreapta ca un Papa :))

Daca stau bine si ma gindesc nici eu nu am iertat chiar pe toata lumea care mi-a facut rau. Dar i-am facut inofensivi in gindirea mea pentru ca nu am indreptat ura impotriva lor. Pur si simplu am ales ca ei sa nu mai fie importanti pentru mine si pentru ceea ce cred eu despre mine si despre viata mea. Am ales sa stau departe de ei, sa nu iau legatura cu ei si sa imi vad de viata mea. M-am separat emotional de situatie si de ei.

Am tras o linie si am adunat, scazut si apoi am dat la scadere tot ce mi-a ramas in minus. Write-off se spune aici si cam asta am facut. I-am bagat la rezerva de pierderi si nu mi-a mai parut rau. Am plecat mai departe de la zero. :)

Eu m-am despartit de sotul meu atunci nu am mai putut lupta cu adictia lui la cocaina. Am incercat sa il ajut un an de zile in care mi-a fost foarte greu dintoate punctele de vedere: emotional, financiar, sufleteste. Am aflat ca sint insarcinata cu al treilea copil al nostru. Fetele mele erau mici. Iar puterile mele erau la limita. De fapt am luat ultimul gram de putere si l-am folosit pentru mine ca sa pot iesi din situatia aceea si ca sa pot oferi fetelor un camin linisit. Cind l-am lasat pe Alin am taiat in carne vie. Am amputat pe viu din mine o bucata dar am facut-o pentru ca era necesar.
Am plecat de acasa (aveam o casa construita de noi din temelie exact cum visam: cu o curte mare, cu leagane pentru fete, cu dormitoarele mari si bai personale la toate camerele) cu $60 si fetele in masina. Am stat la matusa mea citeva zile si apoi mi-am inchiriat un apartament. Alin a venit si mi-a luat masina din strada spunind ca nu merit nimic pentru ca l-am parasit. Am pus casa la vinzare si din cistig am platit mortgage-ul la ea si toate datoriile pe care le facuse cu adictia lui.
El avea o paranoia despe mine. Era ferm convins ca am amanti multi, ca sint o depravata. Credea asta cu tarie, cu toate ca eu incercam sa ii explic ca nu este adevarat. Ma ameninta ca ma omoara, ca i-am distrus viata. Imi spunea nume teribile si spunea la toata lumea cit de curva sint, ce minunatii fac eu la toti barbatii si cum o fac precum artistele de filme porno. Ajunsesem sa ma sune prietenii lui si sa imi sugereze sa ma intilnesc cu ei si eu nu intelegeam de ce.
In ultima noastra noapte impreuna imi era rau. Venisem de la munca si facusem cina. Eram insarcinata in prima luna si imi era rau. Am facut baie fetelor si apoi m-am dus la culcare. M-am trezit cu el deasupra mea, gifiind. Se uita fix in ochii mei si avea pupilele altfel. Mi-am dat seama ca e drogat. Plingea. Ma intreba de ce l-am inselat, sa ii spun cine imi este amant si apoi el ma iarta. I-am spus ca nu stiu despre ce vorbeste, ca sint obosita si vreau sa dorm pentru ca a doua zi trebuia sa mergem la munca. M-am intors pe partea cealalta si m-am rugat, sa ma linistesc. A inceput sa sparga totul, spunins ca el a auzit ca eu vorbeam cu amantul. A apart tot in camera. A desfacut toate prizele, toate incheieturile de la pat, a spart telefonul. Zicea ca vorbesc cu amantul la un transmitator si vroia sa il gaseasca. CInd a vazut ca nu gaseste nicaieri nimic mi-a spus sa ma dezbrac si m-a cautat peste tot. Apoi m-a cautat in vagin unde a bagat aproape toata mina. Am singerat. In acel moment nu am mai simtit copil in mine ci o piatra, o tumare de care trebuia sa scap imediat ca eu sa pot supravietui. Stiam ca o sa ma omoare. I-am spus ca intr-adevara sint o depravata. Vocea imi era controlata si nu lasam sa se simta teama. I-am spus ca nu maipot tine secretul in mine si ca simt nevoia sa ma confesez dar as vrea sa o fac de fata cu matusa mea si cu unchiul meu. A cazut in plasa si mi-a spus ca se duce sa ii aduca. Era miezul noptii. A venit matusa mea si cind a vazut in ce hal eram a inceput sa tipe la el. A fugit de acasa si nu l-am mai vazut. Am avortat in saptamina aceea.

Alin a murit de overdoza cam intr-un an. L-am inmormintat tot eu, cu toate ca familia lui era aici, adusa de mine prin sponsorizare. Tatal si mama lui m-au acuzat mereu ca din cauza mea s-a distrus fiul lor. L-au crezut pe el ca eu sint o curva si nu au vrut nici o clipa sa admita ca fiul lor era adict la cocaina. Nu au putut sau nu au vrut sa inteleaga adevarul.

Deci Alin, care mi-a gresit atit de mult a murit. Pe el l-am iertat. Parintii lui imi sint indiferenti pentru ca eu am ales sa fie asa. Nu ma vizitez cu ei si nu vorbesc cu ei. Pur si simplu nu ma intereseaza nimic de ei.
M-am retras cu fetele deoparte si ne-am construit o viata a noastra, de la zero. Am iesit mult afara, ne-am plimbat in aer liber, in parcuri, am mers mult pe jos, am adunat frunze si melci, am fost la zoo, la muzeu. Am ales sa ma uit la lucruri frumoase, sa vad frumosul. Pentru ca am avut parte de mult urit in acea perioada. Am imprumutat reviste frumoase de la biblioteca, carti de decor cu pagini lucuiase si frumos ilustrate. Am intrat in magazinele de metraje si am pipait materialele care mi s-au parut frumoase. Am cerut esantioane si le-am pus intr-un caiet in care imi scriam gindurile cind imi era greu. Am visat cu ochii deschisi la o viata mai buna, la un camin cald si linistit pentru mine si fetele mele.

Mi-am simplificat viata. Am dat din lucrurile cu incarcatura emotionala, chiar daca in locul lor nu aveam ce pune pe moment. Orice cheltuiala care era un lux am taiat-o de pe lista. Nu m-am repezit cu cumpararea unei masini ci am cautat sa ma redresez finaciar. Am luat cursuri de pregatirea unui buget dintr-un salariu. Am inceput sa traiesc frugal. Am cautat sa traiesc autentic, sa descopar autenticitatea in mine. M-am ascultat mult pe mine in clipe de tacere. Am incercat sa fiu prezenta in moment, sa simt tot ce mi se intimpla, nu sa traiesc in trecut si nici in viitor.
Am evitat sa ma compar pe mine de acum cu cea care eram inainte de despartire, sa compar situatia finaciara de atunci cu cea de acum sau cu cea care putea sa fie "daca si cu parca"...Ma comparam cu mine, cea care a plecat de la zero cu cea care eram dupa aceea. Si ma bucura fiecare progres facut, fiecare pas inainte.