Parinteala nepavloviana(3)

viviana spune:

Eu la faze din astea am fost mai transanta.
O intrebam daca stie ce inseamna. Bineinteles ca nu stia si apoi ii spuneam:
"Daca nu stim ce inseamna un cuvant, nu-l folosim"



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

sorana spune:

Amintire:
Inainte de culcare, Monica semi-adormita murmura
- Boule!
- Mami, dar tu stii ce e ala bou?
- Da, ala care ne-a stropit azi cu masina!

pisigri spune:

La noi in casa, pina la Ilinca, se vorbea si colorat. Cu eprimari retorice, adicatelea nu ne injuram cind unul facea ceva ce celuilalt nu-i convenea, dar cind ne frigeam la dus pentru ca centrala era reglata la temperatura prea mare, sau cind varsam ceva lipicios taman dupa ce terminasem de mopuit, sau cind ne agatam dejtu de la picior in coltul de la pat, mai scapam cite una de-aia neaosa
De cind cu Ilinca, ne cenzuram, cica. Io, daca ma scap si incep cu baga-mi-ash.....continui cu "picioarele" , dar taica-su inca isi inchipuie ca daca se uita la meci cu usa inchisa, copila nu aude ce comunica el jucatorilor . Asa ca intr-o zi, agatindu-mi in mod clasic degetele de pa picioare in usa, eu scap un baga-mi-ash !. La care fiica-mea ma completeaza candid....si nu, nu a completat cu "picioarele"
Nu am bagat-o in seama (pe de o parte nu am stiut sa reactionez, pe de alta parte mi-a fost teama ca nu fac decit sa ii atrag atentia asupra "termenului"), in schimb l-am prelucrat pe mindrul tata (care cre' ca nu mai injura cite zile are, decit sa mai asculte o predica de-asta...). Acu vad (si trag speranta) ca a uitat , da parca nici nu-mi vine sa "verific"...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

anya spune:

Intr-o zi, copilul meu de gradinita se juca si nu reusea sa pozitioneze niste piese de lego. I se tot strica constructia. Dupa a nu stiu cata nereusita il aud: "c a c a t". Ridic capul si il intreb:
- Mi se pare mie sau am auzit ceva?
- Mdaaa, dar nu era pentru tine!

Probabil ca a auzit la gradi, cand ma lovesc si nu mai pot de durere scap un Fk (inca nu stiu ei cuvantul) sau Pi....sicii ei de treaba.

Baietii stiu ca nu vorbim urat pentru ca nu e civilizat, ca vor auzi in jurul lor cuvinte urate dar nu trebuie sa le foloseasca. Orice expresie nou culeasa, inainte de utilizare trebuie verificata (cu parintii) ce inseamna.
Acum cateva luni m-a intrebat tot asta de gradinita: Mami, alba-neagra e ceva urat? (Tot de la un coleg de gradi o pescuise).

buli spune:

din ciclul "interpretari copilaresti"

- ratele si gastele au pui. puii lor se plimba pe sosea ca sa aiba tati de ce sa zica 'puii mei' cand se enerveaza.

glimmer spune:

Buna ziua tuturor!

Vin si eu aici cu chef de "parinteala".
A trebui sa-mi iau ceva avant ca sa ma apuc sa postez si eu aici, am tot citit acest din urma capitol si atatea ganduri ma "talazuiesc" si atatea amintiri ma napadesc acum, ca imi e teama sa nu devin incoerenta. Oricum, in mod clar voi incepe "prin invaluire"
Am o fetita de 11 ani si sunt foarte preocupata de relatia parinte-copil. Chiar daca parerea mea este ca cele izvorate din experienta unora sunt de multe ori intelese din perspectivele celui care le citeste, imi doresc sa nu mai raman doar citind "in umbra", ci sa scot cumva aici la lumina gandurile mele. Nu ca ar fi super-valoroase sau ceva, dar probabil ca nici nu se pune problema asa, simtim doar nevoia de comunicare.
Discutiile prin care voi ati trecut pe parcursul unor luni de zile, umpland pagina cu pagina, eu le-am parcurs rapid in cateva ore, asa incat sunt acum sub impresia tuturor. Ideea de baza este ca ne dorim sa fim niste parinti buni, particularizand, niste mame bune, ne dorim sa descoperim greselile, pe ale parintilor nostri, pe ale noastre, si sa nu le repetam. Asta nu ne impiedica, desigur, sa dam dovada de originalitate si sa facem altele.
Nu stiu cand am realizat exact ce greseli au facut parintii mei fata de mine si cand am inceput sa-i condamn in sinea mea. Un soi de "condamnare" care se vrea si plina de compasiune oarecum, pentru ca realizez ca nu au inteles. Sau cel putin, nu par ca au inteles. Cred ca de fapt pe masura ce capatam constienta propriei persoane, percepem cumva "inconstient" ceea ce nu ni se pare a fi "in regula" si toate se aduna si se aduna... si nici nu putem spune exact momentul cand cu adevarat realizam ce simtim. Cel putin in cazul meu e asa.
Nu stiu nici care e exact momentul cand am realizat ca am facut greseli pe care eram sigura ca nu am sa le fac. Ma refer aici tot la subiectul topicului, la "parinteala". Am trecut si eu prin "fazele" pe care le-am intalnit aici ... lipsa de timp si de chef, faptul ca m-am lasat prada oboselii sau altor preocupari, ridicat tonul, asprime, tipat de-a binelea. Nu stiu de ce le-am facut cand chiar in timp ce le faceam stiam ca nu asta vreau sa se intample. Traiesc totusi senzatia ca fiica mea ar sti exact ce sa imi reproseze si e destul de neconfortabila.
Iarasi nu stiu exact momentul cand m-am hotarat sa incep o lupta cu acel ceva care ma face sa fiu uneori altfel decat vreau sa fiu pentru copilul meu. Am trista convingere ca acel moment a intarziat cam mult, dar vreau sa gasesc o cale de impacare cu mine insami si sa fiu mai vigilenta. Sper sa si reusesc.
De ce vin sa zic aici toatea astea? Probabil pentru ca e cumva reconfortant sa constati ca nu esti singur...

Bebe Beca spune:

am nevoie de ajutor. Cum ar fi de procedat in urmatoarea situatie: fetita mea de 2 ani si-a schimbat comportamentul de 2 zile. A inceput sa loveasca atunci cand ceva nu ii convine, impinge,incepe si plange la cel mai mic refuz de care se loveste, nu este la fel de "cooperanta" ca inainte. Dintr-o data. Nu stiu de ce si nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Sunt obosita din cauza lipsei de somn, fetita cea mare a fost o saptamana in spital si a fost un stress considerabil, acum schimbarea Sarei... Imi pierd rabdarrea si nu vreau asta

pisigri spune:

Bebe Beca, te consolez spunind ca ori trece, ori te obisnuiesti. Mie nu stiu care dintre astea doua mi s-a intimplat.
E perioada lui "Ilinca poate", "Ilinca vrea singura", si de multe ori Ilinca nu poate si se enerveaza.
Bine, eu am numai o odrasla, deci altfel ma concentrez/repartizez/organizez.
Ce a functionat? Ne spuneam unul altuia "Mitz, are numai 2 ani!". Iar elalalt replica "Da, da si tu mai uiti asta !".




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

glimmer spune:

Bebe Beca, indraznesc sa te consolez si eu spunandu-ti ca sigur trece, doar ca nimeni nu poate spune cand.
Si fetita mea a trecut prin tot felul de faze de la stadiul de bebe pana in prezent. Cum au venit, asa au trecut, mai devreme sau mai tarziu.

Bebe Beca spune:

Bine bine, o sa treaca, stiu... insa cum ar fi pasnic de procedat? Ca as putea sa-i dau si eu peste mana cand ma loveste ea pe mine, sau pa tati, sau pe sora ei , insa nu este o solutie, nu? As puteasa-i dau time-out cand ma scoate din minti, insa, la fel, este aceasta solutia potrivita si pasnica? Vreau sa am un copil echilibrat si sa imi pastrez si eu mintile la locul lor...

Mulumesc fetelor entru incurajari!