asa a fost sa fie...Minunea mea!

de cateva luni vreau sa scriu povestea mea, povestea lui, povestea noastra…initial am vrut sa o scriu dupa nastere dar mi-a fost frica..inca mi-e frica…dar sa o iau cu inceputul ca sa intelegeti

21 iunie 2007..ziceam da si ma casatoream cu iubitul meu..ne iubeam mult, iar ca un facut credeam ca sunt si insarcinata..s-a dovedit sa nu fiu, insa se pare ca aceasta intamplare ne-a facut sa vrem foarte mult un bebe..repede…repede insa nu a fost asa

Dintotdeauna am avut ciclu neregulat..imi venea si o data la 3 luni…am luat anticonceptionale un an de zile..la 25 de ani…dupa care le-am intrerupt..si am facut o mare dereglare hormonala..nu mi-a mai venit ciclul si m-am ingrasat foarte mult..20 de kg..am inceput sa ma caut, sa fac analize, sa iau tratamente, totul pentru a putea ramane insarcinata. Parca intrase timpul la apa si nu ma aveam timp..o luna..2…3…4..nimic..am inceput sa ma duc la medici renumiti, sa fac teste de ovulatie, sa imi iau temperatura..dar ce nu faceam..am inceput sa citesc forumurile cu aceste teme..de infertilitate..in fine,am descoperit ca de fapt nu ovulez..ca am chisturi si ca sunt suspecta de PCOS(sindromul ovarului polichistic). Am luat tratamente hormonale la greu, faceam dragoste la comanda..stateam cu picoarele pe sus..nimic..

Am inceput sa iau macca, aloe vera, zinc, seleniu, magneziu,fac injectii cu polidin si multe altele..i-am dat si sotului, nah sa fie la inaltime,desi el nu avea probleme..ca l-am chinuit si pe el cu analizele..si mai rau, tot timpul mi se parea ca parca as fi insarcinata..si faceam teste…si viata mi se sfarsea cu fiecare test negativ, imi ziceam ca in veci nu vad 2 linute pe acele teste. Cateodata puneam testele in soare si parca vedeam o dunga, il chemam pe sot, saracul si incerca sa ma aduca cu picioarele pe pamant..insa eu nimic. Am inceput sa le fac pe ascuns sa nu ma mai cert cu el.

Din pacate nimic. La un moment dat am avut 3 cicluri ciudate la cate 2 saptamani diferenta. Unul foarte abundent si dureros. Cand am fost la ginecoloaga mi-a facut un test..si ce sa vezi..a iesit usor a doua linuta…”probabil ati avut un avort”…eram cu capul in nori..nu stiam daca sa sufar sau sa ma bucur ca totusi am reusit sa raman insarcinata. Sotul nu a crezut atunci ca intr-adevar s-a intamplat… am inceput sa mergem la specialisti de fertilizari in vitro..aveam deja un an si ceva de chin..si nimic…sute de teste negative..fetele de pe forumuri stiu povestea mea…

Si uite ca ajung la niste specialisti si imi zic ca problema mea nu e mare, ma programeza la inseminare, dar imi dau sa iau metmorfin..se da la pcos..

Intre timp am ramas si la doctorita mea cu care in aceasta luna am inceput sa iau stimulare si sa incercam o inseminare.(inainte celei de la acei specialisti) Insa ecografic nu am avut folicul si totul s-a anulat. In acest timp am si un vis ciudat. In curand trebuia sa fie Sfantul Andrei, pe mine ma cheama si Andreea. Visez ca trebuie sa ating moastele Sfantului, si in vis se facea ca le-am atins, nu tin minte exact visul, dar a fost extrem de ciudat, intr-un mod placut.

dupa o luna.. ma duc la ecografie si imi zice tanti ca nu aveti chisturi pe ovare(foarte ciudat pentru mine)..si ca e posibil sa fi ovulat dar nu e sigura, pe ovarul drept..era prima oara cand ecografic se vede ceva..chiar daca nu era sigur..si uite am facut progesteronul dupa inca 2 zile..si nu stiu cum am cerut si betahcg(acea analiza specifica de sarcina). Sotului nu i-am zis dar a ghicit . asta a fost vineri..pana luni nu asteptam eu rezultatele..si totusi..sambata la 10 dimineata sotul vorbea la telefon in pat..eu la calculator..pe pagina cu rezultate..si surpriza..nu numai ca progesterounul arata ca as fi ovulat..pentru prima oara…dar beta era 9 si ceva..ce e peste 4 e sarcina, insa valoarea trebuie sa fie mult mai mare..dupa graficul luat in luna aia, eram la 10 zile de la ovulatie..era prima oara cand se ridicase si temperatura. Insa inseminarea fusese ratata aveam ceva simptome in sensul ca muream de somn si dormeam la greu si faceam pipi la 10 minute..si niste dureri de ovare mai ciudate..vroiam sa sper,dar era prea de tot
Si totusi..ii zic sotului INCHIDE TELEFONUL..ACUM..Se uita la mine ca un prost..inchide, il chem la calculator…si nu stim ce sa credem..si de atunci incepe o zi plina..repede luam un test. Negativ negativ..insa valoarea era mica sa iasa pe teste. In fine..mergem la parinti..stam stresati..nu spunem nimic. si seara luam alt test POZiTIV DIN PRIMA SECUNA. Ramanem blocati, sotul zice ca e stricat ca nu are cum si nu crede…luni dimineata eram prima la beta. Nu va zic cum am stat pana am primit rezultatul…se triplase..100% sarcina in evolutie..plangeam si urlam la telefon.


SUNT GRAVIDA!!!!!!!!SUNT GRAVIDA!!!!!!!!!!!!!!!

Si asta e povestea scurta…prima parte a incercarrii ..urmeaza inca 2…mult mai grele ….

Primul lucru pe care-l fac a fost sa caut unde sunt in Romania Moastele Sfatului Andrei, si gasesc chiar in Bucuresti. De Sfantul Andrei am fost acolo si m-am rugat sa avem un copil sanatos.
Merg la eco, doctorita ramane perpelexa..nu ma credea ca sunt gravida..face eco, auzim batai..totul ok..baga tratament de sustinere…spune ca e un copil venit de Sus, ca ea nu a facut nimic pentru a ramane eu insarcinata si trebuie sa fie bine.


Sunt fericita si am de gand sa fac orice sa pastrez sarcina..intru in medical sa ma protejez..dupa 6 saptamani incep greturile, rau de tot ..ma imprietenisem cu wc-ul..nu tu parfum nu tu mancaruri…culmea cola rece mi-a facut foarte bine, mancarea de la mcdonald si kfc..daca macam supa, sau branza sau ceai vomitam.. eram ceva de genul ai grija ca vomit..acum..si in secunda urmatoare asta faceam. Asa rau vomitam ca faceam si pe mine…dar eram bucuroasa, sarcina crestea, bebe era bine, in grafic, analizele bune..nu ma ingrasasem mult, oricum eram grasa 82 kg la 160 inainte de sarcina…


pe la 17-18 saptamani insa, incepe sa imi cam creasca tensiunea…apar si ceva proteine in urina. Doctorita ma sperie si zice ca daca nu tin regim nasc prematur si moare copilul si posibil si eu. Uite asa, eu, o gurmanda am inceput sa pap fara sare fara mezeluri, fara bauturi acidulate..fara multe..totul pentru bebe. Tensiunea s-a mai calmat.

La morfologia de 24 de saptamani insa s-a descoperit ca am ir-uri marite si copilul are un retard de crestere. Acum..problema mai era una..eu avand ciclul neregulat, tot timpul copilul parea mai mic. Dupa ce tinusem eu calculul ovulasem dupa 22 zile..deci oricum 2-3 saptamani clar era normal sa fie mai mic. In fine eu stiam asta, ginecoloaga mea la fel, insa ecografistii nu, desi le mentioneam. Oricum ma sperii si sunt trimisa la fundeni pentru analize de trombofilie.imi iese ceva, nu stiu exact ce. Incep sa iau aspenter si urmeaza sa fac injectii cu clexane dupa 28 saptamani. Bebe meu, care e baiat incepuse sa miste la greu si sa comunice cu tasu. Eram in culmea fericirii. Serviciul il dadusem la fund, eu intrasem in medical, pentru ca mi se recomandase odihna, liniste si stat in pat.tot la acea morfologie se descopera un chist pe ovarul drept..5 cm…hmm ciudat, dar deocamdata nu ne alarmam., sunt tratata foarte bine de doctorita , imi raspunde la telefoane, ma primeste de urgenta la spital cand cred eu ca am contractii. Dar cica-s eu nebuna..ea e mai glumeata si mai sincera. Tot timpul imi spunea ca acest copil nu e datorita ei ci datorita Lui Dumnezeu si mie ca am fost ambitioasa..si ca o sa fie bine, ca este un dar de SuS. Ma ajuta tot timpul aceasta imbarbatare. Dar..incep sa ma umflu..chistul se mai mareste..iar la 33 de saptamani se hotareste sa ma interneze in spital..o zi doua, sa imi faca analize si sa ma aiba in supraveghere.si acolo am ramas pana am nascut!


Prima oara cand ma internez ma baga in sala de nasteri, ma sperii si zic la toata lumea ca eu nu nasc azi, eu am venit doar sa ma internez pentru investigatii. Eram la pamant. Intre timp vine si doctorita si imi da niste injectii speciale pentru tensiune..ca o luase razna. La un moment dat simt ceva ud jos. Inlemnesc. Zic, dna dr parca sunt uda. Asta se uita la mine, hai ma andreio nu fa glume cu mine. Nu va pot spune ce am simtit in momentul ala. Se uita si o apuca rasul. Nu e mah nimic, probabil de la injectie..si asa era, faceam magneziu si simteam niste stari ciudate.

Ok, mi-am luat bagajele si am ramas in salonul 10, unde toata lumea venea, nastea si pleca. Eu eram acolo, mereu acolo. Ba perfuzii, ba analize, ba eco. Tot timpul eram ocupata, efectiv nici nu ma odihneam. Iar noaptea o mai apuca pe una doua sa nasca. Chistul meu ecografic se facuse de 16 cm!!! imens, tensiunea o cam lua razna. Dar luam si pastile. Intre timp am facut si injectiile de maturare a plamanilor, eram linistita din punctul asta de vedere.

la un moment dat tensiunea a crescut atat de mult incat a fost inevitabila cezariana de urgenta. Nu mai era stopata de nici o injectie, perfuzie. Si cand mi-au facut analizele de dinainte de operatie..luandu-mi-se sange se pare ca reusisera sa imi calmeze tensiunea. In alta zi, am pierdut ceva sange si credeam ca gata. In alta zi incepusem sa am contractii, si uite asa psihologic m-am pregatit 100% de nastere de vreo 6 ori cred. La un moment dat chiar ma saturasem si vroiam eu sa nasc..parca ma rugam de doctori sa nasc.

Tot spitalul stia de mine, aia cu tensiunea si cu chistul.am fost si subiect de examene pentru medicii specialisti..ma imprietenisem cu asistentele. Doctorita mea intre timp intrase in concediu ca avea probleme de sanatate cu mama, dar lasase vorba sa aiba lumea grija de mine. Imediat era sunata numai daca simteam ca ma doare capul. Bebe era monitorizat tot timpul..dar mie imi era frica de nopti, sa nu nasc natural ca nu aveam voie, pentru ca chistul putea sa plesneasca si tensiunea sa ma omoare pe mine si pe copil. Groaznice erau noptile

cate travalii am vazut, cate lauze, cate experiente, inclusiv nasteri premature…unele terminandu-se tragic. Incercam sa nu ma gandesc…la un momet dat am cerut sa ma duc si eu un pic acasa..eram deja de apropae o luna si simteam nevoia sa iau aer, sa fac o pauza de spital. M-am simtit bine acasa.Dupa o saptamana cred ,dupa alte investigatii mi-au zis ca a doua zi la ora 9 ma opereza. Doamne ce fericire pe capul meu. Aveam 37 de saptmani….sau asa ziceau unii.deja credeam ca e ok. Toata noaptea nu am dormit, aveam emotii, abia asteptam sa vad cine sughitea de zor in burtica mea. Nu mai puteam!

Dimineata cand sa vina sotul si mama m-am enervat ca erau niste inspectii de la Sanepid si nu l-au lasat pe sot sa intre. Am inceput sa plang si sa ma stresez…m-au chemat sa nasc. Inainte cu cateva secunde sa ma bage in sala de operatii am reusit sa-l vad cateva secunde pe sot. Tremura de emotii..si eu la fel. Se hotarase cezariana cu anestezie generala….si, mi-a pus masca pe fata..si…..si aud..hai trezeste-te haaaaiii deschide ochii..si pe urma din nou nimic..apoi ma trezesc..eram cam buimacita si intreb..cum e copilul.si mi se spune e bine, 3300 apgar 9 e bine. Intra si sotul ,mama…emotionati imi spun ce frumos e ala micu, si ca eu am avut ceva probleme..nu mai aveam un ovar si ca chistul a fost mult mai mare. imi arata poze cu bebe, are masca de oxigen pe fata si o branula dar imi spun ca e doar asa de precautie. Eu zic senina, daa, stiu, mi-au zis ca e bine, ca are apgar 9.. cat am stat la terapie intensiva a venit de 3 ori sotul la mine. Dupa amiaza imi spune ca e mutat la terapie intesiva dar numai sa il aiba sub supraveghere neonatologul cu care vorbisem in prealabil. Eram senina, e ok copilul, nu am de ce sa ma ingrijorez. In noaptea aceea eu nu m-am simtit bine si am avut nevoie si de masca de oxigen.

Dar toate trec, sunt mutata in salon si vine ora 9..cand mamicile se duc la bebelusi.cu chiu cu vai ma urnesc, nah ma durea operatia dar vroiam sa-l vad pe bebe. Culmea ma duc direct la terapie intensiva(ulterior am aflat ca mi se spusese ca a fost mutat, eu atunci nu retinusem). In momentul cand am ajuns iesea neonatologul. Ma vede si inlemneste. Le spune mamicilor sa nu intre si ma ia numai pe mine inauntru. Si imi spune aratandu-mi un bebe pe o masa-incubator”nu rezista”..si il vad intubat, pus la aparate, si neputand sa respire singur. Era sedat..nu misca, nici nu il vedeam bine. Era tot numai fire.
Am inlemnit!Nu putem sa ma misc, nu puteam sa zic nimic, nu stiam ce sa fac.

L-am intrebat pe doctor daca pot sa-l ating..se uita la mine si imi zice..putin..mi-au dat lacrimile si l-am atins putin cu varful unui deget si am iesit plangand in hohote. Am sunat sotul si a inlemnit, nu intelegea..vine la spital si el si aflam ca in dupa amiaza in care s-a nascut a devenit ciantoic si respira greu, iar concentratia din sange de oxigen era foarte mica. Si imediat l-au pus pe ventilator,”sa-l ajute”,

Numele lui era Sebastian Andrei. Dar l-am nascut de Sfantul Petru si Pavel si am decis sa-l cheme si Petru, sa rada lumea de el care 3 nume dar sa traiasca sa rada lumea de el. Sa-l ajute Sfintii acestia dragi noua. Cu gandul asta, sotul l-a declarat, iar zilele ce au urmat au fost crunte. Deja nu mai puteam sa vorbesc la telefon, cand povesteam plangeam, urlam..nu mai vroiam sa vina la mine nimeni decat sotul. Din 3 in 3 ore mergeam la el., nu manca, avea perfuzii, dormea tot timpul, iar eu incepusem sa invat ce face fiecare aparat in parte. De obicei ma napadea plansul, iar monitorul din fata mea bipaia si arat ceva cu rosu..respiratia lui..si plangeam si mai tare. Degeaba imi spuneau asistentele ca ma simte, nu ma puteam abtine. La un moment dat mi s-a spus sa nu il mai ating si sa nu mai stau mult ca dupa fiecare vizita a mea, copilul se agita si isi scotea tuburile si trebuia reintubat si perfuzii si alte alea. Culmea era cel mai mare de la terapie intensiva si singurul cel mai grav intubat. Erau ceilalti si doar de 1kg si nu aveau atataea probleme..era frustrant…

Avea probleme cu venele, i se spargeau,nu le gaseau usor, avea tot timpul in alta parte branulele. A avut si la cap, dar nu m-am speriat. Stiam de la televizor ca urmarisem eu pe zone reality si discovery despre prematuri si ingrijirea lor. Parca am stiut eu..candva ca o sa am nevoie..si totusi, nu stiam ce are. Doctorul imi spunea e prematur, nu e dezvoltat. Eu ziceam cum ??aveam 37 de saptamani. El zicea nu, copilul arat de cel mult 34. Ok si ce are? De ce nu respira? Ca are detresa respiratorie..habar nu aveam ce e aia, deja vroiam sa ma interesez sa-l duc in strainatate. Sotul incepuse sa citeasca pe net ce inseamna, cand apare, de ce..eu incepusem sa urmaresc nivelul oxigenului la care era supus sebi. Si incepea sa scada..pana cand intr-o zi ma anunta ca puiul incepe sa lupte si o sa fie dezintubat insa sa nu ma bucur ca trebuie sa vada daca rezista si daca respira singur.

Intre timp l-am vazut si eu fara pampers..era prima oara cand il vedeam dezbracat si ma lasase o asistenta sa-l ung cu ulei usor…ca el avea aparatele alea si mai era si la lampa ca avea icter urat de prematuritate. A stat mult timp..

In noaptea in care a fost dezintubat am stat numai cu gandul la el. Doctorul de garda, dr Mitu, un om tanar si dedicat a stat si mi-a explicat. Si a stat inclusiv dupa ce a iesit din garda sa vada ce face. Si m-a asigurat ca am un luptator. Iar cand am auzit”a..am uitat sa va intreb..aveti laptic? Puteti sa aduceti peste 2 ore ceva[?” am zis ca lesin..ca e prea frumos. Mie intre timp imi venise lapte dar foarte putin si sincer nu ma zbateam sa-l fac sa curga, dar cand am auzit ca trebuie sa-I dau lapte m-am dus am luat pompa si da-i si trage. Am reusit ceva si am dus..sebi a fost pus sub o calota cu multe fire prin care ii venea oxigen si usor usor nu mai era sedat. Cand a deschis prima oara ochisorii, mi s-au inmuiat picioarele…am plans ca proasta. Insa el avea asa o privire pierduta.. Cand am auzit ca a papat prima oara laptic, am plans ca idioata..cand am vazut ca a fost mutat in incubator inschis si ca firele se inputinasrea si scapasem de ventilator ..nu mai puteam de fericire.
am plans in acele saptamani rauri intregi, parca traiam un cosmar, parca nu mi se intampla mie,.Si totusi cand mergezm si il vedeam realizam cat de crunta este viata. LAnga el a murit un bebelus...nu va pot spune prin ce stari am trecut cand am venit si am vazut locul gol si m-am uitat la copilul meu plin de fire. Nu doresc nici unei mame sa traiasca asa ceva.

Stiam insa ca un prematur poate sa aiba suisuri si coborasuri. Si uite asa am avut si noi. Culmea era ca de fiecare data cand venea si sotul sa-l vada avea probleme si tot timpul monitorul lui bipaia si lumea se agita la el. Si da-i si plange,daca-l pierdem.. la un moment dat nu mai reuseau sa-I prinda vena, nu mancase de o zi si vorbeau sa–i puna cateter. Si tot atunci dr lui spunea ca e posibil sa-l puna pe ventilator ca nu rezista. Ziua aia a fost groaznica. Nu o s-o uit niciodata. o duminica...Atunci am intrebat daca putem sa-l botezam. Pana atunci mi-a fost si frica sa-I spun sotului, mi-era frica ca stiam ce se intampla. Dar deja am zis macar sa fiu eu impacata ca l-am crestinat. Si atunci o alta doctorita de garda i-a zis sotului ca nu, ca ce-i veni ca sa stau linistita ca acest copil se va face bine si il vom boteza la biserica.

Incredibil cum s-au purtat doctorii, asistentele, nu am cuvinte sa povestesc si sa multumuesc. Dupa ce in timpul zilei era sa-l pierdem, seara sebi al meu respira pentru prima oara 99%-100 numai prin acea calota de oxigen. ..a fost o nebunie cand am vazut, zici ca pluteam…si de atunci a fost bine.. la o saptamana dupa ce-l nascusem mi l-au dat in brate…este un sentiment..nu pot explica, era sa-l scap, m-am inumiat toata, plangeam, eram topita. ii povesteam sotului la telefon in hohote de plans ca L-AM TINUT IN BRATE!!!! L-AM TINUT IN BRATE PE COPILUL NOSTRU!!!!! Ziua aia nu o s-o uit ,este si ziua de nastere a tatalui meu. I-am si zis ca a fost cadou de ziua lui. Tot timpul vroia sa intre sa-l vada dar nu avea voie acolo.

Toata lumea a stat cu gandul la noi, toata familia, toti prietenii si am descoperit ca avem prieteni adevarati. In momente de genul asta descoperi. Si m-am bucurat enorm sa vad ce am langa mine. Verisoara mea mi-a dat apa sfanta din grecia sa-l ung, si dupa ce l-am uns i-a mers din ce in ce mai bine. Cand sa-i dea laptic prin tub el nu a vrut si i-a dat direct din biberon, la un moment dat au descoperit ca puiul respira numai cu oxigenul din incubator , iar cand l-am gasit in patut descoperit la terapie intensiva ..a fost….wow…puiul meu scump..in sfarsit il vedeam si eu bine.

Era altfel, era un bebe normal, chiar daca mai avea branula. Incepusem sa intreb de ce nu mai are acel senzor cu concentratia de oixgen . ca de unde stiu ei ca respira bine..normal ca lumea radea mine, dar temerile mele erau reale…usor usor, ne-am facut bine. Un moment hazliu a fost cand a fost mutat in patut sotul a fost pus sa ghiceasca de asistenta care ii este copilul. Si erau 2 patuturi acolo. Si bineinteles ca a gresit. Nu putea concepe ca baiatul lui era imbracat in roz. Pentru prima oara imbracat.Dupa l-am gasit imbracat in bleu si mi-a povestit razand asistenta ca a apostrofat-o sotul

Primele lui hainute de la noi au fost duse la Moastele Sfantului Andrei sa-l protejeze in continuare. Si asa a fost. Cand l-am pus la san prima oara..nu stia niciunul din nou cum si ce sa faca..a fost extrem de frumos. Si uite usor usor am ajuns acasa.a fost greu la inceput, am descoperit niste lucruri si la copil de care nu stiam..dar care sper sa nu fie grave

Explicatia in legatura cu prematuritatea este simpla. Din cauza faptului ca ecografic bebe era gras si inalt , practic data nasterii probabila tot fost devansata crezand ca am 37 de saptamani cand de fapt mai mult de 34 nu aveam. Daca as fi nascut la termen ar fi avut se pare peste 4kg cu siguranta. Insa datorita faptului ca acels chist crestea si punea presiunea pe uter si pe copil a trebuit sa se intervina. Socul a fost si mai mare cand cei 4 medici care au asistat la operatia mea au gasit un chist gigant de 30 de cm lipit de toata organle mele ce ajunge pana sub sani. In timpul operatiei care a durat foarte mult era se pare sa ma si piarda si la sfarsit nu reuseau sa ma trezeasca din operatie. Am ramas fara un ovar, chistul a fost benign, iar bebe desi are ceva urmari, este bine, merge, rade, e precoce, dulce,mamos si frumos.

Insa mie mi-e frica sa sper, mi-e frica sa nu se intample ceva, mi-e frica sa nu fi fost afectat cu ceva. Mi-e frica sa ma bucur. Trebuie sa invat sa traiesc alaturi de familia mea. Acest an, extrem de greu pentru noi, a fost si extrem de frumos. L-am avut pe baiatul nostru luptator langa noi. Si numai cand il vedem cum rade si cum vine si ne pupa simtim ca traim, simt ca sunt mama.


Si DA, AM UN SCOP IN VIATA! TREBUIE CA BAIATUL MEU SA FIE SANATOS SI FERICIT

LA MULTI ANI PUI SCUMP ATAT DE MULT DORIT

MAMI SI TATI TE IUBESC MULT !MULT! MULT!!

pisigri spune:

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

paula_m spune:

Lalala, emotionanta poveste. Cat ati mai tras si voi.Bineinteles ca iar am bocit in fata calculatorului. Dar e o poveste cu un happy end.
Si pt ca azi e ziua luptatorului tau ii urez si aici
LA MULTI ANI SEBASTIAN!!

Paula, mamica Raul Ionut, nascut la 24.07.2010
Poze luna 11

Alice_Elena spune:

Lala, inca inghit cu noduri. Bravo mami pt putere si stai linistita ca raul a trecut. Ai baiat mare, frumos si sanatos!
Dar moastele sfantului andrei nu sunt la manastire in jud. Constanta? Si chiar daca nu sunt, merita sa faci o vizita, e tare frumos

mara
Mami de Mara Nicolle (20.08.2010) si 11+

crissy77 spune:

lalala


Alice, tu ce cauti pe-aici?

abramburika spune:

Frumoasa poveste pt. ca este cu final fericit. Nu e frumoasa pt. ca ati avut atatea de indurat.

La multi ani puiului mic, azi, de ziua lui!! Sa se faca mare si sa va bucurati de el!! Multa sanatate!

Am plans pt. acel loc gol de la terapie intensiva si asa de bine inteleg cum e ...

******
Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.

Doamne-Doamne, ai grija de noi 19s

crispro spune:

Lalala, bocesc si eu cu fetele! Ma bucur ca povestea e cu final fericit, ca sunteti bine, sanatosi, toti 3!!! Sebi e o minune, un scump de copil! Nu-ti fie teama, el e mereu un luptator! Ti-a demonstrat asta!

La multi ani Sebastian!!!



Sa-l ajutam pe Alex

My_Lady0091 spune:

Doamne-ce cutremurator...imi curg lacrimile si nu le pot opri..
Nu te cunosc-te citesc pentru prima oara,insa ma inclin in fata ta si ma bucur ca existi!Esti un om special si puternic-se reflecta din randurile scrise...Dumnezeu va avea mereu grija de voi!

*Blackmoon Lady 8+si lipistocul meu iubit

fecian spune:

Tot respectul meu!

Bb Sebi sa cresti mare si puternic si SANATOS!!!

Sa iti bucuri parintii caci tu esti lumina ochilor lor!!!Strengar mic



Felicia,de pui (Gabriel) si 35+ cu bulina (Mihai sau Anamaria???) AMR 5 s!!!!

Povestea lui Gabriel
Victoria invinge cancerul!!!

monalac spune:

la multi ani,petru andrei!sa fii sanatos si sa ai parte de fericire!
lalala,am plans citindu ti povestea.si eu am stat in spital 4 luni,si eu am facut clexane la ambele sarcini,si eu am nascut prematur,iar la 8 luni copilul meu avea 3940kg.
ma bucur ca sunteti bine si sper sa nu existe urmari negative.

ilinca79 spune:

La multi ani de doua ori draga Sebi! Sa fii sanatos, norocos si fericit, sa ai parte de tot ce e mai bun in viata!

Mami Lala, sa-ti traiasca feciorul iar cei doi sfinti ai caror nume il poarta sa-l ocroteasca mereu! Multi si pentru tine, am citit povestea nasterii...esti un exemplu de vointa si putere pentru orice aspiranta la statutul de mamica!

Ilinca, mama lui Victor (09.07.2010)