Invatatura din constrangere

terishka spune:

Daca al meu copil ar fi fericiti facandu-le - da, as fi cel mai impacata cu mine.

rrox3 spune:

Viviana reactia mea ai vazut-o cu siguranta la subiectul cu pricina... una scurta, fara explicatii, la cald.
Una mai calma o sa incerc acum.

Nu numai ca nu as incerca asa ceva, dar mi se pare un abuz grav, fiindca umileste copilul si umilinta e cea mai grea de indurat, chiar mai grea decat violenta.

In afara de asta, o experienta atat de puternica d.p.d.v. al impactului emotional va asocia pentru foarte mult timp in mintea copilului invatarea cu toaletele publice si cu umilinta. Dupa parerea mea, asta e un mare deserviciu adus copilului, fiindca ii dinamiteaza formarea unei motivatii a invatarii interne, alimentata de insasi invatare (placerea de a studia).

Desigur ca este o metoda eficienta. In functie de copil (de relatia de pana atunci cu parintele, de temperament) si in functie de apasarea cu care e pusa in aplicare va avea cam doua efecte posibile. Unul - cel relatat de mamica cu pricina, copilul invata si nu comenteaza, urmarit de frica. Al doilea - exact opusul, rebeliune si opozitie.

olympia spune:

Asta imi aminteste de-o tema atinsa recent intr-o discutie, cum ca "esti important doar pentru ca existi" sau "esti important doar daca faci CEVA cat mai special" si cum ajunge sa te seteze asta pentru viitor.

corap spune:

constrangerea e o prostie si o dovada a lipsei de educatie a parintelui - asa ca mi se pare absurd sa obligi pe copil la ceva atata timp cat tu, adult, nu ti-ai insusit asa ceva.

educatia e de multe feluri, educatia academica e numai o parte a educatiei (si cea organizata e destul de ineficienta in ultima vreme - multe sisteme educationale clasice sunt in proces de transformare).

notele bune in scoala nu-ti garanteaza un trai grozav, notele proaste nu-i obligatoriu sa te conduca la spalat weceuri. exista destui "homlesi" cu studii superioare. (asta nu -i o "invitatie la lipsa de educatie", ci doar la recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt diferiti si au atat inclinatii, cat si aspiratii diverse. Mie imi place la scoala, imi place sa invat pentru ca ma simt confortabil asa. dar copiii mei au dreptul sa fie diferiti de mine. eu le pot arata de ce imi place sa invat. sau sa le dau "exemplul personal". dar nu pot hotarai pentru ei.*)

*referitor la exemplul personal, am auzit atatea persoane plangandu-se ca "copilul meu nu citeste nicio carte", cand acea persoana nu mai citise ea insasi o carte de 10 ani. copilul acela nu vazuse ca oamenii citesc, de ce ar fi citit el?

de-aia cel mai bine e ca fiecare sa faca ce-i place si la ce se pricepe - si lucrurile catre care are inclinatie.

glimmer spune:

Salutare tuturor!

Ca sa intru direct in subiect, eu m-as incadra la metoda a doua, din cele la care a facut referire Viviana in prima postare. Aceea care presupune mai multa uzura psihica pentru mine, sa zicem, desi n-as spune ca pentru fiica mea e ceva comod, mai ales cand se intampla, din pacate, sa-mi mai pierd rabdarea.(Chestia asta am reusit sa o controlez in mod satisfacator, pe masura trecerii timpului, dar tot a produs oarece "daune"). Am cautat intotdeauna sa valorific "plusurile", de-a lungul anilor de scoala, (tocmai a inceput clasa a-VI-a). Din fericire s-a manifestat inca de la inceput cu un soi de constiinciozitate, (in sensul ca nu ar concepe sa mearga la scoala cu teme nefacute, lectii neinvatate), la care s-a adaugat apoi un fel de ambitie, dar mai ales in ceea ce priveste rezultatele obtinute, respectiv notele, din cate imi dau eu seama. Adica, ar vrea rezultate cat mai bune, dar sa munceasca, daca se poate, cat mai putin. Eu sper intr-o evolutie pozitiva a atitudinii ei fata de efortul pe care trebuie sa il depuna, dar nu sunt absurda sa pretind sa faca absolut totul cu placere. Din fericire, a manifestat si curiozitate, dorinta de cunoastere si am cautat sa o obisnuiesc cu cititul. Adica la intrebarile ei, pe langa raspunsurile mele ii cautam si ii puneam "in brate" si o carte, potrivita varstei ei, in care putea gasi ceea ce o interesa, si asta inca de la 5-6 ani, de cand a invatat sa citeasca.

De asemenea, asa cum tot Viviana spunea, si eu simt, stiu, ca e obisnuita cu un standard catre care tinde si ea si desigur ca nu m-am putut abtine sa nu ii subliniez importanta invataturii in a realiza ceea ce isi doreste. (Stiu ca aici multa lume nu e de acord cu mine, de fapt sunt multe exemple care ma contrazic, dar nu asta discutam acum ) Ca e bine sau nu, eu ma implic foarte mult in ceea ce tine de scoala.

buli spune:

nu ajunge "esti important" si atat?

szivarvany spune:

foarte interesant

_
Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela

rrox3 spune:

Ha, ha, Buli ar ajunge, dar cati avem certitudinea asta in noi? Aici e buba.

viviana spune:

Da, Rrox, am vazut raspunsul tau.
Ai fost chiar soft.
De aceea am dorit sa dezbatem aici.

Am si eu ambitii pentru copilul meu, am frustrari legate de scoala, suparari la o nota proasta, dezamagiri. Le-am tot scris la sectiunea asta.
Dar au ramas doar intre mine si voi.
Nimic din toate astea nu au facut subiectul discutiei intre mine si copil.

Dar, sa ajung la constrangeri extreme, sa-mi sperii copilul, sa-l fac sa planga pentru a-mi atinge un "nobil" scop - n-as face-o sub nicio forma.

Acum 2 zile, dintr-un elan tampit, i-am spus ca daca nu se apuca sa lucreze mai mult la mate nu intra la liceu. Si punctez eu desteapta: "Ce te faci atunci?"
A inceput sa planga. A plans mult.
Apoi mi-a spus:
"Nu mai imi spune asa ceva. Eu nu stiu ce pot face daca nu intru la liceu. Nu stiu lucrurile astea. Nu ai facut altceva decat sa ma SPERII. Ma faci sa ma gandesc numai la esec."

Off topic:
Esti important doar pentru ca existi daca nu te rezumi exclusiv la asta. Daca evoluezi facand doar o mica diferenta sigur ii influentezi si pe altii. Nu trebuie sa faci ceva cat mai special pentru a fi important.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

rrox3 spune:

Viviana e vorba de pozitia parintelui, a mamei in special, fata de copil. Si asta ar fi minunat sa fie simpla "esti important". Fara doar, fara daca, fara nimic altceva. Sa ajunga asa simpla in copil, va avea el grija sa devina mai departe.