Copil de 6 ani

corap spune:

pai nu poti sa nu compari, dar compari mere cu pere. compari scoala, unde te duci sa inveti, cu restaurantul, unde te duci sa te simti bine (inclusiv copiii ar trebui sa se simta bine la o petrecere, nu?). nu cred ca cele doua situatii suporta comparatie.

in alta ordine de idei, de acord cu tine ca in romania parintii tind sa trimita "copii batrani" in clasa I.

buflea spune:

Eu interpretez telefoanele ei "spasite" ca pe o recunoastere a comportamentului ei exagerat. Sigur ca nu a spus pe gura "scuza-ma, am gresit" dar faptul ca a sunat, de doua ori, ca e prietenoasa, imi da de inteles ca poate a invatat ceva din evenimentul ala nefericit.

Eu i-as mai da o a doua sansa - as avea discutia cu ea si as trece mai departe. Totodata as incerca sa nu o mai expun la experiente de genul acesteia atata timp cat nu are copii si de aceea, cu siguranta are o toleranta mai mica la obraznicii copilaresti.

Este foarte usor sa rupi relatia cu cineva, sa arunci vorbe grele (cretina, idioata ...) si sa intorci spatele. Asta poti face oricand, cel mai bine este sa faci asta cand esti chiar sigura ca persoana respectiva nu mai merita atentia ta. Si dupa ce ai facut-o, nu te mai uiti inapoi si nu mai accepti nici un fel de scuze.

buflea spune:

Ai dreptate ... doar ca vorbim de momente diferite. Fina a spus lucrurilor pe nume "cui nu trebuie" si intr-un mod necivilizat. Totusi sa nu uitam ca reactia ei a fost indusa de un discomfort personal pe care, datorita lipsei expereintei cu copiii, il accepta mai greu. Si nu este de condamnat ...
Daca este prima scapare de acest gen, atunci eu cred ca fina merita sansa de a avea o discutie decenta si calma cu mama copilului - in discutie nu trebuie cautate scuze sau recunoasterea greselii, ci trebuie mentionat atat discomfortul pe care reactia ei l-a produs parintilor si copilului cat si o oarecare intelegere vis-a-vis de comportamentul ei - "inteleg ca te-a deranjat agitatia din jurul mesei si ca e mai greu pentru tine sa tolerezi asta, dar reactia ta vis-a-vis de copilul meu si metodele mele de educatia m-au deranjat la fel de mult. Pe viitor as dori sa tii cont de acest lucru si voi incerca si eu sa tin cont de ceea ce a provocat acest eveniment".
In cazul de fata, eu chiar cred ca merita incercat un compromis ... daca se mai intampla, atunci, toate datele problemei trebuie re-analizate.

Naty spune:

diddidi da, pot sa inteleaga, daca li se cer lucruri de inteles. De exemplu "trebuie sa stai cuminte in banca la scoala". Daca le ceri sa mearga intr-un loc in care toata lumea se distreaza, dar ei sa nu o faca (asa cum inteleg ei distractia) nu vad de ce ar intelege.

In ce priveste scoala si eu am mers de 6 ani jumate si a fost OK; sunt de aceeasi parere, dupa 6 ani copilul e pregatit.

Raluca, mamica printeselor Ioana - Alexandra (10.10.2004) si Nadia - Ana (29.12.2008)

NOI

Asa a venit pe lume Ioana

Si asa Nadia

rrox3 spune:

De ce ar fi nevoie sa-si puna Strunfita toate perceptiile in priza incercand sa intuiasca ce a motivat-o pe individa sa sune si cum s-ar putea simti fata de ce a comis?!

Un dialog ar clarifica rapid toate astea. Isi cere scuze, regreta, realizeaza ca nu a fost OK ce a facut, mai e loc de relatie. Nu o face, asta e. Parerea mea.

beren spune:

Sigur ca este de condamnat. Ma indoiesc ca s-ar fi adresat asa unui adult. Ori, pentru modul degradant prin care s-a adresat altei persoane (doar pentru ca este un baietel de 6 ani si poate fi dominat) este foarte de condamnat.

denizel spune:

Buflea, care disconfort? :)

Uite ce a zis Strunfita pe pagina trecuta:

3 minute, da?


In afara de lipsa scuzelor si atitudinea [^%$$#] fata de copil ramane mare cat casa motivatia ce sta in spatele iesirii aleia disproportionate.
Eu nu as putea fi prietena cu cineva care e enervat de copilul meu si cu cineva care nu intelege ce inseamna copilul meu pentru mine si cu cineva care provoaca situatii neplacute si umilitoare cu mine si cu copilul meu in rolul principal.

kariguld spune:

jizas, copilasul doar s-a jucat. ce-i asa criminal in a se juca la intrerupator incat sa produca disconfort unui adult?
tradus in limbajul meu, inseamna ca adultul sta tare prost la capitolul nervi. si atunci problema nu e la copilul care se joaca cu orice.


am avut o vecina care era enervata de plimbatul copiilor cu rolele sau bicicleta pe strada unde locuiam. copii, erau doar trei pe strada, doi ai mei si unul al altor vecini. a chemat politia de cateva ori ca fac zgomot. au trimis-o politistii sa se trateze.


*********************
VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David
~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*

Luna1 spune:

Eu tin cu beren Adica is tare curioasa daca cucoana tot asa i-ar fi vorbit unui adult care ar fi derajat-o. Probabil ca nu, pentru ca in creierasul ei mititel adultul merita respect dar copilul nu ca e doar pe jumatate cat ea.

buflea spune:

Inteleg ... de aceea probabil ca tratam aceasta situatie diferit.
Eu, spre deosebire de tine, am prieteni care au si alte preocupari familiale decat mine - si chiar inteleg de ce nu pot fi toleranti cu comportamentul copiilor. Intleg asta pentru ca am trecut eu personal prin aceste etape.

Pe scurt, in anul in care eram gravida, niste prieteni cu o fetita de exact 6 ani, au emigrat in USA si au stat la noi primele 3 luni. Noi nu aveam inca copii ... Iti spun sincer ca in alea 3 luni, copilul ala m-a ingrozit - acum uitandu-ma inapoi, nu facea nimic iesit din comun, sarea prin casa, sarea pa canapele, mi-a spart din gresela geamul de la o masuta, cand venea barbata-meu acasa ii sarea in carca si il calarea, mai facea cate o criza de isterie cand ii schimbam programul de pe desene, deci nimic neobisnuit. Ei bine, imi amintesc discutiile pe care le aveam cu barbata-meu care era convins ca "copilul ala e nebun", "are probleme de comportament", "nu vezi cum sare", "plange isteric", 'Nu stie ce inseamna cuvantul NU" ...etc. Din fericire nu am comentat niciodata de fata cu prietenii nostri dar timp de 3 luni mi-a stat copilul ala in gat si numaram zilele cand o sa se mute din casa mea.

Ei bine, am nascut - si m-am transformat - copilul meu acum are 6 ani si face EXACT, dar EXACT ce facea fata aceea, nu mi se mai pare nimic neobisnuit - si cand sare in carca lui ta-su ii aduc aminte cum spunea de Laura ca "e nebuna si are probleme de comportament" ...

Nu stiu daca la voi s-a intamplat la fel - eu am avut copiii dupa 8 ani de casnicie, deci timp de 8 ani am experimantat o viata de cuplu linistita si mi-am "picturat" o imagine prea idilica despre familia cu copii ...

De aceea eu am intelegere pentru cei care nu au copii si ii judeca prin lipsa de experienta.

Am de asemenea prieteni carora le plac cainii asa cum imi plac mie copiii. Ei bine, mie nu imi plac cainii (sa ma scuze iubitorii de animale) - adica imi plac de la distanta dar nu simt nici o nevoie sa ii mangai, sa ma joc cu ei, sa ma alerg ...etc. Am fost o data la restaurant si cainele unor amici mi s-a gadilat pe la picioare de mi-a stat 3 ore mancarea in gat - discomfort pentru mine creat de un animal care se comporta firesc ... fiind prieteni buni, le-am spus in fata - dragilor, fara suparare, eu nu ma simt relaxata cand simt cainele vostru pe la picioare, asa cum si voi va simtiti deranjati daca eu ma intrerup din 5 in 5 min sa am grija de fi-meu. Ne vedem de fiecare data - ei fara caine, eu fara copii ... cand ne vizitam cainele e tinut pe cat posibil in alta camera (la ei) si copiii mei sunt pe cat posibil, super ocupati ca sa nu ne deranjeze.

Am scris mult - dar cred ca am scris cam tot ce gandesc la subiectul asta ...parerea mea este ca e bine sa tinem cont de comfortul celor din jur fara a-l judeca - din respect, din prietenie si mai ales din dorinta de a socializa in continuare cu ei. Cu varsta, am invatat ca prieteniile se mentin greu, cu multa toleranta si iertare - si de multe ori reactii nefericite pot fi regretate chiar daca nu sunt urmate de un "scuza-ma" punctual - deci fiecare merita o a doua sansa.