Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

Eleni spune:

Olympia, multumesc. O voi face... si eu care credeam ca sunt unica fiinta vie cu tripla personalitate... si cand colo, sunt doar o "obisnuita" . Ce daramare de pe soclu !

olympia spune:

Elena, pe un soclu tot esti fiindca te-ai prins ca exista treimea cu pricina fara sa fi aflat din carti de ea.

Eleni spune:

Sa va mai naucesc cu niste idei de-ale mele.
Luni a inceput M scoala... evident ca toti scolarii care au ars clasa 1 imi zice deja de anul trecut sa o las singura sa mearga si sa vina de la scoala. Toata clasa a2a am cautat scuze. Acum nu am mai avut cum si trebuia sa rup cordonul ombilical. Nu e cumplit de departe, e un drum de 12-15 minute, nu are nici vreun bulevard de traversat, doar strada din fata scarii.
In fine, prima zi de scoala am luat-o eu caci a fost zi scurta si m-am dus mai tarziu la birou. Dar pe drum mi-a zis clar: de maine sa ma lasi singura si o sa ma responsabilizez: imi fac singura ghiozdanul imi fac singura temele, o sa vezi ca sunt matura. Si vine ziua de marti... am plecat impreuna jumatate de drum (chiar avem un pic de drum in comun, i-am zis ca si eu merg la munca) si apoi a plecat... asta am putut duce. Dar la intoarcere, ora 12 a fost de adrenalina la maxim... doamne, eram la birou, transpirata si hipertensiva, cu telefonul in mana. M-a sunat mai intai sa imi zica sa ramana in parc 15 minute cu colegii. Am lasat-o ca stiam ca mai sunt parinti acolo. Apoi a plecat... mi s-a parut o eternitate... dar a ajuns. Si stand eu asa si vizualizand cu ochii mintii traseul, realizez ca trecerea de pietoni din fata blocului nu se prea vede: s-a sters zebra iar indicatorul este intre crengi.
Dau google, pun mana pe telefon si ajung la administratia strazilor unde dau peste o doamna careia ii expun problema... si ii spun ca abia m-am indurat sa o las singura pe M, sa ma ajute sa supravietuiesc socului. Ea imi explica ca o sa faca notificare dar probabil nu mai sunt demult bani pentru asa ceva. Si eu linistita ii spun ca sunt dispusa sa platesc eu interventia, sau doar sa trimita un nene care sa stea langa mine cat vopsesc dungile ca sa nu ma alerge politia sau soferii.
Miercuri revin cu un telefon sa vad daca ma pregatesc cu trafalet sau cu bani pentru interventie, nu era vorba de spaga ci fix sa cumpar vopseaua si indicatorul... imi zice ca a vorbit si spera sa se rezolve.
Si azi dimineata, la 6 cand sa ies cu catelul, deschid geamul sa vad daca ploua sa nu ies ca zaluda sa ma ud, si ma orbeste lucirea dungilor albe de pe strada: facusera trecerea de pietoni. Lume, am zis ca a venit Craciunul. Atata bucurie ce am trait... cand s-a trezit Maria i-am zis: "ia uite, ti-a facut ma-ta trecere noua de pietoni". Nu-i venea sa creada... zice: nu poti sa rezolvi si cu haita de caini de pe strada? Well, pot sa incerc .
Ce vreau sa spun este ca imi iubesc tara... asa corupta si ametita cum e. Sunt atat de exaltata ca eu, un nimeni, fara nume sonor, fara sa amenint si fara sa corup am reusit sa am dungi noi la zebra.
Se poate! Chiar se poate! Cred ca le-am fost simpatica, cand le-am povestit cum intentionez sa ii pun semnale sonore si luminoase fiica-mii pe ghiozdan daca nu se rezolva cu trecerea, ca realmente nu se vede.
Sigur ca tensiunea mea tot sus e cand se apropie ora venirii Mariei, dar ma gandesc ca trebuie sa ii dau drumul. Si da, se tine de promisiune, isi face singura ghiozdanul, si-a facut temele...
de saptamana viitoare ramane insa la semi-internatul scolii, caci face totusi temele supravegheata si stiu ca au activitati ok. Acasa nu sunt sigura ca isi utilizeaza creierii, si nu vreau sa o las sa devina maniaca a TV-ului sau a computerului.
Se poate, lume, se poate... asta voiam sa spun!

monicabo spune:

Da-mi voie sa-ti spun ca ai fost foarte tare cu trecerea ta de pietoni!!!!
Dar bine ca s-a rezolvat! Pana la urma inteleg ca au vopsit ei, nu te-ai mai dus tu cu vopsea si trafalet
In ce clasa e Maria? A III-a?

Monica, mami de 2 : Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)

www.andreeaioana.ro/displayimage.php?album=31&pos=37" target="_blank">Ele doua

Povestea sarcinii si a nasterii Andreei

Povestea nasterii super rapide a Anei Maria

Eleni spune:

Da, Monica, ei singurei... au fost super super. Maria e a3a, da.

Eu sunt din aia care are incredere ca se poate orice, daca ai o atitudine pozitiva si nu ceri niste chestii imposibile. Si daca nici nu te mahalagesti, sunt sanse mari sa iti iasa.

luisa1983 spune:

Foarte bine faci!

Pana prin clasa a V a i-am cumparat fiului meu haine, rucsac care aveau si culori fosforescente, uneori predominau aceste culori . Aveam acelasi motiv , sa fie vazut . Te inteleg fooarte bine.

Katriana spune:

Buna Elena si tuturor fetelor de pe forum,

Chiar daca m-am mai linistit pentru ca avem o sapt. de cand ne-am mutat (eu si baietelul meu Andrei-Aris - 8 ani)din apart. sotului ,tot nu stiu cu ce sa incep.
Incep multumindu-i Elenei ca a deschis acest subiect si a scris tot ce aveam eu nevoie sa stiu , ca sa ma rup de o casnicie ce a durat 10 ani.
Da, am facut aceasta alegere pentru ca dupa jigniri repetate si accese de violenta , de cele mai multe ori in fata copilului am realizat ca nu mai pot sa-l suport nicicum.
Toate postarile tale au fost de un real suport pentru mine in sensul ca se poate.........
Astept sa reusesc sa-mi iau toate lucrurile, dupa care , fara tragere de inima o sa merg la tribunal.Imi este jena,teama de tot ce inseamna divort cu un copil , tribunal, infatisari etc.
Mai greu este cu Aris care nu prea intelege de ce aceasta mutarea noastra.....

Multumesc din suflet pentru tot,

Eleni spune:

M-am apucat de 15 ori sa mai scriu ceva la subiect. Si mai mereu m-am intrerupt.
Intre timp mi s-au succedat starile de spirit constant. Am avut o perioada full la birou, am fost plecata din tara cateva zile si a trebuit sa o las pe Maria sa se descurce.
I-am interpretat gresit tristetea inainte de plecare si m-am revoltat desi ea era doar trista ca plec si eu... si in capul meu agitat si cu multe chestii administrative de rezolvat nu a ajuns decat tarziu ideea de baza: ei nu-i mai plac plecarile... m-am intors, am vorbit, a inteles... of, uneori ratez niste lucruri care sunt chiar sub nasul meu. Si le vad tarziu, noroc ca mai apuc sa le vad si sa repar asa, pe ultimele clipe... dar asta pentru ca am un planning atat de atent al timpului si resurselor incat timpul efectiv se comprima.
Cateva zile au mers lucrurile ca unse si mi se parea ca am gasit reteta fericirii. Cum sunt eu creatorul unei povesti de succes, cum imi iese mie iepurele de fiecare data din palarie. Of, iar am avut parte de o lectie. Si iar am inteles ca pe culmile succesului uitam sa acord timp si atentie omuletului de langa mine pe care eu mi l-am asumat.
Poate intamplator sau nu, de vreo 2 zile tot aud de oameni de langa mine care decid sa se desparta si imi zic: tie ti-este evident mai bine... Da, imi e mai bine ca fac lucrurile sa para usoare. Si aleg sa nu ma cramponez de toate rahaturile, dar ele exista. Nu e usor. Nu e nici imposibil. Dar nu vreau sa ma simt cu constiinta incarcata ca din cauza mea s-a luat o decizie... Eu am parte de lectii in fiecare clipa. Pe unele le invat. Pe altele in mod evident nu, si mai iau o data etapa...
Ma uitam la niste poze zilele trecute. Am mereu telefonul in mana si castile in ureche. Si acasa la fel. In toate pozele. TOATE! Sunt ingrozitoare. Imi fac mea culpa 10 minute si cand suna telefonul uit. Imi organizasem anul trecut un program care imi permitea sa plec mai devreme de la birou in schimbul unor zile de weekend lucrate. Si mai stateam cateva ore cu Maria. Acum, de cand a inceput scoala, nu m-am mai tinut de program, am avut mult de lucru. Si azi cand m-a sunat invatatoarea sa imi spuna ca nu se simte bine si ca sa ma duc sa o iau, eram in drum spre un client. Am dat telefoane, am aranjat lucrurile, s-a dus cineva sa o ia, am trimis pe cineva sa o consulte... am ajuns la intalnire, am iesit de acolo, am sunat din nou, dormea si se linistise... si am realizat ca tratasem totul ca pe un proiect. Project management corect si de calitate. Si mama? Mama unde a fost? Ma simt ca la un test la care am tratat impecabil un alt subiect decat ala care trebuie. Impecabil, dar altul. Si am picat.

P.S. Am scris textul intr-un word si cand sa il incarc pe forum am vazut postarea Katrianei. Katriana, iti doresc liniste... si sa nu te lasi doborata de partea administrativa. O sa revin. Daca pot sa te ajut, sunt aici oricand.

Eleni spune:

Same shit, different day. Daca imi luam niste dezaprobari cred ca m-as mai fi linistit... eu sunt omul care atunci cand greseste isi asuma greseala si traieste cu sanctiunea. Daca nu ma pedepsesti, ma omori, traiesc cu vina cat casa si nu e deloc mai bine. Eu sunt cel mai aspru judecator al meu. Daca m-ati fi certat, mi-ati fi dat cu HUO, as fi putut sa ma rusinez si sa imi duc capul in jos... asa, imi acumulez penalitati la sentimentul de vina care ma ucide.
Aseara am stat pana mai tarziu si am facut niste teme impreuna. Am incercat sa vorbim, sa ii explic niste lucruri (sa imi explic mie niste lucruri spunandu-i-le ei)... nu e deloc mai bine sau mai usor. Sunt in etapa in care imi zic ca "I suck as a mother" si nu-mi place deloc de mine. Faptul ca scriu aici este o auto-flagelare... ma ascund sub orele de munca si sub faptul ca imi muncesc banii, ca sa am o scuza. E doar o scuza. Sunt atatia oameni care pot cu mai putin. Ma gandesc ca trebuie sa am grija de mai multi, nu e doar Maria, eu am responsabilitatea mai multora din casa, si mi-am asumat-o, nu ma plang, dar ma folosesc de scuza asta patetica.

Stii senzatia aia cand iti vine sa te dai cu capul de birou si sa tot zici: sunt praf, sunt praf, sunt praf. Sunt de toata jena. Si ma uit in urma si vad cate am ratat, si imi vine sa sap o groapa sa ma ascund in ea.

Peste 2 saptamani plecam la Roma, pana atunci imi revin.

buli spune:

Maria ce spune?
dupa ea ar trebui sa te iei.

iti spune exact ce gandeste?