Daca nu erau acele zile ce eram noi azi? ...

lorelei_19 spune:

Aveam 20 de ani si mi se parea cumplit ce trebuia sa traim. Ma simteam incorsetata si infranta de sistem, voiam sa vad lumea, voiam sa hotarasc singura cati copii am si nu sa-mi impuna statul sa fac 4, citeam carti despre alte tari si aveam camera impanata cu poze din "afara". Voiam sa gust ca eroii din cartile mele homari si fructe de mare, sa vad Parisul, sa merg la plaja in Maledive si sa casc ochii in magazinele pline de lucruri frumoase si de minunatii culinare.
Imi amintesc asa o poza pe care o aveam in fata patului meu facuta pe o autostrada - cred ca in Germania, unde era un blocaj rutier si erau sute de masini superbe (asa le vedeam pe atunci cel putin), faruri care mai decare mai diferite si multe lumini si reclame venite de la niste benzinarii din apropiere. Ma uitam ore in sir la poza aia si ma intrebam daca o sa am vreodata ocazia sa vad asa ceva pe viu. Cum n-aveam dreptul nici macar la un pasaport, mi se parea un vis de neatins. Acum, de fiecare data cand sunt pe autostrada in blocaj imi amintesc de posterul ala si nu mai sunt sigura daca toti oamenii din masinile din jur sunt fericiti
Oricum, sunt extrem de fericita si de incantata ca s-a terminat cu regimul si ca am libertate. Am urat sa traiesc in saracie si in lipsuri si minciuna si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi s-a indeplinit dorinta de a sta in blocaj rutier

bird70 spune:

Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea. Imi aduc aminte cand eram mica, pe la inceputul anilor '80 cand nu-mi venea sa cred cand imi povestea mama ca prin 73-75 cand era ea studenta gaseai lapte la magazin toata ziua si in Timisoara erau studenti care ti-l aduceau la usa. Si eu nu puteam sa cred, cat de trist e asta ? Imi aduc aminte cum stateam cu manusi la scoala iarna, cum imi inghetau picioarele ca nu mai simteam degetele in clasa. Seara faceam lectii la o lampa cu petrol.

Pe la 12 ani discutam cu un unchi si i-am spus ca eu vreau o ferma, sa cresc animale. Si el mi-a spus ca nu am voie sa am ferma, ca tovarasu nu te lasa sa ai proprietati. Si am stat si m-am gandit si am zis: el e batran, o sa moara pana ajung eu mare . Imi aduc aminte ca toti cei de la masa au fost foarte multumiti de felul meu de-a gandi.

Aveam rude in Germania, plecati oficial, care mai veneau in tara. Imi aduc aminte cum ne minunam de un pachet de pampersi pe care i-au adus pentru o verisoara, sau de absorbante si cum ascultam povestile 'de afara' pe care le spuneau. Eu hotarasem din copilarie sa plec, doar ca nu aveam un plan . Noi am fost familie din asta problematica, aveam rude afara, prieteni fugiti.

Apoi a venit Revolutia, eram la liceu. Imi amintesc ca se auzea ca se trage in oras si maica-mea il cauta innebunita pe bunicul meu. Si apare spre seara obosit si fericit si zice: s-au ridicat oamenii, a iesit si armata, am invatat niste baieti cum sa dea jos sinele de pe tanc si unde e rezervorul de benzina. El a fost tanchist in razboi. A fost pe strazi in fiecare zi in perioada aia. Cine sa-l bage in seama? Un batran uscat . Cand l-au impuscat pe tovaras bunicu' era in culmea fericirii. El era nascut in acelasi an si aceasi luna, tovarasu era cateva zile mai batran si bunicul meu zicea ca el e mai tanar si vrea sa prinda ziua cand moare tovarasu.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

AB_AC spune:

Ori de cate ori esti sarac este degradant. N-are nici o legatura cu comunismul, dar fii tu sigura ca saracia si democratia nu se exclud reciproc. De Craciunul asta multi au spus copiilor ca nu-s pentru ei vreun pachet de bomboane. Sa nu idealizam.

Dupa cum sansele unui copil provenit dintr-o familie saraca nu-s prea mari in societatea democratica. Diferentele culturale intre saraci si bogati sunt enorme!

msl1 spune:

Mie mi se parea normal absolut tot ce traiam cozi, intreruperea curentului, etc etc...si familia mea era "problematica" cu rude in afara de aceea cumva chiar "ei" "sistemul" mi-au impus cumva ca aceasta este calea mea de a pleca din tara. Mi-ar fi placut f mult sa ramin in ro; sa am familie multa, rude la tara, prieteni multi etc etc. am doar o singura ruda ramasa acolo, si am fost "impinsa" de mica cumva sa plec si eu....si daca nu ar fi fost revolutia tot as fi plecat mai mult ca sigur; probabil ca nu unde sint acum, dar mai mult ca sigur ca acolo nu as fi ramas;
toate lipsurile si greutatile care le-am avut pe vremea fostului regim m-au pregatit cumva psihic pt greutatile care le am acum aici....

Tanti Zavaidoc spune:

AB-AC, ti s-a parut ca am idealizat ceva? Atunci mai explic o data.

Nu era vorba nici despre saracie, nici despre diferente culturale. Pur si simplu era degradanta ideea de a nu putea cumpara ceva in tara ta, din banii munciti de tine, pentru ca pur si simplu iti era interzis.

Exista o degradare a saraciei, exista si o degradare a inchistarii si interdictiei nemotivate. In situatia descrisa de mine, ca si in exemplul tau, parintii sufera mai mult decat copiii. Copiii accepta mai usor ca "nu se poate" sau "nu e".

Cred ca totusi nu ai inteles de ce am scris despre asta. Nu era vorba de saracie. Sau, oricum, ea nu era constientizata in uniformizarea mizeriei de atunci.

maraki spune:

Da, erau shop-uri pe vremea lui Ceausescu.Acolo se gaseau produse alimentare pe care noi, oamenii de rand, le vedeam doar in reviste. Se vindeau pe valuta si aveau voie sa cumpere doar strainii.

mianna spune:

si totusi, nu-mi amintesc ca eu sa fi tanjit dupa produsele alimentare din shop, fie ele bomboane. mai degraba stiu ca ma uitam lung la cate un trening in culori pastel sau la un walkman.

amira781 spune:

Prin martie 1989 varul meu, care avea 8 luni a facut pneumonie. Parintii au mers la spital, copilul a fost internat dar mama nu a avut voie sa ramana cu el pentru ca era mai mare de 6 luni. Putea merge sa-l vada conform programului de vizita al spitalului. Rezultatul - dupa aproximativ o saptamana avea septicemie si niste rani oribile in zona scutecului iar personalul medical le spunea foarte calm parintilor sa se organizeze ca "asta" oricum moare dar lasa ca mai au unul acasa.
Pana la urma si-au luat inima in dinti si au cerut externarea pe proprie raspundere pe care cu greu au obtinut-o in urma unui scandal si cu semnatura ca, in cazul in care copilul moare pe drum, spitalul este exonerat de raspundere.
Ca semn de maxima bunavointa li s-a dat si o salvare. Varul meu cu parintii au plecat cu salvarea, eu si parintii mei i-am urmat cu masina. Nu mai trebuie sa mentionez ca salvarea nu avea nicio dotare, desi copilul intrase in coma, dar soferul avea si comisioane prioritare de facut . Asa ca mai intai a oprit la nu stiu al cui nas sa-i lase o damigeana, la inca o rubedenie sa-i lase un pachet si ar fi continuat ca mai erau bagaje in masina. Evident ca la una din opriri l-am scutit si pe el de efort si am plecat cu totii cu masina alor mei.
Am ajuns la Bucuresti la IOMC unde a mai stat in coma vreo 2 saptamani pana cand parintii au reusit, cu mare greutate , sa obtina aprobare de la Ministerul Sanatatii pentru medicamentul de care avea nevoie si care se vindea doar in farmaciile CC-ului. Din fericire experienta s-a terminat cu bine.
E doar un marunt exemplu al consideratiei cu care te trata sistemul comunist, cumplit este ca unii au regrete.

iulia_b spune:

Parerea mea este ca nu bomboanele si guma ar trebui sa reprezinte referinta, oricum sunt niste porcarii pline de chimicale. Ca sa vedeti ce rea sunt eu nici acum nu le iau la copii cu tonele, ci numai la "zile mari". Si nu le iau nici tot ce straluceste prin vitrini.
Si nici lipsa jeep-urilor, cate unu pr fiecare membru de familie, idem si o plasma ca altfel nu se poate. Si nici hainele "da" firma, opulenta greoaie a lanturilor la gat.
Si-apoi multi au inteles si fac economie de la sine putere, mai sting din lumini, mai fac economie la gaz,la apa, la benzina (oroare, circula cu autobuzul) , la pampersi (exista variante lavabile) si asta nu din zgarcenie ci din convingere ca fac un bine. Acum vad tampoane si pampersi aruncati pe te miri unde, asta da stare de bine a populatiei.
Si-acum mor copii sau sufera pt ca nu au medicamentul potrivit sau n-au bani (exemple sunt destule si pe forum).
Problema era libertatea, sansa de a face cu viata ta exact ce-ti doresti, mobilitatea.
Edit ca sa adaug ca nu sunt comunista si nu regret zilele alea, da cand vad ca se aduce ca argument suprem acadeaua ...

Victoria_mami spune:

Si taica-meu la fel. Aveam si la oras si la tara biblioteci intregi de carti, de se lasasera rafturile de greutatea lor.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

VICTORIA


www.facebook.com/pages/Acute-Lymphoblastic-Leukemia/178051842277685" target="_blank">Acute Lymphoblastic Leukemia