Ratati din toate tarile, uniti-va!

monabella spune:

Off topic, hai sa lamuresc prima afirmatie facuta nestiind nimic despre nemo si problemele lui. Nici o clipa nu am vrut sa implic ca cei bolnavi ar fi, Doamne ferete ratati, ci am vrut sa subliniez ca pentru o fiinta sanatoasa, cu dorinta de a realiza ceva in viata sint sanse mari ca aceste lucruri sa fie posibile. Exista multe persoane bolnave care au reusit multe lucurri extraordinare in viata.

Bun acum on topic: nemo, in orasul meu e soara foarte putine zile din an si asta ma afecteaza moral. Nici eu nu sufar iarna si din cauza asta nu am emigrat in canada. Insa eu sint o fire mai optimista, privesc intotdeauna partea plina a paharului. Imi zic ca sint totusi atitea lucruri bune aici unde stau. Fireste sint si in Romania insa si aici.

Parerea mea e sa nu te compari cu parintii sau cu nimeni altcineva. Stii, totul depinde de noi, de cum stim sa "jucam" cartile ce ne-au fost date. daca nu te simti bine in casa ta vinede-o si ia sau inchiriaza ceva in care sa te simti bine. E foarte important ca atunci cind te duci acasa sa te simti bine. Daca esti in IT in multinationala nu poti sa te muti in Europa? Sau veni in California? macar e soare si multa lumina.

Eu as zice ca dracul nu e chiar asa de negru. Mi se pare ca iti lipseste familia. De cita vreme ati emigrat? Trairi de genul acesta, dor de familie si prieteni, probabil ca ma avut cu totii, cei care au emigrat, in special in primii ani. Eu imi amintesc ca intr-o iarna am constata ca nu aveam nici un prieten. Am fost absolut singura, singura. Nu aveam pe nimeni sa sun daca mi s-ar fi intimplat ceva. Ca sa nu mai spun ca a plouat si a fost urit afara vreo 2 luni.

Eu as zice sa iei o coala de hirtie si sa faci 2 liste: una cu lucruri bune despre viata ta si a familiei in vancouver si alta cu lucuri rele. Apoi sa te intrebi cum ai putea remedia lucrurile rele. De ex daca ai ramine in vancouver si ai trai in alta casa etc...

Hai curaj capul sus ca nu e totul chiar asa negru cum pare si noi sintem aici. Si daca e vreo usurare sie u tot in IT sint tot in multinationala si am zile cind imi vine sa dau cu monitorul de pamint. Atunci inchid ochii sa ma vad in "happy place" al meu care e la mare. Si eu citesc dar in metrou sau autobuz. mai vorbim. Tine-me la curent ca iti ridicam noi moralul :)

lai spune:

Nemo, imi pare rau ca te simti asa
Pentru mine Vancouver-ul este unul din locurile cele mai frumoase de trait din lume - si spun asta nu ca sa te contrazic, daca-mi place mie nu inseamna ca trebuie sa-ti placa si tie, doar vreau sa-ti prezint si un alt punct de vedere, pe care inteleg de altfel ca il ai chiar in casa alaturi de tine zi de zi. Nu e orasul, e felul in care te raportezi tu la locul in care esti. Stiu ca a devenit fff scump in ultimii ani, stiu ca, desi are o clima mult mai blanda decat oriunde altundeva in Canada, totusi preponderenta zilelor innourate poate fi deprimanta, si sigur mai sunt si altele care dau cu minus. Dar sunt atat de multe lucruri si locuri extraordinar de frumoase de explorat prin imprejurimi, de ce nu-ti propui un obiectiv la fiecare sfarsit de saptamana, iti iei copiii si plecati sa cutreierati? Uite, tu poti fi mult mai implicat in viata copiilor tai decat au fost parintii tai intr-a ta, si poti sa le arati multe lucruri si locuri si oameni pe care parintii tai cel mai probabil nu au avut posibilitatea sa ti le arate tie.

Daca tot nu plecati de acolo, macar profita la maxim de tot ce e de profitat, concentreaza-ti atentia pe aspectele pozitive, si nu pe cele negative.

Eu folosesc o intreaga gama de servicii de masa si tacamuri, depinzand de ocazie, inclusiv de hartie/plastic uneori, dar promit ca daca ne faceti o vizita in Texas, unde avem si soare din belsug, chiar prea mult, scot serviciul Rosenthal care a trecut mari si tari si e in familie de cel putin trei generatii Dar sunt sigura ca gasesti si in Vancouver, printre toate grupurile etnice, inclusiv bastinasi, si din cei care au un stil de a primi similar sau mai sofisticat decat cel pe care l-ai vazut la ai tai. Chiar asa, de ce nu primiti voi cu masa intinsa aranjata frumos cu farfurii frumoase si tot tacamul? Chiar daca nu primesti 'la schimb' fix ce dai, pana la urma tot tie iti creezi o placere si-o bucurie.

Te-as mai intreba ceva - cine iti supravegheaza medicatia? o ajusteaza periodic in functie de cum raspunzi la ea? faci si psihoterapie in paralel?
daca pentru echilibrul si sanatatea ta e nevoie sa iei hapuri un timp indelungat, chiar si toata viata, nu lasa asta sa fie un factor suplimentar de stres - unii oameni trebuie sa ia medicatie pentru tiroida toata viata, altii pentru diabet - nu-i placut, dar asta e, important e sa poti lua ce trebuie ca sa fii ok.

Lai

ruxij spune:

Nemo, tu cunosti pe cineva care sa aiba toate amanuntele din viata sa aranjate FIX cum a visat? Ca eu nu, intotdeauna lipseste ceva. Daca au casa luminoasa cu 7 camere, locatia lasa de dorit, nu e intr-un oras mare, ci aruncat pe cine stie unde. In orasele mari e vorba de stil de viata, te bucuri de alte avantaje decat pe la sate, ai si avantaje insa. Daca te compari cu parintii, nu mi se pare o comparatie corecta, au fost alte timpuri, alta tara, alte situatii. Totul ti se intampla din cauza depresiei, vezi jumatatea goala, in loc de a vedea jumatatea plina. Poate ar fi bine sa mergi la vreo terapie, sa discuti acolo cu shrinku' despre cum sa faci sa vezi jumatatea plina.

Si eu sunt "ratata" dc. o luam dupa definita ta, si eu mi-am dorit multe si nu s-au realizat toate, dar, din nou, cati pot spune sincer ca au realizat totul 100% perfect? Atata vreme cat ai o familie unita, un job productiv, sanatate, nu esti deloc un ratat, dimpotriva,esti mai bine decat milioane sau chiar miliarde de alti oameni.

Bee spune:

Foarte bizar. De ce nu te intorci in Romania sa traiesti in casa parintilor tai, unde te-ai simtit atat de bine?
Sau in Romania oricum, daca in locul unde locuiesti acum nu ti-e bine. Hapurile nu-s chiar pe viata. Sau sunt pe viata daca ti-ai propus tu asta. Exista perioade de depresie si perioade de remisie a bolii, in care poti fi stabil si fara tratament. Problema care se pune e daca nu cumva ceea ce iei de 6 ani nu e chiar ce-ti trebuie, asta fiindca pari in continuare depresiv, chiar daca stabil. Nu stiu cat de bine e sa fi stabil in depresie. Asta e unul din motivele pentru care ai senzatia ca nu esti apreciat nicaieri, unul din motivele pentru care vezi numai lucrurile negative din viata ta.
Raportarea la parintii tai si la realizarile lor, nu-i un lucru bun. Aici cred ca o buna terapie ar fi sa-ti asumi propriile tale alegeri! Ratat sau nu, a fost alegerea ta. Tu ti-ai ales propriul drum in viata, trebuie sa mergi pe el, sa schimbi directia daca poti si daca familia ta e de acord cu tine, sa faci orice sa-ti fie mai bine. Inca ceva. Tu idealizezi lucrurile din trecut! Nu ai cum sa stii cum a fost viata lor in cele mai mici detalii. POate te-au ferit pe tine de amanuntele nu foarte placute din existenta lor. Spun asta, fiindca traiul in comun prezinta si muuule dezavantaje, pe langa partea frumoasa pe care o vede copilul (eu sunt in situatia de a sta cu parintii mei. A fost o alegere constienta, asumata si foarte buna pentru copiii, insa pentru noi toti e destul de greu si-s multe compromisuri de facut din toate partile ca sa ne intelegem rezonabil).
Intre timp, la modul concret, ai si un psiholog care sa faca ceva terapie cu tine? Medicatia trebuie sustinuta de o psihoterapie eficienta.

olympia spune:

Nemo, am sa-ti transmit ceva ce mi s-a spus recent:
NU suntem ceea ce facem
Suntem mult mai mult de atat, suntem poate complet altfel decat s-ar deduce din ceea ce facem, Nu mai gandi in termenii astia.
Mai departe, viata buna pe care o descrii tu imi suna cumva cunoscut: m-au crescut bunicii intr-o casa luminoasa, undeva aproape de Ploiesti, stiu ce se cerea de la un copil crescut asa, stiu ce inseamna ritualurile unei mese adevarate si lucrurile care se faceau intr-un anume fel, inteleg deci cam ce inseamna pentru tine "o viata buna" si inteleg si diferentele care-ti sar in ochi si te macina.
Eu am o casa mare si luminoasa, dar "viata buna" pe care incerc s-o ofer copiilor mei dupa tipicul preinvatat se plateste greu si nu doar financiar, e mult efort si ca sa vezi, nici eu nu-s multumita cand pun toate astea in balanta. Dar... ca si copil tu priveai din unghiul tau de vedere nu erai in papucii celor care trageau ca sa ofere toate cele, plus ca din multe motive ai tendinta sa idealizezi.
Ce ti-am spus a fost mai mult o paranteza, esentialul e ca nu-i corect obiectiv vorbind si nu-i sanatos pentru niciun om sa judece lucrurile asa: am obtinut asta si asta sunt grozav, n-am obtinut asta si asta sunt un ratat! Felul asta de a gandi se trage din conditionarile din copilarie, "ca sa fi cineva trebuie sa...", "noi si parintii tai, facem lucrurile asa si nu altfel pentru ca suntem cine suntem", "trebuie sa faci asta ca sa meriti", "casa noastra a fost intotdeauna ..." Si uite-asa omul invata sa se cladeasca aiurea, pe vina de nu fi destul de bun, sau de a nu fi facut destul de multe, e un sistem nedrept si distructiv. Da la o parte toate chestiile astea si gandeste-te clar si simplu: TU ce vrei, pentru tine, nu pentru copiii tai sau pentru parintii tai ?

bird70 spune:

Cred ca pentru copii este mai important sa aibe niste parinti fericiti, uniti si echilibrati cu care petrec timp de calitate decat case cu 7 dormitoare si petreceri cu farfuri de portelan.

Spui ca ai istoric de depresie, cred ca e important sa iesi la soare atat cat e posibil. Ce faceti voi in weekend? Iesiti cu copiii la iarba verde, la o drumetie, la pescuit? Apoi poate ca iti trebuie un hobby, ce iti place sa faci? Daca patreci toata ziua la calculator poate nu e o idee rea sa mergi la gym sau sa te apuci de alergat, ar ajuta la cresterea secretiei de serotonina, hormonul fericirii. Ce varsta au copiii tai? Eu merg la gym cu fiica-mea, ne place foarte mult.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

moonchild spune:

Pun pariu cu tine ca nu esti ratat oricat te-ai chinui!. Daca vrei sa facem pariul spune pe ce...

Iti propun sa faci un test (care sa dureze minim doua luni): in loc sa iei hapuri de depresie, care iti rezolva doar simptomele nu si cauza, sa cauti un psiholog (chiar si in Romania, daca te simti mai confortabil sa fie roman, sunt psihologi care lucreaza prin skype) si sa rezolvi cauza.. Psiholog nu psihiatru, da? (psihologii spre deosebire de psihiatrii nu au voie sa prescrie pastile, nu sunt doctori)

Testul incepe dupa ce ai gasit psihologul care sa ti se potriveasca.

corap spune:

sa mai pun si eu paie pe foc, e destul de probabil (probabil, da, nu sigur sau asa ceva, ci, sa zicem, statistic) ca depresia sa ti se traga de la "traiul bun din copilarie" (eu am doua exemple in familia apropiata, unul este sor-mea, care a fost pusa pe butuci de faptul ca a crescut-o in copilaria mica bunica-mea (a noastra) si nu mama).
si eu as zice sa faci ceva psihoterapie (exista si psihoterapeuti psihiatri, daca te simti mai confortabil cu concretetea pe care ti-o dau pastilele. si cauta si o a doua opinie psihiatrica, nu cred ca-ti merge grozav tratamentul)
multa sanatate!

pisigri spune:

nemo, eu te inteleg de minune.
Desi eu stau in Romania :))

Am aceeasi tendinta de a idealiza copilaria si obiceiurile de familie de pe vremuri, cind parintii si bunicii mei erau tineri si in putere. Si ma tot vad tentata sa ma dau peste cap sa ii ofer fiicei mele acelasi gen de experiente ca atunci, de a spune/"corecta" obiceiuri din copilarie pe care le-a preluat sotul de la parintii sai, dar pe care le vad "straine" sau "nu asa se face".
Am aceeasi nevoie de lumina si tendinta de a face depresii.
Am nevoie de aprobare si incurajare, am nevoie de feedback nu la modul laudativ, dar am nevoie sa simt ca lucrul la care muncesc foloseste cuiva, in vreun fel, ca nu e cooperativa munca in zadar.

Am fost plecata singura in strainatate (Franta) doar 3 luni si mi-a fost cumplit de greu. Nu mi-a placut experienta. Pe de alta parte, oriunde am fost plecata in tari straine cu sotul, mi-a fost bine.

Regret ca nu ii pot oferi copilului meu o viata mai civilizata in alta tara. Din pacate e greu, sotul este mult mai mare decit mine, si la peste 50 de ani e putin probabil sa isi gaseasca ceva de facut prin tari straine.

Avem apartament de 4 camere dar la marginea orasului, si momentan nici o ssperanta la ceva mai bun (casa la marginea orasului sau apartament in centru).

Eu inteleg foarte bine si ca nu e deloc usor sa iti iei bocceluta in spinare sa pleci inapoi in tara, mai ales cind sotia se simte bine acolo si/sau nu tinjeste dupa lucrurile dupa care tinjesti tu.
Nu conteaza ca amintirile tale despre copilarie si despre parintii si bunicii tai nu sint realiste, ele sint reale pentru tine, asta e important. Ai vrea sa le recreezi pentru copiii tai dar nu dispui de materialele necesare.

Dar s-au schimbat si vremurile. Viata sociala este tot mai slab reprezentata pentru oamenii normali, aia care petrec din ce in ce mai mult timp la servicu pentru a avea un trai decent. Durerea mare este ca nici asa, de multe ori nu ai parte de un trai decent.

Nu, nu iti vine sa iti pui bocceluta in spinare sa pleci, pentru ca viata pe care o vor avea copiii tai acolo va fi indiscutabil mai civilizata decit cea pe care o vor avea in Romania. Pentru ca scoala pe care o fac in Vancouver le va permite sa munceasca in mai multe locuri decit o face scoala din RO.

Daaaaar ce poti face pentru tine, cu intelegerea si sustinerea sotiei tale (nu stiu care e situatia de familie, inteleg ca ai povestit despre ea dar nu am citit), este sa te muti intr-o casa mai luminoasa sau cu tot cu joburi, intr-o zona cu mai mut soare (in Texas, tot esti asteptat ). Dar macar schimbarea locuintei o vad ca pe o minuscula concesie pe care ar trebui sa o faca partenera ta de viata pentru binele vostru.

Mi-ar placea sa mai vorbim. Din unele privinte si eu as zice ca-s ratata, pe de alta parte in alte domenii sint pe val si asta compenseaza...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

chatonel spune:

hahaha, hai mai nemo, scutura-te de amintiri, nu se poate trai o viata doar din ele!

incearca sa admiti ca traiesti o alta epoca decit parintii tai si ca, poate si ei la rindul lor, au avut insatisfactii si nemultumiri, dar tu nu le stii; in orice caz, ce idealizezi tu (copilaria intr-o casa cu 7 camere, la un loc cu bunicii) e putin probabil ca vreo femeie sa mai accepte acum; statul impreuna cu socrii (si chiar si parintii) e o optiune ceva de genul "cind nu mai ai de ales". Altfel oricine prefera sa stea singur (cu familia lui), la casa lui.Iar nemultumirea ta fata de viata sociala pe care o ai si de calitatea petrecerilor la care mergi si pe care le "masori" in farfurii de carton/portelan e de-a dreptul hilara. Ce inseamna pentru tine petrecere? Un loc in care sa te simti bine impreuna cu prieteni/amici/cunostinte sau un loc in care sa fii tratat cu atentie?
Imi pari ca un copil care "pune bot" pentru nimicuri.
Daca nu incerci sa gindesti pozitiv, rumegatul ideilor negre iti da o aura de victima cu care probabil iti place sa pozezi si iti place sa te complaci in situatia asta. Mergi la sala si fa sport, ori la vreo piscina, ori la patinuar, asta o sa-ti dea forma fizica (c-am vazut ca si de asta te plingi) si o sa-ti ridice moralul.Ia o lampa de soare, si fa luminoterapie, ca sa ti se lumineze viata. Sa stii ca nimeni nu poate face nimic in locul tau (inafara de dat sfaturi); doar tu esti cel care poate schimba ceva in viata ta si nu vad de ce ai astepta ca schimbarea sa vina din partea altcuiva (a sotiei, de exemplu).
Incearca sa iti ridici stima de tine gindind cite ai facut, si nu cite nu ai facut... asa si eu pot sa pling ca nu sint prima balerina, premiu nobel, geniu, imparateasa etc Asta nu ma face totusi, depresiva si ratata