Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

Crinutz spune:

Eleni, am gasit intamplator subiectul asta si am citit cateva dintre postari, mai pe diagonala e drept, si m-am incarcat un pic de energie. Trec printr-o perioada extrem de dificila, simt ca mor cate un pic in fiecare zi...aveam nevoie sa citesc ceva atat de frumos, plin de speranta, o poveste despre reusita de una singura...
Cred ca esti o femeie deosebita si puternica ! Felicitari ! si pt copilul tau la fel de frumos si minunat. 2 suflete deosebite !

Eleni spune:

Crinutz, iti doresc putere sa lupti sau sa rupi... oricare ar fi alegerea, iti trebuie un moment de inconstienta si de egoism sa o faci, si apoi putere sa mentii decizia.
Sa ai parte de ganduri bune.
Paste fericit tuturor.

A_Iulia spune:

Paste Fericit, Eleni!

Eu cred ca e inca devreme, relatiile intre voi nu reflecta respect - pentru sunt ceva resentimente la mijloc. Poate ca mai dureaza pana cand sa-si schimbe complet atitudinea si sa devina si el indiferent. Iti urez sa treci cu bine si tu, si el, peste perioada asta dificila...si iti mai urez sa ai multa, multa rabdare cu tine si cu el.
Sper sa ajungeti sa va cresteti frumos copilul impreuna,separati fiind.

Eleni spune:

Multumesc Iulia. Si tie numai bine. Dap, sper si eu sa ajungem acolo... la decenta si respect.
Doamne ajuta!

Eleni spune:

Another day in paradise!
Ieri am fost cu M. la opera, la un spectacol pentru copii, Cutia cu jucarii. Ne-a placut mult, e un mix de balet, opera si costume faine, cu proiectii, cu muzica interpretata admirabil.
Desigur, e pentru copii mari, si din cauza asta nu mi-a tihnit, caci s-au gandit cateva mamici ca e o idee buna sa aduci copii de 2-3 ani la opera... nu-s nazista, jur, dar e totusi un moment pentru toate si mi-ar fi placut sa putem sa ne uitam fara sa auzim in continuu un ceafa: shh,shh, shh... si apoi scuze.. e obosita, ca e mica... frate, da, e mica, deci nu trebuia sa o aduci la opera pentru copii.
In fine... poate sunt eu fixista, recunosc ca mai am din astea dar am mare grija sa ii respect pe cei din jurul meu si sa le respect spatiul.
Ma deranjeaza scuza: e copil, ce sa faca si el... el nimic, tu ca parinte insa poti face chestii. Am carat-o pe M. peste tot cu noi, dar daca de exemplu am mers cu ea la cafenea, am avut grija sa le las celor din jur tihna cafelei, nu sa stea sa nu se auda de alergatura si chiraielile Mariei.
Din cauza aceasta nu am ajuns pana acum la opera, mi-a fost teama ca se va freca pe scaun si nu va avea rabdare o ora sa urmareasca spectacolul. Dar i-a placut, mai vrea, mai mergem.
Apoi am fost la o demonstratie de origami unde s-a jucat cu hartii, ea e oricum innebunita sa creeze din orice - orice, asa ca asta cu origamiul i s-a lipit de suflet.
Era un eveniment pe care il organizasem si la care musai trebuia sa ajung sa ma asigur ca merg lucrurile asa cum am promis clientului. M. a mesterit din hartie, s-a jucat cu niste copii, a stat si la demonstratia de magie, s-a simtit tare ca o cunosteau oamenii si ca o salutau si o implicau in proiecte... am ajuns epuizate la o terasa la un moment dat, sa mancam ceva. Si-a comandat ciorba de burta si anghemacht de pui - asa ma distreaza ca are curajul sa experimenteze si comanda chestii noi, nu face o fixatie pe snitel cu piure... a mancat jumatate, restul mi le-a donat, eu oricum sunt obisnuita cu portiile ei, pentru ca la restaurant nu poate niciodata sa termine o portie intreaga.
Dupa ultima gura de apa, a conchis: a fost o zi interesanta si plina, mi-a placut, acum hai acasa ca sunt obosita!
Da, mi-a placut si mie. E drept ca nu am mereu timp pentru ea, si am grija sa ii explic constant ca ma straduiesc ca putinul timp impreuna sa fie realmente fain, sa ne placa, sa invatam lucruri, sa intarim relatia noastra... Cat am stat la terasa, pana sa ne aduca mancarea, am povestit diverse chestii legate de vacanta, de ce facuse la tara de unde tocmai se intorsese, de scoala si de faptul ca ii e dor de colegii ei. Am mai comentat cu ea niste atitudini pe care le remarc la unii din colegi si pe care are tendinta sa le imprumute, si i-am explicat ca mie nu mi se potrivesc, si cred ca nici ei nu i se muleaza pe personalitate.
Ma simteam ca si cum eram cu o prietena alaturi, vorbeam deschis si clar si transant. Lucrurile usor amestecate ma irita, imi dau o senzatie de discomfort, asa ca am nevoie sa lamuresc clar totul.
Si surpriza, dupa ce am ajuns acasa, mi-a comunicat: de maine imi fac singura ghiozdanul, imi pregatesc singura pachetul si de imbracat. uraaaa, doamne ajuta! asa s-a si intamplat astazi. Sper sincer sa o tina. Recunosc ca eu nu am insistat sa le faca, i le faceam eu si gata, uram cicalitul... doar din cand in cand, cand ma certa ca am uitat sa ii pun vreun caiet, ii aminteam ca e de fapt treaba ei, si ca macar ar putea sa ma verifice. Si iata cum... fara sa ma umplu de nervi, s-a schimbat. Sunt curioasa cat o sa o tina, oricum simplul fapt ca a luat decizia ea singura m-a umplut de bucurie.
Norocul meu ca ma straduiesc sa nu ma frustrez si imi protejez nervii, iar acum iata cum se intorc surprinzator niste rezultate nesperate. Si oricum nu vreau nicicum sa o cicalesc, urasc sa mi se faca asta, si am grija sa nu o fac nici eu.
Una peste alta, ieri mi-a iesit amestecul de "munca" cu viata personala, asa ca in mod cert a fost o zi buna, pentru amandoua.

pitzinuca spune:

Bravo fete, ma bucur sa aud de bine

Eleni spune:

Mai am si zile rele in care ma ajung uneori tensiunile, presiunile, frustrarile... dar traiesc cu ele. Pana acum le ignoram, acum le las sa vina, le asimilez si incerc sa vad unde e problema la mine. Am descoperit ca de fapt toate vin de la mine, le alimentez aiurea si mi le duc taras, dand vina pe ceilalti.
Si am avut o revelatie... doar eu pot sa mi le rezolv. Si ma bucur tare ca am descoperit acest secret. SECRETUL! Si voiam sa vi-l impartasesc.
Ieri mi-am sarbatorit nu doar numele, ci si majoratul dublu.
Sunt asa un om norocos, multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Si ieri, dupa ce toata ziua mi-a sunat telefonul, oameni dragi mie cu care apuc sa vorbesc rar sau deloc, dar pe care ii simt mereu aproape indiferent cat de rar vorbim. Mi-am aniversat "majoratul" cu multi prieteni dragi, m-a dus ieri copilul in mall sa imi cumpere cadou din banii ei, am primit atata dragoste, incat m-am umplut de viata, de energie... si acum plang de fericire. Ieri am fost prea obosita sa o fac. Si pentru ca abia de curand am invatat sa plang (dupa niste ore de terapie), acum las lacrimile sa curga. Ma simt ca la Oscar, am atata de multa emotie si bucurie, si atatia oameni care tin la mine, incat nu imi ajunge mintea sa ii cuprind pe toti.
Multumesc tare tuturor, multumesc Doamne pentru toate lectiile din care am invatat si pentru toate bucuriile de care nu vreau sa uit sa ma bucur.

pitzinuca spune:

Elenoo :), m-ai facut si pe mine sa plangacesc.

La multi ani!

Cr ca majoritatea avem norocul "tau" :). Numai nu stim sa il vedem, sa il apreciem, sa tinem cont de lectiile prin care trecem sa incercam sa evoluam din ele.

Va pup fete dragi.

Urmeaza sa te sun .

luisa1983 spune:

La cat mai multe momente de genul acesta iti doresc!

Eleni spune:

Acum exact un an si 2 luni scriam primul mesaj la acest subiect.
Mai avusesem incercari anterioare dar ma oprisem inainte sa dau "Trimite" pentru ca mi se parea ca poate ma grabesc, poate nu e bine... poate mai repar...
Cum e viata mea 9 pagini mai tarziu? Asa cum mi-am dorit. Ies dimineata din casa cu un zambet mare pe fata si cu un copil inca adormit, inchis stramb la vesta de scoala si cu ghiozdanul aproape bine facut (il facem in colaborare, si mai dam vina una pe cealalta).
Ma intorc dupa amiaza acasa si da, ma intorc cu drag. Stiu ca deschid usa si nu ma pregatesc de explicatii si justificari.
Ma intalnesc cu oameni dragi mie, pe drum, in metrou sau oriunde si stau cu ei de vorba fara sa ma uit peste umar.

Praful il sterg mai rar, de gatit nu prea o fac, sau cand fac si imi iese fac acelasi lucru de o mie de ori ca ma bucur de satisfactia imediata a reusitei, apoi iar fac pauza luuunga. Dar o am pe mamaie care e fericita sa ne aiba acasa vesele si ametite, si care umbla dupa noi toata ziua sa ne adune scamele,m pantofii imprastiati si farfuriile lasate pe te miri unde. Suntem si eu si M ca doua studente la camin.
De cand a inceput sa imi poarte hainele mai stramte, salurile, manusile, bijuteriile, posetele, deja situatia a devenit alarmanta, ca eu imi iubesc "posesiunile" si mi-e greu sa impart cu ea.

Am in telefon o lista lunga de oamenii de interventii: electrician, aragaz, TV, aer conditionat, termopan, caci da, toate s-au dus la momente diferite si totusi la toate am avut noroc sa gasesc oameni de treaba si de calitate care au venit atunci cand au promis ca vin.
In ziua in care a crapat televizorul eu avusesem eveniment si am ajuns acasa la 10.30 si a venit nenea depanatorul la ora aia, a stat si l-a facut, si-a incasat remuneratia si a plecat...
Acum cateva zile a fost ziua unei prietene dragi si m-am dus cu tort la 12 noaptea la usa ei. Am adormit copilul, am chemat taxi, am plecat cu tort, am facut-o fericita si ne-am emotionat praf si apoi am revenit acasa. Si m-am bagat inapoi langa copilul care mormaia in somn...

Pe 31 mai seara am alergat ca o nebuna pe la toate mallurile sa ii cumpar papusa promisa din Monster High, am ajuns la ultimul mall cand se blocau usile, m-am rugat prin usa de bodyguarzi, mi-am luat papusa pe sub grilaj de la magazinul de papusi si am ajuns acasa cu ea in dinti... imi tinusem promisiunea.

Acum 2-3 nopti, in somn, m-a cautat in pat cu mana, mi-a mangaiat-o si mi-a zis: te iubesc Mami!

Aici e Raiul, daca stii sa ti-l faci! Eu ma straduiesc... Si mai cred ca pozitivismul atrage pozitivism, ca nu sunt doar vorbe goale... stiu ca e greu sa fii increzator cand esti jos, dar cand crezi ca mai jos nu se poate inseamna ce de aici incolo incepi sa urci.

Am grija sa imi memorez si sa imi reamintesc constant lectiile de viata invatate, sa nu le uit ca sa nu primesc altele.