Fericirea se invata
Raspunsuri - Pagina 8
Happy_in_TO spune:
danico81 , daca nu i-ai infruntat pina acum sau nu ai cum sa ii infrunti, te va ajuta sa scoti din tine toata otrava si toxicitatea scriindu-le (nu trebuie neaparat sa le trimiti, este de ajuns ca scoti din tine) tot ce iti vine in minte despre ceea ce ti s-a intimplat.
Se poate ca actiunea scrisului sa te sece de puteri si sa te arunce mai mult in negativitate. Acorda-ti un timp special pentru asta, trimite fata cu sotul tau de acasa, scrie si plingi si urla daca vrei. Ai tot dreptul.
Alege un obiect simbolic reprezentind "vina, rusinea" (eu as alege o punga cu cacat!
) si trimite-l la ei. E a lor, nu a ta! Nu e vina ta!
Rufus spune:
danico81, nici nu ma mir sa simti asa ceva dupa ce povestesti ca ai trait. Mi se pare absolut normal. Nu stiu cati din noi ar sta drepti cu asa povara pe umeri.
Te sfatuiesc sa-ti accepti trecutul si sa-l consideri...trecut. Indiferent ce s-a petrecut, scapa de el...sau retine-l doar pentru experienta, chiar ingrozitoare, pe care ai trait-o. Orice a fost, a trecut si nu se mai intoarce. Niciodata.
Daca nu razbesti singura, da, incearca un specialist care sa te ajute. Esti un om normal, arati ca un om normal si ai, vad, o viata normala. Trecutul a trecut, s-a dus si nu mai vine. Ai o viata noua si trebuie s-o cladesti pe prezent.
Iti doresc multa putere!
Rufus, Tora si iadele
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010
danico81 spune:
multumesc fetelor,
...am trecut de faza asta ...cred ...nu stiu ce sa spun..merg la psiholog de 3 ani, dupa 6 luni de la nasterea fetitei mele ...
..e complicata rau viata mea ...
...eu si sora-mea am trecut prin ceea ce va povesteam, sora-mea a incercat sa ii infrunte pe ai mei dar degeaba , o trimiteau la ,,nebuni,, ...iar eu voiam o familie unde sa cresc .. asa cum era ...voiam niste parinti,,,asa cum erau ...e greu ...
sora-mea a ajuns pe mainile unui traficant in Spania, eu am plecat dupa ea, avand acasa un prieten ( actualul sot )..trecand peste el , am plecat intalnind un tip ( de-o seama cu tatal meu ) pe net cand imi cautam de munca ( ca sa fiu cu sora-mea )...m-am indragostit de acest tip, el avea familie , sotie, copii, eu trebuia sa am grija de copiii lui 4 ore pe zi...m-au exploatat , lucram 6 zile pe saptamana de dimineata pana seara cu copiii, aveam pauza cateva ore dimineata cand erau la gradi ...dar trebuia sa le fac de mancare .. eram una din amantele tipului , care era politist, imi era mila de sotia lui, care imi plangea cateodata pe umar....so ...parca retraiam cosmarul de acasa...stateam izolata ...dupa 3 luni de izolare am iesit afara , in lume si am descoperit ca erau si alti romani acolo ...am inceput sa vb cu ei...si pana la urma am iesit cu un tip care avea 4 clase, care nu stia sa vb corect romaneste ...care se droga ...am vrut sa plec acasa, mi s-a facut frica si m-am intors ..am stat 2 luni , timp in care am plecat de la familia respectiva, 2 luni cu tipul asta ... il uram , voiam acasa , la prietenul meu de acolo, care intre timp avea o relatie ...2 luni am stat in casa izolata, refuzam sa mananc , voiam sa mi se faca rau....sa se intample orice numai sa plec ...traiam in trecut in fiecare noapte ...
am reusit sa ma smulg si sa plec .... ( aveam impresia ca il iubesc pe tipul ala ) ...am revenit acasa dar nu m-a asteptat nimeni ...
si de atunci a inceput cosmarul...nu mai stiu ce vreau cine sunt ...
...am reinceput relatia cu prietenul meu, m-am mutat la el repede, el m-a ajutat, mi-am gasit repede un serviciu ...insa ma ura , ne bateam, ne injuram....stateam cu ai lui si soacra-mea ne facea viata un cosmar ...toti ma respingeau, prietenii, toti....si am ajuns sa ma resping si eu , sa vreau inapoi in Spania ....
...inainte de nunta am primit un telefon in care sora-mea imi cerea sa o iau acasa ca ajunsese la spital in urma consumului de droguri ...am facut o depresie groaznica....nu stiam ce mai vreau..nu m-am putut bucura de nimic ....
...ajunsesem dependenta de sotul meu ..
..imi era frica de orice ma inconjura..mi-am mai revenit ...s-a nascut pitica noastra...am avut o viata nasoala cu socrii, sotul ma jignea de fata cu ei , cand imi spuneam punctul de vedere ...eram trista ...
imi parea rau ca m-am intors ....ma gandeam ca nu am unde s aplec cu copilul, salariul fiind mic ...
...nu mai pot sa continui..insa voi mai scrie ..imi face bine ....
Happy_in_TO spune:
Ai trecut prin mult urit in viata pina acum!
Sufletul nostru tinde spre frumos intr-un fel natural, are nevoie de frumos.
Pentru a restabili balanta in viata ta, incearca sa privesti lucruri frumoase, sa citesti lucruri frumoase si placute, sa rasfoiesti reviste cu imagini frumoase, sa iti spui tie cuvinte frumoase. Daca poti, du-te la un teatru, balet, un film frumos, pierde-ti vremea in muzeu, in librarii, rasfoieste carti-albume in biblioteca, uita-te la luminile frumoase de Craciun, du-te in raionul cu palarii si incearca citeva, ca un joc. Cumpara-ti flori si aranjeaza-le frumos in vaza. Aranjeaza o masa frumos si simplu, fara motiv anume.
Happy_in_TO spune:
Ai sansa sa te cresti, sa cresti fetita mica din tine impreuna cu fetita ta. Fii pentru ea si pentru tine mama care ai vrut intotdeauna sa o ai. Invata impreuna cu ea ce inseamna sa rizi, sa te joci, sa citesti basme, sa te uiti la desene, sa te dai in leagan. Iti va face bine.
Tanti Zavaidoc spune:
Happy, am tot citit aici si eu cred ca tu numesti fericire starea de impacare si echilibru. Alte persoane numesc fericire starea de beatitudine. E doar o confuzie in termeni
Dar si eu cred ca fericirea, asa cum o descrii tu, nu apare din exterior, nu te loveste, nu se iveste. E un proces. Nu pot decat sa ma bucur enorm ca ai inceput sa il parcurgi!
Happy_in_TO spune:
Tanti Z , ia uite ce zice DEXu: FERICIRE, fericiri, s. f. Stare de multumire sufleteasca intensa si deplina.
Asta simt eu mai mereu si nu ma droghez, nici nu sint indragostita, nici nu o caut in alta parte decit in mine. Dupa o perioada indelungata de fercire, cind am mentinut-o cu toate ca in jurul meu s-au intimplat lucruri nedorite, m-am suspectat ca poate nu sint normala de totusi sint fericita, fara motiv. Alta data nu as fi fost fericita, chiar as fi fost depresiva in aceleasi situatii... Da, cred ca am ajuns la un echilibru si impacare, este si asta o componenta a fericirii.
Am si eu momente cind ma simt coplesita, dar ma regasesc mai repede, imi revin la starea asta de fericire. Ma inteleg mai bine si inteleg si de ce am actionat negativ spre exemplu, imi inteleg limitele si asta ma ajuta sa imi recistig fericirea.
Nu stiu daca o sa ajung la beatitudine, dar daca ajung vreodata va spun cum.
seidana spune:
Am citit toate comentariile acestui subiect, ca si Tanti Z cred ca Happy tu numesti "acea" fericire de fapt starea de liniste si impacare.. fericirea cred ca e subiectiva si in functie de varsta, sex, persoana ...
Dupa o experienta urata ( - trista) de viata , am ajuns la concluzia insa ,ca acea liniste interioara , da, poate genera fericirea, desi nu am 40, si nici macar 30 de ani.. si da m-as considera fericita uneori.. pt ca in cazul meu nu merge intotdeauna BINE CA.. insa unei fete de varsta mea nu as putea sa ii explic si nu cred ca ar ajunge sa simta "fericirea" ca mine.. eu sunt fericita ca imi zambeste copilul meu dimineata , ca imi aud mama ca rade din suflet, ca sotul ma saruta pe crestet si imi zice cat ma iubeste , ca sotul isi priveste copilul cu zambetul pana la urechi.. ca suntem sanatosi .. si multe altele....
PAna la urma starea de echilibru, de multumire, linistea interioara poate da fericirea .. si da acestea se invata si controleaza..
Bettercy spune:
Happy, nu stiu daca eu as considera ca am avut o copilarie fericita, imi aduc aminte cu placere de copilaria mea in general. Ce stiu sigur e ca am avut parinti si bunici care ne-au iubit, am simtit asta. De la bunici am invatat sa fiu multumita cand fac my best in orice situatie, indiferent de cum iese. De la parinti am invatat optimismul, sa vad mereu partea plina a paharului, sa fac glume pe seama mea.
Care a fost challenge-ul cel mai mare? Sa accept ca oamenii pot sa fie rautaciosi cu mine fara nici un motiv special. Mi se parea asa unfair! In liceu am avut un pic de luptat cu asta...in adolescenta. Am invatat sa-i pun la punct cand e necesar( cand actiunile lor imi faceau mie rau) si sa-i ignor cand nu era important.La inceput am avut tendinta de a-i ignora pe toti...dar nu a mers ca oalele se spargeau in capul meu daca ii ignoram. Incercam sa le inteleg actiunile cand le cunosteam istoria suferintelor dar asta a venit mult mai tarziu, cand esti copil nu intelegi multe.
In general mi s-a parut ca este un haos in afara familie mele...oamenii pareau asa de egoisti...so fucked up, so unfair.Scuzati expresia!
Eu puteam sa vreau bine cand faceam ceva dar oamenii veneau cu experientele lor de acasa iar un gest inocent putea sa para suspicios oamenilor care nu erau obisnuiti sa creada in nimic si care aveau o anumita experienta cu acel gest in trecutul lor. Inca am incredere in oameni si inca mai primesc o palma here and there dar nu ma mai deranjeaza asa tare. Mai am un pic de noroc cu sotul care e mai realist cand vine vorba de oameni, are un nas bun pt falsi. Din punctul meu de vedere toata lumea e minunata. Prietenii imi spun "pretty heart".
Dar oricate piedici am intalnit in viata, am observat in mine o rezerva bunicica de optimism si incredere, de care si eu ma minunez cateodata. Daca seara mi se pare ca lumea este pe terminate, ma duc acasa si vorbesc cu sotul, dorm cateva ore si a doua zi sunt gata sa o iau de la capat.
Bettercy spune:
Danico, povestea ta mi se pare socanta. Sa nu te consideri niciodata vinovata pt ce s-a intamplat! Imi pare tare rau!