Exista copii dificili?

Raspunsuri - Pagina 13

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Citat:
citat din mesajul lui lorelaim
Castigi cand inveti sa comunici, castigi cand esti capabil sa descoperi ce sta in spatele vorbelor si atitudinilor parintilor tai, copiilor tai.


Aici e buba, Lorelai! Pentru ca parintii sint cei care sint sau ar trebui sa fie capabili sa faca asta, tot ce ai scris tu acolo. Si sa comunice si sa simta si sa vada dincolo de copiii lor. Sa simta, sa gindeasca, sa-si puna intrebari, sa gaseasca solutii... si sa-l ajute si pe copil sa faca, in timp, la fel, pina ajunge el singur sa gindeasca, sa exprime ceea ce simte. Si mai ales modalitatile prin care se face asta, cum sa fii sincer cu el insasi, dar sa-si exprime furiile, frustrarile, nemultumirile, sa le impartaseasca cu parintii asa cum impartaseste si bucuriile vietii lui. Si fara sa fie conditionat, fara sa i se spuna mereu ce sa faca si cum sa faca, parintii ar trebui sa fie doar ghizii care il protejeaza si il indruma pe calea dezvoltarii lui.

Numai ca, vezi tu, nu toti parintii fac asta. As putea spune ca, de fapt, cei mai multi nu o fac. Si chiar si cei care o fac, pot gresi, fara sa-si dea seama, ca doar sint oameni. Unii invata din mers, fac eforturi in sensul descris de tine, dar altii ramin in inchistarea lor si cred ca detin adevarul absolut, ca ei nu pot gresi... ca procurind copilului tot ce are nevoie, isi procura si dreptul de a-si spune categoric ce are de facut... spre binele lui, bineinteles.

Despre asta se discuta aici, nu despre situatia parintilor tai si a ta. Eu stiu in mare cum iti cresti tu fetita, dar stiu ca problemele pe care le evidentia LadyJ sint reale si mult mai des intilnite, din pacate. Si mai stiu ca de aici pleaca problemele, tensiunile, revolta tinerilor... exact din momentul in care copilul incearca sa se afirme, asa cum simte si cum poate, iar parintii iau asta personal: uite, isi bate joc de mine, nu ma respecta, eu fac atitea pentru el si uite la el ce-mi face.

Stiu asta pentru ca eu insami am trecut pe acolo si, din cind in cind, inca mai simt asa, rar ce-i drept, dar simt. Si ma palia o pauzasc singura pentru ca merit. De ce? pentru ca daca adultul poate sa faca tot ce ai spus tu mai sus, copilul nu poate. Nu poate de la inceput, tu esti cel care trebuie sa-l ajuti sa ajunga le felul lui, al persoanei lui, de a comunica, de a vedea dincolo de atitudinile oamenilor.

Dar simte si simte bine. Simte cind una spunem si alta facem, simte cind la orice incercare a lui de a arata parintilor ca este o persoana separata de ei, este asezat la loc si se arata cum ar trebui sa fie, cum ar trebui sa faca si, in general, cam nimic nu e bine pentru ca nu e facut asa cum cred parintii ca trebuie facut.

Si asta nu inseamna neaparat ca parintii nu au dreptate, ca nu e bine cum spun ei, dar nu e ce simte copilul. Mie aici mi se pare foarte-foarte greu sa fii parinte, aici e provocarea cea mare. De a impune regulile si limitele necesare unei dezvoltari sanatoase a copilului pornind de la ceea ce este copilul si nu de la ceea ce credem noi ca ar trebui sa fie (influentati si de modelul parintilor nostri si de cel predominant in societatea in care traim la acel moment).

Parintii, de teama de a nu gresi in cresterea si educarea copiilor lor, au tendinta sa regularizeze tot si asta e foarte gresit si in nici un caz nu e benefic pentru copil (nici nu mai conteaza cum o fac, ca e prin tipat/batut, ca e prin voce blinda si ferma, ca e prin pedepse etc...)

Dupa parerea mea, de aici ar trebui sa inceapa educara si sensibilizarea parintilor, aici au cei mai multi nevoie de ajutor. Ar trebui pus pe usa frigiderului: Lasati copiii sa fie ei insisi! Si din cind in cind, atunci cind simtim teama si nevoia de a regulariza peste masura, sa citim ce scrie si sa ne aducem aminte ca el nu e eu si nici nu va fi vreodata!

Eu trebuie sa-mi aduc aminte cam de doua sau trei ori pe zi!

Cind aici este totul in regula si comunicarea buna, relatiile sint si ele si atunci, cu mici urcusuri si coborisuri, viata in familie si a fiecarui membru in parte merge ca unsa!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Citat:
citat din mesajul lui olympia
Nu vreau sa-i imping spre nimic, nu vreau sa-i santajez emotional sa faca una sau alta, ma retin cat pot sa pun presiune. Ai mei m-au dus departe rau de cararea pe care mi-as fi dorit-o pana la punctul in care nici nu mai stiam daca-mi doresc ceva.


Olympia, . Asta incerc si eu sa fac. Singura regula pe care am fixat-o impreuna este ca daca au ales ceva si platim sau investim timp si energie se merge macar pina se incheie o etapa si apoi alegem altceva. Si sa motivez, stimulez, nici nu mi-ar placea sa inceapa de toate si sa renunte mereu pentru ca nu vor sau nu se simt in stare, macar sa incerce un timp daca tot au vrut si la inceput le-a placut.

Si le spun mereu ca ei trebuie sa faca atit de bine cit se simt in stare, sa stie ei ca au facut asta, in momentul sau in perioada in care fac un lucru. Daca e o reusita e in regula, daca e un rezultat mediu sau chiar un esec, invatam sa traim si cu asta si sa facem data viitoare mai bine. In engleza suna mai bine: Do all the good you can! Agata avea scris pe o foaie in camera niste versuri sau indemnuri, nici nu mai stiu de unde le-a luat, dar mie mi-au placut mult de tot si le-am preluat:

“Do all the good you can,
By all the means you can,
In all the ways you can,
In all the places you can,
At all the times you can,
To all the people you can,
As long as ever you can.”

Si as mai adauga si daca vrei, daca asta simti ca iti doresti.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lorelaim spune:

LadyJ - "De ce nu face PARINTELE posibila aceasta minunata convietuire?" - pentru ca generatia parintilor nostri (care acum au aprox 65-80ani) nu a avut la dispozitie carti de parenting sa citeasca si sa invete din ele (de ex - nimeni nu le-a vorbit niciodata de "Between Parent and Child" - unde autorul scrie "Love is not enough.[...] Good parents need skill..." http://www.amazon.com/Between-Parent-Child-Revolutionized-Communication/dp/0609809881/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1295103376&sr=8-1#reader_0609809881) si pentru ca asa au fost crescuti si ei (bunicul mamei spunea "saruta-ti copilul doar cand doarme ca sa nu stie cat de mult il iubesti"...) Noi insa avem aceasta sansa...

Nelia -
Life In Your Hands
~Dorothy Law Holte~
If a child lives with criticism, he learns to condemn;
If a child lives with hostility, he learns to fight;
If a child lives with ridicule, he learns to be shy;
If a child lives with shame, he learns to feel guilty;
If a child lives with tolerance, he learns to be patient;
If a child lives with encouragement, he learns confidence;
If a child lives with praise, he learns to appreciate;
If a child lives with fairness, he learns justice;
If a child lives with security, he learns to have faith;
If a child lives with approval, he learns to like himself;
If a child lives with acceptance and friendship, he learns to find love in the world.




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

O stiu!! O am pe perete! Am si varianta din cartea tradusa la Humanitas.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui lorelaim

LadyJ - "De ce nu face PARINTELE posibila aceasta minunata convietuire?" - pentru ca generatia parintilor nostri (care acum au aprox 65-80ani) nu a avut la dispozitie carti de parenting sa citeasca si sa invete din ele (.................)si pentru ca asa au fost crescuti si ei (bunicul mamei spunea "saruta-ti copilul doar cand doarme ca sa nu stie cat de mult il iubesti"...) Noi insa avem aceasta sansa...

Lorelai



Lorelaim, generatia parintilor n-au avut la dispozitie carti de parenting, spui tu.
Pai si copilul cand se naste , se naste citit deja? Stie el asa pur si simplu ca parintii lui saracii n-au avut ´´carti´´ si trebuie sa ia el pe umerii lui...educatia parintilor si stabilirea unei relatii autentice intre membrii familiei?

Este absolut lipsit de sens.

Parintii au obligatia de a creea mediul optim, relatia autentica, NU copilul! Iar daca nu pot face asta, sa-si recunoasca limita si sa mearga la specialist, dar nu sa astepte de la copii(!!??) sa rezolve situatia.



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Victoria_mami spune:

Eu nu cred ca exista copii dificili, doar parinti depasiti


Da, cred ca exista copii dificili. Eu stiu o fata (acum are 19 ani, eu am cunoscut-o la 12, care nu s-a inteles cu nimeni niciodata: nici cu parintii, nici cu parintii vitregi, nici cu sotul matusii ei (care nu o vroia la ei in vizita deloc), acum are alt tata vitreg, nici cu ala nu se intelege; parerea mea e ca nu prea e 'logic' ca 5-6 adulti sa fie ei toti cei cu problema... deci, ma gandesc, totusi, ca problema e ea.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns viviana spune:

Ani de zile am fost convinsa ca exista copii dificili.
Care s-au nascut cu un temperamenet belicos si orice le-ar fi spus si facut parintii si orice metode ar fi aplicat rezultatul ar fi fost nul.

In anii aia ma uitam la surorile mele.
Si nu intelegeam de ce ele nu se pot intelege cu minunatii nostri parinti. Mai bine zis cu mama. Caci tata a avut intotdeauna o capacitate de intelegere si de abordare a problemelor mult peste medie.
Mai tarziu am aflat raspunsul.
Sora mea mai mare, rebela si libertina le-a creat mereu probleme.
Cu toate ca diferenta dintre noi este doar de 1 an, ea a observat anumite aspecte ale relatiei lor.
La vremea respectiva mi-a povestit si mie iar reactia mea a fost: "Ei, si? E treaba lor! E viata lor si eu nu-i judec, nu ma bag, nu ma intereseza".
Mai tarziu mi-am dat seama ca pe ea chiar a bulversat-o ceea ce eu consideram a fi un nimic.
De aici si comportamentul ei. Si spiritul de fronda.

Aia mica este introvertita. Are un suflet extraordinar, ajuta pe toata lumea dar o face in tacere. Nu e capabila sa-si exprime sentimentele. Intre ea si mama existau mereu conflicte mocnite si vorbe nespuse.
Care au ramas pana azi. Ea nu intelegea de ce nu este lasata sa fie asa cum e si mama nu pricepea cum de are un copil atat de "ascuns".
Acum cativa ani stand de vorba cu ea am intrebat-o de unde naiba a adunat atatea frustrari.
Si ce credeti ca mi-a spus? Ca ei nu i-a acordat niciodata atata atentie cat ne acorda noua, pentru ca nu-i controla niciodata temele si nu se interesa niciodata de scoala ei.
Oh, doamne dar noi eram niste mici putori pe cand ea din clasa I pana la sfarsitul facultatii a fost de 10!
Aici a gresit mama.
Dar soru-mea, mare fiind, ar fi trebuit sa inteleaga ce relaxare era pentru mama apetenta ei pentru invatatura.

Eh, atunci m-am convins ca nu exista copii dificili ci numai relatii dizarmonice.
De ce intre ele si mama apar si se succed cu regularitate conflicte pe aceleasi vesnice teme?
De ce relatia mea cu mama este plina de armonie si intelegere?

Am un oarecare raspuns - nu mai stiu cine a pus un link referitor la pozitia "mijlociului" ( si a copiilor) in familie si la diferentele lor de comportament.
Asta ar fi util pentru parintii cu 3 copii.


In primii ani de viata ai fii-mi am intampinat dificultati. Dar amintirea si experienta din familie m-au facut sa ma schimb continuu sa cobor eu la nivelul ei si nu sa incerc sa o aduc pe ea la nivelul meu.
Pentru ca la urma urmei eu am un caracter format si coborarea nu ma poate afecta. Dar, pe ea o poate afecta "ridicarea".

Eu am temperament coleric, Celcesforaie nervos, copila e sangvinica.
Va dati seama ce ar fi iesit daca nu eram adaptabili si supusi schimbarilor?

Si metafora asta cu untu'...
Fira-ar el sa fie de unt! Il iau eu si il pun in frigider. Sunt mama, nu zbir de infrant caractere, incapatanari si delasari!
Intr-o relatie corecta multe vin de la sine. Niciodata atunci cand vrei ci atunci cand te astepti mai putin.


Si totusi... cunosc o fetita dificila.
De vina e felul ei de a fi, temperamentul, personalitatea in proportie de 80%. Restul de 20% apartine parintilor.
Este de o inteligenta remarcabila, insa nu vrea sa se supuna absolut nici unei reguli.
Este greu de abordat cu ea orice metoda.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Victoria_mami spune:

Citat:
citat din mesajul lui accept92

Citat:
citat din mesajul lui Adela99

daca parinteala e ruleta? in cazu' meu da, da' nu pentru ca al meu e lenes sau ... sau ... ci pentru ca io nu stiu intotdeuna sa gestionez situatiile. asha ca nici vorba de ghinion!





Dar copii 'floare la ureche'...or exista? Eu cel putin, de la mama stiu exemple de copii ale colegilor ei de munca. Harnici, constiinciosi, respectuosi, se rugau parintii de ei sa lase cartea si sa iasa afara cu copiii. Asta sa fie noroc chior?

Dar incompatibilitate intre parinti si copii exista? Avand in vedere ca sunt pur si simplu oameni si unii si altii, ma gandesc daca nu o fi posibil si asa.






Eu am un verisor asa; baiat, singur la parinti, fff retras. Mergeam noi, fetele si trageam de el sa iasa cu noi la suc si pana cand a ajuns la facultate ne-a refuzat intr-una. Dar acum e "Dom' procuror", deci macar s-a ales cu ceva bun. Bravo lui.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Victoria_mami spune:

Citat:
citat din mesajul lui accept92

Citat:
citat din mesajul lui Adela99

incompatibilitate? mi' greu sa cred. chiar daca amandoi is oameni :)
imi pot imagina ca personalitatea parintelui difera de cea a copilului, da' nu ca ar fi incompatibili (oare intelegem acelasi lucru prin "incompatibilitate"?



Gandeste-te la o persoana din cercul tau de cunostinte care te enerveaza rau de tot prin felul de a fi. Apoi gandeste-te ca ar fi chiar copilul tau.






E posibil asa ceva? Cum sa te enerveze prorpiul copil? Da, ma pot enerva sau supara pe moment, dar nu toata ziua... si nu din orice. Eu nici nu-mi pot imagina.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui viviana





Si totusi... cunosc o fetita dificila.
De vina e felul ei de a fi, temperamentul, personalitatea in proportie de 80%. Restul de 20% apartine parintilor.
Este de o inteligenta remarcabila, insa nu vrea sa se supuna absolut nici unei reguli.
Este greu de abordat cu ea orice metoda.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi



Viv, foarte fain ai postat, exact despre asta e vorba!

M-am oprit cu quote la ultima parte, pentru a te intreba cati ai are fetita si cum ai ajuns tu la procentele alea?



Mergi la inceput