"Copilul trebuie "dresat" pavlovian pana la 3 ani"

simplyana_m spune:

Tu aici ai expus foarte bine avantajele unui dresaj . Confortul stapanului, si eventual, multumirea supusului ca a executat frumos comanda.

Hai sa zic si eu, ca exemplu concret, cum a facut majoritatea, cum procedam noi (copilul are 2 ani fara 1 luna) la dezbracare, in asa fel incat nici nu conditionam nimic, nici nu privam creierul copilului de un exercitiu pretios: intram in casa, el se smiorcaie un pic pt ca ar mai fi vrut sa stea cu degetul pe sonerie , eu incui usa si pun cheia out of reach (ca a invatat cum se foloseste, si risc sa-l culeg de pe scari cand ma astept mai putin), el intre timp e deja in living pe canapea, cautand din ochi obiectul urmatoarei preocupari foarte urgente (incaltat, noi nu ne temem de microbi). Cand ajung la el, e deja in actiune, nu pot decat sa-l descotosmanez eu: intoarce-te cu fata la mine - el se executa - intinde mana dreapta - ii indic eu pe care, se executa - idem mana stanga, am scos geaca. Apoi ii cer sa se aseze, eu ingenunchez si ii cer piciorul drept, si tot asa. Astept sa-l enervez cat de curand cu cerintele mele, sa smulga singur geaca (caciula deja zboara singura la intrarea in casa), sa azvarle pantofii si sa fuga la ale lui. i eu sa fiu mandra de el, ca se descurca singur, in loc sa fiu mandra de mine, ca l-am invatat foromos. Si nu astept asta asa, din eter, ci ma bazez pe "istorie": copilul meu s-a autointarcat la varsta de 1 an (eu as fi vrut mai tarziu), sarbatorim 1 luna de cand a renuntat la suzeta (singur-singurel), si 2 zile de la primul pipi la olita, tot din proprie initiativa ( are olita de la 6 luni, printre jucarii, dar abia acum a facut pish ca mami ).
Si asa, pentru acuratetea tabloului: nu vorbeste, foloseste max 10 cuvinte. Dar comunicam foarte bine.

Despre ordonare si soarta lui in privinta asta...nu-mi fac griji. Eu sunt genul dezordonat, dar care stie cu mare precizie unde se afla fiecare obiectzel din casa mea, si n-am avut niciodata probleme in a respecta conventiile sociale. Daca intru in alta casa, ma uit: pantofii sunt aliniati la usa - ma descalt imediat, sunt in picioarele gazdei - intru direct, nu-i vad nicaieri, presupun ca sunt in debara, si intreb: ma descalt? si atunci ori primesc papuci de casa, ori sunt invitata sa intru incaltata. Pentru mine chiar nu are importanta aspectul asta, atata timp cat nu e ignorat cu desavarsire, asa incat sa produca neplaceri.

Bunica mea obisnuia sa povesteasca drept pilda, urmatoarea intamplare din viata ei: primise intr-o zi vizita unei vecine (vizita obisnuita), impreuna cu nepotelul ei, in varsta de vreo 3 anisori. Si dupa cateva ore, timp in care piciul se juca prin curte cu diverse, iar bunica-sa il mai apostrofa la boacane, zice 'al mic: Mamaie, eu vreau acasa! - pai de ce? - Pai aici, "fii cuminte! fii cuminte!", acasa mai fiu si prost!
Concluzia: e bine sa respecti conventiile sociale, dar e necesar si un spatiu in care sa fii tu insuti!

http://www.lucamic.blogspot.com/

Chuny spune:

Eu cred ca Simali inca nu a acceptat ca are un copil diferit ... baiatul ei nu e cel la care visa si fiindca handicapul lui e invizibil Simali are impresia ca ar fi putut lupta cu el. Si acum a aparut regretul ca nu a facut-o la timp, nu a stiut sa obtina de la copilul ei un comportament care sa nu-i mai scoata in evidenta diferenta. Cred ca se gadeste ca dresajul din frageda pruncie ar fi avut ca rezultat un alt copil ... un copil ca ceilalti copii.

Am mai zis asta si in cadrul altui subiect, a zis-o acum si Bird si din afara se vede cu totul altfel toata zbatearea ei sufleteasca.

Eu cred ca acceptarea diferentei e o lupta grea si de durata ...

simali spune:

Sunt un om complex in primul rand.
Dar mai ales nu am un tipar fix in "a fi".

Nu ma folosesc in fraze de tipul "copilul invata prin imitatie". Punct. Stiu eu. Am bagat degetul si-am aflat. Desi vad ca experienta de zi cu zi , TRAITA CU PROPRII COPII, imi arata ca NU INTOTDEAUNA copiii invata prin imitatie, ceea ce imi da nesfarsite batai de cap, eu o tin pe-a mea lunga ca stiu eu ca asa trebuie sa fie. Ignor realitatea si cotidianul de dragul unei lozinici ne-universal valabile, ba mai mult, incerc s-o fac steag si s-o infig in capul oricui sustine altceva. Mie asta nu mi se pare foarte departe de aiurelile behavioristilor.

Nu oscilez intre a fi parintele vremurilor noastre si cel de moda veche. Dar ma straduiesc cat pot sa echilibrez balanta dintre nevoile copilului si ale restului famililei si nevoile mele, dintre viata de familie si cea din societate, dintre nevoi materiale si nevoile spirituale, etc. Nu vad unde vezi tu incoerenta. In faptul ca ne este compatibila educatia cu simtirea parintelui? E doar parerea ta. Eu cred ca numai un parinte care iubeste se implica, sufera, cauta solutii, face ce e mai bine pentru copil astazi pentru ca maine copilul sa aiba libertatea de a face cu adevarat ceea ce-si doreste.

Nu construiesc nimic in absenta simtirii. Asta e o fabulatie a ta. Eu orice am construit am construit pentru ca am simtit intr-un anumit fel. Exista sentimente bune si rele? Nu cred.

Cat despre articol eu nu am spus nicio clipa ca e minunat. Am spus ca te provoaca sa te gandesti. Sa te gandesti la copil intr-un mod diferit. Te oboseste? Nu te gandi.

denizel spune:

Votul lui Rrox mi-a atras atentia.
Nu tin minte sa o fi vazut vreodata pe Rrox evaluand un subiect.
Daca ea, care stie asa multe* si are o intuitie atat de fina, a dat o steluta subiectului, apai inseamna ca Simali de mult "a depasit limita" si ca e cazul sa se opreasca pentru binele copilului ei (si pentru al ei, desigur).
Si cred ca mai inseamna ca Rrox a depistat o rezistenta intolerabila de-acuma din partea lui Simali.
Desigur ca poate exista o prapastie uneori intre ce face cineva in realitate si ce se intelege din ce scrie pe-aici, dar nu stiu cum se face ca ceea ce scrie Simali mai mereu ma cutremura :(.

----------------

* stie multe = s-a gandit cu siguranta la conexiuni ca cele facute de Sibylle :).

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

simali spune:

Sunt genul vulnerabil dar care nu vrea sa para altceva. Nu m-am dat mare si tare ca sunt cea mai tare mama de pe planeta (ba dimpotriva, in postarile mele vei intani si bune si rele, si furie si neputiinta, si de toate, poate de o mie de ori mai mult decat la altii al caror parenting este perfect; pentru ca mie chiar nu-mi e jena de slabiciunile mele).

Asa cum sunt am vulnerabilitatile mele. Nu-mi place sa fac lucrurile in locul altuia pe baze zilnice. Uneori im vine mie asa, sa imbrac copilul (ii pun caciula, ii leg fularul) desi are 10 ani. Dar daca as sti ca el imi pretinde asta nu m-as simti in apele mele. Eu. Poate altcineva nu. Dar poate alta mama s-ar simti inconfortabil sa faca alte lucruri, care mie-mi plac.

Ce incerci tu sa faci este sa le spui mamelor "Te simti aiurea? Ce daca, inghite si sufera, ca e spre binele copilului, tu nu contezi". Ceea ce poate sa fie OK daca vorbim despre nevoile primare ale copilului (alaptat, schimbat, ingrijit) dar cand vine vorba despre ceea ce presupune sentimente si daruire aici orice fortare duce la deteriorarea pe termen lung a relatiei.

Eu vad famila ca pe un tot. Toti trebuie sa ne simtim bine si sa fim fericiti. Nu-mi pot imagina un copil fericit in mijlocul unei familii epuizate fizic si psihic.

(Mama respectiva nu lega sireturi ci punea pantofii in picioare, la propriu)

lucialu spune:

eu am dat cinci stelute nu pt articol, sau titlul subiectului, ci pt discutiile purtate de lumea de aici.
.........

simplyana_m spune:

Eu ma retrag din aceasta discutie, unde se judeca deja persoana (care a propus un subiect foarte clar), si nu ideea in sine. Tendinta asta este foarte generala, la fel cum si suferinta cuiva este des folosita pentru a-l anula ca interlocutor.

http://www.lucamic.blogspot.com/

anya spune:

Eu imi imbrac si dezbrac copiii si acum (au 5 si 8 ani). Evident ca pot, stiu si o fac si ei de multe ori, dar mi-a atat de drag sa o fac...pana ma mai lasa.... (Si mama ma imbraca dimineata si cand eram in generala si ii multumesc pentru asta.) Nu mi-am facut probleme ca baietii n-ar dobandi digitatia fina - rasuceau transformerii aia cu o finete si precizie de care eu nu sunt in stare. Daca la mami nu gasesc intelegere si iubire neconditionata unde sa caute?

simali spune:

Daca lasi copilul sa faca ce vrea el, adica sa nu se dezbrace, nu-i ignori sentimentele ci dimpotriva, ii spui ca este absolut OK sa faca alta optiune decat a ta, ca nu esti suparata pe el. Unde a fost vorba de ignorat sentimente?

In rest vezi mesajul lui Rox.

Chuny spune:

Alice, pe mine si Bird de ce ne ignori ? ( nu e prima oara cand ma ignori pt ca aduc in discutie diferenta) Eu as vrea sa stiu ce simti fata de diferenta baiatului tau ...