Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.
Raspunsuri - Pagina 5
Eleni spune:
Gata. A fost extrem de decent si de civilizat totul si ii multumesc si lui pentru asta. Acum nu scriu mai mult ca am o zi extrem de aglomerata la birou si as vrea sa termin repede sa pot pleca ma repede sa o iau pe Maria. Dar voiam sa va multumesc si voua pentru sprijin, si cand am un pic de timp continui subiectul, pentru ca vreau si eu sa fiu un sprijin pentru altii.
O zi cu zambet.
Eleni spune:
Azi implinesc o saptamana din viata inceputa pe 26 mai. Si nimic nu s-a schimbat, nu mi-a crescut o mana in plus, nu e deloc sfarsitul lumii cum pare atunci cand vorbesti despre divort.
Sunt in continuare extrem de ocupata, dar asta nu e de acum, e dintotdeauna. Dar acum diferenta este ca am grija sa fac o prioritate din maria, sa nu se simta neglijata. Si sa ii marchez toate activitatile, serbarile, sedintele, sa nu uit vreuna.
Nu e usor, dar pot sa spun ca acum vorbesc mult mai linistita cu el la telefon, nu mai sunt incrancenata. Pare absurd, dar cumva ne linistim amandoi si comunicam mai onest si pe un ton absolut decent. Si asta ma bucura enorm, pentru ca eu am o problema cu tipetele, nu suport tonul ridicat.
Ma intorc cu vesti... aveti grija de voi!
Eleni spune:
Hello. Am revenit. Nu am mai scris de aproape o luna, pentru ca nu voiam sa transform subiectul intr-un penibil jurnal de "post-divort". Asa ca am adunat evenimente, trairi, energii, sperante, bucurii si prieteni... si le-am asimilat cu nesat.
Sunt bine. Merg in continuare la psiholog, si asta ma ajuta sa imi repar hibele mele, dinainte de casatorie, nu am iesit defecta din asta. Sunt ale mele dinainte, doar ca acum am linistea si timpul sa mi le vad/recunosc/repar.
Sambata am fost la o nunta a unei prietene dragi unde realmente m-am simtit atat de bine. Mi-am regasit bucuria, veselia, tonusul... prietenii cu care eram la masa au zis ca efectiv am redevenit omul de acum 10 ani. Mi-ar placea sa cred ca am mai multa minte decat acum 10 ani ;-), dar stiu ca ei se refereau la pofta mea de viata si de ras.
Maria este acum la bunici la tara, la parintii lui si se bucura teribil de fiecare clipa acolo. Ei ii place mult la tara, si eu care sunt un copil al betonului, fara tara, ma bucur ca are aceste vacante cu animale si curte si umblat desculta.
Pe de alta parte vorbesc mult cu ea si am grija sa nu se simta in nici un fel diferita de ceilalti copii. O vreme a pastrat tacerea asupra divortului, pentru ca i se parea ceva rusinos.
I-am explicat cat am putut de clar ca nu e nimic nici grav, nici rusinos, e un fapt de viata, si ca pentru ea ramanem mami si tati.
Am si fost in vacanta amandoua, si cu verisorul ei (sa aiba partener de joaca), la munte, cu trenul si cu rucsacul. Nu a fost nici un incovenient, nici un discomfort si nici sfarsitul lumii ca am fost cu trenul, in loc de masina. Ma ascundeam dupa tot felul de scuze legate de comfort, si mi se parea ca m-am obisnuit asa si nu pot trai altfel. Iata ca pot, si realmente iesirea la munte cu 2 copii nu a fost deloc dificila. Ba chiar o experienta memorabila pentru toti, nu fusesera cu trenul si eu uitasem cum e, iar cu rucsacul in spate chiar nu mai fusesem de prin liceu.
Eu recunosc ca inca am dificultati sa nu ma simt urmarita. Si da, mi-e greu atunci cand vorbim sa nu mi se para ca imi interpreteaza cuvintele. Dar toate astea sunt doar in mintea mea, si atunci e treaba mea sa le rezolv. Am inceput sa iau lucrurile exact asa cum sunt, sa ma feresc de interpretari proprii si de scenarii. Pentru ca eu cred ca ce proiectezi, ti se si intampla. Si in consecinta am grija sa imi monitorizez puseele de "paranoia" si sa iau fiecare cuvand si fiecare fapta ca atare. SI merge.
Mai mult, Maria isi doreste un concediu cu amandoi, si vom incerca peste o luna sa mergem impreuna la mare, pentru ca ea sa poata sa se adapteze mai usor si sa vorbeasca cu amandoi despre tot ceea ce ii trece prin minte. Si in felul asta sa ne ferim unul pe altul de interpretari subiective.
La birou am mult de lucru si surprinzator nici nu am rupt cluburile in 2, cum s-ar crede dupa atata inchisoare. Nu-mi trebuie sa stiu decat ca pot si atat. Si nu ascund faptul ca venind sambata de la nunta la aproape 6 dimineata, m-am simtit asa linistita ca nu trebuie sa dau socoteala pentru cat si cu cine am ras toata noaptea.
Am scris mult si mi-e lene sa recitesc, asa ca imi scuzati scaparile. Sper sa nu fac multe greseli gramaticale ca de alea chiar mi-e rusine.
Sa aveti o saptamana minunata.
corap spune:
:) elena, ma bucur pentru tine. si pentru fetita, pare mai ok acum.
diuta_20 spune:
Elena, scrii si gandesti foarte frumos!Sunt sigura ca esti un exemplu pentru multe persoane care gasesc motive pentru a nu face pasul care le-ar face fericite.Daca voi avea astfel de probleme ma voi intoarce sa citesc povestea ta,e nevoie de curaj si tu il oferi din plin prin ceea ce scrii.Si faptul ca ne descrii sentimentele postdivort e f util.Multumim!
Eleni spune:
Buna dimineata.
Trec un pic pe la subiect sa va urez weekend fain. Si sa mai zic una alta...
Ma descopar in fiecare zi alta. ma imbrac diferit, si nu e vorba de alte haine, si nici macar de o schimbare radicala de stil la modul transformarii in vreo "pupaza". Dimpotriva ma pastrez in registrii mei de stil, dar port hainele altfel. Le combin altfel si parca am alta atitudine. Ma vad in mod clar altfel.
Cand eram casatoriti si ieseam impreuna ma imbrac mult mai safe. Nu sters, pentru ca eu nu am haine sterse in garderoba, dar mult mai domolit. Si imi reprosa asta. Si asa era, o faceam inconstient. Acum, vad asta si reusesc chiar sa mi-o explic. Incercam sa nu atrag atentia asupra mea, ca sa nu am parte de discutii in contradictoriu. Dar nu o faceam in mod intentionat si constient. Pur si simplu imi murea creativitatea. Eu care pot face o mie de combinatii pornind de la un lucru, in momentul in care se punea problema sa iesim, pur si simplu ma blocam. Ma uitam cu ce sa ma imbrac si nimic nu mi se parea potrivit. Si se enerva ca imi pun blugi si un tricou care niciodata nu era vreunul sters, ci mai neobisnuit, dar tot blugi si tricou erau).
Imi dau seama de asta acum, cand deschid sifonierul si regasesc haine de care nu mai stiam si pe care nu le purtam, acum le combin si imi iese cu dezinvoltura.
Cred ca in genul asta de relatie, vina e impartita. Nu e doar la el... de acolo pleaca, dar gaseste drum prielnic la ea. In cazul de fata, la mine. Pentru ca am acceptat niste lucruri ani la rand la inceput, ca sa nu isc discutii, ca sa pastrez armonia, ca sa nu stric imaginea, ca sa nu... mii de scuze.
ori daca asemenea lucruri ar fi fost clarificate de la inceput poate ca, cu ajutor de specialitate, lucrurile ar fi putut sta altfel.
Cred insa cu tarie ca modelul relatiei abuzive e de cele mai multe ori mostenit din familie. E singurul pe care il cunosti si crezi ca asa functioneaza lucrurile. Si practic mai tarziu degeaba incerci sa pui apa sa curga pe o vale de prea mult timp secata. Nu mai merge, tot desert arid ramane, apa aia umezeste putin si apoi se usuca.
De cand merg la psiholog, imi pun multe intrebari in legatura cu mine si descopar sa stiu niste raspunsuri despre mine.
Sigur contribuie la asta si faptul ca am 10 ani in plus la minte...
Acum tratez indarjirea. ca stiu ca nu foloseste nimanui. Si o tratez, incerc sa mi-o explic, sa o accept si sa o fac sa se transforme in altceva. Nu o neg, si nici nu-i pun pumnul in gura, pentru ca va reaparea. Acum sunt in etapa in care imi apar libertatea cu orice pret, desi sta mai mult nefolosita. Dar tin cu dintii de ea. Si e normal acum, dar invat in egala masura sa gestionez sentimentele de incordare si sa le reciclez, pentru ca da, revin la vorba mea, ce dai universului, aia primesti, si acelasi lucru se intampla cu orice om cu care te-ntalnesti... el recepteaza de la tine niste energii, si ti le da inapoi fix asa cum i le-ai dat. Chiar functioneaza sistemul, il folosesc si atunci cand merg la Posta sau la Administratia Financiara 
unde se spune ca sunt cele mai acre functionare. La mine nu sunt acre...
Va imbratisez, fug la treaba.
raly spune:
Eleni, ma bucur sa vad ca incepi sa traiesti asa cum iti doresti, sa aveti succes in noua viata tu si fetita ta.
Desi nu ai poze pe forum, imi amintesc cu multi ani in urma de fetita ta, o minune cu ochii albastri si cu codite. Cred ca nu ma insel, cred ca ti-am si scris despre ea cat e de draguta. Avea vreo trei ani in poza aceea.
Va imbratisez cu drag.
Eleni spune:
Multumesc tuturor celor care scriu la subiect. Multumesc celor care il citesc si imi transmit empatic toata energia lor. O simt si ma incarc cu ea.
S-a intors Maria dupa 3 saptamani de vacanta petrecute la tara cu parintii tatalui ei. Dupa atata timp, pare deja o fata mare si independenta, si ma uit la ea de parca nu ar fi a mea... o apreciez pentru naturaletea cu care se poarta in orice context: mai intai i-am scos pamantul de sub unghii si i-am curatat calcaiele batatorite (evident a stat mai mult desculta, si s-a bucurat de fiecare atingere de tarana si de iarba) si apoi, am transformat-o in domnisoara de oras cu poseta si rochita. Am mers la bowling, s-a distrat, am fost la terasa cu trenulete unde si-a comandat de 2-3 ori numai sa vada vagoanele cum ii iau comanda si ii aduc bautura.
Am lasat-o sa isi faca si temele de vacanta, si le-a facut fara prea multe comentarii, constiincios si corect.
Azi noapte s-a trezit si m-a invelit, draga de ea, m-am trezit brusc si am vazut-o cum ma invelea si apoi s-a cuibarit langa mine.
Am toate motivele sa fiu fericita, si sunt! Si va doresc si voua. Si va mai doresc sa recunoasteti fericirea atunci cand o vedeti, e tare usor sa o treci cu vederea.
Zi cu zambete,
A_Iulia spune:
Ce frumos mesaj, Eleni! Sa va bucurati una de alta mereu!
Eleni spune:
Ce de timp a trecut... o vacanta intreaga si un concediu... am inceput scoala. Si tot fericita si linistita sunt.
Am petrecut bine in concediu, desi a fost unul in 3, agreat pentru Maria. Si pentru ca semnalele mele de prietenie si relaxare au fost gresit interpretate a fost si rost de discutii... dar revin si consider ca mi-am atins scopul, si anume fericirea Mariei de a fi cu ambii parintii in vacanta.
Acum am inceput scoala si focusul meu s-a mutat aici.
Dar mi-e liniste. De altfel, asta e si raspunsul meu standard la intrebarea "Cum iti e?"... Mi-e liniste. Si e o mare realizare.
Am timp de mine, de Maria, de invatat impreuna poezii si de mers la muzeu. Povestim noaptea cu capul sub patura despre colegii ei si ne amuzam amandoua, ca ne cearta mamaie ca nu dormim si e tarziu.
Dar mi-e liniste, ceea ce va doresc si voua.