Gabriel- un ingeras mult asteptat

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Gabriel- un ingeras mult asteptat | Autor: fecian

De multe ori m-am apucat sa scriu povestea nasterii pufarinei noastre Gabriel.
Dar de fiecare data m-am oprit, parca nu m-a tras sa scriu, nu pentru ca nu ar fi meritat ci pentru ca am incercat sa imi aduc aminte detaliile.
Imi dau seama ca am uitat toate senzatiile, toate durerile si tot ce a fost urat. Incerc sa imi aduc aminte si uneori am impresia ca au fost doar fapte fara fond…e ca si cum te-ai uita la un film fara sonor…ai firul actiunii, insa sufletul ei e pierdut atunci cand muzica dispare.
In fine, incerc sa redau cel putin faptele, caci emotiile, frustrarile si supararile s-au pierdut undeva in negura timpului si nici ca pot fi readuse(nu ca as vrea).
Toata povestea ar fi mare.
Caci daca ar fi sa incep, ar trebui sa incep cu inceputul.
Inceputul:)
Inainte sa il cunosc, mi-era frica sa traiesc cu adevarat: mi-era frica sa fiu fericita: traiam cu impresia ca daca esti fericit intotdeauna vei suferi.
Adica acum 8 ani intr-o camera dintr-un apartament din Brasov, unde eram studenta la psihologie, unde mi-am visat intr-o noapte iubirea si anumte fragmente din viata ce urma sa vina( nu am crezut niciodata in predestinare si alte asemena bazaconii, insa cred ca acolo sus e cineva care ne vegheaza..). Atunci am hotarat sa imi bag picioarele in psihologie(se vede vocatia catre asa ceva, nu?) si m-a hotarasem sa plec la bucuresti sa dau la fizica, care era pasiunea mea…twisted mind. Toti mi-au zis ca nu sunt intreaga la minte, ai mei nici macar nu au mai insistat…deja ma cunosteau de cal breaz. Am ajuns la fizica, eram o studenta entuziasta(entuziasmul a scazut exponential cu trecerea anilor de faculta…fiecare student intelege de ce), iar la sfarsitul primului an de faculta mi-am intalnit dragostea. L-am intalnit in autobuzul 306 care ma ducea inapoi de la un examen ratat(da’ nu plangeam eu prea mult dupa el..oricum nu invatasem nika).Eram obosita si plictisita (ca orice student dupa examen) si atunci m-am uitat disperata prin autobuz, poate gasesc si eu un partener de conversatie. Atunci m-au izbit 2 ochi caprui care se uitau insistent la mine. Ma uit in toate partile crezand ca de fapt se uita la altcineva, apoi mi-am dat seama ca se uita la mine. Am continuat un joc foarte seducator de priviri (eu de obicei sunt destul de retrasa, nu stiu ce m-a apucat atunci) si ma rugam (in gand) sa fie si el caminist magurist (adica ca si mine). Am avut bafta si am privit cu satisfactie cum coboara la aceasi statie ca si mine...Dar vai, era cu o tipa...pe care eu instantaneu am numit-o constanta lui (prietena). I-am lasat sa mearga in fatza, iar pe mine ma apucase ranjitul la fundul lui...ca doar picasem examenul, trebuia sa ma consolez cumva, nu?
Tipa intra in magazin, m-am dus si eu, ca doar nu puteam sa ii las sa mearga in spatele meu. Mi-am luat ceva, ei au luat-o in fatza, iar eu cu ranjetul idiot pe fatza eram chiar in spatele lor, admirandu-i pe fatza funducul. Iar el, nesimtitul se intoarce cu tot corpul si merge vreo 3 pasi cu fatza la mine si imi zambeste...Eu –ranjila, cand l-am vazut am ramas blocata de reactia lui si am facut ce puteam face mai bine: mi-am pus mapa in fatza!! Apoi au intrat in caminul de fete, iar el s-a oprit la avizier, sa vada ceva(vraja ca nu era nici macar o hartie acolo)..Iar eu, suparata si ingamfata trec cu nasul pe sus pe langa el (insa inima imi pulsa nebuneste in piept) si ma fac ca nu il vad si ma duc catre camera mea. Aici am facut un show de zile mari: mi-am trantit foile si am inceput sa ranjesc si sa trancanesc despre cum am intalnit iubirea vietii mele.Ei ma intrebau de examen, iar eu le spuneam din fir a par cum arata si ce frumos este, si vai si pe dincolo.M-am comportat incredibil de prosteste (si acum am in minte imaginea fetelor mirate de comportamentul meu imbecil).Eram numai un zambet si complet drogata, apoi dupa juma’ de ora m-am gandit sa merg pe afara , poate poate o fi pe acolo si o sa il intalnesc...nu a fost asa. Nu l-am mai vazut. Am iesit si seara, cica la o inghetata cu fetele pe bara. Ma uitam dupa el, nu l-am mai vazut. Inima mea a suspinat cateva zile dupa el, insa ma resemnasem cu ideea ca nu am sa il mai vad niciodata. Apoi minunea s-a intamplat. Intr-o sambata m-am dus la gara sa il astept pe frate-meu (care intr-un final nu a mai venit, ce bine!) si dezamagita ma intorc sa plec catre casa. Am zis, hai sa ii mai dau o sansa si sa ma duc sa vad poate totusi e in gara, iar cand m-am intors l-am vazut pe EL in pragul garii. Inima mi-a luat-o razna, iar eu ca o tampa nu am stiut cum sa reactionez, si m-am intors instantaneu catre autobuz(cica nu l-am vazut). El vine cu tupeu la mine si ma invita la o bere, la care eu studenta eminenta(care tocmai picase un examen) i-am zis foarte revoltata ca eu nu beau bere ca am examene(o scuza mai tampita nu m-a dus capul in acel moment). El s-a uitat la mine asa mai ciudat, si mi-a zis dar un suc bei? La care eu( stiinda ca sunt pe cale sa ratez cel mai important moment din viata mea) am zis(cu o indulgentza comica) „Bine, hai, fie!”. Atunci ne-a prins ploaia pe drum, in seara aia am primit prima floare de la el( un trandafir facut din hartie). Am ajuns la 12 noaptea in camera(fetele deja ma dadeau disparuta) cu zambetul ala tamp pe fatza. Atunci ma indragostisem, pentru prima oara in viata mea(sper si pentru ultima oara). De atunci suntem impreuna tot timpul:si cand ne-a fost bine, si cand ne-a fost rau, ne-am sprijinit si ne-am sustinut in multe. A fost si este prima mea iubire, primul meu iubit, primul meu sot si tatal copilului meu. Simt ca el e cel care mi-a fost predestinat sa imi fie in viatza asta alaturi de mine.
Acum dupa 7 ani impreuna zi de zi, am invatat sa traiesc sa iubesc; sa nu imi fie frica sa fiu fericita.

Povestea lui Gabriel(acu’ pe bune)

Povestea lui gabitza incepe cand s-a infiripat in mintea noastra ideea de bebe. Am inceput mai intai sa ne imaginam cum ar arata, ce ar face, cum s-ar comporta si am ajuns pana la a planui sa avem un bebe. Acest lucru s-a intamplat in 2007 cand am intrerupt pastilele, am lasat perioada regulamentara de 6 luni intre si din mai 2007 am dat frau liber proiectului. Trece prima luna iau un test (eram convinsa ca voi avea bebe). Nici nu apuc sa folosesc testul ca imi vine beleaua. Dezamagire mare.Trece si a doua luna, si a treia cu exact acelasi rezultat. Am plecat in vacanta si ne-am intors fara nici un rezultat. Cand ne-am intors din vacanta ne-am ocupat de casa pe care tocmai o cumparasem (era inceputul lui septembrie)..Ne-am pus serios pe treaba si munceam ca nebunii: ziua la servici, iar noaptea la casa(in total cam 16 ore pe zi). In 2 saptamani terminam de aranjat casa si in ultima saptaman din septembrie urma sa ne mutam. Cu doua zile inainte de mutare urma sa imi vina beleaua, deja simteam simptomele. Atunci de nervi ca nu voi apuca sa fac testul l-am facut ...si l-am gresit!!.L-am luat pe al doilea si nu vad bine: se vedeau clar doua liniute. Am ramas masca! Cand i-am aratat sotului el imi zice asa jmechereste: sa fie intr-un ceas bun! Am simtit atunci toata gama de emotii: de la bucurie, la uimire, teama, groaza si tot asa. Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu ideea(desi vroiam sa fiu ).
De atunci au urmat 9 luni care au fost si frumoase si grele in acelasi timp. La inceput au fost greturile care ma terminau in fiecare dimineata timp de mai bine de 4 luni. Primele miscari a lui bebe fluturas au fost la 16 saptamani...o bucurie imensa am simtit atunci. Au urmat cateva luni de acalmie, energie maxima, timp in care am muncit din greu. Din luna a 7-a au inceput problemele. Mai intai au inceput durerile de cap, apoi stelutzele in ochi(care au devenit permanente la sfarsitul sarcinii), apoi ingrasatul subit(Pana in luna a 7-a nu pusesem decat 5 kg pe mine, iar dupa restul de 15!!!). Tensiunea incepuse sa imi creasca , apoi sa fluctueze continuu facandu-mi viata amara(suportam mai usor faptul ca e mare sau mica, insa cand crestea brusc ma simteam incredibil de rau). Am ajuns in sfarsit in ultima luna. Eram asa de fericita ca suntem deja la finish: abia asteptam sa imi vad ingerasul la fatza, imi inchipuiam verzi si uscate. Acum mergeam mai des la medic. In luna asta au inceput monitorizarile atente, analize peste analize, internari. La ultima vizita pe 21 mai am si ramas internata cu diagnosticul de preecalmpsie. De aici incepe spectacolul.

Nasterea lui Gabitza.

Pe 21 mai la ora 13 am plecat de acasa la control. Aici, mi-au luat tensiunea, nelipsitele analize de sange(pe care deja le uram) si urina. M-am dus la monitorizare pentru bebe, care trebuia sa dureze doar o jumate de ora, si apoi urma sa mergem acasa. Ei si am stat de la 3 pana pe la 7 cand a venit doctora mea si mi-a zis ca nu pot sa plec ca am proteine in urina si nu e bine deloc, dar daca a doua zi e totul in regula seara urmatoare puteam pleca acasa. M-am enervat, dar asta e, nu aveam ce face. La internare iarasi m-au bagat la monitorizarea bebelului,care trebuia sa dureze doar o jumate de ora. Eu eram deja lihnita de foame, nu mancasem nimic. Si intre timp incepusera si contractiile...nu erau dureroase, insa burtica mea era un pietroi...si devenisera si foarte regulate la fiecare 4 minute, le vedeam pe hartie, ca erau si destul de mari...ma gandeam ca acusi incepe . Am stat la monitorizare pana la 12 noaptea...deja ma durea burtica de la benzile alea. Contractiile au continuat pana la ora 4 dimineata tot la intervale de 4 minute, dupa care s-au oprit brusc. Asa ma enervasem, ca nu dormisem deloc, de emotie ca in sfarsit il voi vedea pe bebica. A doua zi de dimineatza de la 6 ne-au trezit, iar pe mine deja m-au bagat la monitorizari...deja intrasem la idei. Pe la vreo 9 vine o doctoritza la mine(presupun ca era cea de garda) si ma anunta ca imi vor declansa nasterea. Insa mai intai de toate vrea sa fac un eco mic sa vedem cum e bebe. Eu am fost mai mult decat bucuroasa ca incepem spectacolul ( ca de aia am venit, nu?). Nici nu mancasem nimic de o perioada foarte mare de timp, somn la fel, m-am dus de manutza cu un asistent(care nici macar nu era dragutz) pana la eco( am traversat tot spitalul in pas alergator(am crezut ca vrea sa facem maraton). Asa in pijamalele mele „simpatice” m-am dus la eco..booonn (nici nu stiu cum aratam, insa presupun ca nu prea bine ca se uitau asa crucis la mine persoanele de acolo). Intru la eco, toate bune si frumoase, imi zic ca bebe e bine, insa e cam micutz (nu ca s-ar fi schimbat ceva si dupa nastere, dar asta e deja alta poveste), apa e in limite normale, deci sunt numai buna de nascut.
Cu dosarelul in bratze plec de la eco si ma suna sotzul sa imi spuna sa stau linistita ca vine sa ma ia. Eu intre timp deja umblam lelea prin spital, ca nu puteam sta locului. Ne intalnim la jumatea drumului, apoi ma pune in scaunel(politica spitalului) si ma plimba pana la sala de travaliu...in urma noastra vine o asistenta cu patul dupa noi .
Intram in camera de travaliu ce imi fusese alocata, unde ma baga la monitorizari...cand vad CTG-ul deja il uram. Nici macar nu avusesem timp sa imi treaca urmele de la ultima monitorizare. Pana la urma , imi pune benzile si asteptam. Era 22 mai, 11 dimineata si eu nemancata de o seara inainte. In timp ce asteptam cuminti si ne uitam la contractii (care revenisera insa erau neregulate) vine doctoritza mea plus o suita de doctori, asistente, moase si nu mai stiu ce, ca erau multi ca iarba, si incep sa imi ureze succes, bla bla si majoritatea pleaca. Atunci imi face controlul pe masa care nu e placut ..chiar deloc. Verdictul : dilatatie 1, chiar mai putin de 1. Atunci au inceput cu inducerea. Printr-un cateter vaginal au bagat o substanta care ar grabi contractiile(au zis ca oxitocina o sa o puna doar in ultima instanta). Ok, am zis sa incercam. Pe la 12 am papat si eu (nu mai puteam de foame) si mi-am trimis sotul sa pape si el...oricum nu credeam ca voi naste prea devreme(nu am eu norocul asta). Cand s-a intors eu deja incepusem sa simt contractiile, oricum acceptabile fatza de ce imi imaginam. Intensitatea lor incepuse insa sa creasca, erau deja la 1 minut distantza, ma durea crunt spatele si deja nu mai gaseam nici o pozitie relaxanta. Atunci cand stateam in picioare insa era muult mai bine. Pe la 4 vine doctoritza mea. Eu deja stiam ce urmeaza. Saracutza a fost o dragutza tot timpul a incercat sa fie cat de delicata a putut, s-a scuzat tot timpul insa tot a durut a naibii de rau. Verdict dilatatie 1. Pai eu sa innebunesc. Pai cum asa? Chiar nimic? M-a linistit a zis ca asa se intampla si sa nu imi fac griji ca totul e normal. Eu deja muream de contractii, ma asteptam si eu la ceva miscare din partea colului meu, insa el nimic.Asta e, mai asteptam. Pe la 7 seara vine doctora sa ma mai incurajeze la care eu ii zic ca nu mai pot si ca vreau epidurala, ca nu mai stiu cum sa mai stau si deja devenisem incredibil de irascibila.Plus ca eram conectata la CTG si nici macar la toaleta nu ma puteam duce, nici din pat sa ma ridic nu mai puteam. Pana la urma pornim catre epidurala, salvarea mea(cu firele dupa mine). Pentru asta m-au dus in cealalta parte a spitalului (in blocul operator)..am avut parte de o calatorie de neuitat..Timp de 15 minute m-au plimbat cu patul ala pe niste coridoare...ca-n filme, vedeam benzile de lumina cand treceam... Pe la 7,30 am primit si drogul(am urat partea cu introdusul acului in coloana pe timpul contractiilor, insa a meritat)...care incepuse sa isi faca efectul in vreo 10 minute. Deja ma simteam alt om: simteam contractiile, insa era floare la ureche. Am stat acolo pana pe la vreo 8 cand am iesit zambitoare...evident cu patul...ca in filme...a urmat drumul inapoi...In tot timpul asta sotul meu a fost tot timpul alaturi de mine: el si cealalta asistenta au mers cu bicicleta pana la blocul operator, iar eu eram printesa, plimbata cu patul, hihihi, a fost chiar haios.
Pe la vreo 8, 30 ajungem inapoi in camera de travaliu unde, pe langa CTG, acum mai aveam si firele de la drog, apoi tensiometrul electric(care ma speria ceva de vis cand pornea). Apoi s-au decis ca nu am destule tubuletze si tubisoare, au decis sa imi puna si sonda, desi a fost o salvare pentru mine a fost tare neplacuta procedura..in fine, am scapat si de asta. Pana la 11 a fost chiar foarte relaxant, contractiile incepusera sa se rareasca si sa devina total neregulate(efectul epiduralei) iar bebelone dormea, cel putin asta arata CTG-ul. La 11 a venit doctorul(se schimbase tura) pentru control. A fost incredibil de dureros, deja incepusera sa imi dea lacrimile, iar verdictul a fost si mai enervant: dilatatie 1!!!. Pai frate, chiar nu am inaintat deloc in 12 ore.!!!Tare suparata am mai fost, dar asta e, nu aveam ce face. Insa intr-o ora se intoarce doctorul, ceea ce mi s-a parut suspect..imediat dupa el mai apare unul, si inca unul(astia se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie...ceva nu e in regula, nu imi place). Si cum ma asteptam: veste proasta: bebe se pare ca nu mai face fatza contractiilor asa ca trebuie scos de urgentza( era a doua oara cand se intampla asta, urma sa aflu mai tarziu ca initial vroiau sa imi faca cezariana de pe 21 noaptea, insa decisesera sa mai astepte un picut).Eram din nou in drum catre blocul operator: de data asta pentru cezariana. Am plans tot timpul, m-am simtit de kko, insa stiam ca important e bebe si sa fie el sanatos. La 12,30 am intrat in operatie, devenisem destul de confuza, nu reuseam sa leg 2 cuvinte. Am simtit cum l-au scos pe bebe insa nu am auzit nici un sunet.Astfel ca pe data de 23 mai, la ora 0:57 a venit pe lume puiul meu Gabriel, 3,325kg, 50 cm. Puiul mare a plecat cu puiul mic sa il curete, iar eu asteptam sa aud cum plange. Si nu am auzit nimic...nu am auzit primul planset al puiului meu. Mi-a zis sotul meu ca Gabitza al nostru nu a plans deloc, doar a scancit putin si atat, dar de plans nu a plans(Sotul meu a fost alaturi de el in primele lui minute de viatza). Din cauza asta a primit scorul APGAR 8/9. M-am intors la ei abia la ora 3 cand am aflat ca puiutul meu isi sugea pumnuletii de zor, insa nu au putut sa mi-l dea la piept (din cauza anesteziei)
Abia pe la 3,30 a plecat si sotul meu catre casa, obosit, nauc si fericit ca acum are inca un puiut de care sa aiba grija.
Eu nu am dormit in noaptea aceea deloc, nu puteam, vroiam sa il vad pe bebe, sa il ating...insa in noaptea aceea bebe a stat departe de mine. La 6 dimineata mi-a fost adusa minunea mea mica. Era mic, mic si asa de fragil..imi era frica sa il ating, sa nu ii fac rau.
Au urmat 5 zile de stat in spital cu multe suisuri si coborasuri, momente de disperare din cauza lapticului care nu vroia sa vina...pana la urma ne-am revenit.
Acum avem un voinicel de 2 luni care ne incanta cu gangurelile lui, ne alina tristetea cu zambetul lui stirb de milioane, ne incanta viatza cu existenta lui. Fiecare descoperire de-a lui e pentru noi un motiv de bucurie si de mandrie. Ne indragostim de el in fiecare zi mai mult chiar daca nu e tot timpul roz, zambetele si gangurelile lui streg orice neplacere.
Il iubim si pentru el vom incerca sa fim mai buni cu fiecare zi, sa fim un exemplu pozitiv pentru el.

Povestea noastra e cam lunga si probabil destul de plictisitoare. Insa merita povestita caci rezultatul tuturor acestor intamplari e minunea din viatza noastra:Gabriel.

________________________

Felicia, cea mai fericita al ursuletzului-pufarina Gabriel (23 Mai 2008)
Pozici cu noi in noua formula
Ursuletzul-pufarina
M-am nascut de ziua mea
________________________

Simplicity is the key to excellency

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Simonix spune:

Foarte frumoasa povestea voastra, atat prima parte (indragostirea ) cat si venirea pe lume a lui Gabriel. Sa fiti sanatosi toti trei si sa va bucurati de viata impreuna !!!

Simona cu Robertzel baietzel frumos

Cum a venit Robertzel in viata noastra

Poze cu noi toti si Poze cu bebe

maru spune:

draga Felicia,
felicitari pentru bebic!
imi aduc aminte de vara trecuta cand te rugai sa ai parte de un mic miracol, de un Gabitza! si uite, DD ti-a ascultat ruga si acum ai un printisor care va lumineaza viata!
Am citit povestea nasterii si am trait cu tine, asa de la distanta tot ce a implicat venirea pe lume a lui Gabriel!
Sa va traiasca, sa va bucure, sa fie norocos, sanatos si la punga gros! Si sigur va fi fizician ca parintii lui!

Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/

MissParker spune:

Vin si eu cu felicitari din suflet, atat pentru povestea frumos redactata cat si mai ales pentru continutul ei, pe care l-am citit pe nerasuflate!!

Sa va traiasca pufarina si sa fiti fericiti toti trei pana la adanci batranete (ale lui Gabriel, se intelege!)!!

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii

simonacip spune:

Frumoasa poveste Felicia, sa va dea Dumnezeu multe clipe frumoase impreuna si Gabriel sa va lumineze viata

Simona, mami de baieti

David (10 nov 2004)si
Matei (24 aprilie 2008)
"Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu."

Reallaura spune:

mie nu mi se pare lunga, e o poveste frumoasa, si e tare bine ca incepe cu inceputul, interesant si el:indragoseala.sa fiti fericiti si de acum inainte alaturi de Gabriel!

Laurita, mami de Mircea Ioan, 15 mai 2008
POZE MIRCEA
ALBUMELE MELE

BURTICA

ancadragoman spune:

Foarte frumoasa povestea si va doresc sa fiti sanatosi si fericiti ca pana acum.
Pupici

anca de Maria Alexandra (4 noiembrie 2007)

poze si filmulete

povestea nasterii

www.totsites.com/tot/mariadragoman" target="_blank">eu sunt Maria

Doloress spune:

Ce poveste frumoasa! Si sa mai crezi ca nu exista dragoste la prima vedere! Sa fiti in continuare la fel de fericiti si iubiti!

Doloress si minunea mea Patrick (29.04.2008)

Povestea nasterii

fecian spune:

Va multumesc fetelor de aprecieri.

Stiu ca am scris cam mult(si daca ma uit bine sunt si greseli), e scrisa dintr-o bucata si nici ca nu am avut timp de nici o corectura, dar apoi de trei cum sunt obisnuita.

Simonix am saru'mana de urari si iti urez asemenea. Intotdeauna cand ma uit la pozele voastre ma incanta mai ales Robertzel dar si comentariile. Sunt superbe. Si mai ales imi place de tine, caci ai o atitudine pozitiva si haioasa.Te pup si pup si Robertzelul

maru, mamicule mi-e dor de tine!!! Nu mai reusim deloc sa vorbim. Cum e cu casutza ta? Cum e cu tribul tau? Cand ai timp sa mai dai un semn de viatza, astept cu nerabdare.
Legat de vocatia feciorului, sper totusi ca puiul meu sa nu se faca fizician, ci altceva; orice ii place lui(da' nu artist, sofer, balerin, etc).

MissParker saru'mana de aprecieri la adresa textului(nu le merit eu, le merita viatza). Cine stie, poate ne vom intalni si noi o data si se vor cunoaste si puii nostri.

Simonacip asemenea va doresc si voua si sa ne spui si noua secretul la puiul tau grasun, ca piticul meu nu vrea si pace sa pape prea mult.

Laurita saru'mana. Va pup si pe voi, iar Mirciulica e un scump si jumatate. Chiar, asteptam si povestea nasterii lui Mirciulica

Anca, iubita iti multumesc. Si eu ti-am urmarit odiseea si povestea( chiar uneori mai trec si pe la voi sa mai trag un ochi la puiutii vostri. Iar Maria ta e o scumpica, am votat-o atunci la concurs, era tare haioasa.

Doloress si pup si puiucul- luptator Patrick. Va doresc multa sanatate si sa fiti fericiti tot timpul.

In concluzie, ma simt onorata de comentariile voastre. Si va multumesc ca ati avut timp sa cititi tot.

Va pup pe toate si pe toti puiutii, mai mari sau mai micuti.

Felicia, cea mai fericita al ursuletzului-pufarina Gabriel (23 Mai 2008)
Pozici cu noi in noua formula
Ursuletzul-pufarina
Povestea nasterii
M-am nascut de ziua mea

Simplicity is the key to excellency

Kya spune:

Felicia felicitari pentru familia frumoasa pe care o ai! Sa va dea Dumnezeu sanatate si fericire!
M-a emotionat povestirea ta, inclusiv partea cu "el", pentru ca si al meu tot cu fizica la Magurele si noi tot intr-o gara am facut "click".

pentru bebe Gabriel!

Kya mamica de Sanziana mica

Varsta bebelinei

---------------------------------

God didn't bring me this far, to leave me here!

fecian spune:

quote:
citat din mesajul lui Kya

Felicia felicitari pentru familia frumoasa pe care o ai! Sa va dea Dumnezeu sanatate si fericire!
M-a emotionat povestirea ta, inclusiv partea cu "el", pentru ca si al meu tot cu fizica la Magurele si noi tot intr-o gara am facut "click".

pentru bebe Gabriel!

Kya mamica de Sanziana mica

Varsta bebelinei

---------------------------------

God didn't bring me this far, to leave me here!