Cum ?
Raspunsuri - Pagina 8
manuelacrina spune:
Hannen ti-am trimis un PM.
manuelacrina spune:
Draga Hannen si eu cred ca ti-ar prinde bine o iesire ... in parc, intr-o zona cu padure, munte ... oriunde, dar sa-ti mai treaca si altceva prin fata ochilor... gandurile dureroase nu vor dispare, dar se mai "aerisesc" 
Si foarte important este sa nu te izolezi.
Matzaila si felicitari pentru bebe !
... am o observatie: am incercat si eu "terapia" asta, cu alinarea propriei dureri prin constientizarea dramelor crunte ale altora din jur, vazute, citite, auzite, care, "teoretic", sau in viziunea unora, erau mai mari decat propria mea durere:
- copii ramasi fara ambii parinti,
- mame care-si pierd copilasii,
- mame rapuse de boala ce lasa in urma copii,
- copii bolnavi ce-si duc viata numai prin spitale
- etc.... nu vreau sa va chinui.
... si crede-ma ca e f slaba "terapia" asta sau cel putin la mine nu a mers ... un suflet sfasiat de lacrimi si durere nu poate gandi rational, intelege pana la un punct durerea celorlalti, dar nu are cum sa faca o "comparatie" rationala si sa se aline cu "concluzia". In momentele acelea de durere crunta esti egoist (inconstient), iti vine sa urli "Durerea MEA e cea mai mare !".
Poate, dupa ce se mai linisteste sufletul ei si depaseste perioada asta de chin si jale, Hannen va intelege ca asta a fost mersul vietii.
hannen spune:
Fetelor 
Manuela,cita dreptate ai.Auzi in stinga si-n dreapta de tot felul de tragedii.Reusesc sa-ti mute gindul pt. o vreme de la propria-ti durere.Te consolezi cumva ca este o durere atit de comuna,ca ti se pare ceva rar cind esti singur cu gindurile tale dar de fapt nu este o raritate,foarte multa lume sufera .
Dar da,avem probabil o doza de egoism pt. ca imediat ne intoarcem la realitatea personala care ni se pare cea mai cruda,cea mai dureroasa.Avem impresia ca durerea noastra personala nu se compara cu durerea celorlalti,e cea mai mare din toate.
Matzaila,eu ies sa stii.Aveam dinainte un ritual si am observat ca ma linisteste sa ma tin de el.Merg pe malul raului ,la poalele muntilor si privesc in zare.Sus pe un munte este o casa pe care mama o admira (de la mine din casa).In prima zi mi s-a parut atit de aproape incit aveam senzatia ca o pot atinge cu mana.Am mers cu ochii atintiti in ea pina am gasit o umbra deasa.Acolo mi-am facut un "cuib" si in fiecare dimineata imi iau portia de aer curat si dau drumul lacrimilor sa curga.Tot acolo am "vorbit" prima data cu mama!
Dar nu pot decit sa-i zic ca mi-e tare dor de ea,si sa repet la nesfirsit "iarta-ma".
Inteleg ,sunt oameni tineri care mor,sunt atitia copii insa pt. mine si mama e de plins.Era inca tinara,avea inca multe de facut,multe de povestit.Avea inca nepoti de "crescut",de alintat!
Asa cum ziceam mai sus,asa cum zicea Manuela,cum o dai tot durerea personala e mai mare.
Nu pot sa ma consolez nici cu gindul ca macar acum durerea ei fizica s-a sfirsit!Ca nu o mai doare,ca nu se mai chinuie!NU POT!
Pt. ca ma intreb "dar de ce a trebuit sa se chinuie,sa fie bolnava?DE CE?Nu putea sa fie sanatoasa,sa nu aiba nicio boala,nicio durere???" Si uite asa o iau de la capat.
************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!
Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************
moniboni spune:
hannen, n-am putut sa citesc decat postarea ta.... restul raspunsurilor nu mai am puterea....
Nu exista reteta, nu exista "o sa fie bine". Timpul nu le vindeca pe toate, timpul doar te prinde in tavalug.
Exista numai un dor imens, exista numai zile si nopti in care iti amintesti, exista o imensa suferinta care vine in valuri. Cateodata esti sus, te gandesti gata, e mai bine, dupa care orice, un miros, o imagine, o melodie, un cuvant te pot face sa-ti amintesti. Si atunci te prabusesti iar. Si a doua zi iar te ridici si o iei de la capat. Pentru ca asa trebuie, pentru ca nu te poti declara invins de durere, pentru ca altii depind de tine. Altii care nu au nicio vina. Durerea ta este cea mai mare; nimeni nu te intelege si nimeni nu te poate ajuta. Si te trezesti uitandu-te cu invidie la copiii prietenilor tai care se bucura de bunici...
Asta este confesiunea mea.
Si asta este pentru tine
crisspy spune:
Hannen condoleante...am citit si am plans toata ziua
Si mie mi-e dor de tati...astazi se face o luna de cand tati nu mai e printre noi iara eu nu am apucat sa-mi iau ramas bun.
Imi e atat de dor de el incat ma doare tot corpul, imi vine sa urlu de durere...
Cine o sa-l iubeasca pe baietelul meu asa cum l-a iubit el, cine ii mai deseneaza biciclete sau ii repara jucariile? Mi-a promis ca o sa-l duca la gradiita in fiecare zi cand se muta la Bucuresti...acum eu ce fac???
Si nici macar nu a apucat sa-si cunoasca nepotica...of, e atat de greu...
Astept din moment in moment sa ma sune mami si sa-i aud vocea lui pe fundal
Crisspy, 
fericita de 
Razvi si 
33 sapt 
Andra - Maria
LauraNicole spune:
Hannen, condoleante! Imi pare rau pentru ce traiesti acum si as vrea sa-ti spun ca trece. Dar nu pot. Desi aveam 10 si respectiv 12 ani cand mi-au murit bunicii, inca nu-i pot vizita la morminte, desi au trecut 8 luni de cand tata nu mai e si asta dupa ce abia-l recastigasem si nu pot intelege de ce s-a dus, pe 27 iunie 2007 am fost OBLIGATA DE CATRE PROTECTIA COPILULUI DIN ROMANIA sa o dau pe Sandra mea celei care incercase deja s-o omoare doar pentru ca o nascuse, in august copilul meu murea in urma unei pneumonii nenorocite, acum 5 luni varul meu unic din partea tatei murea intr-un stupid accident de motocicleta, la 2 luni mama lui s-a sinucis, unica mea matusa din partea tatei.
Si nu trece. Inca simt ca imi vine sa urlu cat pot de tare, inca privesc poze si doare atat de tare incat imi vine sa rup bucati din mine, imi vine sa lovesc in orice/oricine si....nu pot face nimic. Nimic. Doar doare. Atat.
Nu pot decat sa-ti spun ca te inteleg. Si ca in timp doar inveti sa traiesti cu durerea.
----------------------------------------------
mama de Alexa,minune vie, 23mai1997 si Sandra ingeras 4septembrie2004/august2007
O palma sau urlat la copil nu inseamna educatie!O palma inseamna ABUZ emotional si fizic asupra copilului !ZERO TOLERANTA PENTRU CEI/CELE CARE-SI LOVESC COPILUL FIZIC SAU PSIHIC ! NU EXISTA MOTIVATIE SI NICI SCUZA!
PUTETI AJUTA CU O JUCARIE,O HAINUTA,UN BANUT PE CEI CARE AU ATATA NEVOIE AICI:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=152788&whichpage=11
LauraNicole spune:
Si inca ceva: dupa ce a murit tata, am urat cum unele persoane ma intrebau "Cum te simti?" sau mi se spunea ca "O sa treaca! ". Cum dracu sa ma simt? Imi venea sa urlu la toti, sa-i intreb daca sunt tampiti de nu vad deja cum ma simt. Si cum sa spuna ca treaca? Nu trece. Doar ne obisnuim sa traim.
----------------------------------------------
mama de Alexa,minune vie, 23mai1997 si Sandra ingeras 4septembrie2004/august2007
O palma sau urlat la copil nu inseamna educatie!O palma inseamna ABUZ emotional si fizic asupra copilului !ZERO TOLERANTA PENTRU CEI/CELE CARE-SI LOVESC COPILUL FIZIC SAU PSIHIC ! NU EXISTA MOTIVATIE SI NICI SCUZA!
PUTETI AJUTA CU O JUCARIE,O HAINUTA,UN BANUT PE CEI CARE AU ATATA NEVOIE AICI:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=152788&whichpage=11
Bettercy spune:
Hannen, imi pare rau de pierderea ta.
Mie mi-au murit bunicii si tare mult am suferit dupa amandoi. Ei ne citeau povesti sau le ascultam la pick-up seara, ei ne-au invatat sa scriem si sa citim inainte sa intram in clasa 1, au fost foarte speciali. Pe mine m-au ajutat fratele si surorile, impreuna am trecut peste durere. Am plans unul in bratele celuilalt, am vorbit ore in sir despre ei, pana la urma am acceptat situatia ca fiind parte din ciclul vietii. Bunicul a murit la 89 de ani, era bolnav, era depresiv din cauza bolii si a batranetii( el fusese un om cu o personalitate foarte puternica si acum era dependent de altii ca sa fie chiar hranit). In ultimele saptamani, ne rugam sa se termine cosmarul lui mai repede, era dureros si pentru noi sa-l vedem cum se chinuie. Si acum mai plangem cand vorbim despre ei dar de obicei de gandim la ei cu bucurie, nu puteam noi sa facem nimic ca sa-i tinem in lumea noastra. Ne gandim ca am fost privilegiati sa-i intalnim, sa fim rasfatati de ei si sa invatam asa multe de la ei. Ne sunam sau ne scriem cand unul dintre noi ii viseaza.
Ceasul de mana mecanic al bunicului a ramas la sora mea si are datoria de a avea grija sa functioneze tot timpul. Este un simbol pentru noi - pe de o parte ca el nu va muri niciodata in sufletul nostru iar pe de alta parte ca viata merge inainte.
De la bunica am pastrat geanta ei de mana, in care inca mai sunt economiile pe care le facea pentru noi, copiii in caz ca aveam nevoie de ceva si nimeni nu considera nevoia respectiva importanta in acel moment(ca de exemplu scoala de soferi pt fratele meu imediat cum a facut 18 ani; nimeni nu a stiut exact cum a facut el rost de bani pentru scoala de soferi, dar toata lumea o banuia pe bunica). Noi si bunica aveam multe secrete..inocente de altfel. Ne amuzam de cate ori vedem geanta respectiva. Geanta respectiva este simbolul legaturii speciale pe care am avut-o cu bunica. Ea a stiut toate secretele noastre de copii.
Probabil ca e diferit cand iti mor parintii sau fratii, nu stiu daca poti sa accepti plecarea lor asa de usor.
michelle-usa spune:
Hannen cum mai esti?
michelle
Kariris spune:
Hannen, condoleante si multa putere iti doresc!
am citit tot subiectul si m-a impresionat foarte tare cum ai spus tu ca acum nu mai esti copil, ci doar parinte. Nu te supara pe mine ca iti spun dar cred ca deja ai facut un pas inainte in "invatatul sa traiesti fara mama", cred ca a inceput usor usor sa se instaleze acceptarea acestui eveniment trist. spun asta pentru ca la mine sunt 2 ani de cand a murit mama sub ochii mei, cand fetele mele aveau doar 1 an jumatate. Era singurul meu parinte si am trait cu ea 30 de ani fara sa fac macar un concediu fara ea. Am pierdut-o la aproape 40 de ani. Nici acum nu pot sa ma simt doar parinte, sa trag linie si sa duc viata mai departe asa cum a mai ramas, fara mama. Si acum eu ma simt orfana si nu doar parinte.
Iti doresc multa putere si sa iti recapeti cumva echilibrul!