Copilul meu isi smulge parul
Raspunsuri - Pagina 4
ela_04 spune:
| Citat: |
| Ela_04, Nu cred ca e prea corect sa faci trimiteri la alt subiect care nu are nicio legatura cu asta. Important este sa gasim idei pentru a o ajuta pe Gabictzu. |
am spus dupa ce am citit pe aici...la fel puteam citi si in ziar si in stele... nu am dat link, nu am dat exp.
de ce ma certati? ce am mai facut de data asta
mi-am exprimat o parere... pe care poti sa o iei in calcul sau poate sa te doara in cot de ea...
viviana spune:
Ela_04.
Nu te-a certat nimeni.
Pur si simplu unele cuvinte pot fi interpretate gresit. Atata tot.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
dianaioanes spune:
Buna!
Numele meu este Diana Ioanes - psiholog pentru copii cu o experienta de zece ani (certificata ca psiholog principal in psihologie educationala de catre Colegiul Psihologilor).
Am citit cu atentie intrebarea adresata de mamica din Brasov, precum si raspusurile oferite de "grupul" de mamici care incercau s-o ajute.
Da, fetita dv in varsta de 3 ani pare sa sufere de ceea ce psihiatrii numesc trihotilomanie, dar probabil mai putin va ajuta denumirea tulburarii, cat modul in care puteti schimba ceva in bine. Exista o stare de tensiune in fetita dv, pe care ea reuseste s-o elimine prin acest comportament de smulgere a parului. S-au mentionat de catre mamici si alte modalitati de calmare utilizate de copiii lor prin folosirea unor obiecte care au darul sa-i linisteasca ( ursuleti, paturici, pernute). Intr-adevar utilizarea acestor modalitati de calmare -prin obiecte externe- este unul mai adaptativ. Nu stim la ce va duce in viitor acest comportament de smulgere a parului - cineva pomenea in discutiile anterioare despre taierea pe brate (automutilarea intalnita la unii adolscenti).
Recomandarea mea este de fi foarte atenta la factorii stressanti din familia dv; nu e neaparat nevoie ca acestia sa fie foarte puternici, ci e posibil ca fetita sa fie hipersensensibila la tot ceea ce o inconjoara si sa resimta "amplificat" tot ce este in jurul ei. Incercati pentru inceput sa creati o atmosfera foarte calma in momentul culcarii copilului, sa fiti dv in primul rand linistita, si apoi sa incercati sa-i oferiti alte modalitati de calmare (masaje usoare, sa-i puneti o muzica linistitoare, sa-i cititi o poveste etc)
Sa speram ca lucrurile se vor remedia, iar daca nu, incercati sa apelati la sprijinul unui psiholog de copii cu experienta din Brasov.
S-auzim de bine!
nemora spune:
Doamna psiholog, va trimit sa cititi cartile Melaniei Klein si ale Francoisei Dolto conform carora toti copiii au anxietati in grade diferite. Nu e usor sa fii copil. De la a fi anxios si a te descurca intr-un fel cu anxietatea respectiva ceea ce e perfect normal pana la tulburare psihica e cale lunga!
Mama este cel mai bun medic al copilului, ea stie sa aprecieze cel mai bine daca este doar anxietate sau tulburare psihica.
Si copiii mei au avut "ticuri", sotul meu isi roade unghiile, amandoi ne-am supt degetul multa vreme, cea mica mai nou se joaca cam mult cu degetele, dar aceste chestiuni nu ne taie din fericirea pe care o simtim. Si in plus, m-am uitat mai atent la toti copiii pe care ii cunosc, nu e unul care sa nu aiba o "problemuta", mai mare sau mai mica (ba cu mancarea, ba cu pipi, ba cu masturbarea, ba cu bolile) asa ca daca trimitem pe toata lumea la psiholog, ajungem si pe la psihiatru.
viviana spune:
Bine ai venit Diana!
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
dianaioanes spune:
Da, se pare ca amandoua suntem de aceeasi parere - intai mama sa incerce sa intervina in ameliorarea situatiei si abia apoi daca situatia o cere sa solicite ajutorul unui psiholog.