Fiica vs. Mama
Raspunsuri - Pagina 14
ladyJ spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gmmm Insa eu din postura de copil simt ca datorez ceva parintilor. Si tot ceea ce ar face in plus pentru mine mi-ar mari datoria fata de ei. |
Eu mi-am mai spus parerea despre aspectul asta pe paginile anterioare, nu voi repeta.
Mai spun doar ca acest cuvant, ´´datorie´´ suna tare urat cand il folosim in acest context. :((( Cunosc foarte bine cazuri in care parintii asteapta raspalata si pentru faptul ca au nascut\crescut copilul, cunosc de asemenea cazuri in care copilul se simte dator\obligat la a da ceva inapoi, de cele mai multe ori ceea ce i SE CERE EXPRES, deci nu conteaza daca vrea sau nu, daca simte sau nu, el ´´trebuie´´ sa dea. :(
A da inapoi este foarte frumos, dar pentru a fi frumos trebuie sa faca parte dintr-o relatie buna, extraordinara. A da inapoi este BINE cand dai ca SIMTI autentic sa dai, dai din dragoste.
A iubi inseamna a da, a fi atenti la nevoile celor dragi, a-i ajuta cu drag, a-i sprijini, a fi acolo pentru ei.
Cand dai din ´´datorie´´ dai FARA dragoste.Dai pentru ca ´´TREBUIE´´
Trist.
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui lorelaim Edit: Haim Ginott spune in cartea "Between parent and child" ca ar trebui sa ne purtam cu copiii nostri la fel de respectuos, politicos si amabil ca si cu niste musafiri... Lorelai As a woman, I have no country As a woman, I want no country As a woman, my country is the whole world. Virginia Woolf |
Am ris cu lacrimi imaginindu-mi urmatorul dialog in timp ce "musafira" mea scotea DVD-urile din rafturi.
Eu: "Domnisoara, nu va suparati, dar dintre toate DVD-urile doar cu primele doua obisnuim sa ne jucam (musafirul continua imperturbabil actiunea)
Eu: "Nu ati dori sa va ajut sa punem totusi DVD-urile la loc (musafirul idem mai sus)
Eu (in gind): "Io pe asta n-o mai invit niciodata !" la care incep sa rid cu lacrimi, musafira se aseaza si ride si ea cu pofta, apoi eu pun DVD-urile la loc
Nu stiu cum se scrie cu litere mici, scuze de off topic, da n-am putut sa ma abtin.
lorelaim spune:
Din punctul meu de vedere este vorba de o "datorie" morala... acel trebuie este in sufletul meu... nu-mi este impus de parinti...
Si apropo de aceasta discutie:
http://edition.cnn.com/2011/WORLD/asiapcf/02/13/china.aging.population.change/
Agnes - distractie placuta cu "musafira" 
pisigri spune:
lorelaim, un intreg cimp de 
. Mi-a placut tare mult cum ai expus ideea in care si eu cred.
In cele 2 pagini care s-au scris, am gasit atitea chestii pe care mi-as dori sa le discut/lamuresc/aprofundez incit as mai adauga eu 3 pagini la topic...si nu e al meu.
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
lorelaim spune:
Multumesc asemenea Pisigri
Pentru cine doreste sa citeasca "Intre parinte si copil" de Ginott - l-am gasit pe 4shared.com
Multa sanatate si numai bine va doresc!
ana_radu spune:
Nu imi vine sa cred ca din dintr-un subiect cu atatea incarcatura sentimentala(pentru mine), se poate ajunge la astfel de dispute contradictorii din cauza unei singure persoane(Pisigri).
Este clar ca nu a inteles nimic, atata timp cat este in stare sa creada ca este posibil sa fi sa iti descarci sufletul pe acest forum doar de dragul de a creea un subiect sau de a castiga niste puncte.
Ne mai miram de ce avem stirile pe care le avem la televizor, in ziare si ca exista pitipoance?.......
Pentru cele care inteleg ....sa stiti ca in ciuda inversunarii care am avut-o si supararii care mi-a macinat sufletul, am hotarat sa am o discutie cu mama mea....dupa care voi hotara ce fel de relatatie voi avea cu dansa.
Un lucru este sigur....nu pot sa traiesc fara paritii atata timp cat sunt in viata. Credeti ca este absurd sa am astfel de parere? ....m-am gandit mult , am citit mai multe pareri si am ajuns la concluzia ca pentru o perioada m-as simtii mai libera dar daca ar muri cu aceasta suparare in suflet.....eu voi fi condamnata pentru tot restul vietii sa am o constiinta incarcata.
Când copilul se îndep#259;rteaz#259; de p#259;rin#355;i, el are impresia c#259; este mai liber, c#259; poate face ce vrea f#259;r#259; a fi pedepsit, dar încet-încet, lumea lui devine mohorât#259;, trist#259;, deoarece este întrerupt de la fluxul de iubire al celui care i-a dat via#355;#259;.
Va pup
buli spune:
nuuu, chiar nu e bine sa traiesti fara parinti. dar e bine sa ai o relatie de respect reciproc cu ei.
e foarte bine ca ai luat hotararea sa discuti direct cu mama ta. poate ca n-ar strica sa o inviti la o cafea in oras pentru asta 
olympia spune:
De fapt e vorba de limite, de cele sanatoase pe care-i firesc sa le punem in relatia cu cei din jur si-i multumesc lui Rrox cand mi-a deschis ochii despre asta, apropos si de "In deriva". Cand aceste limite-s incalcate de adultii ce cresc copilul (parinti si nu numai), copilul va avea dificultati in a recunoaste si a apara aceste limite la maturitate.
Cand iubesti pe cineva, e normal sa educi, sa ajuti, sa sugerezi solutii, fara sa ranesti, fara sa presezi, fara sa umilesti sau sa constrangi. Parintii gresesc insa de multe ori in acest mod, unii o fac repetat si constient, ca-i "vor doar binele copilului" si fac asta continuu, pana cand copilul are la randul lui copii si mai tarziu... Nu cred ca se pune problema de a trai cu sau fara parinti, ci de a defini si a delimita sanatos aceasta relatie.
simplyana_m spune:
LOL, Ana! Nu vrei te rog sa-ti faci pomana si cu astea mai slabe la minte, care nu inteleg, si sa ne dezvalui si noua un pic din revelatia ta asupra triunghiului Pisigri - stiri - pitipoance?
http://www.lucamic.blogspot.com/
n/a spune:
| Citat: | ||
| citat din mesajul lui maru noideea, tu ai uitat de mama ta? de luptele ce le dadeai cu ea?
Emma Aida e inger  Doamne'ajuta! http://maru-incotro.blogspot.com/ |
Tocmai ca-mi aduc aminte de luptele cu mama mea.... Cel mai mult m-am linistit cand am ajuns la concluzia ca eu si mama suntem foarte diferite si ca eu nu o voi putea schimba pe ea. Faptul ca ea este acaparatoare si bagareata nu m-a impiedicat pe mine sa traiesc, dar mi-a ingreunat sufletul atunci cand am incercat sa o lamuresc sa gandeasca ca si mine sau sa accepte ce fac. Acum, cand am incetat sa ma mai "lupt" cu ea si cu ce mi-a facut sunt foarte linistita. Nu i-am mai alimentat nici curiozitatea nici nu i-am mai permis sa aiba un cuvant de spus. Mama a fost cea mai inebunita cand am divortat, pana i-am spus "ori te impaci cu ideea ori nu mai avem ce discuta ca nu stau eu sa te intreb pe tine ce sa fac cu mine si cu viata mea iar daca vrei sa ma ajuti bine, daca nu la revedere" si punct si acum e ok. Vine foarte des la mine si are si un cuvant bun.