"Copilul trebuie "dresat" pavlovian ..." (3)

denizel spune:

Eu am un copil foaaaarte energic si foaaaarte hotarat, dar nu stiu ce-i aia tavaleala pe jos.
Nici urlete nu stiu ce sunt.
Niciodata nu s-a tavalit pe jos, niciodata nu a facut crize de nervi. Niciodata!
Desigur ca ne-am mai ciondanit/ne mai ciondanim, dar fara urlete.

Cred ca tavalelile astea dese arata spre faptul ca e o problema intre parinte si copil.
Copilul simte ca parintele vrea sa domine si ca parintele isi pune ambitia cu el si... reactioneaza (cat se poate de normal consider), facand crize de nervi si tavalindu-se pe jos.
Cand o sa fie mare o sa i-o serveasca parintelui ambitios altfel, deocamdata poate doar sa se tavaleasca si sa urle...


Vin acusica, Pisigri, nu am putut sa citesc/scriu pana acuma .

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

Luna1 spune:

Denizel la postarea de mai sus ma faci sa rad. Sincer acum. Pai tu ai copil mare, nici al meu la 9 ani nu se (mai) tavaleste pe jos. Si uitandu-ma in urma as putea jura cu mana pe inima ca nici nu s-a tavalit vreodata. Dar o fi asa oare? Nu (mai) stiu, poate totusi m-o fi lasat memoria.

Si daca totusi insisti ca al tau nu s-a tavalit nicicand pe jos, n-a avut faimoasele tantrumuri la 2-3 ani, pai iti pot zice ca ai avut noroc si multumeste-i celui de sus.

Acum concret, o am pe cea mica de 3 ani jumate acum. Cand citesc de tavaleli pe jos si crize ma pufneste putin rasul ca noi am (cam) trecut peste ele. Insa in jurul varstei de 2 ani cand abia dobandea usur usor vocabularul si nu se facea mereu inteleasa imi venea sincer sa-mi iau campii.

Iar intre mine si fie-mea chiar nu a existat niciun conflict, avem o legatura de domeniul spiritual, dormim si acum uneori lipite (vine la mine in pat in jur de trei noaptea) obraz de obraz, de zici ca suntem siameze. A fost crescuta cu restrictii putine, cu frustrari reduse la minim, i s-au satisfacut nevoile de tot felul.

Insa un copil de doi ani rareori intelege de ce n-are voie sa stea pe pervazul unui geam (eventual deschis), de ce trebuie sa stea in scaunul de masina legat, de ce trebuie sa poarte iarna cizme si vara sandale si nu invers, si multe altele legate de propria siguranta si sanatate. (pot adauga: de ce nu poate manca 3 ciocolate pe zi, o punga de bomboane la 2 ore etc).

Binenteles ca tu ca mama esti datoare sa ii explici calm de ce la nivelul de intelegere, insa tot tu ca mama esti datoare sa-l protejezi, sa nu il lasi sa pluteasca in deriva si de aici apar conflictele.

Noi am incercat mai toate metodele apropos de tavalirile astea pe jos, insa cel mai mult pot recomnda evitarea lor pe cat posibil (orice mama cam vede cand apare criza, si ce o poate provoca) si apoi distragerea atentiei.

denizel spune:

Pisigri, cred ca am inteles ce ai vrut sa spui.
Mai, eu nu contest necesitatea implicarii parintelui in chestii care tin de binele copilului, nici vorba de asa ceva.
"Ce tie nu-ti place altuia nu-i face" se refera la chestii subtile si sensibile, nici nu stiu cum sa mai zic, ca sa nu repet ca o moara hodorogita.

Uite, luam exemplul tau, ala cu culcatul la 9-10 seara.
Da, daca tu consideri ca asta e ora la care micuta ta trebuie sa doarma, poti sa o culci la ora aia, dar fara sa-i impui asta, fara sa folosesti metode care tie nu ti-ar placea sa ti se aplice.

Trebuie cumva condus copilul spre dorinta de a dormi la 9 seara, fara ca asta sa-i produca frustrari.
Pentru ca, cu cat mai multe frustrari acumulate, cu atat mai greu iti va fi in orice vei dori sa faci cu ea si cu atat mai greu ii va veni ei sa se adapteze mai tarziu.

Exista tendinta la multi parinti sa considere ca daca nu-si invata copiii de mici cu frustrarile, copiii vor deveni niste "sensibili" si niste inadaptati. Foarte trist!! :(

Pentru ca e exact pe dos .
Cu cat exista mai de timpuriu toleranta in jurul copilului, cu atat el va invata mai de timpuriu sa fie tolerant, sa se adapteze, sa colaboreze.

Toleranta si ingaduinta parintelui il fac pe copil puternic si bun si empatic.
NUmai oamenii puternici pot fi empatici, pentru ca numai cei puternici cu adevarat se pot apleca si spre cei din jur.
Cei slabi si plini de frustrari sunt aplecati numai asupra lor insisi .

Stiu asta atat de proprie experienta (vad cat de armonios emotional s-a dezvoltat copilul meu), cat si din muuultele pe care le observ si eu in jurul meu.

Te rog sa nu intelegi gresit, toleranta si ingaduinta nu inseamna sa lasi copilul sa scuipe pe oglinda si sa-ti bage fata de perna in buda :)), toleranta si ingaduinta inseamna aplecare cu toleranta si ingaduinta asupra nevoilor copilului.
Nu pot in momentul asta sa ma exprim mai clar de atat, nu-s prea in forma .

Cu toata caldura te sfatuiesc sa lasi deoparte teama ca ingauinta si toleranta pline de caldura or sa transforme copila ta intr-o insensibila si o mofturoasa cu care nu o sa o scoti la capat (eu cu impresia asta am ramas dupa ce am citit cateva din postarile tale. Scuze daca am inteles gresit).
Calda ingaduinta (ingaduinta de adult matur emotional, care priveste fara teama spre copilul din fata lui ) vor transforma copila intr-o persoana sensibila, puternica, buna si empatica.
Stiu ca suna pompos, dar iti garantez asta .


Imi pare rau, nu mai pot sta acuma, poate mai vorbim diseara.

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

denizel spune:

Luna, baietelul meu nu s-a tavalit pe jos la nici o varsta :). Nu stiu ce-s alea tantrumuri.
DEsigur ca am avut si momente dificile (ma rog, mult spus dificile...), dar tavaleli si urlete nu am avut niciodata.
Si am observat ca intotdeauna a fost o cauza clara si precisa care a dus la momentele dificile. Intotdeauna!!
Ca era oboseala, ca era foame, ca era program prost facut de noi, ca era incordare la noi, parintii, ca era abordare proasta a problemei, ca era un motiv din exterior, ceva era intotdeauna.
Copiii nu fac degeaba crizute .

Poate ca e mult spus tantrum = ceva in neregula in relatia parinte-copil.
Cand insa citesc de tavaleli repetate si din orice, apai nu e exagerare sa spunem ca ele sunt date de ceva in neregula in relatie.
Oricat de "infipt" ar fi copilul, nu se prea justifica altfel tavalelile repetate.

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

rrox3 spune:

denizel nu e chiar asa Baietelul tau nu s-a tavalit pe jos si din cauza de temperament personal, nu numai din pricina relatiei voastre foarte bune. Nu trage din asta concluzii generalizatoare si eronate.

narcisam102 spune:

Denizel cum as putea sa fiu dominatoare cu un copil de 1 an. .. nu inteleg...ce sa domin...
am observat ca de obicei "crizele" au loc at cand este obosit este adevarat dar daca mergem la nani el nu se va culca imi cunosc copilul de asta nici nu-l fortez ziua doarme cand vrea el si cum vrea.
El e mic nu stie sa vorbeasca si din cauza asta cred (banui, ma dau cu parerea) se simte frustrat cand eu nu inteleg chineza aia pe care o zice el acolo. Daca incerc sa-l i-au cu hai la mami in bratica sau sa-i dau o jucarie refuza iar in brate mai rau incepe si plange.
Si alex_andra multumesc pt sfaturi. Eu nu pot sa merg la magazin fara el.Nu am cu cine sa-l las iar sa fac cumparaturi doar o data pe saptamana cand e sotul meu acasa e destul de greu pt ca tot timpul uit cate ceva si imi plac proaspete carnea, legumele etc

rrox3 spune:

AP a aparut ca o reactie fireasca si normala a multor parinti pusi in fata realitatii teoriei atasamentului. Teorie care ii apartine lui John Bowlby si Mary-ei Ainsworth. Si nu a fost nici marketata, nici vanduta nimanui.

Tocmai fiindca a fost dezvoltata pe multe planuri, de multe familii fara legatura intre ele, circula si multe idei asa-zis AP care in fapt nu au nici o treaba cu cresterea copilului astfel incat sa aiba un atasament securizant.

AgnesLuca spune:

Roxana, ai desigur dreptate cu privere la generalizare, da eu cred ca si de-ar fi avut denizel un alt fel de copil situatia ar fi fost cam tot aceeasi; si stii de ce ? pentru ca se simte ca denizel este o persoana care stie instinctiv sa se apropie de copii; de-aia ii si este greu sa se explice de multe ori in cuvinte. acest gen de oameni reusesc usor sa gaseasca calea optima de comunicare cu un copil.

Ilinca_M. spune:

With all due respect, trimiterea catre articolul de pe site-ul AP nu poate sa ma duca cu gandul decat la sintagma "margaritas ante porcos", dupa ce am citit reactiile ulterioare. E ceva de rasu'-plansu', ce spunea articolul si ce au inteles unele persoane.
Apoi ce am observat e inversunarea asta anti-AP care incepe sa devina ridicola, nu de alta, dar pana acum se reprosa faptul ca "AP inseamna sa nu pui limite, sa nu spui niciodata NU, sa nu-i refuzi nimic copilului, sa te sacrifici oricand si oricum etc" Iar acum, cand articolul explica frumos ca nu asta inseamna AP, ca si un parinte AP este nevoit sa spuna "nu", sa-si arate sentimentele de frustrare/ suparare etc...hopa, acum asta e baiul! Aaaa, AP te indeamna sa urli la copil! (atat au inteles unii, ce sa faci, cum spuneam..."margaritas..."). Ahaaa, AP e de fapt violentza! :)))
Doamne, ca hotarati-va o data, de fapt spuneti din start ca urati conceptul AP pur si simplu, irational si visceral, desi de fapt nu v-ati lamurit care-i treaba cu el.
Unele intai spun ca nu-ti trebuie teorie si ar trebui sa dispara AP, ca doar ce-i AP-ul, un set de reguli de bun-simt, oricine are acest bun-simt instinctual, ne iubim copiii fara teorie etc...apoi aceleasi persoane vin sa opuna AP-ului ce credeti? Alte teorii! (cu link-uri catre "authoritarian parent" corcit cu "nu stiu cum parent...). Hotarati-va, respingem AP-ul fiindca respingem orice teorie, noi fiind mai presus de teorii...sau respingem AP-ul doar asa, de-ai naibii, si venim sa fluturam in vant (zalog de legamant:D) alte teorii?
Bine, de "geniala gaselnitza" a lui lorelaim cu "anxious parent"(chestie de care e asa mandra ca o repeta la fiecare postare:))) nu pot sa zic decat ca e "adanca" rau, din (pre)putzul gandirii..."wow, "anxious parent", genial, ce le-am dat-o peste bot la AP-iste!!"- cam asta e atitudinea.
Marturisesc ca nu am citit foarte multe pe tema AP (de fapt tot ce am citit a fost pe acest forum sau pe cel AP) si v-am zis ca am facut cunostinta cu acest curent destul de tarziu si ca nu fac parte din nicio "grupare/ partid/secta/comunitate AP"...dar cand vad ce se debiteaza impotriva unui curent care propovaduieste lucruri de maximum bun-simtz nu pot sa nu intervin...
In rest, ce sa mai zic? Promit sa vin sa povestesc cand va face fata mea primul tantrum...caci nu stiu ce e acela decat de la reclama aia pro-prezervative:))). E drept ca fiica-mea are doar 1 an si 10 luni, totusi am vazut ca "trendul" e sa apara "crizele" in jurul varstei de 1 an (din cate povestesc unele mame unii copii ies din colici si intra direct in tantrum:)). Oare de ce fiica-mea nu se tavaleste pe jos nici acasa, nici in magazine, nici la restaurant etc? A, da, stiu: e chestie de temperament!

AgnesLuca spune:

Eu nu cred ca furia autentica este egala cu actul de violenta, asta apropos ca nu putem sa ne permitem a fi autentici fata de copii atunci cind suntem furiosi. Cred ca actul de violenta este in fapt o incapacitate de asumare a furiei, deci tocmai ca anuleaza autenticitatea.