Parinteala nepavloviana(3)
Raspunsuri - Pagina 16
Bebe Beca spune:
aa si in relatia dintre surori ar trebui sa ma bag? Sara vrea MEREU jucaria din mana rebecai. Fara exceptie. am facut si un test, i-a dat rebeca jucaria ei, isi lua alta, moment in care sara arunca jucaria oe care o luase inainte si tot asa. de vreo 4 ori. Nu mi se pare corect pt copilul mare, toata lumea imi spune ca ar trebui sa inteleaga rebeca, insa... asta inseamna ca ea nu se mai joaca, doar isi alege jucarii si apoi i le da sarei.
Luna1 spune:
Cu lovitul am trecut si noi prin asta, si inca mai trecem. Am folosit de curand solutia oferita de cineva aici, am intrebat-o cum crede ca ma simt cand ma loveste, mi-a raspuns "sad, upset". Am obtinut faptul ca am scos-o din nervii de moment. Asta nu inseamna ca nu mai loveste. De lovit insa o face numai acasa, pe mine si pe Cosmin ne "bate" deci faptul ca nu loveste la gradi sau in parc e totusi ok. Cu Cosmin (frate-su) se bate parte in parte si am hotarat sa nu ma mai bag atat timp cat nu sunt in pericol, pentru ca daca ma bag tot ei se supara, le place sa se bata. Pe mine cand ma loveste, ii explic ca ma doare si atat. In ultimul timp s-au rarit momentele astea (are deja 3 ani jumate si intelege mai bine).
Cu jucariile eu as sugera sa le lasi pe ele singure sa-si rezolve disputele. Daca vin la tine mediezi cum crezi tu problema, insa altfel lasa-le sa decida singure, cea mare probabil o va refuza cand vrea sa ii ia jucaria, cea mica se va supara, iar cand vine la tine ii explici ca acum e randul celei mari sa se joace cu jucaria aceea. Cred ca va intelege curand ca trebuie sa-si astepte randul.
glimmer spune:
Bebe Beca, din punctul meu de vedere, esti un soi de eroina ca poti sa te ocupi de trei copii atat de mici simultan si iti mai si pui problema calmului... Eu am un singur copil si nu am vazut fratii si surorile in actiune, dar o colega care are fetita si baietel, exact de aceleasi lucuri se plangea. Baietelul, mai micut, vroia exact jucarile cu care se juca fetita, vroia acelasi pix cu care mazgalea ea etc, se ducea si i le lua efectiv, iar surioara il altoia cum putea mai bine. Iar zgomotele loviturilor pe care si le aplicau reciproc, o oripilau pe mamica lor. Oricat i-ar fi dadacit, cu urmatoarea ocazie o luau de la capat dupa acelasi scenariu. Asa ca pare o situatie destul de comuna, pe care numai timpul o poate rezolva.
viviana spune:
Poate schimbarea asta s-a produs datorita lipsei Rebecai de acasa, grijii tale pentru ea si a faptului ca probabil Sara s-a simtit abandonata.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
AgnesLuca spune:
Bebe Beca, bine ati venit in "faza autonomiei"; o regasesc si pe a mea in descrierea facuta de tine, apropos supra-reactii...
Legat de lovit, noi am avut primul episod in jurul virstei de 1 an cind si-a descoperit puterea, am trecut repede peste nedindu-i mare importanta, asa cum am fost sfatuita si pe forum (ii spuneam doar ma doare si/sau sunt trista cind ma lovesti); apoi a reaparut odata cu inceperea gradinitei si s-a manifestat mai mult asupra tatalui din doua motive: 1. era o forma de protest pentru ca nu era de acord cu despartirea de mine si arata asta si acasa atunci cind se ocupa tatal de ea; 2. tatal se enerva si reactiona respingind-o (verbal mai ales, dar citeodata si fizic tinind-o indepartata de el). Eu l-am sfatuit sa o lipeasca de el si in aceasta pozitie sa-i zica ce are de zis (pentru ca am observat ca ei de fapt i se parea interesanta reactia de respingere si asta o determina sa repete gestul). A functionat bine. Am (deocamdata )un copil care nu se manifesta lovind...
Legat de relatia intre surori, mi se pare f. bun sfatul Lunei si nu, nu cred ca e ok ca Rebeca sa fie obligata/ manipulata sa cedeze de fiecare data.
Felicitari pentru bb Andrei
AgnesLuca spune:
Citat: |
citat din mesajul lui ami_84 Buna tuturor. Am citit din cand in cand subiectul de aici, asa ca poate ma ajutati cu un sfat. Sa va zic "problema" mea... fetita abia a facut un an si binenteles a inceput sa mearga. Pe scurt, este vorba de lucrurile interzise. In casa, toate lucrurile / locurile potential periculoase, sunt puse bine, sa nu aiba acces. Prin urmare nu i-am interzis nimic. Problema in schimb e afara! Vrea sa bage in gura toate pietricelele, betele, hartiile, mucurile de tigara... si de aici incepe totul. Cand aude "nu, nu este voie ca e murdar si nu putem baga in gurita", eu aplecata la nivelul ei, incepe sa tipe si se trage de mana sa se dea cu fundul de pamant. Eu stiu ca e mica si ca trebuie sa am rabdare cu ea, dar cand o vad cum face, ma face sa ma simt rau sufleteste, sa ma simt o mama rea. Am incercat sa ii dau jucarii in mana, diverse sa ii atrag atentia in alta parte, "uite catelul/pisica" dar ea o tine pe a ei, ca vrea respectivul lucru. :( Dureaza un pic, ii trece, dar putin mai incolo iar gaseste ceva de experimentat. Pana la urma, de cele mai multe ori, o iau in brate, ii vorbesc frumos, ii spun ca o iubesc si o pun in carut sa o plimb. Multumesc de pe acum pentru orice vorba buna! Andreea, mami de Irina (8 martie 2010) si din nou 20+ cu Ilinca |
Ami, eu as incerca sa negociez cu ea (stiu ca suna ciudat referitor la un copil de 1 an, da sa stii ca merge) adica ii prezinti mai multe alternative. Asta insa implica si o repozitionare a ta, in sensul de a deveni mai relaxata. La urma urmei nu se intimpla mare lucru daca baga un bat in gura si chiar nici cu pietrele nu-i asa de rau; contactul cu mediul in care traieste duce la cresterea imunitatii si fereste de boli moderne cum ar fi alergii, dermatita atipica, etc.
Io as lasa-o sa se joace cu pietre, bete si alte chestii din natura si as cauta sa o conving sa nu puna mina pe ambalaje, tigari. Ca sa nu bage pietrele in gura, i-as arata alte activitati cu pietrele cum ar fi ciocanitul intre ele, strinsul in galetusa, aruncatul.
Referitor la rearanjarea casei pina la eliminarea oricaror interdictii, stiu ca e o solutie recomandata, dar mie nu mi se pare cea mai buna. Nu trebuie sa fie totul interzis, dar nici totul permis, pentru ca asa e un mediu artificial, in care nu poate sa invete ca exista si interdictii si cind iese in viata reala apar probleme. Deci sunt pentru f. multa libertate, dar nu absenta completa a interdictiilor.
pisigri spune:
Bebe Beca, as apela si la intelegere din partea surorii mai mari, dar as incerca sa o temperez si pe cea mica. Nici mie nu mi se pare corect ca cea mare sa se sacrifice vesnic pe "altarul" "micimii" surorii ei.
Calmul este de dorit, dar pierderea lui este de inteles din cind in cind; om esti si tu.
Cu lovitul nu stiu ce sa zic, noi am avut faza aruncatului cu jucarii in oameni si faza muscatului, si pe ambele le-am depasit cind i-am aplicat si ei exact acelasi tratament (la intensitate controlata, desigur). Fetele mi-au explicat ca nu am fost corecta la faza asta si ca rezultatul obtinut ar fi putut fi exact invers, dar eu nu-s convinsa 100% de lipsa mea de respect fata de copil in aceste doua circumstante, pentru ca Pisilinca a inteles foarte repede si foarte bine mesajul, nu a fost nevoie sa "aplic corectiile" decit o data. Daca ar fi persistat comportamentul nedorit, as fi fost mai dispusa sa le dau dreptate celor care mi-au spus ca nu am facut bine.
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
rrox3 spune:
Bebe Beca Sara are doar 2 anisori si in ultimele doua luni a trebuit sa se adapteze unui nou fratior mai mic care-i rapeste din atentia mamei si, mai nou, imbolnavirii surorii ei mai mari. Pe de-o parte se poate teme sa nu se imbolnaveasca si ea ca Rebeca, pe de alta, cu siguranta, tu ai fost mai putin disponibila pentru ea cat timp Rebeca a fost bolnavioara. Nu e usor deloc pentru ea.
In general, copilul mijlociu se adapteaza cel mai greu intr-o familie cu 3 copii si are nevoie de atentie in mod special. Cat timp iti permiti sa petreci doar cu Sara zilnic? Dar tatal?
Imi dau seama ca ti-e foarte greu, nu ma intelege gresit.
Insa fiecare copil are nevoie de atentia nedivizata a parintilor zilnic. Daca nu o are, va incerca sa o obtina cum poate.
P.S. Mai adauga o minune la titulatura
glimmer spune:
Buna seara tuturor!
Agnes, multumesc!
Traiesc cu parerea ca e foarte dificil sa descifrezi comportamentul celor micuti. Fetita mea, avea si ea "apucatura" cu lovitul, cam dupa ce a implinit varsta de un an. N-am stiut niciodata ce inseamna asta. Pur si simplu te dadeai pe langa ea, cu treaba sau nu, si te trezeai pocnit. Desigur ca ii explicam "pe limba ei" ca nu e frumos etc. La un moment dat a incetat, nu stiu daca a incetat ca urmare a acestor explicatii. Apoi, tot de pe atunci a avut o perioada in care toate figurile straine pentru ea care apareau la noi in casa ii provocau un fel de spaime. Plangea si se agata cu disperare de noi. Refuza sa intre in spatii inchise straine, magazine etc. Cum vroia cineva sa intre cu ea pe o usa, alta decat cea de la casa, parca ceva o inspaimanta, plangea si nu vroia sa intre. Am incercat atunci tot felul de exemple si explicatii, nu o lamuream. Tot pana intr-o zi, cand nu a mai reactionat asa. Privind in urma, gandesc uneori cu regret ca poate nu am stiut sa o inteleg, ca poate nu am fost langa ea cand avea nevoie de mine. Spaimele ei erau reale, ceva se petrecea in mintea ei de copil mic. Nu vreau sa ma lamentez cumva, dar... sunt singura care are astfel de "pete albe" in relatia cu copilul ei?