Dor de Romania....
Raspunsuri - Pagina 2
alinuk spune:
Cred ca de fapt ne e mai mult dor de noi, de trairile noastre, de emotii, de tinerete, de prima dragoste, de cei alaturi de care am impartasit experiente marcante.
Asociem aceste trairi in mod absolut firesc cu locurile.
Iar locurile capata semnificatia pe care noi insine le-o dam.
Chiar traind aici pe 'celebrul plai mioritic' cu relele si bunele aferente.....poate suna straniu, dar mie mi-e uneori dor de Romania... de Romania asa cum o vedeam acum 10 ani
mi se pare minunat acest sentiment de dor si binecuvantati noi oamenii care-l putem constientiza in echilibru
L-am trait cu adevarat si am inteles ce inseamna el, atunci cand am lipsit pt prima data vreo 10 zile de langa copilul meu, pe cand acesta avea un an si jumatate.
mai aveam 50km pana acasa si simteam ca nu mai am aer in piept pana ajung sa-l iau in brate
Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (2 ani) si Teo voinik (4 ani)
www.meseriademama.blogspot.com/" target="_blank">timpul vacantei...
............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................
Bluel spune:
Lorolelina, e firesc, e uman sa iti fie dor ....nu trebuie sa fii la mii de km sa iti fie dor de un loc, de oameni...totul tine de interiorul nostru; uite, mie mi se face cateodata un dor nebun de satul de munte al bunicilor, e numai la 150 km departare de mine, dar ei nu mai sunt de ani buni si ma duc rar pe acolo, tocmai pt. ca realitatea nu mai e asa cum o stiam eu ...
Imi place ce a spus Rufus 
Deocamdata eu sunt inca in tara si probabil voi si ramane, pt. ca a asa cum a spus Rufus, a aparut copilul, ne apropiem de 40 de ani, e cam greu sa o iei de la zero acum, acum 15 ani eram inca optimista ca se va schimba totul in bine in tara asta...inca o ducem bine acum, dar, cand ma gandesc ce ne asteapta la pensie, mai ca imi vine sa plec si maine 
; am rude si prieteni stabiliti si in Canada si in State si intr-o insula din Caraibe, toti duc dorul de Romania, vin cand pot, ba unii s-au gandit sa se reintoarca, au cumparat aici casa, au vrut s a inceapa si cate o afacere, dar cand s-au lovit de toate mizeriile de aici, si-au luat talpasita urgent , au vandut tot si dusi au fost..."tiganie" , "marlanie", "manelisti" , etc, cam gustul asta le-a ramas, dar asta nu inseamna ca nu le dor in continuare de Romania si ca nu isi iubesc tara...
Concluzia, decat sa duci lipsa a toate cele la pensie, mai bine duci dorul de tara ...ba te poti intoarce si trai aici cu pensia de acolo 
lorolelina spune:
De mers in Romania mai des nu ne permitem....Nu am mentionat ca in anul in care nu mergem acasa vin parintii incoace, amindoua seturile...Nu e usor, financiar vorbind. Plus ca cel mic e "aspirator de bani" cum zice al meu sot....
Citind cele spuse de voi aici concluzionez ceea ce de fapt stiam prea bine...Nevoia te invata cu de toate....inclusiv sa cinti imnul canadian cu mina pe piept.
Eu una o sa raman cetatean canadian cu suflet de roman. Cel putin pana la pensie?!? Mai ramane de vazut.
O zi buna va doresc!!
Loredana
buflea spune:
Eu cred ca depinde si de cine iti este dor, cat de unita e familia pe care ai lasat-o in urma, cat de multi prieteni au ramas prieteni ...etc.
Eu m-am intors acum 2 sapt din Romania, am stat acolo 18 zile si m-am intalnit cu atat de multa lume - familia extinsa (veri, matusi, unchi de gradul 2, 3), colegi de liceu, colegii de facultate, prieteni de copilarie de pe la bunici ... asa cred ca se masoara "dorul" - in cat si ce ai lasat in urma, in cat si ce NU poti recupera/reconstrui in noua viata.
Am fost cu colegii de facultate la "SHORLEY" - carciuma aceea de pe Econom Cezarescu, care pe vremea mea avea niste mese de plastic pe trotoar ...si daca tot eram in zona, am intrat in Politehnica si de acolo in facultate, in amfiteatre - 17 adulti cu burta si fuste de cucoane (Doamne ce rau suna dar cat e de adevarat ! ) radeam si ne aminteam de examene, de sali, de laboratoare - de care pe care copia ...ne-am uitat la orar si ne-am adus aminte de profesori, erau subiecte scrise pe tabla de pe la restante si am incercat sa ghicim la ce materie si carui an ii corespundeau, ne-am adus aminte de taberele studentesti - care la care venea blatist si care cu care e cuplase pentru asta ... am fost 17 adulti, care mai de care mai patroni si mai directori intorsi in timp, iar studenti fara griji, tineri si ...nelinistiti. Si sa stii ca cei ramasi in tara ies la o bere in mod regulat - ca de aia ne-am adunat 17, pentru ca oamenii tin legatura, multi lucreaza impreuna, sau fac business impreuna.
M-am intalnit apoi de vreo 3 ori cu colegii de liceu - alte amintiri, alti adulti cu burta si fuste de cucuoane, alte amintiri ...
Eu nu am prieteni aici, am cunostinte dar toleranta e mai mare, ca aici nu ai de unde alege, te vezi cu cine sta prin zona ta, mai buni sau mai rai, mai educati sau mai putin ... prietenii adevarati sunt cei cunoscuti in tinerete.
Pentru mine Romania inseamna mai mult decat parintii, ca asta ar fi simplu, doar ii vad o data la 6 luni cate 6 luni, cand vin la noi.
lorolelina spune:
buflea,
Nici eu nu puteam sa spun mai bine ca tine. Ai pus degetul pe rana....Nici pentru mine Romania nu inseamna numai parintii si rudele apropiate...Pacat ca cei de acolo nu pot intelege sentimentul asta de dor....Si sper sa nu ranesc pe nimeni spunind asta. E un sentiment pe care doar cei ce au trait "inafara" pentru o perioada destul de reprezentativa, il experimenteaza..
Eu una sunt o vesnic optimista si mai cred ca avem sansa de a ne "reabilita".
Pentru un moment am sa devin visatoare si am sa spun asa: daca fiecare roman care este in cimpul muncii acolo, ar putea, prin reducere la absurd, sa plece "inafara" si sa stea macar un an , dupa care sa se intoarca in Romania si sa aplice ce a invatat....credeti ca s-ar schimba ceva? Eu cred ca da...dar din nou...dati-mi voie sa visez....
De cind am inceput sa lucrez aici, angajatorul,pe linga perioada de training oferita la orice inceput de job , ma trimite periodic la diferite cursuri, "refresher" cum se zice pe aici. Initial, ca orice roman, venit de la un sistem diferit de munca, nu vedeam utilitatea acestor training-uri, mi se pareau simpliste, chiar naive pe alocuri. Ulterior am realizat mesajul subliminal, pe care societatea de aici il practica. Daca ii spui unui om un lucru de multe multe ori si prin diferite exemple, pina la urma invata. Ideea e sa nu faci lucrul respectiv sa arate prea complicat..E practic teoria "despicarii firului in patru".
La urma urmei nu sunt canadienii mai destepti decit romanii ci mai "instruiti".
Numai bine,
Loredana.
columbiana spune:
Loredana, da' tu cind cinti imnul Canadei de nevoie??? eu singura data cind l-am cintat (si eram emotionata si fericita cam ca-n ziua cind m-am maritat:) era cind am primit cetatenia;
Cred ca cu cit te deschizi spre tara de adoptie, nu mai faci comparatii pe criterii preferentiale, nu-i mai cauti nod in papura gen in Romania vezi stele si aici nu:), te simti tot mai bine si dorul se estompeaza; sincer, eu am citit de citeva ori mesajul, mi-am rascolit in mine dar n'am gasit mare lucru din sentiment (cred ca sunt mai nesimtita un pic )...gasesc in fiecare zi aici o placere, in provincia/orasul/casa in care locuiesc, jobul pe care-l am, modul in care creste copilul aici, etc; dorul de Romania are acelasi nivel cu dorul de plajele din Caraibe , dorul de un prieten stabilit in alt colt de lume, dorul de tata care nu mai e...nu e identificat intre granitele Romaniei, oricit as incerca eu sa-l ciblez. Bine ca-mi place in vacante in Romania, dar intotdeauna a fost atit de bine sa urc in avionul spre Canada....spre CASA mea.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
Androix spune:
Voi duceti dorul unui timp nu al unui loc!
www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Obiective Realiste
Androix Bijoux
Niste copii si toti copiii! 
mihaela_s spune:
Si eu simt ca Ana Stroe si cred ca Androix. Asta ca sa nu ma mai intind cu raspunsul. 
Vauva spune:
Androix, foarte bine spus!
msl1 spune:
Mie mi-a trecut faza cu dorul de tara...cred ca face parte din adaptarea la noul loc; numai cind ma gindesc la anumite chestii mi se zburleste parul pe mine si nu imi mai vine sa merg inapoi in vecii vecilor....dar tot trebuie sa o fac asa ca cu groaza ma duc...;
ma mai gindesc din cind in cind la niste chestii ca de ex. ce fain era la mare in ro ca plaja era fina, si apa linistita nu valuri de 2 metri sa nu poti intra nici cu picioarele; ce frumos era la munte, ce buna era mincarea la mama, dar nu cred ca asta se numeste dor de fapt; cred ca depinde foarte mult si ce amintiri ai de acolo daca mai ai prieteni si rude ramase, eu nu am amintiri din facultate asa ca buflea de ex. pt ca nu existau iesiri cu colegi toti erau preocupati de altceva, viata personala cred; nu am prieteni nu am familie ramasa decit mama, deci nu am la ce sa ma intorc sau sa ma gindesc, nu am amintiri extraordinare sau unice de la tara sau mai stiu eu de pe unde deci cred ca conteaza f mult cum ti-a fost inainte de a pleca si ce amintiri ai dus cu tine si ce legaturi mai ai ramase cu tara...si asa ca mi-a trecut dorul de tara demult.....