Cum ?
Raspunsuri - Pagina 3
nelia spune:
Hannen, condoleante!
Te imbratisez si iti doresc sa ajungi la acceptare. Daca nu poti singura, nu refuza ajutorul de specialitate. Definitiv nu trece, dar ceea ce stiu sigur este ca trebuie sa-ti traiesti doliul, durerea pina la capat, pina la ultima picatura, oricit de amara ar fi ea. Asa ca nu-ti fie teama de plins, de urlat, lasa durerea sa iasa afara din tine... apoi, incet, cu rabdare si cu intelegere, timpul le va aranja pe toate, vor ramine doar amintirile, in special cele frumoase, ale clipelor petrecute impreuna. Si, in anumite momente, durerea se va accentua din nou, dar daca acum e lasata sa iasa la suprafata, e plins atit de mult cit trebuie, nu va avea cum sa fie mai rau decit acum.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
nelia spune:
Si inca ceva: un doliu nu dureaza 40 de zile sau un an, dureaza atit cit ii trebuie durerii sa fie plinsa.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
columbiana spune:
acum am citit topicul tau; in primul rind te imbratisez, strins...apoi iti spun ca nu trece niciodata, dar devine suportabil; neputinta si sufocarea de la inceput cind cauti peste tot parintele care nu mai e se tranforma intr-un alt fel de durere, cu care treptat inveti sa traiesti;
tata s-a stins in martie, anul trecut....imi amintesc zilnic frinturi, vorbe dragi, zimbetul lui...; azi treceam printr-un magazin, erau ceasuri din cele ce se prind la curea pentru barbati...si m-am inecat brusc, mi-am amintit ca-i cumparasem unul, la primul meu drum in Romania, prin 2005, si cit de mult tinea la el; cind a murit m-am razboit cu mama, care vroia sa-l pastreze, i l-am pus in mina...sa-l aiba cu el intotdeauna, cu dragostea mea cu tot;
cam asa trece, cu zile mai bune si mai grele, dar traiesti, mergi mai departe, pentru zilele care-ti ramin, pentru copii, pentru familie, pentru ca n-avem alta cale....
inca odata o imbratisare strinsa pentru tine!
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
hannen spune:
Multumesc tuturor pt. gindurile ,cuvintele si incurajarile voastre.
As vrea sa stiti ca nu este topicul meu,nu este despre durerea mea.Nu,este topicul tuturor celor care au suferit si care inca sufera!Nu va sfiiti!
Imi cer scuze daca fara sa vreau ,poate din egoism ,am deschis rani .Unele mai vechi,altele sangerinde precum a Ilincai,Sabinei!
Oficial vreau sa-i prezint condoleante Ilincai_M care si-a pierdut mama la fel de recent(doar 3 zile diferenta).O mama speciala cu care avea o legatura extraordinara!Un buchet urias de flori
pt. tine si pt. maicuta ta draga!
Sabina,condoleante!Nu-i asa ca am fost egoista?Ca am scris despre durerea mea fara sa realizez ca sunt multe suflete triste si indurerate?
Acum ma revansez!Imi cer iertare si daca ajuta,va rog,povestiti!
Porumbita,multumesc Imi pare rau ca ca ai deschis o rana doar pt. a ma incuraja.
Asa e,am ceva remuscari,frustrari!Am o singura multumire.Ca i-am fost alaturi .Insa asta naste si sentimentul de vina.
Stiam ce se intimpla,de fapt am realizat intr-un tirziu ,si am reactionat ciudat.Eram ca de plumb!Imi amintesc ca prin vis,sunt doar fragmente din care nu pot sa fac un tot.
Stateam ca o stana de piatra.Am reusit sa-mi cer iertare dar nu am fost in stare sa pricep ca ea isi cerea iertare ."iarna?nu e iarna mama!" si iar repeta,si eu tot iarna intelegeam.
Abia a doua zi pe seara am realizat brusc ca ea isi cerea iertare si eu nu am fost in stare sa-i zic "De ce iti ceri iertare draga mea ?Cu ce mi-ai gresit tu mie ca sa te iert?"
Ma sufoca gindul ca nu am inteles ce vrea sa-mi zica!
Nu pot sa-mi amintesc ce gindeam ,cum am putut sa stau asa si sa ma holbez la ea.Sa-i "vad" ,sa-i aud ultima suflare!Sa-i inchid ochii!
Cum am putut?Nu stiu!
De asta zic,eram intr-o transa din care atunci cind am iesit pt. o scurta perioada m-am zvircolit si-am tras tot din jurul meu.Durerea era atit de mare incit nici un tipat isteric ,nici tot tavalitul meu nu o puteau alina.
Rufus,exact,eterna intrebare!Mi-ai rupt sufletul vorbind despre sora ta!E probabil gresit si fara de folos sa intrebam "de ce".Teoretic stim ca toate au un inteles pe care noi,asa mici si nestuitori cum ne gasim,poate nu-l vom afla niciodata.
Nu poti intra intr-o sectie de oncologie fara sa iesi terminat ,fara sa te intrebi " de ce?".
Prea multa durere,prea multa suferinta!Fara deosebire de virsta,sex,mediu din care provii,studii...
Ma bucur ca ai ajuns la un oarecare pact cu tine insuti.Ca ai reusit sa ajungi la stadiul de acceptare (atit cit se poate) sa te consideri privilegiat ca ai fost (inca esti,si Doamne ajuta sa fii inca pt. mult timp) fratele ei,copilul parintilor tai!
Multumesc din suflet!
nemora,rana mea e atit de vie.Perioada de doliu (oare cit o fi,ce inseamna?nu cumva atit cit simti ca nu mai poti) nu a trecut nici macar "traditional".Cele 40 de zile,sau anul..inca e cale lunga.
Dar da,probabil ca e ceva in legatura cu mine.Eu nu pot "lasa".Asa sunt de cind ma stiu.Ma macin mult.Intorc totul pe milioane de fetze,gindesc si razgindesc o situatie de n ori.
Vreau sa inteleg multe care probabil ca mi-ar fi mai bine daca nu le-as intelege.(de ex. ce simtea atunci?cu cine vorbea din cind in cind zicind "Nu,nu vin acum!" ,"faceti ceva si mai tineti-ma putin in viata" si de ce nu stia sa-mi zica cu cine vorbea???
Sunt cuvinte si intrebari care vor continua sa muste din sufletul meu.
Nu stiu daca un raspuns clar m-ar linisti.Probabil ar face mai mult rau.Probabil calea spre alinare e alta.
Deocamdata incerc sa nu-mi pierd mintile vorbind discutii fara sens pe net.
Drum bun MAMA,sunt exact 2 saptamani ACUM!
Nu mai pot continua,revin.
************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!
Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************
Sabina spune:
Ilinca_M condoleante.
Hannen, as scrie mai mult dar efectiv ma ia cu rau si acuma nu-mi permit.
sunt alaturi de tine si de toti cei in suferinta.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
cellia78 spune:
Hannen, condoleante!
Te imbratisez cu drag si iti spun ca te inteleg din tot sufletul, desi la mine a plecat tata, nu mama; pt mine e totuna, am fost "fata lu' tata"; in septembrie se fac 3 ani fara tata. Desi am zis sa-ti scriu ca sa te incurajez, sincer-sincer, scriu si plang; nici eu nu cred ca doliul trece din suflet dupa o anume perioada; la mine, in sufletul meu e inca doliu si stiu ca va mai fi....mult timp; doliu ca haine eu nu am putut purta, eram gravida si nu am vrut sa imbrac negru; am zis ca doliul e in suflet, nu in haine; nici azi nu pot gusta macar din coliva pe care mama o face lui tata; nu am explicatie, pur si simplu nu pot.
Pe mine m-a ajutat sa trec putin cate putin peste durere si sa accept in sufletul meu plecarea, tot tata; in primul an dupa plecare il visam des; adica macar de doua ori pe saptamana; timp de un an; vise ciudate, dar care pt mine inseamna nepretuit de mult; in vis m-a imbratisat de multe ori, in vis m-a plimbat prin locuri frumoase pe care mi le-a aratat si mi-a zis ca acolo e doar pt el si altii "ca el" si ca eu nu am ce cauta acolo ( si ca el doar imi arata de la distanta si atat), in vis mi-a zis ca e bine, in vis am plans impreuna, in vis si-a cerut scuze ca a gresit fata de noi, copiii lui, in vis mi-a zis ca ma roaga sa-l las, sa nu mai intreb de ce si sa incerc sa accept, in vis mi-a zis, inca inainte de a naste, ca ii va fi alaturi fetei mele (si la momentul visului nu stiam ca va fi fata) si mie la fel, prin spitale; eu stiu ca par nebuna, ca pare incredibil, ca pare SF ce povestesc; dar e purul adevar! La nastere stiam si eram oarecum impacata de faptul ca fetita mea are "ceva"; nu a fost soc mare, m-a socat faptul ca se potrivea ce simteam si ce imi spusese tata, cu ce era in realitate.
Poate ca si mama ta va veni la tine in vis. La mine, cum spuneam, a inceput sa vina atunci cand am inceput sa ma impac cu cele intemplate; stiu ca e greu si de neacceptat. Poate ca tot mama ta te va ajuta.
In timp vei vedea ca vei invata sa traiesti cu aceasta durere. Pe mine ma ajuta gandul ca "acolo" nu mai sufera. Si uneori e suficient. Alteori, cand ma apuca disperarea, ma gandesc ca nu e plecat decat la tara, acolo unde ii placea enorm si unde visa sa se retraga. Si plang. Si imi dau voie sa plang, macar si pt faptul ca eu nu am putut plange atunci. Eram in transa. Lacrimile au venit dupa si si atunci, retinute, ca eram in primul trimestru de sarcina, sarcina cu risc si uite asa.
Te imbratisez strans, strans
nemora spune:
Hannen, imi cer iertare, nu stiu de ce am inteles ca a trecut mai mult de la pierderea mamei tale.
Condoleante inca o data. Dumnezeu s-o odihneasca in pace.
Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)
Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.
rrox3 spune:
Hannen condoleante
Mi-e greu sa-mi aleg cuvintele in fata durerii, mi-e foarte teama ca nu pot gasi cuvinte pe masura durerii celuilalt... 
Intrebi cum? si o sa incerc sa raspund la asta.
Pastrand tot ce poate fi pastrat. Iubirea, amintirea, felul in care ti-a atins existenta. Vorbind despre ea, vorbind despre ce simti, povestind ce-ti amintesti. Scriind, daca simti nevoia. O scrisoare, un jurnal.
Si dandu-ti timp, avand rabdare cu tine. 
Ilinca condoleante
Sabina o imbratisare calda si stransa pentru tine
isabela spune:
Sunt 10 ani de cand am pierdut-o pe mama si 2 ani de cand nu mai este tata. Am ajuns langa mama la jumatate de ora dupa ce s-a stins, dar langa tata am fost pana in ultimul moment, cand a murit privindu-ma in ochi. Scriu si am lacrimi in ochi.
Durerea nu a trecut, dar in timp s-a mai diminuat. Dupa moartea mamei nu puteam sa accept ca totul s-a sfarsit, nu am putut merge la cimitit o buna perioada, o consideram vinovata ca nu a mai luptat cu boala, ca m-a lasat singura. Incet, incet am invatat sa traiesc fara ea, desi 2 ani, o visam in fiecare noapte. Abia asteptam sa merg la culcare, ca sa pot fi alaturi de ea.
Si la moartea tatei a fost tare greu, si desi aveam 40 ani am simtit ca sunt singura pe lume, ca nu mai am pe nimeni. Am mers la cimitir mult mai des, simteam nevoia sa merg acolo, stiam ca acolo sunt ei, de acum impreuna.
E greu, tare greu, dar timpul mai vindeca din durerea pe care o simti acum.
Imi spuneam ca pt ei a fost mai bine asa, pentru ca astfel suferinta lor a incetat.
hannen spune:
Nu vreau decit sa in fata voastra.Pt. ca desi doare ,calcati peste durerea voastra ca sa-mi fiti alaturi.
Orice cuvint,orice sfat,orice experienta,orice rind si gind impartasit este apreciat !Va multumesc!
Poate o sa deschid iar "cutia pandorei"-acum insa o tin inchisa,m-am linistit putin citindu-va.
Insa acum ma gindesc oare de ce nu o visez deloc?Intr-o singura seara am avut senzatia ca am visat-o,parca am stat de vorba dar nu mi-am amintit nimic,nu pot zice ca asa fost sau ca a fost doar dorinta mea de a o visa.
************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!
Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************