Ratati din toate tarile, uniti-va!
Raspunsuri - Pagina 5
liliana83 spune:
Eu cred ca te inteleg ,cel putin la partea cu luminozitatea apartamentului. Eu am crescut la tara, am fost mereu o fire foarte activa, plina de en energie. Acum stam intr-un apartament destul de mare, cu trei camere, dar doua din ele au ferestrele spre nord.Nu este deloc luminos si asta m-a afectat foarte mult. In primul rand nu mai am enegie , mi-e lehamete de multe ori , ma mobilizez cu greu.Cand este urat afata si nu pot iesi la plimbare sufar la modul cel mai serios, am stari de depresie , de inutilitate , lucru care pana acum un an nu s-a intamplat niciodata.Cand merg la ai mei sau la soacra mea la curte parca sunt alt om , simt ca traiesc, aici parca ma ingrop. Cea mai mare dorinta a mea este sa ne cumparam candva o casa.Asa ca daca ai posibilitatea sa vinzi acest apartament si sa-ti iei altul , luminos, sau chiar si sa stai in chirie , fa-o. Eu cred ca asta e principalul motiv care-ti cauzeaza depresia.
tyaa spune:
Si eu stau intr-un ap cu ferestrele ferite de soare. E oribil, e intuneric. Si euimi doresc sa am o casa, curte si ferestre mari, luminoase. Intunericul din casa si umezeala sunt groaznice.
Nu te mai compara cu parintii tai. Ei au avut viata lor, tu traieste-o pe a ta. Vorbeste cu sotia ta, ea stie ce se intampla? Mutati-va! Petreceti timpul liber impreuna, in familie, iesiti, discutati.
Ai mei sunt total diferiti, sunt oameni in regula insa singuri, mama se plange toata ziua de cate ceva, nu poti discuta nimic cu ea fara sa iti spuna cate scarificii a facut pt noi si cat de bolnava e si etc...eu ma rog sa nuajung ca ea. Nu pt ca ar fi o fiinta oribila, pt ca nu este. dar as vrea sa ii inspir copilei mele curaj si incredere, nu teama si deznadejde.
Iti doresc multa liniste si impacare.
adi2003 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nemo Ma simt ratat si fiindca am realizat mult, mult mai putin decit parintii mei. Ei la virsta mea aveau de mult o casa cu 7 camere (in afara de dependinte) aproape de centrul Ploiestiului. E drept, locuiau impreuna cu bunicii mei materni si pusesera banii impreuna. Multi poate ar considera un dezavantaj locuitul cu parintii, mie tare mi-ar placea. Parintii mei si-au permis o viata foarte agreabila fiindca au locuit cu bunicii: nu au avut niciodata grija mea si a fratelui meu (bunica mea era mereu acasa), iar mama mea nu trebuia sa se ocupe de treburi gospodaresti decit minimal. Atit mama cit si tatal meu puteau sa isi vada de propriile preocupari cind erau acasa. |
Referitor la ce ai scris, eu am o vorba:
"Sa nu traiesti niciodata prin comparatii, ca poti deveni nefericit".
Asta nu inseamna sa nu aspiri la ceva mai mult decat ai, dar vezi si tu ce conteaza mai mult si ce poti face in sensul asta. Daca in permanenta te vei compara cu cineva, intotdeauna vei intelege ca acela are ceva in plus si tu n-ai. Si-apoi de multe ori aparentele insala.
"Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancurile sufletului de o floare deschisa in primavara, poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea." (Audra Foveo)
Taty spune:
O mica paranteza: cind locuiam in Spania unde era soare si de revelion mi-era foaarte greu,ma rugam la Dumnezeu sa ploua o zi macar, sa vad nori si ploaie...cind am revenit in Ro si ploua asa ma bucuram si eu si sotul...ziceau cei din jur ca nu suntem normali...cred ca ne afecta mult sa nu avem clima in care ne-am nascut...
Nemo, incearca sa vezi partea frumoasa a vietii tale, nimeni nu are o viata perfecta! Mult ajutor sufletesc poti gasi si la biserica, sa stii.
Numai bine!
marimar spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nemo Eu zic ca ratat e cineva care isi doreste ceva mult si nu are nici o speranta sa obtina lucrul respectiv, ceea ce este cazul meu. Imi doresc mult sa locuiesc in Romania, sa fiu aproape de parintii si de fratele meu si sa am o locuinta frumoasa. Daca as locui in Romania, le-as putea avea si pe celelalte. In Vancouver, insa, locuintele costa astronomic. Am un apartament, dar il detest, fiindca e mic, dar, mai ales, intunecos. Ma simt ratat si fiindca am realizat mult, mult mai putin decit parintii mei. Ei la virsta mea aveau de mult o casa cu 7 camere (in afara de dependinte) aproape de centrul Ploiestiului. E drept, locuiau impreuna cu bunicii mei materni si pusesera banii impreuna. Multi poate ar considera un dezavantaj locuitul cu parintii, mie tare mi-ar placea. Parintii mei si-au permis o viata foarte agreabila fiindca au locuit cu bunicii: nu au avut niciodata grija mea si a fratelui meu (bunica mea era mereu acasa), iar mama mea nu trebuia sa se ocupe de treburi gospodaresti decit minimal. Atit mama cit si tatal meu puteau sa isi vada de propriile preocupari cind erau acasa. Mama si tatal meu aveau si o viata sociala foarte activa: dadeau citeva petreceri splendide in fiecare an (zilele lor de nastere, onomasticile, aniversarea casatoriei, adeseori si Revelionul) si mergeau la rindul lor la petrecerile prietenilor lor (nu foarte multi, dar stabili). Eu stau infinit mai prost la capitolul asta. Aici rareori dam sau mergem la petreceri, iar adeseori acolo unde mergem ni se da sa mincam din farfurii de carton si cu tacimuri de plastic (de ce or fi adoptind romanii asa repede cele mai timpite obiceiuri nu pot sa pricep) si nici nu se sta la masa. Petrecerile date de ai mei erau infinit mai stilate si mai agreabile. Pe deasupra, parintii mei se intelegeau foarte bine (si se inteleg si in ziua de azi). Probabil de aceea au si realizat atitea. Si nu, nu erau nomenclaturisti, nu erau nici macar membri de partid. Dar erau, fiecare in meseria lui, de elita (fara exagerare). Eu sint programator la o firma celebra, dar sint un oarecare, nu fac nici pe departe parte din "aristocratia" firmei. Nu cistig chiar rau, dar nici senzational, iar in Vancouver, daca esti informatician si vrei o locuinta buna, trebuie sa fii foarte tare. Nefiind cazul meu, eu nu pot sa ofer copiilor mei ceea ce mi-au oferit mie parintii mei: o camera proprie luminoasa si frumoasa. Si nici pentru mine nu am o camera luminoasa si frumoasa in care sa pot sa stau si sa citesc (e principala mea pasiune). Daca nu o camera-biblioteca asa cum au ai mei, macar o sufragerie luminoasa asa cum am avut unde am stat cu chirie. Am stat cu chirie intr-un apartament pe care l-am iubit foarte tare. Avea toti peretii exteriori numai din sticla si era la etajul 19 si era, de aceea, foarte luminos (e o calitate absolut necesara la o locuinta ca sa imi placa). Vazind ca exista si astfel de apartamente, am vrut sa cumparam unul la fel, doar cu 3 dormitoare in loc de 2. Am cautat vreo 3 ani in zadar, iar intre timp preturile au crescut enorm, asa ca am luat ce mai mai gasit, dar cel pe care il am acum numai luminos nu e. Nu mi-am dat seama cit de greu o sa imi fie sa suport bezna, daca stiam ce ma asteapta mai bine stateam cu chirie in continuare. Lipsa de spatiu pot sa o tolerez cit de cit, dar cea de lumina nu. Pe deasupra, Vancouverul are o clima care nu e pe gustul meu. Nu indragesc ploaia, exceptind aversele de vara. Aici iarna uneori uiti cum arata cerul senin, iar vara e mult mai scurta decit in Romania la cimpie, iar in unii ani nu vine deloc (de ex. 2007). La virsta mea tatal meu era suplu si avea un par superb si arata excelent si in ziua de azi, eu nu l-am mostenit la niciunul dintre capitolele astea. De asemenea, am senzatia ca, atit la serviciu cit si acasa, parerea mea conteaza foarte putin (altfel eram de mult inapoi in tara). Acestea fiind zise, am senzatia ca nu prea mai am pot astepta lucruri bune de la viata, cu exceptia afectiunii copiilor mei (intr-adevar o exceptie foarte importanta). Trebuie sa merg pina la capat pe "drumul drept care duce la cimitir", sa imi fac datoria fata de copiii mei, pe care ii iubesc din tot sufletul. Nu, nu m-a parasit sotia, asa cum presupunea cineva mai sus. Si eu, si ea consideram ca a te desparti de sot/sotie atunci cind ai copii inseamna sa ii pui pe copii sa plateasca pentru greselile tale, ceea ce mi se pare oribil. Sint de acord cu despartirea numai atunci cind copiii prefera varianta asta, ceea ce se intimpla doar in cazuri extreme, gen violenta. Nu e cazul nostru, nu o ducem in scandaluri, daca sint frustrat nu inseamna ca ma si manifest ca atare, stiu ca nu pot schimba nimic, asa ca prefer sa am pace in casa. "Mai mormaie, dar nu prea striga", ca ursul romanesc al lui Tudor Gheorghe. "Iar acum am ajuns de batjocura pentru cei mai tineri decit mine si pe ai caror parinti ii pretuiam prea putin ca sa-i pun alaturi cu ciinii turmelor mele." |
Eu cred ca esti foarte norocos, nici vorba de ratat, mai ales cu meseria pe care o ai, in domeniul IT. Daca ai incerca, ai putea gasi job in alte parti, alte tari, in Europa, US sau in Australia de ex , intr-un loc cu multa lumina si soare
. Nu stiu sotia ce meserie are sau daca e perfect fericita in Vancouver insa poate o convingi sa fie de acord cu o schimbare, sau o incercare , familia ar fi re-insufletita, copiii, daca sint mici se adapteaza usor si repede la schimbari. Nu e vorba de o alta emigrare caci nu o veti lua de la zero nicaieri, dimpotriva, de o noua aventura. Depinde cum privesti lucrurile....
cris_stef spune:
Scuze Nemo, eu intervin rar. Dar stiu cum este sa ajungi la capatul puterilor. Ce m-a ridicat pe mine intr-un moment cand nu mai vedeam luminita de la capatul tunelului? O scurta, scurta vacanta la Roma. Cu un super low-cost, stat la o prietena la 40 km de Roma (adica gratuit) si cu sanvishul si apa de la ea in rucsac caci cu putinii bani pe care i-am avut am platit intrarile in diverse muzee si trenul. Traiesc in Ro si la noi banii sunt numarati.
Dar eram atat de cazuta incat mi-am spus: ori plec, ori o iau razna. Cu orice riscuri, crizele sefei, neintelegerea (poate) familiei. Dar A MERITAT! M-am intors alt om. M-a distras atat de mult de la rutina zilnica, am fost nevoita sa imi concentrez gandurile pe cu totul alte probleme incat, cand m-am reintors, nu am mai putut sa o iau de la capat din starea in care eram. Mi-am pastrat tonsul o buna bucata de timp. Chiar si acum, dupa ... 4.5 ani, inca imi amintesc de acea iesire ca de o salvare.
Cred ca ai nevoie de un timp al tau. O rupere. O rupere si de familie, de copii. Un timp pur si simplu al tau. Rutina zilnica, la servici si acasa poate duce la oboseala psihica cronica. Iti inteleg perfect nevoia de soare, eu sunt o iubitoare de lumina si soare.
Nu iti recomand Roma pentru ca biletul de avion transatlantic este scump si poate ca ar perturba echilibrul familiei (si in egoism trebuie sa fim limitati cand avem familie). Dar poate Cuba, Florida, nu imi dau seama. Am un prieten la New Orleans, daca vrei ii pot scrie sa te gazduiasca 3-4 zile si sa iti ofere libertate de miscare. Nu te va dadaci caci va trebui sa mearga la work, dar ... vei avea o ancora, nu vei fi singur. Conteaza sa nu fii singur de tot, dar si sa te rupi de rutina.
Acorda-ti timp doar pentru tine. Ai vreo activitate independenta de servici si familie? Altceva decat iesitul la o bere sau cumparaturi.
adi2003 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui cris_stef Cred ca ai nevoie de un timp al tau. O rupere. O rupere si de familie, de copii. Un timp pur si simplu al tau. Rutina zilnica, la servici si acasa poate duce la oboseala psihica cronica. Iti inteleg perfect nevoia de soare, eu sunt o iubitoare de lumina si soare. |
Mi-ai dat de gandit referitor la ce ai spus.
Uneori chiar avem nevoie de o evadare.
"Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancurile sufletului de o floare deschisa in primavara, poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea." (Audra Foveo)
lorelaim spune:
Iar daca simti nevoia sa evadezi in afara (intr-o excursie numai tu cu tine insuti) si nu poti - atunci evadeaza... inauntru 
Iti recomand "Zen in ten" (am inceput sa privesc altfel viata: living mindful - here-and-now). Iar pentru ridicarea nivelului de serotonina Rhodiola Rosea http://en.wikipedia.org/wiki/Rhodiola_rosea
Aici in Scandinavia - dupa o infinit de lunga iarna polara in sfarsit avem si noi LUMINA si SOARE (plus o gaura in ozon care pluteste vesela si ferice deasupra noastra 
). E inca cumplit de frig pentru 31 martie dar macar suntem luminati
Multa sanatate si numai bine iti doresc!
Lorelai spune:
nemo, subscriu la ce zic fetele, iti trebuie o schimbare, macar de scurta durata. dupa care ar trebui sa ai o discutie cu sotia ta si sa faceti amindoi o lista cu plusuri si minusuri ale locului in care traiti acum. e clar ca tu esti nefericit. ea stie asta? ai discutat cu ea? mutatul in romania e o solutie cam extrema dupa parerea mea. in plus, daca imi amintesc bine un post al tau mai vechi, sotia nu agreeaza deloc ideea. poate puteti face pasi mai mici catre o solutie care sa te scoata pe tine din galeata si sa nu afecteze major restul familiei.
nu stiu unde e apartamentul vostru dar daca e downtown de ce nu il vindeti si cumparati o casuta luminoasa pe la periferii. macar sa ai parte de lumina multa desi nu e prea mult soare in vancouver. tu in IT ai putea face telework daca vrei sa eviti commuting si lucrezi downtown.
eu, spre deosebire de tine, as da orice acum sa pot avea un job in vancouver. fac schimb cu tine la case daca vrei. caut de ceva ani si nu gasesc nimic pe meseria mea. la ottawa e soare mult dar extrem de frig. iarna e foarte lunga. eu nu iubesc sporturile de iarna si urasc frigul asa ca m-as muta si miine in vancouver.
iti doresc sa gasesti o solutie la problema ta. te rog insa sa nu te etichetezi ratat. desi poate nu esti in situatia pe care ai visat-o cu ani in urma, exista o solutie la toate problemele. tb numai sa crezi ca o vei gasi.
DeeDee33 spune:
in primul rand trebuie sa nu te mai compari cu altii, indiferent daca sunt parinti, prieteni sau necunoscuti. si am curaj sa-ti spun sa tii capul sus si sa tii cu dintii de toate dorintele tale, chiar daca sunt intr-un moment "ratat" in care imi vine sa-mi iau campii si nu mai vad nicio iesire