Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.
Raspunsuri - Pagina 4
Eleni spune:
of... nu ma supara ca il alege pe el, mi se pare minunat si eu chiar sunt genul de mama careia ii place la birou si-s mai degraba prietena. El a fost mai dedicat decat mine ca si parinte si merita asta. Ce ma supara este ca in goana lui de a ma pedepsi, ii spune ei mici mizerii, o traga in mocirla asta. Ma sperie asta. Nu ma deranjeaza ca Maria i-ar lua partea, e normal, mi-am asumat asta in momentul in care am decis sa termin. Dar mi se pare ca se foloseste de ea sa dea in mine, si ma simt neputincioasa.
Stiu ca in timp lucrurile se aseaza... ma oftic insa ca puteam sa fim civilizati si decenti pana la capat. Eu voi lupta ca ea sa aiba o super relatie cu el si dupa aceea, el mi-a spus foarte clar ca nu ma mai ajuta, sa vada el cum ma descurc. Eu ma descurc, am un psihic bine pus la punct si un creier care stie sa lucreze eficient, dar Maria nu. Si mi se pare ca o las in bataia pustii... sperand ca va sti sa se fereasca.
Asta e partea cea mai grea. Azi o ia el si mi-o aduce sambata. De fiecare data cand vine de acolo, are capul plin de prostii. SI a devenit secretoasa si inchisa... pentru ca el ii spune asta, l-am auzit cand vorbea cu ea la telefon (unde e mami? unde e babica? ne aude cineva?).
Mai intai a incercat sa ma intoarca din decizie dovedindu-mi ca nu ma descurc. dar ma descurc fara el, si material, si moral, si administrativ. Cand a vazut ca nu merge asa, a atacat unde doare. Pentru ca stie cat tin la "comportamentul onest si civilizat" si ca nu o sa cobor vreodata la nivel de mahala. Si pentru ca stie ca nu-s genul sa tarasc copilul in discutiile dintre noi, el ataca aici. Si eu nu stiu cum sa contracarez elegant.
A_Iulia spune:
Nu ai ce face acum, trebuie sa ai rabdare...el este probabil foarte suparat si ranit si nu actioneaza ca la carte, desi posibil ca stie si el teoria, mai greu cu practica...
Daca il vei intreba, probabil iti va argumenta ca fetita il intreaba de ce nu mai sunteti impreuna si el ii raspunde adevarul. Adevarul asa cum il priveste el, din perspectiva lui. Nu-l poti condamna ca priveste lucrurile astfel si e dreptul lui sa le priveasca cum vrea el.
Nu cred ca poate sa se comporte lucid acum, e prea devreme sa-i ceri asta, pare ca nici nu s-a obisnuit cu ideea! Nu-i purta pica, cu timpul o sa fie bine, ai sa vezi 
Venetia spune:
Eleni, asa a reactionat si copilul meu, prin mai multa dragoste si afectiune fata de tatal lui. Eu ramaneam inmarmurita ca nu se mai desprindea de gatul tatalui, ca imbratisarile lor erau interminabile, ca prin ochii lui i se vedea toata dragostea posibila care poate s-o transmita. I-am lasat in aceasta apropiere si am inteles ce profunzi sunt copiii. Ma doare doar maturitatea precoce si faptul ca astfel de situatii poate lasa rani adanci in sufletul unui copil. Copiii nu sunt vinovati de greselile parintilor. Dar oare nu avem de invatat nimic din atitudinea lor? Oare nu aceasta-i calea spre cainta, spre smerenie?
Bine-nteles ca nici eu nu mi-am denigrat sotul in fata copilului niciodata.
Eleni spune:
Multumesc. Aveam nevoie sa aud asta.
delphin spune:
Eleni..curaj, cu timpul fata va vedea ea singura unde e adevarul...cu timpul. Mica fiind, aveam 6 ani, ai mei au divortat. Pe mine nu m-a afectat sub nici o forma asta, al meu tata era un alcoolic si un violent extrem la vremea aceea, iar eu, desi era 2 copii la parint, eram mereu intre ei sa aplanez lucrurile. Cand au divortat eu am respirat usurata. Sora mea mai mare nu. Asta am aflat-o peste ani. Pt. mine era un calvar sa mergem in vacanta la el, caci mereu auzeam tot felul de reprosuri, cum ca mama e vinovata, cum ca mama facea si dregea, bref, discursul cunoscut, de parca eu nu stiam prin ce am trecut pana sa plece el din casa. Pe mine m-a revoltat profund, astfel in cat la 14 ani am refuzat sa mai merg sa-l vizitez. El nu a regretat nici o clipa. Timp de 10 ani nu a dat nici un semn de viata. Dupa 10 ani a aparut...eu am fost distanta, sora mea bucuroasa pe undeva....Atunci am aflat ca ea a suferit atunci...
Asta era acum 12 ani. Ultima data cand am avut vesti de la el.
Incearca sa ii vorbesti simplu Mariei. Nu ca tu nu vrei ca ea sa fie cu tatal ei, din contra, vei face tot ce-ti sta in putinta ca ea sa aiba o relatie cu tatal ei, insa TU ca mama nu mai poti sa stai cu el. Ca ai motive, etc. Spune-i ca nu are de ce sa se ascunda de tine...ca esti d'acord sa vorbeasca cu el la telefon, sa-i spuna ce a facut EA, pe unde a fost EA.
Joaca destul de murdar si imatur ex-ul tau. Sa-ti spun ca ar trebui sa purtati o discutie de oameni maturi, sa-i spui limitele tale si de ce are nevoie acum..cred ca nu e cazul, si nici nu cred ca va auzii ce-i spui tu.
Curaj si discuta cu Maria!
Eleni spune:
Hristos a inviat!
M-am intors. Mai calma si mai concentrata pe ce am de facut.
Ma intrebam cum sa o trec Pastele. A fost usor, pentru ca am avut multe de facut... si nici nu stiu cand a trecut.
Maria s-a intors cu aceleasi intrebari: cand se intoarce tati? de ce nu putem sa il luam cu noi? la care i-am raspuns la fel ca si inainte.
Si i-am subliniat ca nu afecteaza cu nimic relatia dintre mine si ea sau dintre tati si ea. Pur si simplu intre mine si tati nu mai e nimic ca si sot si sotie, ramanem parintii ei. Incerc sa o fac sa desparta cele 2 functii...
Luni ne-am intalnit in 3 si am regasit aceeasi atmosfera de tensiune si de furie mocnita impotriva mea ca si distrugatoare a familiei. Eu sunt cea care nu mai vrea familie...
Dar citind si mesajele voastre, nu-l mai condamn. E ranit si se apara absurd, atacand tot ce misca... e modul lui de a-si masca frica. Si probabil va mai dura pana va ajunge sa gandeasca rational, nu isteric.
Mi-am adunat puterile si echilibrul, mergem mai departe, cu Dumnezeu inainte.
Cuvintele voastre si experientele voastre ma ajuta sa vad practic cum se poate intampla. Nu le iau ca si patternuri, ci doar ipoteze... macar stiu la ce sa ma astept.
Va imbratisez.
Macrina spune:
Doamne ajuta, sa treci cu bine peste toate...
.. Imi pare rau.
Pupici,
Adriana.
octaviaavram spune:
cand ti-am citit mesajul,am ramas oarecum uimita de impacarea si seninatatea cu care scrii,mai ales dupa ce v-ati hotarat sa divortati.
mi se parea ciudat ,mai ales ca noi ,romancele suntem foarte marcate de acest cuvanu,DIVORT,care ni se pare sfarsitul lumii,apocalipsa!!!!!
si nu a trecut mult timp si iata-ma si pe mine in aceeasi situatie,si crede-ma ,am aceeasi senzatie, de bine,de liniste,de impacare ,si sunt convinsa ca am luat cea mai buna decizie pt sufletul meu si linistea copiilor mei.....
nu a fost o hotarare luata peste noapte,am cantarit mult pana am avut curaj sa iau o decizie,mai ales ca avem o fetita de 6 ani ,iar eu sunt insarcinata in 8 luni si mai am putin pana sa nasc....
...recunosc,imi este greu dar nu am ce face,merita sa mergi mai departe langa un om care isi doreste familie,copii(pe al 2 nu l-a vrut),sa simti ca ai pt ce lupta,dar el este un tip moale ,o plastilina in mainile mamei lui,a surorii,al fratilor,care i-au repetat la nesfarsit ca le e mila de el ,ca e nefericit,ca o duce rau,si omul a ajuns sa creada ca asa e ,si mai bine divortam....
....si totusi,intr-o asemenea situatie limita eu ma simt linistita si impacata,cred ca sunt prea "obosita"sufleteste si nu mai am putere sa ma dau cu capul de pereti......
Eleni spune:
Buna.
Am revenit. Am avut o perioada in care am fost cumplit de ocupata la birou si acasa am evitat calculatorul ca sa ma dedic Mariei. Sfarsitul clasei 1 cu poezii de invatat si povesti multe de citit e solicitant si pentru ea si pentru mine, care trebuie sa imi exersez rabdarea in a explica clar si la nivelul ei o serie de nelamuriri legate de scoala si nu numai.
Imi iese, dar nu imi mai lasa timp pentru nimic altceva. Slava Domnului e mare si chiar ma pot distra cu ea, aproape "frateste", si asta ma incarca energetic.
Am intrat intr-o rutina linistita si confortabila. Si incerc sa ma regasesc, pentru ca acum sufar ca nu mai stiu care sunt eu. Sunt ca un leu caruia i s-au luat gratiile. Ma plimb prudent pe langa zona mea de comfort, inca nu sunt gata sa fug in salbaticie, desi am jinduit dupa ea.
Ma ajuta mult faptul ca merg la psiholog de 8 luni... si cumva m-a vazut in toate etapele... ma ajuta ca ma asculta fara sa imi tina neaparat partea, ca nu de asta am nevoie... dar simt cu tarie ca sunt pe drumul cel bun... simt cu toata fiinta mea ca fac ce trebuie pentru mine.
Maria ma mai intreaba daca nu pot face efortul sa ma impac cu tati pentru ea. Doar pentru ea. Si incerc sa o fac sa inteleaga ca eu cu tati nu am nimic, cu sotul am chestii de rezolvat. Si ca aici e diferenta de perceptie, pentru ea e tati, dar pentru mine e sot, si acum nu mai pot trai in relatia de cuplu, doar pentru a salva relatia parentala. Nu e usor pentru nimeni. Nici macar pentru mine.
Am seri in care stau cu ochii in tavan si nu pot adormi gandindu-ma: eu ce fac? Incerc sa proiectez universului ce vreau sa fac, dar inca nu stiu.
Ce stiu sigur este ca nu vreau sa ma intorc. Pot continua, dar o parte din drum il fac singura, sa imi demonstrez mie ca pot. Pentru ca pot. Si mai ales pentru ca in acest moment, imi face bine.
Cand o sa am momente de respiro, revin cu vesti. Pana pe 26 mai, am multe de rezolvat.
O zi senina sa aveti.
PS. Octavia, iti doresc sa ai liniste si sa poti discerne in tihna ce iti trebuie si de ce ai nevoie sa iti fie bine. Si nastere usoara cu bebe sanatos si voios.
pitzinuca spune:
Draga mea Elena,
E normal sa ai incertitudini chiar daca stii ca iti e mai bine, simti ca esti linistita. E normal ca subconsient sa iti pui problema singuratatii tale, a lipsei prezentei totale a tatalui pentru Maria, e normal.
Dar eu sunt sigura ca esti pe drumul cel bun. Si daca vei reusi sa pastrezi o relatie buna cu el - sau mai degraba sa inteleaga sa pastreze o relatie buna/fara resentimente cu tine (poate aici este lupta cea grea), Maria se va linisti si ei doi isi vor trasa noua lor situatie impreuna.
Multa putere, te imbratisez
mami de andi 
si ilinca 
_
traduceri si asistenta
"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."