Parinteala nepavloviana(2)
Raspunsuri - Pagina 11
nelia spune:
Adela, am inteles. Si sint de acord cu tine.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Victoria_mami spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia Da, sint de acord cu tine. Dar uite ca problemele apar atunci cind copilul nu vede lucrurile asa cum le vezi tu, si, conform subiectului si constringerea si mersul pe mina copilului iti pot fi reprosate, mai mult sau mai putin, mai tirziu. Da, stiu, ca esti cit mai aproape de copil daca totul este facut cu multa dragoste, e aceasta suficienta pentru orice vine de la parinte pentru copil? Asta era intrebarea mea. Si e legitima, din punctul meu de vedere cel putin, pentru ca ma sperie varietatea si complexitatea problemelor pe care le duc copiii in ei, chiar deveniti adulti si care vin din copilarie (ca nu totul vine de acolo sau nu totul se opreste acolo). Cunosti copilul foarte bine, dar il cunosti atit cit poti tu cunoaste, cu ceea ce esti tu ca fiinta, nu vei avea cum sa te pui complet in locul lui. Si chiar si ceea ce faci pentru el, chiar daca este multa dragoste si intelegere la mijloc, o faci tot prin fiinta ta, nu a lui... si parca imi vine sa zic ca tot nu ai siguranta ca e potrivit si pentru copilul tau, desi ai cele mai bune intentii si chiar vrei sa-i fie bine. Stiu ca veti fi multe, inclusiv o parte mare din mine  , care vom spune, da, dar daca il iubesti, intelegi, respecti, totul va fi bine. Dar chiar credeti suta la suta asta? Nu aveti nici o indoiala?CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon) |
Nelia, evident ca nu stiu daca e suficienta iubirea, voi sti peste multi ani, cand Victoria va fi mare, voi vedea rezultatele. Mi-ar place sa cred ca iubirea e suficienta, ca dragostea neconditionata e suficienta sa se creeze o apropiere si sa formeze incredere 100% a copilului in parinte, dar cred ca depinde si de personalitatea copilului. Si, uite ca iar ajungem exact la ceea ce spuneai tu; ca daca iti cunosti copilul foarte bine stii daca are nevoie de 'manusa de catifea' sau de 'pumn de fier'. Uite ca urla Victoria, mai revin.
_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella
22.05.2008 Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!
alex_andra spune:
Eu am tot stat si am gandit-o ziele astea si am intors-o pe toate partile.
Unii oameni nu sunt facuti sa fie mereu calmi, indiferent de ce se intampla.
Povestea mea cu accidentul si cu mama, care a fost langa mine, era cand eu aveam 20 de ani si aveam deja trasate niste caractersitici, niste reguli, un comportament de baza.
Nu inseamna ca a fost la fel si cand eram de cativa ani.
Si cu toate astea, am crescut om intreg si fericit, chiar daca nu m-a tinut in brate mereu, chiar daca ma certa cand faceam o prostie, chiar daca ma trezeam cu o palma, daca la 10 ani nu ma gasea afara unde imi spunea sa stau.
Eu imi cresc fata cu multa iubire si mult calm. Calm care a fost invatat pe parcurs, pentru ca eu nu eram asa.
Dar, am momentele mele, in care simt nevoia sa fiu lasata in pace, sa pot sa ma duc in baie sa urlu pe geam, sau sa fumez o tigare, sa-mi clarific gandurile.
NU conteaza acum, din ce cauza atunci cand sunt suparata, nu pot sa zambesc sau sa pup, important e ca e dreptul meu ca om, sa am si eu momentele mele si sa nu ma prefac.
Si ar fi o prefacatura din partea mea, totusi, daca fi-mea face un lucru rau, eu, in loc sa dispar 10 minute din peisaj si apoi sa revin sa discut cu ea - sa o iau in brate si sa-i zic:" lasa, fata mamii, eu te iubesc, da mai departe cu prostiile, fa ce-ti trece tie prin cap, nu trebuie sa ai nicio regula, nu conteaza ca trebuie sa te adaptezi unor reguli comune intr-o societate, tu poti sa dai si-n capul cuiva, ca eu tot o sa te iau in brate"
NU, imi pare rau, dar nu pot.
NU mi se pare ok pentru sanatatea mea mintala si pentru omul care va deveni copilul meu.
Fata mea, daca face o prostie, trebuie sa raspunda pentru ea,(normal ca raspunderea este in functie de varsta si de ce a facut - una e daca ia de la gradinita jucaria altui copil si alta e daca fura la 18 ani dintr-un magazin - dar important este ca de mica sa stie ca nu e frumos sa ia lucrul altcuiva, fara sa i se permita) nu sa fuga repede la mama in brate si gata...a scapat.
Pentru ca mama nu va fi langa ea mereu, la gradinita, la scoala, in viata de om adult.
Iar omul adult, se formeaza de catre parinti, acasa, in primii ani.
daca exista astfel de mame, care, indiferent ce fac copii lor, ele nu-l cearta, sau il iau mereu in brate, ce sa zic...bravo lor - dar nu e pentru mine.
Mai rau fac in relatia mea cu copilul meu, pentru ca ma voi abtine mereu si voi izbucni pentru o prostie, cand teoretic nici n-as avea motive sa ma enervez.
olympia spune:
Alexandra dar cine ti-a zis sa aprobi o greseala? Adica "da mai departe cu prostiile, fa ce-ti trece prin cap", cum de ai asociat asta cu luatul in brate? O iei in brate si ii spui pe un ton calm si serios " ai gresit pentru ca a facut asa si pe tati il doare, sa nu mai faci, nici tie nu ti-ar placea..." Explici greseala, fara sa respingi copilul din cauza greselii.
"Nu suntem ceea ce facem" mi-a zis cineva recent si mi-a placut mult. Faptele noastre au tot felul de motive, aceeasi fapta/greseala facuta de 10 oameni are poate 10 motive diferite in spate si actionand asupra motivelor omul alege sa nu repete fapta respectiva si sa faca eventual alta in loc spre a o indrepta pe prima. Cand ne concentram doar pe fapte si uitam de persoane, aplicand o schema simplista, asta impiedica de fapt rezolvarea problemei.
alex_andra spune:
Olympia, dar de ce este atat de greu de inteles, ca nu toata lumea reactioneaza la fel intr-o anumita situatie?
Nu am zis ca urlu la ea, nu am zis ca o bat, ci pur si simplu, nu pot sa o iau in brate, daca sunt suparata pe ea.
Ar fi un gest fals din partea mea, care s-ar rasfrange tot asupra ei, pentru ca as acumula frustrari si as reactiona exagerat intr-o situatie mult mai putin serioasa.
alex_andra spune:
Si da, daca va asocia faptul ca daca loveste, mami e suparata pe ea si nu o ia in brate, pentru mine e un lucru bun, pentru ca nu va mai lovi.
alex_andra spune:
Asa cum si eu as trece pe rosu, daca e intersectia goala, noaptea, dar nu trec, ca stiu ca mi-ar lua permisul.
Lucrurile de baza se invata din copilarie.
Exact ce spunea si narcisa.
De ce sa invete de la straini?
olympia spune:
Alexandra eu cred ca daca te-ai intreba chiar atunci pe moment cand fata ta greseste "de ce o face" si "ce vrea de fapt" s-ar putea sa descoperi ca nu mai esti nici pe jumatate atat de suparata cum credeai.
Si apoi alegi cum sa reactionezi, autentic, fara nicio falsitate sau frustrare.
Nu vei reactiona exagerat intr-o situatie ulterioara, pentru ca te vei obisnui sa intelegi ca ea nu greseste ca sa te provoace pe tine, e atat de mica, gandeste-te... vei fi chiar surprinsa cat de calma poti fi atunci cand intelegi.
denizel spune:
S-a pornit de la "l-a lovit pe tati, m-am suparat pe ea".
S-a ajuns la teorii peste teorii...
Intrebarea e: atat de tare m-am suparat ca fetita mea de 2 ani l-a "lovit" pe tati, incat as acumula mari frustrari (care ar altera serios relatia mea cu ea) daca as lua-o in brate si i-as explica de ce a gresit?? 
Daca pentru asemenea motiv m-am suparat atat de tare pe copilul meu de 2 ani, s-ar putea sa insemne ca ceva, pe undeva, nu merge bine.
Cat despre "nu lovesc fiindca se supara mami" (precum si reversul "il mangai pe Gigel fiindca ii place lui mami") nu e altceva decat raspuns la dresaj.
~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Desiree2002 Nelia, evident ca nu stiu daca e suficienta iubirea, voi sti peste multi ani, cand Victoria va fi mare, voi vedea rezultatele. Mi-ar place sa cred ca iubirea e suficienta, ca dragostea neconditionata e suficienta sa se creeze o apropiere si sa formeze incredere 100% a copilului in parinte, dar cred ca depinde si de personalitatea copilului. Si, uite ca iar ajungem exact la ceea ce spuneai tu; ca daca iti cunosti copilul foarte bine stii daca are nevoie de 'manusa de catifea' sau de 'pumn de fier'. |
Normal ca si eu tind si vreau sa cred ca iubirea ar trebui sa fie suficienta si ca acolo unde sint probleme, desi a parut iubire, poate ca a fost intr-adevar, dar nu a fost suficient aratata.
Si nu cred ca e vorba doar de cele doua extreme, adica nu cred ca alternatiba 'manusii de catifea' e musai 'pumnul de fier'.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU