Afectiune sau ratiune

Aqai spune:

off-topic, Xenia

Nu stiu. e locatie undercover. traiesc in tara brandingului desavarsit dupa cum spunea un articol de presa. the true north and other cool names.

In afara de definitii si descrieri, ma gandeam ca daca am inteles eu bine si suntem invitati sa discutam "cand folosim sentimentele, cand folosim ratiunea" si de ce una si nu cealalata si daca/ unde e calea de mijloc poate ar fi o discutie interesanta.

viviana spune:

Aqai, chiar te rog sa dai o noua turnura subiectului.

Ar putea iesi ceva interesant.

Eu, de exemplu nu pot separa ratiunea de sentimente.

Nu cred ca mi s-a intamplat vreodata sa gandesc pur rational fara a ma folosi in alegeri de un dram de sentimente.

Nu cred ca mi s-a intamplat vreodata sa actionez pur sentimental fara a folosi si putintica ratiune.

Si nici nu pot masura cat folosesc din amandoua.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Aqai spune:

Mie mi se intampla destul de des sa iau decizii bazate exclusiv pe sentimente sau exclusiv gandind rational si chiar una impotriva celeilalte. Sau sa fiu mai clara. Cand toata logica mi spunea ca actionez gresit am mers inainte manata de sentimente si clar nu a fost bine. Sau invers. Cred ca de aceea ma gandesc adeseori, fiindca inca nu am procesat suficient alegerile respective si inca incerc sa gasesc calea de mijloc.

Sunt situatii si situatii daca le privim din perspectiva modului in care ne afecteaza. Daca e sa vorbim de situatii personale (eu le numesc pe acestea cel in care decizia noastra ne afecteaza direct pe noi sau pe cei dragi) e delicat. Trebuie sa-ti folosesti la maxim atat capacitatea de a rationaliza, sa nu uiti de sentimentele tale si ale celorlalti, dar sa iei si cea mai buna decizie incercand sa provoci un rau minim. Stiu ca definitia se extinde si la situatiile mai putin personale, insa potentialul de a rani sentimente si la nivel afectiv e mai mare in prima ipoteza.

Asa incat devine balet pe sarma. Relatiile interuma sunt atat de intricate incat e o arta sa "navighezi" in ele. Ca sa ma limitez la una din situatiile propuse de Deceneu cum iti alegi partenerul de viata? Logica sau sentimentele? Cred ca majoritatea am vota sentimentele si apoi ne minunam de rubrica in 1 sau in 2. Aici ne incadram persoanele norocoase. Cele de care ne minunam ne incadram la ghinioniste?

Cum faci alegerea? Il/ o iubesc din rasputeri incat efectiv sunt orbit(a) si ratiunea nu mai functioneaza. daca tin eu minte, sunt niste procese chimice in creier implicate pe aici. In plus, de multe ori nu ai toate datele. Doar niste "hint"uri prea fine ca sa le observi si ca sa le dai importanta mare. Si atunci, chiar daca actionezi logic si stai sa gandesti inainte sa iei decizia, esti tot in pericol fiindca nu ai toate datele, capacitatea de a gandi logic e afectata etc etc.

Asa incat procesul logic e afectat negativ. Extrapolez iar la ansamblul deciziilor personale si indraznesc sa spun ca incercarea de abordare logica e in mare parte viciata. E nevoie de un grad ridicat de autocunoastere, autocontrol, empatie sa poti jongla cu cele 2. Cred ca de aceea e si mai usor sa ne multumim sa ne bazam pe sentimente, intuitii si declarativ marea majoritate ia astfel de hotararari punand ca fctor decisiv sentimentele.

Daca ma duc la situatia politica insa, modul meu de gandire imi spune ca e ridicol sa iau o decizie altfel decat procesand logic niste cunostinte. Votez cu X, ca asa imi place mie, e mai hatru, e mai pe sufletul meu, imi e mai confortabil sa am un leader apropiat de ceea ce imi e mie familiar. Asta e politica capului in nisip. Ignor orice fapte si dovezi fiindca ar trebui sa-mi schimb decizia sau sa gandesc putin mai din greu.

desi am citit o carte (nu imi aduc aminte acum) in care autorul spunea ca practic pornim cu o anumita preferinta decizionala si creierul nostru are capacitatea de a interpreta evidentele dupa cum sa fie in folosul pre-deciziei. In aceasta teorie, evidentele devin confirmari si nu premise. Si aici tot emotia castiga, bat-o vina :)

In concluzie, se pot separa? Dupa cum am inceput postarea, as spune ca da insa odata ce incepem sa disecam vedem si substraturile. ce imi spune introspectia? Ca intr-o situatie data, manata de sentimente puternice, nevoita sa iau o decizie, am DECIS sa ignor tot ceea ce imi spunea ratiunea si sa-mi las sentimentele sa se manifeste. Intr-un proces de gandire pe care il consider infricosator de lucid am eliminat ratiunea si am debalansat iremediabil echilibrul. (Am si exemple inverse, sa stiti :))

Vivi, tu cum ai gasit echilibrul? fiindca asta mi-a inspirat postarea ta.

Deceneus spune:

Da, asta-i si parerea mea ca afectiunea intuneca ratiunea.
Mai mult natura ne-a dotat cu afectiune pentru ca daca ar fi numai ratiune, de multe ori nu ar fi bine. In special la decizia de a alege un partener, daca ar fi numai ratiunea am vedea numai defectele. Sub efectul sentimentelor inventam calitati pe care nu le are. Dupa ce dispare "ceata" ramanem cu realitatea, care poate sa fie mai aproape sau mai departe de asteptari.

Un profesor le spunea elevilor ca in viata iti construiesti un ideal, si pe parcurs incepi sa tai din calitati pana gasesti in lumea reala o persoana care sa corespundea idealului.
La care un elev in intraba pe profesor, "si cu ce a mai ramas idealul", profesorul fiind casatorit.

Oricum ideea ca echilibru a fost "debalansat iremediabil" poate sa nu fie adevarata, poate sa fie o perceptie. Niciodata sa nu spui nu se mai poate face nimic.
L Blaga spunea "Soarta e o prapastie in care cadem numai daca privim prea mult in ea".

Deceneus spune:

Cine a vorbit de ratiune pura in afara de Kant?
Evident ca nu exista alegeri determinate de ratiune pura sau de afectiune pura.
Si cand se iau decizii sub efectul sentimentelor in subconstient lucreaza si ratiunea.

viviana spune:

Aqai, imi este foarte greu sa-ti raspund.
Nu am facut nimic deosebit.
Ceea ce ma face sa spun ca nu eu mi-am gasit echilibrul ci echilibrul m-a gasit pe mine.

Viata mea a fost presarata de o gramada de intamplari extraordinare, intamplari nefaste, intamplari absurde, intamplari haioase, intamplari care pun imaginatia la incercare.

Am invatat foarte repede ca de multe ori nu sta in puterea mea sa schimb lucrurile. Atunci le accept asa cum sunt.
Daca nu le pot accepta trec prin ele si le indepartez. Nu le ocolesc.

In relatiile cu oamenii. Nu ma simt confortabil cand ranesc pe cineva.
Am incredere in ei. Toti oamenii sunt buni. De aici pornesc.
Pe parcurs, daca e cazul, imi schimb parerea. Si pornesc din nou.
Aici e mai greu de explicat. Chiar daca intuiesc foarte repede cu ce fel de oameni am de-a face - dintr-un gest, dintr-o privire, dintr-o silaba, dupa pantofii pe care ii poarta - eu ofer circumstanta nevinovatiei pana cand logica si dovezile imi dau sau nu dreptate.
Abia atunci sa te tii!

La serviciu, pe cand aveam un post de conducere, am fost pusa in situatia de a lua o hotarare care imi leza un coleg. Nu-mi era prea drag, insa in ciuda sentimentelor nu doream sa-l fac sa sufere.
Mai intai a fost hotararea afectiva.
Apoi a fost ratiunea: gasirea unei solutii pentru a nu fi nevoita sa fac asta. Si am gasit-o.


Politic nu am facut niciodata alegeri pe baza sentimentelor pozitive, a afectiunii.
Ci pe baza ratiunii, a ideologiei de partid, pe baza a ceea ce cred eu ca este bine pentru mine si tara mea.
Dar, am facut alegeri (sau mai bine zis "nealegeri") pe baza sentimentelor negative starnite de cineva. Dar si sentimentele astea negative mi-au fost starnite pe baze rationale. Dupa logica mea. A ceea ce cred eu ca ar aduce un plus negativ mie si tarii mele.

Na, mai pricepe ceva din asta!

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Dcnus, cand afectiunea intuneca ratiunea aia-i patima.

In rest sunt de acord cu tine.

La mine fuse dragoste la prima vedere. Da, i-am studiat bine pantofii.
Dar daca ceva din comportamentul lui ar fi intrat in conflict cu educatia mea si cu propriile-mi scenarii ramanea bifat: "o frumoasa poveste de dragoste de amintit in iernile aspre".

Eh, intr-un final a ramas doar o casnicie. End of story.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Deceneus spune:

Patima-i afectiune cronicizata.