Fiica vs. Mama

nelia spune:

Pai asta este, diferenta pleaca de aici, ca mie nu mi se pare deloc o chestie absolut normala. Si Ana a scris ca a simtit si simte anumite lucruri pe care eu iar nu le consider normale la un om care simte sanatos. Si faptul ca vii si spui auzi, Ana, nu te lua dupa alea care fac psihanaliza ieftina, cum ar fi doamna studenta la psihologie, asculta la mine, e fals tot ce simti, nu-ti mai pune mama la zis de pomana, taci si asculta, ca de asta vin copiii pe pamint, sa-i asculte si sa-i bucure pe parinti (ce n-as da sa fie asa, sa ma asculte si copiii mei, mi-ar usura muuult munca).

Ilinca, nu-i bai, ca nici tu nu ai inteles ce am vrut sa spun ca necititul lui Socrate si a lui Freud.

Sympliana, nu ma intereseaza in mod deosebit ultima postare, ca ele vor mai fi multe pina cind Ana va ajunge sa stie exact ce se intimpla cu sentimentele ei. Pe mine ma intereseaza prima postare si inca vreo doua imediat urmatoare.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

calipso_zeus spune:

Hei, eu am scris sa-i intoarca spatele si s-o lase in pace ..adica sa nu o ma bage in seama.Cred ca nu ai citit ce am scris eu,sau ai citit numai ce iti convine.In principiu daca ceva nu-ti place eviti,termini,mai ales daca nu e strict necesar si nu depinzi de el.Ce-ti face rau eviti,e in instinctul uman de conservare.Asa ca...eu tocmai am spus ca nu scrie pe fruntea nimanui ce studii are.si trebuie sa lasi pe altii sa observe ce stii,nu sa strigi tu sus si tare"ce bun sunt..ce facultate fac eu...."trebuie s-o demonstrezi....

simplyana_m spune:

Da, nelia, eu exact asta acuz: nu te intereseaza ultima postare a Anei. Pe nimeni nu intereseaza la ce concluzie ajunge Ana. Nicidecum ce simte ea.

Si gasim din nou condescendenta pe care nu o gasesc deloc magulitoare, cu care trecem cu vederea jignirile si afirmatiile aiuristice facute de Ana, biata de ea, ea are voie, ca "a fost bolnava cand era mica", nu? Desi unora le e egal daca e troll sau ba!

http://www.lucamic.blogspot.com/

nelia spune:

Calypso, am citit ce ai scris, raspunsul era doar pentru ultimaul mesaj, ca e o chestie absolut normala. In rest, nu inteleg mesajul tau... chestia cu Socrate si cu Freud era doar un fel de a spune ca cei care cred ca sint ca Socrate ii acuza despre care care cred ca fac ca Freud... desi nu se stie exact daca astia doi, tot acuzati de toate relele, chiar au fost cititi de cineva de pe aici. Nu era vorba de strigat sus si tare etc., sa nu mai repet, pentru ca nu are nici o legatura cu ce am scris eu.

Nu, nu poti pur si simplu sa pleci cind cel care te face sa te simti inconfortabil este tocmai parintele tau, cel care ti-a dat viata si cel care a contribuit in mare masura la modelarea ta.

Sympliana, asa este, tu nu ai jignit pe nimeni in mod direct, dar te-ai asezat in 'tabara' lui Pisigri, care a facut-o cu aluziile ei la psihanaliza ieftina si facultatea de psihologie.

De fapt, deranul mare a fost aici, ca Rox nici nu a spus aici ca e studenta la psihologie, ceea ce inseamna ca Pisigri a adus intr-un mod nepoliticos o informatie de la alt subiect, foarte delicat, unde multe fete de aici au pus mult suflet si pe care tot Pisigri l-a luat asa, ca un loc de aruncat cu pietre in bietii parinti. Ori nu a citit toate povestile de viata de acolo, ori pur si simplu nu stiu cum sa cataloghez acest lucru.

Tu ai facut o analiza la rece pe text, punind intrebarile in asa fel incit Ana sa inteleaga din raspunsurile date de ea, cea care este acum, cu tot ce simte ea, ca, de fapt, nu e nici o problema in ceea ce i se intimpla. De fapt, ai si sintetizat bine intr-un paragraf, cind ea se plingea ca vorbele mamei ei i-au rupt sufletul:

'Serios, eu cred ca voi in casa nu aveti o exprimare comuna, cel putin nu e ca cea din casa mea. Pentru mine cuvintele alea care te-au distrus pe tine nu inseamna absolut nimic, insa am tot mai tare impresia ca la tine e vorba de un cu totul alt cod de comportament.'

Este cel putin neplacut sa-i sugerezi unui om ca niste cuvinte care l-au ranit profund, nu inseamna absolut nimic pentru tine, care stii sa analizezi atit de bine lucrurile.

La framintarile Anei despre cum trebuie sa-ti iubesti un parinte, desi informatiile date de ea erau clare pentru freudiene... tu raspunzi, socratician:

'Din nou, nu ma pot raporta deloc la afirmatia ta cum ca tu o iubesti pe mama ta neconditionat, "pur si simplu pentru ca iti este parinte", insa te doare INCORECTITUDINEA si FORMULA adresarii!'

Esti chiar atit de sigura ca doar incorectitudinea si formula adresarii o doare, ca sa strigi in gura mare?

Iar ultimul mesaj ai spus de fapt care este parerea ta despre asa zisa problema a Anei...



CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

La care postare te referi tu, la asta? Poate a mai fost una si am scapat-o eu. Pentru ca, pe mine personal, aceasta postare m-a intristat mult de tot, dar nu e pregatita inca sa mearga mai departe, poate doar in privat sa-i mai pot spune ceva, de aceea nu i-am mai raspuns... Pe mine ma intereseaza Ana, in particular si subiectul, in general... sa nu te transformi acum in singura persoana care a fost interesata de persoana Anei si dea ceea ai simtit nevoia sa-i spui ca nu e real ce simte...

Uite, citeste si tu inca o data si fa analiza pe text, daca asta te linisteste.

Nu imi vine sa cred ca din dintr-un subiect cu atatea incarcatura sentimentala(pentru mine), se poate ajunge la astfel de dispute contradictorii din cauza unei singure persoane(Pisigri).
Este clar ca nu a inteles nimic, atata timp cat este in stare sa creada ca este posibil sa fi sa iti descarci sufletul pe acest forum doar de dragul de a creea un subiect sau de a castiga niste puncte.
Ne mai miram de ce avem stirile pe care le avem la televizor, in ziare si ca exista pitipoance?.......
Pentru cele care inteleg ....sa stiti ca in ciuda inversunarii care am avut-o si supararii care mi-a macinat sufletul, am hotarat sa am o discutie cu mama mea....dupa care voi hotara ce fel de relatatie voi avea cu dansa.
Un lucru este sigur....nu pot sa traiesc fara paritii atata timp cat sunt in viata.

Am taiat restul, pentru ca este trist ce a scris. Dar, Ana, da am inteles. Si ma rog ca discutia cu mama ta sa fie una linistitoare pentru tine, in primul rind, si pentru mama ta.

Si nu, nu e absurd sa simti asa, numai ca e trist ca nu ai linga tine parintii pe care ar fi trebuit sa-i ai, fara conflicte, iar ei traiesc cu dezamagirea ca nu au linga ei fiica pe care au vrut sa o aiba. Dar timpul nu e trecut, oricind relatiile se pot schimba si, asa cum spunea Lorelaim, daca ei nu pot, noi, copiii lor putem sa incepem schimbarea, si pentru noi, dar si pentru ei.

Din proprie experienta iti spun ca se poate, oricit de mult timp ar lua si merita orice efort si orice secunda acest efort. Si timpul e scurt, trebuie facut acum cit mai sint in viata, dupa aceea va fi iremediabil prea tirziu. Si numai daca chiar nu se poate, ramine de vazut daca ii poti intelege si accepta asa cum sint, dar nu e obligatoriu, viata ta este totusi viata ta.

Dar sa nu uiti ca ai familia ta acum si in ea trbuie sa te implici, esti mama la rindul tau, trebuie sa te desprinzi de cea in care ai venit pe lume!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

chatonel spune:

Parerea mea la subiect e ca ana are o pozitie de sumisiune in fata mamei ei, care pare sa fie o persoana care face santaj sentimental; probabil ca pozitia asta nu o autorizeaza sa ia atitudine in fata mamei, sa spuna ce gindeste si de asta isi varsa supararea aici.
E posibil si probabil ca mama sa nu inteleaga ce se intimpla daca fata ei ascultatoare de 35 de ani se va razvrati.
Iar ana trebuie sa gaseasca curajul de a spune mamei ei ceea ce nu a reusit niciodata: ce gindeste ea sincer, nu ce vrea mama sa auda. Poate ca modul de abordare cel mai simplu este o scrisoare.
Abia apoi se va putea face pace intre cele doua elemente opuse: fiica/mama.

In discutia despre parinti:in anii 80 comunismul era la apogeu, copiii curgeau pe banda rulanta, to'arasu ceasca vroia natalitate maxima, cite 5 copii la femeile intre 15 si 55 de ani. Ce e asa de greu sa ne inchipuim ca o gramada de copii au venit nedoriti? Cind anticonceptionalele nu existau, cind avorturile se faceau in ilegalitate, cind au murit atitea femei in chinurile septicemiei provocate de resturile fatului ramase in ele si pe care medicii le lasau sa agonizeze si sa moara daca nu spuneau cine le-a ajutat sa faca avort?
A fost o epoca umilitoare pentru femeie, e de inteles ca multe au devenit anti-copii sau posesive la maxim cu copiii pe care ii au, la atitea sacrificii facute ...

Insa, buni/rai (evident, spun asta cu moderatie, nu e vb de extreme), cred ca parintii merita sa aiba respectul nostru pentru ca au facut din noi oameni, asa cum s-au priceput. Si-au dat silinta si au facut cum au crezut ei mai bine.
Si daca vrem sa ii judecam, se poate, dar sa le acordam circumstante atenuante... caci vremurile erau altele si grijile... of, cit erau de multe.

E simplu pentru noi acum sa ii judecam, in caldura plapumii si cu laptopul pe masuta proptita-n pat... dar daca ne gindim ce faceau mamele noastre cind aveau anii nostri, pai la ora asta inca nu terminasera cu robotitul la bucatarie, cu calcatul ori spalatul manual al rufelor. Si nu se plingeau... duceau greul casei si greul copiilor, al serviciul. Eu nu pot decit sa-mi scot palaria in fata lor... si asta nu inseamna ca spun "amin" la fiecare vorba a mamei, insa trebuie sa le recunoastem si calitatile parintilor, nu numai defectele.

nelia spune:

Chatonel, tu esti o draguta si ma recunosc si pe mine in ceea ce scrii. Numai ca in ciuda circumstantelor atenuante pe care le acord parintilor anilor 80 si asa in general (si mie, inclusiv), nu si celor din extreme si sint, din pacate, multi si acolo, tot nu pot sa-i absolv de vina. Atit timp cit sint atitia copii ai acelor parinti care duc atitea pe suflet din copilarie, inseamna ca nu au facut totusi oameni, au mai ciuntit pe ici, pe colo din noi.

Nu mi se pare normal sa le dam total meritul de a fi devenit oameni in ciuda ciuntelilor, la fel cum nu mi se pare normal nici sa punem totul in circa lor.

Si nu, nu ii judec de la caldura si de la o viata usoara (nu am nici plapuma, nici laptop, nici macar masuta), caci asa cum lor le-a fost mai usor decit parintilor lor (de cite ori nu am auzit reprosindu-le bunicilor acelasi lucru!) si copiilor nostri le va fi mai usor decit ne este noua acum... sau cel putin asa vom vedea noi lucrurile. Nu mi-e deloc usor sa-mi cresc copiii singura (adica doar cu sotul, fara nici un alt ajutor), greutatile sint altele decit ale mamei mele, dar sint si nu pot sa le neg, sa spun ca nu mi-e greu numai pentru ca nu spal la mina, desi am facut si asta pina acum citiva ani... si asta numai sa le acord parintilor de atunci circumstante, ca au facut erori pentru ca le era greu. Unora nu le era greu deloc si cu toate acestea erori tot au facut, si altora le-a fost foarte greu si nu le-au facut...

Mi se pare mult mai corect pentru ambele parti, si parinti si copii, sa fie apreciate la adevarata lor valoare eforturile si meritele, dar fara sa se treaca sub tacere erorile, acestea sa fie disecate, analizate, intelese si de copil, dar mai ales de parinte.

Si sa ne invatam si copiii nostri sa faca la fel si asta inca de mici, ca poate asa, chiar daca se fac erori - si sigur se fac pentru ca, nu-i asa, facem si noi ce putem ca sa-i crestem - macar nu le vor mai acumula, vor avea capacitatea sa le ia asa cum sint, avind curajul sa spuna parintilor cum vede el lucrurile, iar parintii sa aiba curajul sa accepte ca a gresit inca din copilarie si sa incerce sa remedieze problema. El, parintele, e cel care trebuie sa o faca!

Da, a creste copii e un efort, citeodata foarte mare pentru noi, dar ei nu sint deloc vinovati nici pentru ca au venit pe lume, nici pentru ca firile lor nu sint complet pe placul nostru, nici ca drumul lor e altul decit cel pe care il vedem noi, chiar si cu bune intentii, pentru ei. Si nici nu ne sint datori pentru ceea ce facem pentru ei. Da, daca stim sa le cistigam respectul, ne vor respecta si vor aprecia ceea ce am facut pentru ei, ajutindu-i sa creasca mari, dar asta nu inseamna ca trebuie sa taca asupra erorilor si sa ne ridice in slavi numai pentru faptele bune.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

simplyana_m spune:

Nelia, in niciun caz nu ma cred singura persoana careia ii pasa de Ana! Dimpotriva, eu am fost putin dezamagita, si nu ma pot lauda cu o pasiune arzatoare fata de persoana ei. Dar tinand cont de afilierea la "tabara" lui Pisigri, precum si de faptul ca mi-am recunoscut "rateul" si mi-am suspendat contributia inainte chiar de a-mi incheia interventia, refuzandu-mi-se lamuririle cerute, mi-am permis sa evaluez demersurile de pe-aici. Imi pastrez rezerva in a-mi da cu parerea pentru Ana, doar m-am exprimat deja ca nu inteleg bine cum sta treaba, si nu ma dezic. Dar pot sa dezaprob abordarea si cursul discutiilor intre "tabere", mai ales acolo unde se pretinde ca s-au adus si argumente, si sa pretind corectitudine, macar din partea celor ce se vor impartiali.
Ilinca m-a sustinut aici foarte bine, si m-a scutit de ceva postari, si a facut foarte bine legatura si cu celalalt topic de-aici de la Psi, care mi-a lasat un gust amar.


http://www.lucamic.blogspot.com/

ladyJ spune:

Mami de Luca mic , eu nu as fi asa sigura ca Ana nu a inteles nimic. Stii cum e, uneori ni se spun lucruri pe care le alungam, nu le vrem, dar ele staruie in mintea noastra si ne trezim gandindu-ne la ele.
Nu e musai nevoie de confirmare, eu zic ca a inteles atat cat a putut acum, dat fiind situatia ei(necajita, ingandurata). A inteles atat cat e pregatita, restul inca mocneste si sa stii, nu ti-a raspuns la intrebari pentru ca nu era pregatita sa sape atat de adanc. Ce am vazut noi a fost doar varful icebergului.

Eu asa cred. Tu ai avut intentii din cele mai nobile si te-ai suparat putin cand ai vazut ca nu ai parte de dialog, apoi ai explodat in apararea lui pisigri. E greu sa ajuti pe cineva in aceste probleme, on line, pe forum. Sper doar ca Ana a retinut sfatul cu mersul la psiholog, o va ajuta tare mult.

chatonel spune:

Nelia, e adevarat ca fiecare trebuie sa isi asume partea de responsabilitatea, atit ca parinte dar si ca copil.Insa eu insist pe circumstantele atenuante ale parintilor nostri... sa ne rememoram contextul: comunism ... penurie de tot si toate.... frica de a deschide gura sa spurci pe cel (cei) responsabili de lipsurile traite. Goana dupa mincare, cozile interminabile, frigul, lipsa dovezilor de dragoste intre parinti, dat fiind abstinenta care era singurul mod de a se proteja pt a nu mai avea copii (ca eu asa inteleg "Eu nu te-am vrut, taica-tau a insistat"... adik eu am refuzat sa mai fac dragoste de frica ca o sa ramin insarcinata, insa tatal tau a insistat si datorita lui am mai facut inca o data (de doo, de cinci sute) de ori dragoste si ai aparut tu).

Cind vezi contextul de epoca, in general, si te raportezi la piramida lui Maslow, parintii nostri se chinuiau sa mentina "barca" pe linia de plutire a primei trepte, ce a nevoilor fiziologice: a minca, a dormi etc. Ambiguitatea, in comunism, e ca treapta urmatoare, a sigurantei, era data mura-n gura de catre stat, deci nevoia de securitate era satisfacuta. Deci, o treapta mai sus, ajungem la afectiv, urmatoarea la stima (de sine si de altii) si inca o treapta mai sus ajungem la implinirea personala ... dar citi dintre parintii nostri au atins-o pe ultima?
Ca sa poti sa fi deschis, sa ai posibilitatea de a(ti) impune o morala, de a rezolva probleme trebuie sa ai toate nevoile descrise mai sus bifate cu OK.
Citi dintre parintii nostri si dintre noi, de acum, au aceasta sansa? Si, in plus de asta, citi o (stiu) valorifica?

E usor sa spui "parintii mei sint vinovati" cind nu reusesti in viata, sa plingi ca "copii sint nerecunoscatori" cind inaintezi in virsta si ei isi traiesc viata lor, sa arati cu degetul si sa acuzi soarele care nu a vrut sa iti acorde o raza mingiietoare pe obraz... da, e mai usor sa arunci vina pe altii (ceilalti) decit sa te iei de mina si sa iti spui "destinul meu e in miinile mele", asa ca de azi am sa schimb miorlaiala pe fapte si voi schimba cursul vietii mele in bine, o voi face sa fie asa cum doresc. Sigur, e greu, cere efort, dar se merita.
Jean-Paul Satre spune ca "omul este liber si responsabil de actele sale (cele pe care le face si cele pe care nu le face in mod deliberat)". "Omul este condamnat sa fie liber" mai spune el. Deci noua ne revine responsabilitatea de a utiliza, sau nu, libertatea aceasta pe care o avem. Si daca nu o utilizam, nu avem nici o scuza.