Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

lorelei_19 spune:

Sunteti bestiale amandoua, asa e de reconfortant sa te citesc, Eleni si asa de bine fac randurile tale . Cu pofta ta de viata extraordinara, cu optimismul tau molipsitor, m-ai cucerit .
Sper din toata inima ca multe dintre fetele care traiesc intr-o relatie din pasivitate, teama, mandrie sau oricare alte motive fara sa fie fericite, sa ia aminte de la tine, pentru ca se poate!

Eleni spune:

Multumesc, multumesc. Iti dai seama ca se umfla ficatul in mine cat ala de gasca indopata... fois gras de fudulie :-).
Oi fi si eu vreun scriitor wanna be... si nu vreau sa recunosc.

No, asa e, am pornit de la ideea ca se poate. Cu bune, cu rele, cu tensiune 7000 si cu nervi din rahaturi administrative greu de controlat, dar mai ales cu bucuria de a face ce/cum/cand vrei.

luisa1983 spune:

Ele trebuie numai sa-si doreasca ,vor gasi intotdeauna solutii si ,,resursele" necesare pentru a fi fericite.

Eleni spune:

Just an ordinary day.
Ma ia lumea de etalon de entuziasm si reusita in pofida mizeriilor. O fi si asa, nu zic nu, dar am si eu "tristetile" mele in care ma afund si ma mocirlesc.
Dar de cele mai multe ori, cu exceptia cazurilor care tin de boli naspa, restul sunt lucruri pe care mi le induc. Si daca as sti sa le strunesc/sa reglez perceptia mea infocata, as putea trai linistita pana la adanci batraneti.
Sunt un om fundamental patimas si reactionez de cele mai multe ori la prima mana. Ori asta de cele mai multe ori inseamna reactii smucite, disproportionate, fara verificarea completa a informatiei... ma aprind ca benzina... si adesea degeaba. Lucrurile se rezolvau si fara infocarea mea. Asa ca atunci cand vad ca vine flacara, fac o pauza de numarat. Imi impun sa nu reactionez... maxim sa mai cer informatii ca sa aflu toata tarasenia inainte sa ma umflu. Chestie de perspectiva.
Incerc sa fac asta si cand e vorba de M. Daca face o nefacuta situatia e si mai complexa: parintele din mine se inflameaza instant, geamanul din mine rade amuzat, revoltata din mine zice... si ce daca, doar n-a omorat pe cineva...si astia 3 isi disputa intaietatea exprimarii de opinii. Incerc sa nu fiu superioara... stiai ce urma sa se intample daca... da? ai agreat impreuna cu mine asta si asta...da? well, sufar ca un caine, te iubesc enorm chiar si cand ma scoti din minti, dar nu am cum sa intervin...

Inainte ma ofticam cumplit pentru orice. Mi se parea ca in orice disputa se incearca plasarea culpei asupra mea... si intram instant in defensiva. Mi-era aiurea sa cer ceva ce mi se cuvenea, ca sa nu deranjez. Lasam lucrurile in coada de peste de teama sa nu supar. Si ma incarcam ingrozitor cu absolut orice.
Nu mai zic ca de la bani mi-am pierdut prieteni... neintelegi, rahaturi, suspiciuni... asa ca acum clarific pana la sange orice situatie. Si o fac si in prietenie, ca in business... ne ridicam de la masa cu lucrurile clare, scrise simplu cu ce are fiecare: asteptari, obligatii, drepturi. Iar la capitolul asteptari, se iau in calcul alea verbalizate. Ca oamenii asteapta ca tu sa te prinzi de ce ar vrea ei... iar eu nu ma prind. Mie zi-mi si fac. Nu astepta sa pricep.
Si eu la randul meu zic/cer/ma exprim. Si nu ma mai oftic ca mi se paseaza vina, ca dezvolt mania persecutiei si nu e deloc asa.
Nici macar nu se cauta un vinovat, se cauta o solutie.

Asta a fost o confesiune de imperfectiune, nah!

ladybird32 spune:

daca puteam sa-ti dau un big LIKE pentru postul asta, iti dadeam ...

Eleni spune:

Astazi am avut o intalnire cu un client si in discutie a aparut conceptul de valoare adaugata.
M-a izbit in plin. Cat din ce fac/spun/gandesc aduce valoare? Eu sunt un om prin definitie expansiv, si totusi multe din ceea ce fac sunt lucruri de umplutura, se poate trai si fara ele.
Sunt oameni aici pe forum pe care ii citesc doar pentru ca stiu ca scriu rar, dar cand o fac, o fac tare pertinent. Aduc valoare.
Asta da presiune. Sa scrii/sa vorbesti/ sa faci chestii doar daca aduc valoare. Restul inseamna desigur socializare, dar la subiecte la care e vorba de chestii reale, palpabile, socializarea pare asa "pitzi"...

Eu urasc sa fiu cicalita. Si totusi am obiceiul extrem de enervant sa ii spun de 10-15-20 de ori Mariei sa faca un lucru. Desi o solutie ar fi sa o las cu el nefacut, si sa traga consecintele. Dar si eu fac la fel, daca nu am deadlineul in spate sa ma friga, nu ma misc... sau oricum ma misc ineficient, doar asa ca sa ma aflu in treaba. Si atunci care e valoarea trancanelii mele cicalitoare... ZERO! de fapt mai rau, e pe minus, ca se obisnuieste sa nu ma auda cand zic de multe ori acelasi lucru.

Dar asta nu inseamna ca nu incurajez conversatia... caci eu fara oameni in jurul meu si conversatie de salon, as muri. It is all about me, desigur. Valoarea adaugata a conversatiei este desigur interactiunea sociala, caci am nevoie de un motiv sa mai deschid gura de acum incolo. Ca daca nu vorbesc, ma umflu pana ma sparg.
Mda, aveam mai multe de zis azi, dar mi-am taiat singura macaroana ca nu vedeam valoarea adaugata.
Inutil sa mai zic ca am si o zi mai ciufutica si nu se datoreaza conditiilor meteo. Si nici inceperii scolii. Am asa o zi... cum sa ii zic... o zi fara valoare adaugata.

buli spune:

hihi, pai se zice ca ne deranjeaza la altii cel mai mult insusirile pe care ni le recunoastem la ei

dar nu conteaza, nimeni nu-i perfect.
nu trebuie decat sa te dai un pas in spate ca sa vezi imaginea intreaga

glimmer spune:

Ca sa facem/zicem numai lucruri care aduc valoare, nu ar necesita prea multa premeditare? Nu ne-am pierde spontaneitatea? In plus, nu am pierde acele lucruri pe care le consideram mici in prezent, dar care capata valoare in timp?

Eleni spune:

Buli... da, asa e, si cand ma surprind facand asta, ma simt tare rau. Noroc ca mi le vad si incerc sa mi le suprim. Dar pana realizez ca le fac, cine stie de cate ori am comis-o deja inconstient. Am de invatat cot cu cot cu fiica-mea.

Glimmer, ai dreptate. Eu sun mai degraba aia spontana. Si multe din lucruri le fac impulsiv, patimas, la prima mana, fara sa gandesc valoarea adaugata. Dar in ziua aceea, aveam niste momente asa de introspectie in utilitatea mea pe pamant... Desigur azi mi-a trecut caci ma sunt din nou buricul pamantului dupa ce am rezolvat niste chestii asa, din poignet.

olympia spune:

Elena, citeste Analiza tranzactionala a lui Eric Berne. Aia trei chiar exista in capul nostru si sunt cum foarte bine ai zis, exact parintele, adultul adica geamanul la tine si copilul revoltat la tine . E interesant de aflat de ce si cand isi disputa intaietatea vocilor. Mie mi-a deslusit multe interpretarea asta.