*LMA!!*Puiuti de Randunici 2008! (477)

sovietica spune:

Salut!

La multi ani, Stefan! Nico, sa va traiasca baiatul multi multi ani fericiti!

Micule si Simo, drum bun inapoi spre casa si spre o viata cat mai sanatoasa!

Ariel, nu cred ca t-am felicitat pana acum pentru noua-ti pasiune. Go, baby, go! sunt foarte frumoase tutulele! Pe Ana inca nu mi-o imaginez in tutu, pe caltabosii ei . poate mai incolo.

Gudinde, multumesc pentru info despre faina. din pacate eu nu pot sa o schimb, ca eu am un sac de grau din care macin acasa si... asta e! cel mult pot sa ii mai adaug ceva faina alba. Poti sa imi recomanzi ce sa adaug?
Bafta cu proiectul.

Blanka, felicitari pentru slabit!

Zoze, v-am admirat pozele de la Craciun. ce bine aratati cu totii, cu tine in frunte! radiezi, mami!

Alina_sateana ola! felicitari pentru handmade arata delicios! frumoasa preocupare ti-ai ales!

Luny, si eu as fierbe bine laptele de la dozator. Si tocmai pt ca mi-e lene si nu vreau munca in plus, consumam Zuzu. Sanatate Mufului!

Naty, inca odata si bafta pe noul drum care ti se arata! cred ca virusii din spital au auzit ca pleci si au decis o ultima razbunare pe tine, cu gripa aia ingrozitoare...

Tonicuscra

Noi suntem relativ bine, picii mucesc, tusesc, haraie, pe sasa il doare gatul eu cu sinuzita si rinita, dar le ducem pe toate pe picioare, fiecare in treaba lui. Numai sa nu se agraveze vreuna pana miercuri, ca pana atunci sunt singura cu ei, mi-a plecat omu in deplasare. greu, dar nu imposibil.

am mai pus ceva poze http://family.webshots.com/photo/2553199330102206853AVPnog
pt cine vrea sa il vada pe sasa la serbare
http://www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d190bf6c90e6153212abe9 -la primul cantec e cel mai haios, el e spiridusul in verde din centru.



Stie cineva cum se trimit $$ din paypal(facut in Ro) in paypal (facut in state)? e asa de greu? trebuie sa ii trimit bani unei fete din state, si sora-mea are si ea paypal aici, am rugat-o sa ma ajute. dar ele nici una nu stiu cum se face acest transfer, ca pana acum l-au folosit doar sa cumpere chestii online.
Sau puteti sa imi ziceti care e cea mai buna/ieftina metoda sa ii trimit dolarii?

multumesc!

va pup pe toate!


(\/) pozici www.onetruemedia.com/otm_site/my_shared?z=293160224b605501d6e9fd" target="_blank">MONTAJE
(='.'=) nasterea lui Sasha, 17.04.08
(")_(") nasterea Anei, 03.09.09 .... povestioara

sovietica spune:

Andrei Plesu in Japonia

"Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sînt, în mai toate
hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata
ce te-ai instalat, cîteva momente de studiu si acomodare. Caldul si
recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici
ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în
faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te
arzi, te sperii.
.
Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sînt însa bagatele, mofturi.
Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta
unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar
reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre
si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în
cele mai amenintatoare unghiuri.
Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am
intrat în baie.
L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi
de ideea ca scopul poate oricînd sa apara, ca un imperativ categoric.
Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe
bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat
cîteva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat
în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o
ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul
functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita,
întreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram
înconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri
indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar
closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele
încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii,
eclerajul,
înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau
imperturbabil, sub privirile mele amarîte, filtrate de incontrolabile
perdele de apa. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final
imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau
delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure,
inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau,
am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta
materialist-dialectica: o stîngace apasare pe butonul gresit, într-un
originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata
harmalaia a încetat. Am stat un timp nemiscat, ca sa nu stîrnesc vreo
recidiva, si m-am retras apoi, sfîrsit, în dormitor, unde atmosfera
era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina
papucii ori de cîte ori lasai picioarele sa-ti atîrne perpendicular pe
mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic
closetele
traditionale sînt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia.
.
În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un
deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional.
Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului
National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut,
scurt, într-una din toaletele aliniate lînga receptie. Omul încerca sa
iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni
a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de
scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu
permiteau deschiderea usii decît dupa o anumita combinatie de miscari
igienice, alternînd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea... La
rîndul meu, am încasat prima trauma cînd, intrînd în camera care îmi
era rezervata, n-am vazut decît un paralelipiped gol, fara nici
o
piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul
care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te
întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d. Aici
nimic. Am privit nelinistit spre batrîna însotitoare care lucra pe
post de "bagajist" si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu
pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de
lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei "de zi".
Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar
daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda
cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua
stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea.
.
Spre seara, m-am hotarît sa cer de mîncare în camera. Alesesem, mai
curînd la întîmplare, ceva în care identificasem cuvîntul "vitel".
A
aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie,
adica într-o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. "Nu - zic
- nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica! Papa!" "Ba, din contra -
îmi semnalizeaza cu un surîs buddhist preopinenta - mai întîi baie!
Papa la urma!" Dupa cîteva trecatoare accese de demnitate, cedez:
intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, rînjind, cu
un manunchi de nuiele aromate în mîna. Refuz sa ma dezbrac, insista,
nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pîna
la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am
dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de
shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de
vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si
brînza de soia. Se ia, cu doua betigase, cîte o felie de carne si se
agita în
fiertura din oala pîna dispare tenta de crud. Gheisa ma
asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot
agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic,
sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pîna vad ca s-a fiert. Gheisa devine
nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata,
altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cîte ori încerc sa
trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: "Shabu-shabu!"
Trag concluzia ca "shabu-shabu" înseamna, pur si simplu: "agit-o!",
"misc-o!", "stînga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se încheie melancolic,
în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei
rogojini medievale.
.
A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru
european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura,
barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o
tortura, mai ales daca
se prelungeste pe toata durata unei mese:
anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.
.
Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram
invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfîrsit,
Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze
postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina
sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de
rugaciune.
.
Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor
din Kyoto, specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o
proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manînce
din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca între
comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca
pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de
mii de ace, ele îi confiscau
întreaga atentie si asa hartuita de
insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului.
(Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de
cîrpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca
cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva!
Trebuia schimbata pozitia, pastrînd, totusi, aceeasi stilistica, de
vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarît, prin urmare,
sa-si adune picioarele în asa fel, încît sa-si poata sprijini sezutul
pe calcîie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea
mîntuirea însasi. Dar numai pentru cîteva minute. Calcîiele nu sînt
nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o
apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele
îndoite ale picioarelor. Sufocat de durere si de sudori barbare,
prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a
iesi la
liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si
simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominînd - fara autoritate -
fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa
creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva
patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila,
exploatat, obidit, flamînd, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata.
Dar cît poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a
penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu
integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia
"Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca
fecioara pe pajiste... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest
program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc,
lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" -
striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie
decît abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel
iluminat si, ridicîndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze,
lasîndu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi.
.
Am facut o experienta asemanatoare cîtiva ani mai tîrziu, cu acelasi
profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am
încercat sa rezist pîna la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari
intelectuale. Nu stiu nici pîna azi ce mi s-a spus în timpul
dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca
disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa
încît corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg
sa intre în ordine. Esential în acest efort e ca crisparea efortului,
efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de
rationalitate si de premeditare. În cazul nostru, al lui Gabriel si al
meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect.
Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de
neputinta noastra si încercînd sa o dominam rational. Facusem totul pe
dos. Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale.
Calea româneasca: stai strîmb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu!
Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia,
care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sînt în
regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba
gheisei mele: "Shabu-shabu!"

(\/) pozici www.onetruemedia.com/otm_site/my_shared?z=293160224b605501d6e9fd" target="_blank">MONTAJE
(='.'=) nasterea lui Sasha, 17.04.08
(")_(") nasterea Anei, 03.09.09 .... povestioara

dudurutza spune:

Am vazut puiuti scumpi de Sovi, sa-ti traiasca scumpa mea ca tare draguti sunt! Foarte tare plimbarea in Japonia

natynic spune:

LA MULTI ANI STEFAN!!! sa fii sanatos, fericit si norocos!

Sovi, sa stii ca si eu exact la fel am gandit...Nu mai stiu cum e cu paypal-ul, a fost un cosmar sa pricep cand cu Simo....Iar Sasha la serbare e cel mai tare, da, imi place, pariez ca asa va face si Iulia

Gandurile mele sunt multe si amestecate...Inca n-am batut palma la noul loc de munca, probabil se mai amana momentul si azi la spital seful a comis o mica indiscretie intrebandu-ma daca o sa mai fiu acolo in februarie sau plec deja. Evident ca toata lumea s-a sesizat...si am fost intrebata si mi s-au cerut explicatii...si...dupa 10 ani de munca sunt ff interesante reactiile colegilor, ar fi multe de povestit. Oricum, cred ca, pana si pentru cineva cconservator care e adeptul unui loc de munca super-stabil-schimbarea locului de munca e o experienta ce merita traita, iti aduce multe lectii de viata. Gresesc?...

Olgutzika spune:

nu mai pooooooot

Cel mai tare este Sashaaaaa!!!! Sovi, sa traiesti, nu am mai ras asa de....nu mai tin minte Este demential, nu mai pot de dragul lui . Canta excelent , isi iubeste colega de gradi la nebunie , mosul e tovarasul lui de o viata, iar serbarea...preferata lui Mortal!!! Ma mir cum nu ti-a tremurat mana la filmare, ca eu m-as fi tavalit de ras acolo, la "locul fetei" " Foarte tare !!!

Olga mami de Vlad-Alexandru si Ioana-Sofia

tonic spune:

LA MULTI ANI, STEFAN! Nicoleta sa-ti traiasca baiatul si sa te bucuri mereu de el!

Cuscra, nu mai zic nimic de Sash ca-s din familie si nu pot fi obiectiva, dar e bestial!

Naty mult succes cu noua activitate si pt vestea nemaipomenita despre Simo si Micu. Ii asteptam cu drag acasa.

Sa ma laud si eu cu Antuca: s-a calificat pt faza superioara la Olimpiada de matematica si lb romana si la concursul Kangurul de engleza. Ca urmare, pt ca a fost cea mai buna din clasa i-a dat doamna un teanc de foi cu subiecte de lucrat in vacanta!
Saptamana viitoare imi iau trei zile concediu sa umblam lelea prin oras amandoua la film, librarii, mall, pe unde vrea copilul.

Va urez o seara buna multa inspirantie pt Gudinde si sanatate bolnavilor.

natynic spune:

Cat de super mega misto!! Abia astept si eu sa fac asa ceva. Oricum, merita Antoniuca din plin asta si felicitari!!!!

miradi spune:

La multi ani ,Stefan !
Nicoleta ,sa va fie sanatos ,fericit si sa va bucure mereu !


Tare mult ma bucur ca Micu este foarte bine si va veni in curand acasa !

Sovi ,tare draguti copilasii tai !
Tare simpatic a fost Sasha la serbare

Tonic ,felicitari Antucai pentru rezultatele obtinute

Nicoleta spune:

Multumesc mult de urari!

Tonic, super-fata ai!! Cat despre cadoul doamnei... Ideea ta de a-ti petrece cu ea cateva zile este excelenta! Va fi extrem de fericita, sunt sigura! Poze cu balerina cu tutu nu ne arati?

--------------------------------------------
A venit Craciunul! A trecut Craciunul...

gudinde spune:

Sara buna fetelor!

Multumesc tuturor care au avut o idee sau doar sau chinuit sa ma ajute. O sa vad ce o sa fac, daca o sa pot sa fac. Deja sunt FOARTE obosita. Unele examene sunt clar picate, altele sunt luate. E foarte greu sa invat, sa fac proiecte in conditiile in care stau pana seara la servici si in mega stres.
N-am crezut, dar sunt momente in care ma gandesc ca poate am noroc sa cad pe gheata sa-mi luxez ceva sa stau si eu acasa 2 saptamani. Suntem cu 2 oameni in minus, inchidere de an, raportari noi, fara specificatii, cu deadline-uri ieri daca s-ar putea si intr-un stresssss. In fine, destul despre mine.

Sovi eu am pus acum faina 650

Deeapui, da sunt Andreea. Si recunosc ca-mi place tare numele meu.

Naty cu siguranta ca schimbarea jobului este o experienta de genul sita a vietii in care se cern prietenii, cunostintele, simplii amici, vezi cine te-a apreciat cu adevarat sau nu.

Mai vroiam sa zic ceva dar am uitat.