Exista copii dificili?

simali spune:

Nu vrea sau ii e frica...
Psihologii spun ca in spatele fricilor sta de obicei o dorinta. In situatia de fata dorinta mult prea mare de a castiga. Dar si teama ca nu va procesa esecul. Prea multe sentimente, vezi?

ladyJ spune:

Alice,

Nu e suficient sa-i zici copilului ca vaca e neagra , important e sa o vada el asa.Cand certitudinea e acolo, nu se mai darama nimic.

Adela99 spune:

io-s ca sotzdebuli :) poate mai rau, ca io nu ma dau cu nimic (si asta numa' dupa ce am nascut), in schimb al meu copil a fost si este un amator de senzatii tari, iar io stateam efectiv paralizata si minutele mi se pareau o vesnicie :(

io cred ca is mai apropiata ca varsta de parintii multora dintre voi decat de voi, da' jur :) ca-s introspectiva; eh, poate nu chiar asha ca voi, ca mai las lucruri si sentimente neclarificate. depinde de ce importantza le dau io sau al meu copil.

olympia spune:

Sabina, nici eu nu faceam treaba in casa, ai mei ziceau sa invat cat mai bine si atat si tare rau a fost... Mai tarziu cand se asteptau sa fac asa deodata, cam ca Alice cu schiul, evident ca nu eram in stare. Dupa ce m-am prins cum sta treaba cu chestiunile astea gospodaresti, am avut o perioada de wonderwoman cand totul era brici si dup-aia am lasat-o iar balta. Acum alternez perioadele, fac totul luna si apoi le las pana la tura urmatoare, da nu-s confortabila cu asta ca desi le aman, de fapt le vad ca nu-s in ordine si ma irita... Si ma tot lupt cu ai mei copii sa faca si ei una-alta sa-mi fie mai usor.

Cu scoala acum... Robi n-a mers la concursuri si nici Ingrid, eu nu i-am trimis si nici ei n-au cerut. Copil fiind, ai mei m-au impins vesnic la olimpiadele de mate si fizica si eu faceam eforturi sa fac cat de cat fata, mai departe de judet oricum n-ajungeam, ma simteam ca dracu pt asta ca nu m-am straduit destul. De fapt ma simteam ca dracu' inca de cand realizam ca n-am nicio sansa sa nu ma duc...
Niciunul din invatatorii copiilor nu au pus presiune si nici macar nu m-au indrebat de ce ai mei fac opinie separata si-s singurii care nu participa. Ingrid a zis ca ar vrea acum la urmatorul concurs de cunoasterea mediului(deci mate nu, romana, nu). Robi a mai participat cateodata la olimpiade ca le promiteau profii cate-un zece din oficiu, desi mai bine le-ar fi trezit pasiunea pt materia respectiva decat sa faca targuri din astea cu elevii.
Nu vreau sa-i imping spre nimic, nu vreau sa-i santajez emotional sa faca una sau alta, ma retin cat pot sa pun presiune. Ai mei m-au dus departe rau de cararea pe care mi-as fi dorit-o pana la punctul in care nici nu mai stiam daca-mi doresc ceva.
Alice, pt Vladut cel mai important e mediul familial. In primul rand acolo are nevoie sa se simta iubit, inteles, acceptat. Asa va avea putere sa se descurce si in afara casei.
La Ini in clasa sunt copii foarte diferiti, invatatoarea n-a permis niciodata niciunuia sa rada de vreun coleg, se intampla insa in pauze din pacate. Cativa copii au necajit mai multe zile la rand o fetita tare cuminte, i-au rupt invitatiile, au urmarit-o si la toaleta. Mama ei a discutat in sedinta cu parintii despre lucrurile astea, pana atunci invatatoarea vorbise doar cu parintii copiilor implicati. De fapt initiatorii relelor sunt aceeasi trei copii mereu, dar reusesc sa mai atraga si pe altii in tabara lor. Dupa discutia deschisa de la sedinta si dupa reactiile parintilor, cred ca lucrurile nu se vor repeta. E important ca parintii sa vorbeasca despre asta si e important s-o faca de fata cu toti parintii, asa discutia ramane echilibrata si da si rezultate.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

accept92 spune:

O fi intamplator dar nu cred ca e lipsit de lagatura...legatura intre lipsa 'spiritului crestin' si 'gradul de dificultate' al unui copil. Un copil ateu e un copil care nu se teme, un copil care isi asuma riscul de a sfida o divinitate careia i se atribuie puteri supranaturale...iti dai seama ca nu va avea nicio ezitare in a-si sfida parintii.

lorelaim spune:

LadyJ - am inteles...
Cineva mi-a spus cu f multi ani in urma (acum mai bine de vreo 22+) ca un singur lucru TREBUIE cu-adevarat sa-l facem... sa murim... (odata ce ne-am nascut - e sg lucru sigur care ni se va intampla)... restul sunt alegerile noastre... si e bine sa constinentizam ca suntem responsabili pt faptele si vorbele noastre si sa fim capabili sa vedem care sunt consecintele...
A fost haios cand prunca mi-a spus intr-o dim ca ea NU vrea sa se scoale si sa mearga la sc. I-am spus ca sunt intr-u totul de-acord cu ea. Nici eu nu vreau sa ma scol la 5am si la 7am pe frig si intuneric sa plec de-acasa in graba mare sa prind trenul, etc. Am intrebat-o ce propune. Mi-a spus ca pot eu sa fac lectii acasa cu ea. I-am zis - da - daca am trai in UK, Canada, US - ar fii posibil. In Suedia din pacate home-schooling NU este acceptat... iar daca nu-ti duci copilul la sc ti-l ia statul iar pe parinti ii baga la inchisoare. N-a scos o vorba, si-a pus papuceii in picioare, mi-a dat manuta si am pornit impreuna spre baie... sa ne pregatim de sc......
Sincer mi-ar place mie sa existe cu-adevarat o societate libera de obligatii... doar cu drepturi... poate doar in vis...

Sabina - eu am scris ceea ce am simtit si simt in continuare eu - nu imi permit sa judec atitudinea nimanui - fiecare si le stie pe ale lui si stie f bine unde greseste sau nu. Din punctul meu de vedere atunci cand iubesti un om (parinti, sot, copii) il ajuti - indif ca sunt treburi gospoadaresti sau altele... Eu asa am vazut in casa si asa mi s-a "imprimat" modelul... Da eu sunt un copil care a fost compatibil cu parintii sai si chiar si cu bunicii - in special cu bunica... spre marea surprindere a mamei - care nu a avut o relatie calda cu bunica (care nu era mama ei, mama buna a mamei a murit de cancer cand mama era mititica).

Accent - si ce castiga cineva in viata daca... sfideaza (parintii, profesorii, autoritatile, etc)? eu sunt pentru "win-win situation" - adica e loc sub soare pt toata lumea... doar sa stii ce vrei cu-adevarat si sa-ti pui mintea la contributie cum poti obtine pe cale amiabila... Orice parinte e de o mie de ori mai receptiv si mai deschis la dorintele unui copil "cuminte" si e dispus sa-l asculte si sa-i satisfaca nevoile decat daca are de-a face cu unul "sfidator" (mai ales artagos, cu sabia scoasa din teaca permanent, pus pe rafuiala cu toti din orice). Si eu sunt din cand-in-cand "gura mare"... din ce in ce mai rar... ca o data cu varsta mi-a mai si venit mintea la cap si am invatat ca omul judeca inainte de-a deschide gura... Bunica imi spunea "tu de gura ta ai sa pieri"... si am stiut sa invat sa-mi pun lacat la ea... ca gura fara cap multe prostii poate spune... si vorbele nu se sterg cu buretele ca si cand n-ar fii fost... ci ranesc adanc si dor si lasa urme... Pe cei pe care-i iubesti cu-adevarat te feresti sa-i ranesti...

accept92 spune:

Sfidarea nu este despre a castiga ceva ci despre a nu pierde ceva din tine. Este aparare, nu atac.

lorelaim spune:

Castigi cand esti open-mind http://www.essentiallifeskills.net/openmind.html.
Castigi - NU pierzi cand te "transformi", cand te MATURIZEZI, cand te impaci cu tine insuti si cu cei pe care-i iubesti, Castigi cand poti accepta ca "cresti mare" in fiec zii. Castigi cand inveti sa comunici, castigi cand esti capabil sa descoperi ce sta in spatele vorbelor si atitudinilor parintilor tai, copiilor tai.
Viata NU e o lupta, NU e o competitie, NU e o goana nebuna, e ocazia noastra de a ne cunoaste, de a ne iubi si accepta asa cum suntem dar si de a ne auto-educa si "cizela" ca sa putem avea relatii armonioase cu cei din jur.
Daca ai ocazia citeste: https://www.amazon.co.uk/Raising-Thinking-Child-Resolve-Conflicts/dp/0671534637/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1295097091&sr=8-1 si ai sa vezi cat de frumos se pot intelege membrii unei fam daca invata sa tina cont de nevoile si dorintele celorlati.


P.S. Am remarcat ca ai ca motto "Think! Think! Think!" a lui Winnie the Pooh

ladyJ spune:

Eu nu cred asta. Iar ne intoarcem la ´´fii cuminte, ca sa te pot asculta, sa te pot iubi´´ E presiune prea mare pe umerii copilului!Parintele care gandeste asa are probleme!
De ce sa fie dom´le un copil cuminte??? De ce sa fie robotel?Adica parintele asteapta ca virgula copilul sa-i creeze oaza de liniste in casa? raiu pe pamant? Dar de ce copilul?De ce nu face PARINTELE posibila aceasta minunata convietuire?

Un parinte normal la cap isi iubeste copilul INDIFERENT daca e cuminte sau nu.Nu exista ´´te iubesc, te ascult, te ajut doar daca esti cuminte´´-asta nu e iubire.
Un parinte normal la cap(scuzati-mi exprimarea de clasa a doua, am motivele mele pentru care o folosesc) va cauta in spatele sfidarii, sa vada de unde vine. Va pune umarul la imbunatatirea relatiei cu copilul, la cladirea unei comunicari adevarate.Nu ii va intoarce spatele pentru ca e ´´sfidator, rau si neascultator´´!

ladyJ spune:

Lore, sigur ca inteleg aspectul cu obligatiile in fata societatii. Inteleg si faptul ca o actiune are consecinte pe care e bine sa le invatam(din mers). E nevoie sa ne integram in societatea in care ne-am nascut, dar nu suntem obligati sa devenim toti unul. Este natura noastra si dreptul nostru de a fi integrati dar dreptul nostru mai e si sa ramanem unici prin noi insine.

Asta cu conditionarea sentimentala(de parca poti iubi sau ura la comanda!) nu se regaseste in nicio integrare.Asta e aiureala.