Cand vrei sa mori....

nici nu stiu cum sa denumesc subiectul, sau problema in sine. Poate ca e nevoie sa apelez la un psiholog, dar financiar nu-mi permit...

Initial am crezut ca e o gluma, o vorba spusa la suparare, cati din noi nu zic asta cand se simt depasiti de probleme, "as vrea sa mor si sa scap de tot si de toate". Numai ca tot discutand, desi sunt sigura ca nu are in plan sa se sinucida, imi dau seama ca el chiar vede moartea lui ca pe o solutie, nu e doar o vorba spusa la suparare. El chiar e convins ca noua ne-ar fi mai bine fara el!! Tocmai acum, cand lucrurile incep incet incet sa reintre pe fagasul normal.

Cat de adanca trebuie sa fie depresia cuiva incat sa gandeasca asa ceva? sa gandeasca faptul ca , copii lui (nu zic de mine) ar putea sa traiasca mai bine daca el ar muri??? Cum as putea sa-l ajut?

marius spune:

In primul rand trebuie identificata sursa. Care este problema?


Eu pur si simplu / Pagina legislativa

roxy spune:

Mickyyy , in caz ca nu te confund cu alt uzer cu acelasi nume ...sotul tau si-a gasit de lucru, sau tot cauta? Daca te-am confundat sa ma scuzi , dar daca nu , ar putea sa fie asta cauza care sa-l impinga la aceste ganduri .Stiu cum e, vorbesc in cunostinta de cauza...

Mickyyy spune:

Problemele la modul general sunt financiare (iar eu cred ca nu reprezinta nici pe departe un motiv serios sa te gandesti la moarte). Problema la el e ca a stat foarte mult timp fara job, si indirect se considera responsabil pentru situatia in care am ajuns. Iar acum a acceptat un job foarte prost platit doar ca sa nu stea degeaba, si e demotivat.

dar pana la urma, suntem toti impreuna, sanatosi, de bine de rau avem si joburi .... altii o duc mult mai rau si nu i-am auzit gandindu-se la moarte!

Edit ca sa-i raspund lui' roxy: nu, nu ma confunzi, si da, si-a gasit job, mai are un pic si face 1 luna de cand lucreaza, insa ideile legate de moarte inca persista, chiar in week-endul asta mi-a explicat foarte serios de ce crede el ca moartea lui ar fi cel mai bun lucru care ni s-ar putea intampla noua.

ch_dana spune:

Explica-i si tu foarte serios ca asta e o lasitate, ca nu si-ar dori copiii lui crescuti fara tata (asa, mai bine divortezi, asta e o solutie pt el ?!) si incearca sa il urmaresti foarte atent cand pica pe ganduri, pare absent...

Acum ar trebui sa iasa din "groapa", si-a gasit iar job, e un prim pas catre altceva mai bun. Incearca sa-l faci sa vada si partea plina a paharului.

Dana & Amelia (21.06.2011)

J G spune:

Myckyyy, de ce sa apelezi tu la un psiholog?
Sotul tau este un adult care are o problema... si cred ca cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa-l responsabilizezi in legatura cu problema asta.
Dar este intr-adevar depresiv, adica in afara de aceste ganduri, mai are si alte simptome?
In general, gandurile de sinucidere inseamna episod depresiv acut care inseamna urgenta psihiatrica.

roxy spune:

Mickyyy ma bucur ca nu te-am confundat , dar nu ma bucur ca ai probleme chiar si dupa ce sotul tau si-a gasit de lucru.Am crezut ca dupa ce aceasta problema nu va mai fi, o sa va gasiti linistea.
Am sa-ti mai pun o intrebare...are sotul tau cumva asigurare de viata ? Poate crede ca daca nu mai e el , o sa incasati banii si va rezolvati problemele.Dar nu se dau banii daca motivul disparitiei proprietarului asigurarii e creat de acesta.
Poate am spus o prostie, dar sunt cazuri in care exista aceste asigurari.
Tot ce poti face tu, e sa-i arati ca nimic nu poate sa il inlocuiasca atat in raportul cu copii , nici ca sot.Si sa vada ca e important pentru voi, ca om, ca prezenta lui fizica conteaza cu adevarat.
Vremuri grele sunt pentru toti, dar doar impreuna le putem depasi.

Mickyyy spune:

Nu, nu are asigurare de viata, deci pica motivul asta.
Nu va ganditi ca e toata ziua depresiv, din contra, e ok in majoritatea timpului, dar are momente, destul de dese cand se gandeste la asta, si incepe sa ma puna pe ganduri.

ch_dana, asta am facut prima data, i-am explicat ca moartea e cel mai egoist mod de a-si rezolva problemele, eu mor, am scapat (ma rog, e relativ scapatul asta), voi descurcati-va mai departe ca sigur o sa va fie mai bine. Adica nu numai ca nu se rezolva problemele, ci pune si mai multe probleme in spinarea mea. E dovada de lasitate, egoism, inconstienta. Asta strict la obiect, fara sa vorbim de implicatiile sentimentale, de cat de important este el pentru noi ca om (vorba lu' roxi)

J G, nu eu, el. Si nu are ganduri de sinucidere, am spus-o deja, ci doar e convins ca moartea lui e cel mai bun lucru care i/ni s-ar putea intampla. Nu cred ca va incerca sa faca asta vreodata, dar simplu fapt ca o gandeste ma sperie.

Chuny spune:

Eu mi-am dorit sa mor anul trecut ... mi-a trecut si nu stiu cum ... in caz de depresie severa numai un ajutor specializat il poate ajuta ... daca sunt doar ganduri pot sa zic ce exercitiu am facut eu :

seara am obiceiul sa merg la cumparaturi, iar cand vin acasa uneori pot sta si jumatate de ora sa ma uit pe fereastra la ce se intampla in casa. Si obisnuiam sa-mi imaginez cum e sa fii undeva, sa vezi tot ce se intampla si sa nu poti impartasi cu familia si in primul rand copiii nimic: ii vedeam cum alearga, cum rad, cum cea mica urca pe masa si baiatul tragea de ea, cum se lovea cel mare si plangea, cum se bucurau de desertul favorit etc .Cred ca e un exercitiu bun in caz ca exista doar gandurile astea: sa-i priveasca de la fereastra si sa-si imagineze cum ar fi daca nu ar putea sa-i ajute atunci cand sunt in pericol sau tristi sau sa-i stranga in brate de bucurie...

blackgirl0 spune:

Mickyyy, si eu gandesc la fel: ai un sot extrem de egoist. Responsabilizeaza-l mai mult, da-i ocupatii permanent sa nu aiba timp de gandit... prostii. Socrul meu s-a sinucis fix din aceleasi motive (trimis in somaj, lipsa banilor, o sotie cu minimul pe ecomonie, un copil handicapat si unul proaspat student). Dupa moartea lui, familia s-a indatorat pe 5 ani pt inmormantare, sotul s-a angajat la 19 ani pt a trimite mamei sale bani de mancare.

Si eu cred ca stie cat este de important pt voi, pt tine. Reaminteste-i cat de des poti tu, da-i anumite activitati pe care numai el le poate duce la capat (sa se simta util, implicat, dorit in familie). O perioada incearca sa-i numai reprosezi nimic, sa nu-l certi, sa-l lauzi, sa-l menajezi. Cauta ajutor din familia largita (parintii lui, frati), orice persoana cu ceva autoritate asupra lui.

Edit ca spunea cineva ca suicidul este urgenta psihiatrica. Asa este: se interneaza fix la balamuc (acolo unde sunt tinuti in izolare bolnavii agitati). Zau ca nu vad cum asta ar fi rezolvarea pt sotul lui Mickyyy. Ba din contra, l-ar dezechilibra si mai mult. Daca tot vrei sa ii dai ceva: incearca vitamine dimineata si ceva calmante sau antistress seara, sa manance variat, multe legume, sa se plimbe si sa aiba minim 7 ore de somn pe noapte.

en_kvinna spune:

Micky eu iti vorbesc din postura unei depresive si uneia care s-a gandit de multe ori la sinucidere. Depresia e o boala atat de dureroasa incat uneori moartea pare o solutie viabila. Zici ca nu puteti merge la psiholog, inteleg. Dar cititi foarte mult, faceti autoterapie, in fond daca va durea un dinte sau daca cineva se imbolnavea grav, amanati vizita la medic? Vorbesc la plural, pt ca si tu trebuie sa te implici. Depresia asemeni oricarei alte boli are o evolutie si o manifestare ce difera de la un organism la altul. Din experienta mea iti spun ca jobul nu e decat un mod de a-i distrage atentia. Nici eu la job nu aratam depresiva, dar nici nu ma gandeam la viata mea, acasa citeam foarte multe carti in general cu actiune ampla, sau ma uitam la seriale. Scopul acestora era sa ma ''scoata'' pt cateva ore din viata mea, sa uit de viata mea, sa uit de mine. Trebuie identificata cauza sau cauzele, ca ce spune el este doar vf. icebergului.
Eu am inceput sa ma simt mai bine cand in final am acceptat ca am o problema, cand am acceptat ca unele sentimente de vinovatie nu vor disparea vreodata dar nici nu ma fac pe mine un monstru, daca ma simt vinovata inca mai am constiinta, sau cum mi-a spus cineva, lumea asta nu poate fi salvata si nici multumita, intotdeauna o sa ranesc pe cineva. Si am acceptat. Viata merge inainte fie ca-mi place sau nu, fie ca sunt multumita sau nu, fie ca regret unele decizii sau nu. Dar un singur lucru pot sa il mai fac; sa traiesc przentul cat mai frumos posibil. De cand am luat decizia asta, zambesc in fiecare zi, pt ca mi-am croit prezentul si viitorul de asa natura.
Eu cand simteam ca nu mai pot, ca nu mai pot continua...ca imi venea sa mor...scriam intr-un jurnal tot ce simteam. Era un soi de purificare, de eliberare. Fiecare traiere scrisa era ca si vindecata. Nu zic ca pe sotul tau o sa-l ajute, zic ca ar trebuie sa caute metode prin care se poate ''vindeca'' de anumite stari..eventual sportul.
Nu stiu daca sunteti credinciosi sau nu, dar eu in momentele alea chiar ii invidiam pe credinciosi; la ei totul e simplu. ''Asa a vrut Dumnezeu'' , ''Asa a fost dat sa fie'', ''Dumnezeu te iarta, numai confeseaza-te'' si multe in stilul asta fatalist iti iau de pe umeri niste greutati, ca nu te fac sa te simtit vinovat, adica poti tu simplu pacatos sa te interpui mersului Divin? Ai o pierde in viata..necunosute is caile Domnului, El stie mai bine, El are un plan pt noi. Si atunci tu simplu pacatos trebuie doar sa urmezi planul. Daca exista un dram de credinta apelati...vorba prietenului meu, e mai ieftin decat la psiholog si are efect. Viata e mai usoara cand stii si crezi ca cineva cu puteri absolute te vegheaza, te indruma , iti descurca viata. Si nu sunt nici ironica nici aroganta. Eu chiar ii invidiez pe cei ce au credinta.