Dor de Romania....

Suntem aici de 10 ani, in Canada...pe taramul fagaduintei. E bine. Avem de toate mai putin familia sau prieteni adevarati. Avem multe cunostinte de ambele parti...romani si canadieni. Si inca ceva nu prea avem...timp liber, muncim mult desi job-urile care le facem sunt destul de bine platite. Muncim mult sa platim banca, mortgage la casa, ratele la masina, etc.
Dar...avem de toate. Cel putin ne permitem sa mergem in vacanta de doua ori pe an, sa ne cumparam una alta, am fost in Romania o data la doi ani de cind suntem aici.
Ceva insa lipseste. Ne e cumplit de dor de casa. Stiu ca acolo e greu, lumea se plinge ca nu sunt bani si economia e la pamint, ca spitalele sunt pline de spagari si mizerie, strazile de masini de lux conduse de manelisti care fac bani intr-un mod mai mult sau mai putin ortodox, si asa mai departe. Totul exuda coruptie...si nemultumire.
Si totusi ne e dor de "casa".
O sa mai fie bine vreodata? Mai avem vreo sansa? Sau ne acceptam resemnati soarta. Mai putem face ceva?
Pentru noi decizia a fost sa venim aici. Buna sau rea, traim cu ea zi de zi. Oricum ar fi, in spatele oricarui imigrant se ascunde o poveste...de cele mai multe ori trista, dar care in timp poate deveni mai roza sau mai putin "colorata". Ne-am obisnuit cu traiul de aici si multi dintre noi blamam ce am lasat acasa. E bine, e rau?
Cu toate astea, mi-e dor de casa, un dor care il simt si port in mine zi de zi.

Cu mult dor de aici...de pe "pamantul fagaduintei"...

Loredana.

desprecopii spune:

ce frumos ai scris!

Bine ai venit la !



Sanatate si o zi cu soare va doresc!

**************
Linkurile mele: Supereva.ro | Blogul meu | www.facebook.com/#!/desprecopiicom" target="_blank">DC pe Facebook

buflea spune:

Si mie imi e dor si in mod paradoxal, cand ma duc acolo imi incarc bateriile. Si vad ca e greu si am simtit pe pielea mea ca sunt multe lucruri care pot fi indreptate ...si totusi mi-e dor. Mi-e dor de familia mea, de prietenii mei, de Craciunul si Pastele romanesc, de spiritul ala in care am cerscut, mi-e dor de mancare, de natura ... mi-e dor de tinerete . Si nu cred ca o sa-mi treaca vreodata si nici nu vreau sa-mi treaca.

Si ca multi romani de pe aici gandesc ca poate la pensie ma voi retrage inapoi in Romania - cand copiii or fi mari si cu viata lor, cand n-o sa mai am obligatii si responsabilitati - visez sa ma intorc acasa

desprecopii spune:

buflea, in Bucovina sa ne intalnim/locuim la pensie toti diasporezii nostalgici s-ar putea intalni in fiecare duminica la Clubul D si ar bea cafea :))



Sanatate si o zi cu soare va doresc!

**************
Linkurile mele: Supereva.ro | Blogul meu | www.facebook.com/#!/desprecopiicom" target="_blank">DC pe Facebook

danat spune:

haha ce haios ai spus Mirela... da, suna viabil, sa fim sanatosi noi pina atunci

lorolelina ai scris frumos , cred ca multi simtim la fel, inexplicabil, cu toate ca am plecat de bunavoie din Ro... e un ceva care nu poate fi regasit niciunde, oricat de bine ti-ar fi in locul acela sau o fi doar memoria, amintirile care te leaga pe viata de tot felul de locuri, lucruri, oameni?! m-am intrebat de multe ori si eu....

columbiana spune:

Loredana, n-ati putea merge mai des in Romania, sa va mai treaca dorul^





http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

maru spune:

ia vino pe la noi, pe la sezatoare si ai sa ramai surprinsa ca majoritatea povestilor is frumoase, is pline de speranta, is cu copii fericiti si mamici optimiste. Ne mai alinam dorul intre noi (io sincer port dorul de ai mei, pe care ii aduc aci din vara in vara...) mai ne intalnim, unele ne-am si cumetrit, mai o petrecere...

Viata e frumoasa daca stii sa o traiesti frumos, indiferent pe care pamant o traiesti!

Katya spune:

Loredana, dar dar cum e cind te duci in Ro, simti ca ai mai putea locui acolo?

Te inteleg cu dorul, asa de dor mi-a fost si mie si inca imi e, dar la mine e ceva ce inca nu-mi pot defini, cind am fost prima data in tara, dupa o absenta de 6 ani, am simtit in primele zile ca am regasit paradisul , dar in acelasi timp ca sint exclusa din el, ca nu ma mai primeste, ca nu mai e locul meu acolo, asa ca am scurtat vacanta, am schimbat biletul si am venit nespus de fericita in orasul de care ziceam ca ce urit e, nu mai imi era frica nici ca se prabuseste avionul,nici nimic. Dupa o luna iar mi-a fost dor, in anul urmator am plecat iar si n-am mai fost asa speriata, dar tot m-am bucurat ca s-a terminat vacanta.

Mai zic si miine (sper) de prieteni si altele, tu zi-mi cum te simti cind mergi in tara.

Iti urez dor usor, putere sa-l duci.

Katya spune:

Tot eu.

Ce e pt mine sfisietor as zice in toata experienta asta a emigrarii e ca am aflat cum e sa mori, sa fii mort adica.Pe cind eram in tara, o buna prietena a plecat in America.Am plins atunci si am fost convinsa ca viata mea nu va mai fi la fel fara ea.De unde,viata mea a mers inainte si incetul cu incetul am uitat-o pe prietena, adica ma gindeam cu drag la ea, dar era cumva ca si moarta, eu imi vedeam de viii din jurul meu, intr-un an a venit de Craciun, dar eu eram asa de indragostita de prietenul meu de -atunci si sotul meu de-acum, ca nu mi-am facut timp sa o vad. Pe urma a emigrat o colega (in Canada, la Montreal) si la un mom dat a revenit in vacanta si ne-a facut o vizita si noua, fostilor ei colegi.Ei, dar era parca din alta lume si sincer va spun ca am simtit ca o usurare cind a plecat si-n pauza urmatoare ne-am vazut de tigarile noastre si subiectele noastre, caci va mai amintiti ce pofta de viata au romanii si ce frumos era sa vorbim unii cu altii.Cum va spuneam, eram fericita ca-s acolo, ce treaba aveam eu cu pozele cu veveritele de la Montreal.
Si prietena-colega dusa a fost si ea, noi ne-am vazut de viata noastra.

Si-mi vine si mie rindul sa plec si una din bunele mele prietene(aveam o gramada!) imi spune ca niciodata nu va mai fi la fel fara mine, ca eu eram de neinlocuit. De unde, ca am murit si eu la rindu-mi! Cind am fost in vacanta prima data nici n-a avut timp sa ne vedem!Am inteles-o.Pe cuvint ca am inteles-o, viata de-acolo e asa pasionanta, lumea e asa de preocupata de ea insasi, asa intoarsa doar spre sine, ca odata ce-ai iesit din raza ei, esti ca si mort.

Noapte buna, m-am intins.

Carolyne spune:

Succint si cuprinzator mesaj!
Si mie mi-a fost tare greu cand am plecat de langa parinti, frate, prieteni.
Insa este o decizie pe care am luat-o dupa indelungi dezbateri cu sotul si cred ca este important sa privesti inainte, catre viitor, si nu in urma.
Nu ne-a fortat nimeni sa emigram, asadar eu incerc sa privesc mereu jumatatea plina a paharului. Si aici in tara de adoptie sunt destule lucruri care ar trebui imbunatatite (nu intru in detalii), dar cum nu exista loc perfect sub soare trebuie sa te impaci/accepti/iubesti/respecti locul si tara in care ai venit de buna voie.

Si mie mi-e dor de vacantele din studentie cand mergeam cu cortul in Apuseni, de taberele scolare de la mare, de vacantele insorite cand eram prezenta zile in sir pe strandul studentesc, de sarbatorile petrecute in familie, etc.
Daca te tot raportezi si compari fiecare Pasti/Craciun cu ce era/ar fi fost in Romania nu cred ca iti va fi mai usor.
Cu totii imbatrinim, adunam experienta de viata, ne uitam cu drag la copii cum cresc si ne apuca oftatul dupa vremurile cand eram si noi de 19-20 de ani...dar ele nu se mai intorc.

Am citit de mult un paragraf: "odata emigrat vei fi mereu intre 2 lumi" (mai mult sau mai putin). Cred ca emigrarea este cu atat mai "usoara" cu cat pleci mai devreme (tanar). Esti mult mai adaptabil, mai energic, deschis noului.

Nu cred ca exista o reteta pentru trecerea dorului. Face parte din fiinta noastra si depinde de fiecare sa gaseasca o "supapa de echilibru".

Sincera sa fiu mi-ar fi placut mai mult in Canada, dar procedura era prea indelungata asa ca mi-am incercat norocul la loterie si-am iesit castigatoare din prima mana.

Iti doresc numai bine,

Carolyne

Rufus spune:

Dorul de casa nu trece, este diferit doar intre noi, asa cum il simte fiecare.
Am observat ca ne este drag de casa la varsta tineretii, copilariei...poate ca asociem casa cu cea mai frumoasa perioada din viata noastra. Si ne este dor de perioada aia. Nu stiu.
Cei care pleaca o fac din motive clare, este, de cele mai multe ori, un efort pe care-l accepta voluntar. Sigur ca adaptarea e diferita, insa scopul este atins in general si asta sporeste multumirea de sine.
Eu n-am plecat. Am fost sentimental, am dus-o bine, adica n-am fost fortat sa plec. Cand am realizat ca port si responsabilitatea copiilor, a fost prea tarziu. A fost o decizie, nu fug de ea, dar cred ca am gresit. Parinti nu mai am, singura sora nu mai are mult de trait, de cine sa-mi fie dor? De amintirile din copilarie? Periodic merg acolo unde am copilarit si am trait pana la 19 ani; parchez masina si stau cu ochii pe blocul, pe imprejurimile cunoscute si-mi retraiesc amintirile. Apoi plec cu coada-ntre picioare, altcineva sta la et2 al blocului ala, copii nu mai vad neam pe langa bloc.
Mai devreme sau mai tarziu ii pierdem pe cei dragi si ne ramane familia noastra, cea pe care ne-am facut-o cand ne-am casatorit si, orice ar fi, pe aia trebuie sa ne concentram. Si, cand devenim neputinciosi, e bine ca familia asta sa fie in siguranta, sa traiasca decent.
Asta-i diferenta: in tara noastra, exact cand ai mai mare nevoie, cand puterile scad, cand ai vrea sa te bucuri de ce ai realizat o viata, ti se da lovitura finala.
Asta face sa-ti treaca dorul de tara.

Asa ca ia partea buna: daca ai fi in tara, n-ai avea de ce sa-ti fie dor. Pe cand asa...


Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010