Judecata Finala!

Katya spune:

Marius, De acord cu tine ca nu pierzi nimic crezind, dimpotriva, cistigi totul, asa cum, necrezind, poti pierde totul si asta nu afli decit la Judecata unde e posibil sa fii judecat in pr rind pt ca n-ai crezut in Iisus, cum zice Greieras.(Eu am un ex recent despre o persoana care a murit se pare in chinuri, adica urla de frica si avea nu stiu ce viziuni si ea insasi parea ca demonizata, mai aflu azi amanunte ,desi o sa-mi fie frica dupa aia sa mai stau singura-n casa,mai bine nu-ntreb, vad eu. In ex meu se verifica ce-a zis Iasmin, cum ca sint importante atit faptele, cit si credinta, pers de care vorbesc avea doar fapte, ma rog, n-avea rele, stiti voi, n-a omorit, n-a furat etc.)

Dar intrebarea e daca poate fi dobindita credinta asa, pe cale voluntara, adica realizezi ca n-ai decit de cistigat crezind, asa ca ce-ar fi sa-ncepi sa crezi din acest moment? E posibil asa?

Inteleg si ce spui despre linistea interioara si echilibrul pe care le simti, ti le poate da atit credinta, dar si virsta, la fel cum de dreptatea pe care o astepti la final poate fi sigur si un ateu care a dus o viata morala , deci echilibrul si linistea la ideea mortii nu sint neaparat simtite doar de credinciosi.

Deci cum anume L-ai primit pe Dumnezeu in inima ta (si nu numai in ratiunea ta)?)

marius spune:

Raspunsul meu este urmatorul:

A fost odata ca niciodata un barbat ce traia intr-o margine de padure. Avea casuta lui, cainele lui, toate ce ii erau trebuncioase pentru fiecare zi. Dimineata se trezea odata cu rasaritul soarelui si nu era zi sa nu isi gaseasca ceva de facut. Cainele era si el cu stapanul sau peste tot.
Multi ani au trecut zi cu zi cu soarele rasarind si soarele apunand, cu frunze verzi vara, galbene toamna, suier de viscol iarna si muguri primavara. Multi...
Si in fiece an si mai cu seama iarna, omul meu din poveste simtea ca ceva lipsea din viata lui. Nu stia exact ce anume, era ceva nedefinit si desi avea tot ce ii era necesar, acel ceva il rodea in fiecare zi.

Intr-o buna zi de vara pe nepusa masa si-a luat ceva de mancare si a pornit spre marginea padurii. Cainele dupa el. A ajuns la margine si a intrat spre campia larga. Cainele insa s-a oprit. Niciodata nu fusesera mai departe de marginea padurii.

Omul insa a mers mai departe fara sa se uite in spate. Cainele a ramas pe poteca asezat uitandu-se lung dupa stapanul lui. De la o vreme omul s-a pierdut in orizont.
A trecut si vara, mai apoi si iarna si primavara si a venit din nou vara. Pe poteca mea statea cainele asteptand. Era slab, murdar. Dar era acolo.
Dupa o vreme a ciulit urechile si s-a ridicat destul de greu pe picioare slabit fiind. In fata lui a aparut un barbat cu aceeasi binecunoscuta desaga, doar ca ii crescuse barba si parca si el un pic mai slabit. Barbatul s-a oprit langa caine, i-a mangaiat capul, urechile ciulite dupa care au pornit impreuna. Dupa un an, barbatul inainte iar in spate la mai putin de un pas cainele.

Mergeau acasa.

---

Daca totusi nu ai inteles povestioara mea am sa iti spun ca eu sunt acasa in fiecare zi, oriunde as fi.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

greieras spune:

Iasmin08 multumesc. Sunt de acord cu tine cand zici ca credinta nu este de ajuns si tocmai de aceea am adaugat si al doilea verset pe care probabil ca l-ai trecut cu vederea. Credinta fara fapte spune Biblia ca este moarta.

Tot Domnul Isus a mai spus: Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau cu toata inima, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Proorocii.

Cand alegi sa-L iubesti pe Dumnezeu cu tot ce ai vei alege sa faci voia Lui (sau faptele bune la care am fost chemati).

Ce e important de inteles este ca Dumnezeu nu sta sa numere pe degete faptele bune ale celor care L-au ales pe El pentru ca se asteapta sa facem tot ce putem sa Il reflectam pe El prin viata noastra.

Marius nu cred ca este sanatos sa ne uitam la viata noastra numai din prisma sentimentelor. Cum a spus Katya, si varsta poate aduce un sentiment de implinire, dar asta nu inseamnaca suntem si impacati cu Dumnezeu. Din moment ce credem ca Dumnezeu e real si ca El este cel care decide cine unde merge dupa moarte, mi se pare si normal sa incercam sa aflam de la El ce conditii trebuie indeplinite pentru a fi in prezenta Lui.

Partea sentimentala ne este noua femeilor prea bine cunoscuta, pentru ca suntem atat de hormonale. Intr-o zi ne trezim dimineata si ne simtim frumoase, perfecte si iubite, iar in alta zi, fara nici un motiv aparent ne simtim urate, imperfecte si neiubite. Ce are asta cu realitatea? Trebuie sa ne uitam intr-o oglinda buna, care este numai Dumnezeu. Deci intrebarea este cum ne vede Dumnezeu? Raspunsul se gaseste in BIBLIE.


Gloria si Eva (22 dec. 2004)


Craciun 2008


Evil thrives when good men do nothing

Iasmin08 spune:

Greieras, sunt de acord cu tine in cele ce spui, doar ca pentru mine nu era clar ce inseamna pentru tine:

Apoi in Matei 7:21 Isus spune: Nu orisicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri."

Adica multa lume gaseste interpretabil acest verset si spune ca nu e adevarat, ca faptele nu conteaza. De aceea am simtit nevoia sa subliniez, de aceea am si dat exact versetele de la Iacob.

Eu am scris aseara un mesaj, mi s-a parut prea diferit de ce se cere pe desprecopii, asa ca l-am sters. In esenta insa, in el spuneam ca eu cred ca si in Marius lucreaza Duhul Sfant si ca ceea ce simte el, face probabil parte din chemare. Daca alege sa o urmeze sau nu, e decizia lui. Deci nu, nu e nici hormonal, nici varsta. Un om care se simte ''acasa'' oriunde pentru ca are credinta in Dumnezeu (si cat un bob de mustar de-ar fi), acel om este deja pe cale. Chiar daca noua ni se poate parea ca nu e. Dar asa au fost unii sfinti mucenici, care nestiind multe din ceea ce noi stim astazi, si-au dat viata pentru Hristos. Sa avem nadejde ca Dumnezeu lucreaza.

Iasmin08 spune:

Sa raspund totusi si la subiect.

Sunt lucruri asupra carora suntem avertizati in Biblie. Ne spune chiar Domnul nostru Iisus Hristos: De aceea va zic: Orice pacat si orice hula se va ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului nu se va ierta.
Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului se va ierta lui; dar celui care se va zice impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa vina (Mt. 12, 31-32).
Adica absolut orice pacat se poate ierta (atentie, nu se pune egal intre faptul ca se poate si cel de a ierta efectiv), doar hula impotriva Duhului Sfant (Mangaietorul) nu. De acest pacat trebuie sa ne ferim cu orice chip.

Dintre toate pacatele mele, daca ar fi sa stau si sa le scutur, cel mai tare ma tem de faptul ca nu-mi iubesc aproapele ca pe mine insami. Indiferent cum ar fi, nu pot nici iubi si nici ierta toti oamenii, desi ma straduiesc.
Spun sfintii parinti ca pentru a ajunge la asa un nivel, atunci trebuie sa-i vezi pe toti mai sus ca tine, mai insemnati. Chiar parintele Proclu mi-a spus: ''cand intri in Biserica, tu sa-ti pui in gand ca toti de acolo is mai sus ca tine"...Deci a te smeri este calea ca sa poti si iubi si ierta tuturor orice. Usor de zis dar greu de facut (afara de sfinti).

Si mai stiu ca de orice cuvant in desert vom da socoteala. Ori eu personal cam asta fac majoritatea timpului, vorbesc mult si ...prost, zic eu.javascript:insertsmilie('').
Tot parintele Proclu are un indemn deosebit. Ne spune ca atunci cand cineva este pornit cu cearta asupra ta, cand face ceva ce nu-ti este pe plac, sa-i spui: ''am sa-i spun maine". Dar si maine spui la fel, si tot asa. Adica ne invata sa tacem si sa nu ripostam cu nici un pret. Iarasi usor de zis, greu de facut. Sfintii ne demonstreaza ca se poate insa....cum ajungem noi pana la aceasta adanca smerenie? Nu stiu. Personal cred ca este tot un dar de la Dumnezeu- smerenia, ca si credinta.

Si despre cuvintele rostite in zadar care nu prind samanta, imi amintesc de pilda cu penele aruncate de pe o cladire, care mai apoi ar trebui adunate dupa vreo doua saptamani inapoi, pana cu pana.... Evident e imposibil....

Si ca sa inchei: nu stiu daca exista om bun si om rau in esenta. Cred ca noi alegem sa fim suma faptelor noastre. Adica daca noua cineva ni se pare extraordinar de rau, atunci sa fim convinsi ca exista cineva care iubeste persoana aceea si care o vede buna. Si invers, evident....javascript:insertsmilie('')

Ar fi bine sa ne punem intrebarea: daca cineva ma vede rau, de ce ma vede rau. Iar daca cineva ma vede bun, pentru ce ma vede bun?

marius spune:

Si pentru tine am un raspuns.

Au fost odata ca niciodata doi frati gemeni. Erau atat de asemanatori incat doar mama lor stia sa-i deosebeasca. Multi au intrebat-o cum stie? Ea spunea ca nu stie exact sa spuna cum anume, asa pur si simplu simtea ea care este unul si care al doilea dar de mici copii unul dintre ei o prindea de degetul mic al plamei in timp ce al doilea o prindea doar de degetul mare niciodata altfel.

De la o vreme unul dintre ei s-a imbolnavit. Nu mai putea sa mearga, apoi nu a mai putut sa vorbeasca, statea in pat. Fratele-i geaman insa era ca un spiridus toata ziua alerga pe afara si isi ajuta mama atat cat putea. Si desi trecea timpul zi de zi, nimic nu-i deosebea fizionomic, erau ca doua picaturi identice de apa.
Mama lor era tare necajita pentru cel bolnav si seara ramanea langa patul lor pana adormeau. Nu plangea niciodata. Nu in preajma lor.
Intr-o dimineata soarele a rasarit ca de obicei, iar lumina lui a cazut pe mainile mamei adormite intre doi copii.
Nici nu ai stii care este unul si care al doilea, care este obosit de alergatura si care de dorinta de a alerga, si nimeni nu ar putea vedea nici o deosebire, decat daca s-ar uita la mainile mamei lor.
O mana avea degetul mare, iar cealalata mana degetul mic strans imbratisate de doua palme de copil absolut identice. Iar mama lor respira la fel pentru amandoi.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

adriuta spune:

Da, m-am gandit si eu la asta si la ce as face si cum as proceda in cazul in care as merge in fata Tatalui judecator. In primul rand mi-as recunoaste greselile de care sunt constienta dar si pe cele care le-am facut inconstient.
Personal am o relatie personala cu Dumnezeu, relatie care nu implica preotul, duhovnicul, sfintii, sarbatorile, religiile... Suntem doar eu si El si consider ca asta este esenta in viata ca si crestin, sa te simti aproape de El sa Il simti aproape de tine si sa gasesti limbajul de a comunica. Apoi sa incerci sa faci lucrurile bine, sa nu ii minti pe altii, sa nu iti bati joc de nimeni in general, fie el batran, vecin, coleg, frate , copil.
Avand aceasta relatie personala poti urma usor canoanele bisericesti, accepta sfintii ca pe mediatori, face diferenta intre puterea preotului si a intelege multe lucruri care altfel este foarte greu. Nu mai esti tu, iti pierzi identitatea si te simti ca si o jucarie prinsa in vartejul religiei ortodoxe.
Daca privesti asa credinta si pe Doamne nu iti va fi frica de judecata. Stiu ca orice botez si balaceala in ape nu va sterge din ochii Sai esenta care esti tu.
Tu ai facut lucrurile rele si pe cele bune. Tu contezi si atata timp cat Doamne nu iti este aproape, nu iti este prieten si tata cu adevarat...tot asa iti vor tremura pantalonii cu gandul la marea judecata.
Deci...fiti buni, gasiti-va calea spre Tatal si...traiti frumos

greieras spune:

Marius, scuze dar nu sunt sigura unde vrei sa bati cu povestea (care de altfel este foarte frumoasa).

Iasmin08 recapitulez un pic. Deci cred ca numai prin credinta in jertfa Domnului Isus si cainta de pacatele noastre putem intra in Rai; "nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni" spune Biblia. Dar faptele care le facem dupa aceea arata daca cu adevarat ne-am intors la Dumnezeu sau a fost doar un foc de paie.


Viata cu Dumnezeu este exact ca o casnicie. Biblia de aceea si zice ca Isus este mirele iar biserica(crestinii) sunt mireasa. Este vorba de un angajament pe care ti-l iei in cunostinta de cauza de a ramane in relatie pana la moarte.


Gloria si Eva (22 dec. 2004)


Craciun 2008


Evil thrives when good men do nothing

Katya spune:

Marius, de data asta nu cred ca am inteles povestioara, dar cred ca e 'de bine' ce-ai vrut sa spui, as putea interpreta ceva de genul 'credinta intotdeauna a fost ca la ea acasa in sufletul tau, tu n-ai fost constient de asta decit cind o revelatie ti-a facut-o cunoscuta(omul care pleaca nu stim unde),ei, dar de-atunci ai devenit asa sigur de univers, incit oriunde te-ai afla, esti ca acasa, adica in bine si-n securitate ( ceea ce-i adevarat atunci cind omul il are pe Dumnezeu ,macar in teorie, ca-n practica...atita ne stresam si ne zbatem, ca ne comportam ca si cum am fi singuri din pacate).

Dar n-am inteles cine-i ciinele(asta in cazul in care tu esti omul din poveste).Asa ca tot mai bine e sa ne tilcuiesti tu cele 2 povestioare...

Katya spune:

Iasmin , ce frumos va zice parintele Proclu, e preot de parohie sau pe la manastire?

Cit despre iubit aproapele, asa e, e f greu, eu ma gindesc cu groaza ca ar trebui sa fiu capabila ca macar sa-mi tolerez apropele, sa nu-l urasc,sa nu fug de el, sa nu fiu indiferenta fata de el, nu-ti zic ca am momente cind ma gindesc ca e asa greu crestinismul si-mi vine sa zic Doamne, de ce ne-ai dat porunci asa grele?

Asa ca mai bine ma gindesc ca pina la judecata mai e, mai vad eu, n-as putea sa raspund acuma la intrebarea topicului..