Fericirea se invata
Raspunsuri - Pagina 3
Adela99 spune:
depinde cum definim fericirea. ce e fericirea? ce ne face fericiti?
Sonja Lyubomirsky in cartea "The how of happiness" spune ca fericirea e determinata de factorii genetici in proportie de 50%, de circumstantele din viata noastra 10% si restu' de 40% de comportamentu' nostru. avem deci control asupra unui procent destul de mare, totu' depinde de cum alegi sa actionezi si de cum te comporti. putem "lucra" si la factorii genetici. cuvinte cheie is: bunatate, recunostiinta si optimism.
se pare ca fericirea se invata prin exersare :)
Sonja are si cateva "lectii de fericire":
- exprima recunostiinta
- fii optimist
- fii bun, fa lucruri bune, frumoase
- nu mai despica firu'-n patru/ "filozofa"
- ai grija de relatiile tale (acorda timp, energie pentru a le imbunatati, bucura-te de ele)
- invata sa induri (prin diferite strategii de a gestiona perioade de stres, traumatice)
- invata sa ierti
- cauta inspiratie
- bucura-te de viata
- alege-ti noi obiective - scop/tinta/tel - (alege cateva obiective semnificative si dedica timp si efort pentru a le atinge)
- practica spiritualitatea
- ingrijeste-te (practica activitati fizice si meditatie; zambeste si razi mai des)
io tot incerc sa invat si sa exersez fericirea, da' as prefera sa ma paleasca :)
Happy_in_TO spune:
Vorbind de factorii genetici :) bunica-mea a fost cea mai pozitiva persoana pe care am cunoscut-o! (A murit acum 3 ani in Martie, la 93 de ani, in somn, zimbind. Nu a fost deloc bolnava.)
Se bucura din orice, aprecia totul in jurul ei, viata (cu toate ca a avut destule probleme si ea) o facuse mai buna, mai deschisa...
De la ea am luat vorba "bine ca" atunci cind ma infrunt cu vreo problema. Cautind sa vezi macar o particica de bine intr-o intimplare nefericita, ii schimba puterea negativa asupra ta.
"Bine ca..." dupa parerea mea este caramida gindirii pozitive. Ai intirziat? Bine ca ai ajuns la timp. A spart copilul vaza preferata? Bine ca nu s-a taiat si nu s-a intimplat nimic grav. A venit sotul tirziu acasa? :) Bine ca a venit teafar si nevatamat. Ploua cu galeata? Bine ca ai un acoperis. Nu mai ai bani in buzunar pina la salariu? Bine ca esti sanatoasa. Treci printr-un divort? Bine ca ai avut sansa sa traiesti o iubire si daca sufletul tau este capabil sa simta iubirea, cu sigurant ca o va mai simti. Esti mama singura? Bine ca ai copiii, restul se rezolva.
Gindirea pozitiva se invata si ea. Incet, dar se invata. Este mecanismul fericirii. Aducind pozitivul (gindirea pozitiva, bunatatea, binecuvintarea, aprecierea, darnicia, optimismul, etc ) in viata si inlaturind negativul (rautatea, gindirea negativa, ura de cineva sau de sine, nemultumirea, zgircenia, frica, pesimismul, etc) ajungi neaparat la fericire.
Dark_sun spune:
Happy, un brat maaare de flori pentru tine!
Happy_in_TO spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mariuta Si eu cred la fel, ca fericirea nu se invata si nu e din interior. Fericirea e un dar care te copleseste, care te depaseste, care te arunca in alta dimensiune. E un dar adica pe care il primesti, fara sa ai vreun merit, care nu exclude suferinta, care chiar se poate naste din suferinta. |
Interesant ce ai spus aici, mariuta. Ai vorbit despre fericirea care vine din dragoste?
Happy_in_TO spune:
M-am gindit mult de tot si la fericirea care vine din dragoste (aia care te paleste la inceputurile relatiei), care te arunca intr-o alta dimensiune si te face sa te simti mai mare, mai bun, mai inalt cumva, mai capabil sa atingi cerul cu mina. Este fantastica starea si euforica, este ca o reintilnire cu tine, dar in acelasi timp ca o continuare supranaturala a ta... 
Pentru ca am decis la inceputul drumului meu spre fericire ca ea vine din autocunoastere, mi-am pus intrebarea: de ce dragostea de la inceputuri ne face sa ne simtim asa? Ce sta cu adevarat la baza euforiei si a aruncarii intr-o alta dimensiune? Si cum o putem recreea noi, in noi?
Nu o putem recreea in noi, din pacate, dar mi-am explicat originea ei si apoi mi-a fost mai usor sa inteleg misterul. Poate pentru voi nu o sa aiba nici un sens ceea ce o sa spun, imi este greu sa explic, dar am sa incerc.
Cred ca fericirea care vine din dragoste este ceea ce tinjim toata viata. Starea euforica a ei, felul in care ne face sa experimentam lumea cu o prelungire a noastra, (el, ea, dupa caz). Cred ca este o amintire a timpului cind eram in placenta, cind simteam lumea prin mama, cind ea, o prelungire a noastra, ne hranea prin corpul ei, ne era bine, simteam viata prin ea. Este un miroacol, daca stau si ma gindesc bine...
Apoi urmeaza nasterea si mai tirziu separarea, senzatia de abandon si dezamagirea, senzatia de singuratate, acceptarea faptului ca "eu" ma termin la buricul degetelor mele si nu mai este o continuare a mea cu care pot simti lumea din jur.
Cred ca toata viata tinjum sa reproducem aceasta inaltare, sa ne regasim continuarea noastra naturala... Si apoi urmeaza ciclul normal: euforia regasirii, trairea prin alta persoana a unei fericiri intr-o alta dimensiune, separarea emotionala, realizarea ca de fapt identitatea noastra inseamna de fapt "eu" si nu "noi", dezamagirea, cautarea acestei fericiri in alta parte... E un ciclu toata goana asta dupa fericirea care vine din dragoste.
Happy_in_TO spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui emanouela eu mi-am gasit fericirea la scurt timp dupa ce viitorul ex sot m-a anuntat ca si-a gasit 'marea iubire', 'regreta ziua in care m-a intalnit', ne-a 'dat afara' din casa pe mine si pe copil si s-a straduit din rasputeri sa imi impuna sa fiu nefericita  . ciudat, nu???? m-am simtit cu adevarat fericita in mom in care ceata despartirii am inceput s-o ridic eu, am refuzat sa ma mai incarc cu energia negativa de la altii, m-am acceptat asa cum sunt si am tras concluzia ca nu sunt eu datoare sa fac 'dreptate in lume', nu sunt eu raspunzatoare de toate nenorocirile, nu intotdeauna problema este a mea....am inceput sa ma bucur de absolut tot, incepand de lalucruri foarte marunte si sa nu ma mai intristez. Actualmente am 2 procese...unul de divort, altul de ordonanta, nu am deocamdata un job (fiind aterizata de cateva luni in Rom), nu am toate lucrurile ajunse la actualul domiciliu dar am un copil absolut minunat, sanatos, eu sunt sanatoasa si minunata (si modesta) si sunt fercita. PS azi m-am bucurat teribil c-au cazut cativa fulgi , pe langa alte bucurii pe care le-am avutmamy....frumoasa, desteapta si modesta...de  nazdravana Darius Mihail |
Emanouela, esti pe drumul bun, sa stii! Continua asa si vei fi ok si tu si baietelul tau.
Ai sansa sa te redescoperi pe tine, sa iti restabilesti hotarele (pe care le-ai facut intr-un fel sanatos "nu sint datoare sa fac dreptate in lume").
In tot ceea ce ai scris, ai scris despre tine (ceea ce inseamna ca iti concentrezi atentia asupra ta, lasindu-l pe el in treaba lui), apreciezi lucrurile marunte, te bucuri de orice, esti optimista cu toate ca iti dai seama de problemele majore din viata ta (divortul si ordonanta, faptul ca o iei de la inceput).
Continua asa, fata draga si iti va fi bine, crede-ma pe cuvint!
Happy_in_TO spune:
Ieri am scos fetele si niste prietene de-ale lor la patinoar sa patinam si sa ne bucuram de iarna. Lume multa, vesela din cauza Craciunului... Am patinat si eu cu ele si apoi m-am asezat pe banca sa privesc lumea si sa observ si fetele (Sarah deja pusese ochii pe un baietandru dragut) sa vad cu umor cum se comporta adolescentii :)
Pe aceeasi banca au venit un cuplu cu doua fetite dragute si am intrat in vorba cu ei. Ma tot uitam la fete si i-am intrebat ce virsta au. 5 si 3 ani. Cam aceeasi virsta a fetelor mele cind eu mi-am continuat viata ca mama singura! Wow! Si atunci m-am gindit cu mindrie ca uite dom'le ca se poate sa faci fata greutatilor de unul singur si sa iti cresti copiii frumos. M-am uitat la fetele mele si le-am vazut inbujorate, frumoase, sanatoase si am avut un sentiment de fericire.
Nu este usor, dar nici greu, este Viata cu tot ce este in ea: si bune si rele si greutati si miracole... Daca ar fi monotona ar fi tare plictisitoare. Si uite-asa ajungi la concluzia ca Viata este frumoasa!
Bettercy spune:
Eu cred ca este mai mult o mostenire genetica + copilaria are un rol important in fericirea unui adult. Daca ai fost fericit in copilarie, o sa gasesti resursele sa fii fericit mai tarziu, indiferent de cate greutati ai in viata. Este mai mult o atitudine pe care o observi in familia ta si o asumi mai tarziu. Asa ai invatat tu ca este viata, ai invatat sa observi partea plina a paharului.
Fericirea care provine din dragoste este un fel de extaz. Este superba dar asta inseamna ca atunci cand nu esti indragostit, esti un nefericit mizerabil? Ar fi oribil pentru noi sa fim fericiti numai la stimuli exteriori. Posibil sa fie egala cu fericirea pe care oamenii o simt cand se drogheaza?
Mi-a placut ce am citit intr-o carte mai demult, citat aproximativ "fericit e cel care e multumit/nu se plictiseste cu el insusi".
Happy_in_TO spune:
Eu nu cred ca vine din copilarie... Am avut o copilarie absolut nefericita. Nu imi cunosc tatal, mama m-a abandonat la virsta de 2 saptamini, m-a crescut bunica (care atunci nu era asa de evoluata si ma vedea ca produsul rusinii fiicei ei si ma trata ca atare), am fost violata la 5 ani, a trebuit sa duc statutul de "copil din flori" in anii '70 cind lumea nu era asa ingaduitoare cu mamele singure si familia netraditionala. Mai tirziu am fost inselata, abuzata.
Am decis ca fericirea vine din mine si am urmat drumul autocunoasterii care m-a adus la fericire. In noi sint resurse nelimitate de fericire, ca pestera lui Ali-Baba! 
Sint ani buni de cind sint fericita fara un motiv aparent. Am observat ca nu m-am imbolnavit deloc in toti acesti ani (exceptie poate o raceala din cind in cind), ca toate mi-au mers struna, ca am reusit sa imi depasesc asteptarile cu usurinta.
Happy_in_TO spune:
Autocunoasterea nu e face nesimtit la lumea din jur, la cei din jurul tau. Nu este egoista. Este simultana inauntrul tau si in afara. Cu cit te cunosti mai bine pe tine, cunosti la fel de bine si lumea din jurul tau.
Cunoscind mai bine oamenii din jurul tau, descifrezi ceea ce i-a facut sa gindeasca atunci cind te-au ranit iar intelegind asta ajungi pina la urma sa ii ierti si sa mergi mai departe. Fara ura, fara pareri de rau, fara negativism. Pur si simplu lasi in urma greutatea vinei (a ta si a lor) si pleci mai departe usurat si curat.
Sint copil din flori? Bine ca exist! Ii multumesc tatalui meu (in gind, cu toate ca nu il cunosc) pentru genele bune, ii multumesc mamei mele ca a ales sa imi dea viata (fara de care nu eram in stare sa simt ceea ce simt). Gindind asa, ii iert si sint la pace cu ei si cu mine... Cam asta este linia gindirii pozitive dupa opinia mea, bineinteles.