Cum temperam crizlele copiilor de 3 ani?

XIO spune:

Ilinca, total de acord cu ce ai scris , adica m-ai descris tare bine
Am intrat pt. ca aveam eu curiozitatea asta cu ignoratul, daca e bun sau nu, si ca am un mare of cand vad ce am descris-copilul mare rasfatat


**Fur is for petting***
http://www.facebook.com/#!/adoptiicaini
www.adoptiipisici.ro

Androix spune:

Crede-ma ca in aproape toate situatiile parintele de copil "rasfatat" gaseste o solutie care satisface piticul. Am vazut vara asta pe viu in nenumarate randuri. Si chiar nu e greu: parintele ia fata resemnata si zice "ce sa fac, tu nu vezi ca nu vrea altfel???" desi tu ca martor la intamplare nu i-ai zis nimic, si nici stramb nu te-ai uitat
Pentru exemplele tale in general parintele de genul asta promite luna de pe cer. Iar cand trebuie sa-si tina promisiunea promite si pe mama lunii si tot asa.

In fine, n-or fi toti parintii asa, dar vroiam sa zic ca in general "rasfatatii" ajung asa tocmai pentru ca parintele sare imediat si cand trebuie si cand nu trebuie, si cand are voie si cand nu are voie, deci oricat ar fi de paradoxal copiii rasfatati nu prea au motive sa se crizeze.

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Obiective Realiste
Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!

JuliaSM spune:

Mie mi se par mai mult copii debusolati,decat rasfatati.Pentru ca parintele este punctul de referinta,cea mai apropiata legatura a copilului cu realitatea,cu societatea,iar acesta se comporta mai rau ca un copil,in ceea ce priveste conventiile si promisiunile,evident ca un copil ajunge in halul asta,sa dea pe dinafara de frustrat ce e,sa ceara lucruri de care nu are nevoie si sa scuipe,la propiu si la figurat,pe tot ce e in jurul lui.
Prin acceptarea compromisurilor de moment,parintele nu face decat sa isi asigure lui insusi linistea,chiar pentru cateva minute.El trateaza efectul si il diminueaza imediat,nu merge la cauza,sa vada care ar fi buba esentiala de unde pornesc frustrarile.

Ilinca_M. spune:

Eu nu stiu ce copii de 18-24 de luni ati avut voi, dar la a mea nu puteam sa-i promit nimic, ca nici nu stia ce-i aia promisiune:)))
A mea acum are 2 ani si 3 luni si tantrum-uri n-a facut chiar niciodata, adica genul ala de criza cu urlat si trantit pe jos minute in sir. Dar pot sa inteleg ca altii fac si fara sa fie parintii de vina, o fi si chestie de temperament. Da' si asta mica a mea e apriga rau, deci nu e genul de copil de pus in vitrina cum eram eu in copilarie
Probleme, daca pot sa le spun asa, am avut si mai am in anumite situatii:
- asta cu semaforul; cateodata n-are treaba sa stea frumos la semafor, altadata zici ca-i intr-o dunga, trage ca un pitbull in lesa. In momentele astea o iau in bratze (ca de-as tine-o de mana, la ce ambitie are, m-ar tari in drum:)) si in timp ce ea se zbate zic intr-una:"imediat, acum e rosu, cand e verde trecem...". Eh, e bine, ca mai mult de 90 de secunde nu tine rosu la semafor.
- baltile; pasiune relativ recenta pe care n-am putut s-o combatem. A fost mai greu de indurat privelistea pana mi-a stralucit beculetul cu cizmele de cauciuc (greu a fost pana la iluminare!:)). Dar si daca nu avem cizmele la noi, trebuie s-o las in balta, oricat de adanca, fiindca altfel lacrimile sunt cat bobu' de strugure, suferinta e reala, chef de altceva n-are. Si uite asa se balaceste seara pe racoare de se uda pana-n talie. Nu ne intereseaza de haine/ pantofi/ ochii gogonati ai unora ci sa nu raceasca. N-a racit veci.
Eu nu ma stresez cu "educatia", cu impusul de reguli blabla bla dar obiectiv vorbind si nu ca sa ma laud, fatuca mea e mult mai relaxata, echilibrata, intelegatoare decat copiii tinuti in chingi pe care-i mai vad prin parcuri. De la 10 luni li se spune:"aia nu! aia nu-i voie! aia-i caca! aia nu-i lopatica ta!nu sta pe jos! nu-i voie sa dai jos papucii etc" de o iau eu razna cand aud.
Eu mor cand aud de "educat" copii sub 2 ani, mie nu-mi vine in mod natural sa fac asa ceva si sunt convinsa ca un copil invata mai bine din exemplul parintilor sai, nu din tocat la cap. Dar asta e parerea mea, nu zic ca nu se poate foarte bine si altfel

I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.

alex_andra spune:

Faptul ca un copil este invatat sa nu puna mana pe toate porcariile care-s in parc, nu inseamna ca-s tinuti in chingi.
Daca doresti sa fie respectat modul tau de a te comporta, nu ar fi rau sa respecti si tu pe cei care nu fac exact ca tine.

Tu incerci sa demonstrezi acum ce naspa e de copii care nu au voie sa puna mana pe rahatii din parc(eventual de caine), sau pe alte mizerii si ce lipsiti de relaxare sunt.
Nu e chiar asa.
Una e sa culegi ghinde, pietre si frunze si alta e sa pui mana pe orice.
Si apoi sa te lauzi ce cool esti tu si ce naspa sunt alti parinti.

alex_andra spune:

Si cum toata lumea spune pe aici ca niciun copil nu e ca celalalt, daca fata ta nu stia ce e aia promisiune la 2 ani, nu inseamna ca nu exista copii care sa nu inteleaga aceasta idee.
"eu nu stiu ce copii ati avut voi" - e o remarca deplasata.
Si fata mea stia la 24 de luni stia ce-i aia promisiune si stia si mai devreme de varsta asta.

Androix spune:

Ilinca, ai mare dreptate cu educatul copiilor pana la 2 ani! Eu intotdeauna am gandit ca de fapt pana la varsta aia se autoeduca parintele. Dupa varsta aia comportamentul lui fata de copil nu se poate schimba brusc odata cu inceperea educatiei.

Eu povestisem de un copil de 3 ani mai devreme.

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Obiective Realiste
Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!

Ilinca_M. spune:

Femeie draga, iar te simti atacata de tot ce zic, ca deja am obosit?! Eu nu mai pot sa spun o experienta personala ca ai tu impresia ca o fac in ciuda ta? Crede-ma ca nu ma gandesc la tine la fiecare pas pe care-l fac, cum se pare ca faci tu, ai dezvoltat o obsesie paranoica, te rog sa te controlezi, deja iti faci rau (si cum spuneam, ma obosesti si pe mine).
Eu vorbeam despre ce am vazut IN REALITATE, ca nu traiesc pe forum. Da, asta e parerea mea, ca daca la un copil de 10-12 luni se striga intr-una:"NU BAGA IN GURA! IA MANUTZA! AIA NU E JUCARIA TA, LAS-O!!" etc e tinut in chingi, asta e parerea mea.
Crezi ca eu o lasam pe fata mea sa inghita pietricele? Stateam langa ea si cand baga in gura(daca apuca sa faca asta) i-o scoteam finutz si-i spuneam calm ca nu, cu pietricelele ne jucam, dar nu le bagam in gura. I-a trecut rapid faza asta. Dar nu strigam de la 2 m si mai ales nu-i dadeam peste manutze, faze vazute cel mai des!
"Eu nu stiu ce copii ati avut voi", spus in acel context, numai tu puteai interpreta ca "fiind deplasat"...era spus cu un fel de admiratie, da?
Uite ca fata mea la 2 ani si 3 luni nu vorbeste (ma rog, are un vocabular de vreo 15 cuvinte preferate) dar uite ca ne intelegem perfect cu ea, nu inseamna ca a mea daca la 24 de luni nu intelegea conceptul de promisiune e mai proasta si a ta mai desteapta si nici invers. Sunt copii diferiti.
Am voie sa vorbesc despre copilul meu si conceptiile mele de viata sau sari tu in sus de fiecare data?!
Uite ca intamplator a mea n-a pus mana niciodata pe rahati, n-a pus si gata, eu nici n-am vazut rahati la locurile de joaca.
Dar a ridicat de destule ori: chistoace, capace de bere, diferite ambalaje etc. N-am urlat, nu m-am crizat, n-am zis ca-i "caca". Am zis:"da-l la mama si mama-l pune la gunoi". In 70% din cazuri imi dadea. Daca nu, il luam eu.
E asa de greu de inteles ca poti creste un copil relaxat, fara sa faci caz de orice? Era mai bine daca de fiecare data ii tineam o teorie ca "asta nu-i voie, e caca, nu lua de pe jos, fui-fui!!!" cand am putut rezolva "problema" mai simplu?

I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.

Ilinca_M. spune:

Dar daca tot m-am pornit, sa mai expun niste conceptii de-ale mele, desi ma tem sa nu faca alex_andra vreun puseu de tensiune.
Eu nu sunt de acord cu invatarea copiilor mici cu:"aia nu e jucaria ta, nu pune mana, las-o!"
Iau exemplu concret un loc de joaca de-aici. Destul de mic (ca pt. BM:)), poti sa vezi tot ce se intampla. Normal ca e plin de jucarii, ici o lopatzica, ici un carucior de papusi, o minge etc. "Lasate in libertate", ca sa zic asa. Sa-mi explice cineva de ce ar trebui sa i se spuna unui copil de 12-36 de luni, cand se indreapta spre o jucarie:"nunu, nu e a ta, las-o!!!" Eu nu i-am spus niciodata fiicei mele asa ceva din mai multe motive:
- consider ca la 1 an- 2 n-are cum sa aiba simtul proprietatii, in sensul de a intelege ca jucariile care zac acolo "au stapan" si-s intangibile!;
- tocmai cand parintii vor sa faca pe civilizatii, politicosii si educatorii, nelasandu-si copiii sa "ia ce nu e al lor", tocmai atunci sadesc in copii spiritul egoist, atunci li se va aprinde lor beculetul ca daca el nu poate sa se joace cu jucaria altcuiva, nici altul n-are voie sa puna mana pe jucaria lui! De aici crize, plansete, batai etc.
- ce mi se pare e aberant e cat sunt de contradictorii unii parinti de-astia educatori, va zic ca de nenumarate ori am dat de chestii de-astea: parinti cu dubla-masura si asta impotriva propriului copil!! Adica:"nu pune mana, e jucaria fetitei!" daaaar:"de ce esti rau?! las-o si pe fetita sa se joace cu lopatica ta, egoistule!" Va puteti pune in pielea unui astfel de copil?!
- consider ca se subintelege o regula de bun-simt: nimeni nu paraseste parcul cu jucariile altuia. In rest...ce conteaza cu ce jucarii se joaca copiii, daca pe ei nu-i deranjeaza, de ce sa stam noi ca niste "justitiari"?!
- ce se poate intampla daca un copil ia o jucarie care nu-i al lui? In cel mai rau caz se infiinteaza rapid copilul-posesor si si-o revendica. Foarte bine, e o lectie de viata. Copiii pot sa-si gestioneze singuri diferite situatii. Cred ca parintele ar trebui sa intervina numai daca se lasa cu bataie sau cu plansete din partea unuia sau a altuia.
- recunosc ca ma enerveaza cand un copil se indreapta spre o jucarie abandonata de fata mea iar parintele striga aspru:"las-o!! nu e a ta!!" Mi-e mila de copil, la naiba, o jucarie sta singura dar e intangibila?! Oricine are voie sa se joace cu jucariile fetei mele si ii asigur de asta si pe copii si pe parintii lor.
Invatata asa, fata mea nu face o drama nici daca un copil isi revendica jucaria si i-o smulge din mana, nici daca alt copil se joaca cu ceva al ei. Daca-i trebuie inapoi jucaria, merge si o ia din mana acelui copil, scurt si hotarat
De ce ne bagam mai mult decat trebuie in "trebusoarele copiilor, asta nu inteleg eu

I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.

ela_04 spune:

Am si eu o intrebare aici.
Baietelul nostrul; de 1 an jumatate este mai mare decat media micutilor. Adica are 15 kg si 90 cm. Nu. nu este fat-frumos. este doar mostenirea genetica. si noi suntem inalti.
Acum ... cand mergem in parc nici eu nu ma stresez prea tare darrrr... baietelul meu are tendinta de a smulge jucariile din mana altor copii, de cele mai multe ori o smulge si fuge cu jucaria iar in graba lui de a fugi mai si dezechilibreaza celalalt copil.
Sunt momente in care parcul este plin de copilasi cam de aceasi varsta iar el trece pe la fiecare si vrea jucaria fiecaruia.
Copilul caruia ii ia jucaria incepe sa urle... eu incerc sa il conving sa ii dea jucaria inapoi fara succes, iau jucaria incepe si al meu sa urle si uite asa incepe un adevarat balamuc in parc!
Precizez ca si noi avem jucarii dar mereu vrea jucaria altcuiva dar nici sa vada jucaria lui la altul nu vrea.
Ce as putea sa fac?