Exista copii dificili?

rrox3 spune:

Nelia Cand parintii impun/conditioneaza/constrang, copilul alege cea mai buna varianta, adaptativa, pentru el, in functie de impunere. Poate deveni un copil adaptat, care se supune, respecta regulile si face ce poate sa-si aiba parintii multumiti. Sau poate deveni un copil rebel, care se opune si face taman pe dos decat cer parintii. Poate deveni si o combinatie intre cele doua. Nu intru in detalii, ce conditii favorizeaza una sau alta.

Un copil liber nu e rebel. E liber. Nu se opune. E spontan, actioneaza in functie de nevoile lui autentice, e creativ si deschis. E pur si simplu el insusi, fara ca asta sa iste tensiuni.

Cand incepe sa se opuna, inseamna ca se simte conditionat. Nu se simte acceptat si iubit asa cum e el.
Asta e perspectiva lui si poate diferi simtitor de cea a parintelui.
Fiindca conditionarile vin sub foarte multe forme, de multe ori neconstientizate macar de parinti.

Accept Copiii nu-si judeca parintii, decat daca parintii i-au judecat pe ei. Altfel doar observa senini niste lucruri si le exprima, fara sa le evalueze.
Dar oare cati parinti sunt capabili sa nu-si judece/evalueze copiii? Caci si judecarea asta imbraca multe forme, nebanuite de majoritatea parintilor.

Lady Da, parintii astia perversi sunt cei mai nocivi. Dusmanul deghizat in prietenul cel mai bun. Foarte greu de identificat si, in nici un caz, de catre copil. Abia ca adult ai o sansa.

Dorsilia spune:

Nu exista copii dificili, doar parinti nerabdatori, obositi, nervosi, stresati, lipsiti de tact.

off topic - nu exista femei urate, doar femei neingrijite, fara posibilitati si talent de a imbraca ce li se potriveste, femei delasatoare in privinta tinutei si corpului lor, femei depresive, triste si lipsite de tonus psihic.

vorbele astea, din popor, contin adevar in proportie foarte mare:)

lorelaim spune:

LadyJ - sincer ma surprinde intorsatura pe care o dai vorbelor mele... Eu consider ca am crescut intr-o fam fericita si echilibrata... Eu imi vad parintii si bunicii ca pe niste oameni minunati si nimeni si nimic in lumea aceasta nu va schimba parerea mea despre ei. N-am absolut nici un sentiment de vinovatie fata de ai mei... Sunt convinsa ca as fii avut daca nu as fii fost ceea ce a spus mama anul trecut "un copil cuminte si cu bun-simt" pentru ca nu ar fii meritat nici o clipa sa fiu altfel cu ei...

Nu cred ca daca cei din jurul tau nu-si trag palme si pumni, nu urla ca la casa de nebuni, nu sunt violenti, nu sunt abuzivi, nu se betivesc... atunci musai tre' sa aibe o hiba... ca de ex sa te manipuleze emotional... Tre' sa ma gandesc serios ca si sotul e la fel... imi spune "te iubesc" zilnic, chiar si "multumesc frumos" cand ii spal rufele si ii servesc masa... hmm si se poarta cu mine la fel de tandru si dragastos cum se purta tata cu mama... Pe deasupra s-a mai pus sa faca si ceva Yoga si meditatie... E prea pasnic si prea "vorba dulce"... incepe sa-mi dea de banuit (oare ce hibe ascunse are dragutul meu?)

E trist ca oamenii din ziua de azi nu mai cred in puterea dragostei, in puterea unei educatii in spirit crestin, unei educatii robuste bazate pe munca in comun in gospodarie, unei educatii facute cu vorba buna...

Accent - nu mi s-a intamplat niciodata sa mi se ceara lucruri imposibile... Singurul lucru care m-a deranjat intr-o oarecare masura dar acum ca mama il inteleg este ca atunci cand am plecat la faculta mama mi-a spus "Daca ma iubesti - atunci te rog frumos ai grija de fratele tau..." (tata tocmai murise de cancer, mama a albit in 2 luni ca in 10 ani, a slabit de era ca o frunza-n vant, facuse niste puseuri de hipertensiune de m-a bagat rau de tot in sperieti, fratele meu era cam "pierdut in spatiu"...). Ea ne cunostea f bine - stia ca locomotiva sunt eu si fratele meu ma asculta... deci dorea sa aibe pe cine sa se bazeze... Acum ca mama o inteleg... atunci am simtit oarecum ca o responsabilitate de care care nu aveam nevoie si nu doream neaparat sa mi-o asum. Dar am indeplinit dorinta mamei si bine am facut.

nelia spune:

Suna bine ceea ce spui tu ca trebuie sa faca din dragoste copilul atit timp cit exista aceasta colaborare: adica eu fac din dragoste pentru tine, tu faci din dragoste pentru mine. Fara judecati, fara constringeri, discutam, vorbim si facem cu am stabilit, tot impreuna. Si asa ajungem si la ce spunea Vikinga (cu care bineinteles ca sint de acord), la o cale de mijloc la care se ajunge de catre fiecare membru al familiei.

La tine stiu ca asa este, dar ar fi prea frumos sa fie atit de simplu. De la acest 'din dragoste si respect fata de parinti' pleaca de fapt totul. Pentru ca, una este sa fii un parinte care merita dragostea si respectul copilului sau (nici nu trebuie sa ceara nimic copilului acesta, vor veni de la sine) si alta este sa nu merite (ai aici motivele sint multe, discutind in general nu o spun cu ton acuzator, dar in situatii concrete, daca e cazul, as spune-o), dar sa ceara sa fie iubit si respectat cu orice pret... chiar daca aceste cerinte fac rau copilului (si sigur fac). E si mai rau atunci cind acest rau este facut in numele iubirii!

Dar, da, parintii trebuie educati, isistent educati. Toti parintii au nevoie de educatie, chiar si cei care sint in regula fata de copiii lor, e un proces continuu de educare si de invatare sa fii parinte!

Eu cred ca nu poti sa iubesti neconditionat, asa cum spun toti parintii ca-si iubesc copii, dar sa conditionezi cu dragostea aceasta neconditionata cresterea si educatia lui!

Rox, ma bucur ca-mi spui ca un copil liber nu e rebel, e doar un copil liber. Cind am scris mesajul, ma gindeam in special la Agata mea, eu nu o consider nici rebela, nici dificila, desi nu e usor de crescut, cu atit mai putin de educat (nu e usor in sensul ca nu e usor sa gasesc eu ca parinte caile pe care sa ajung la ea, e o continua provocare pentru mine, pe toate planurile).

O consider libera, asa am vrut sa o cresc, numai ca... of, si aici tare mi-ar placea sa ne intilnim la o cafea mai multe fete care ne tot intilnim pe la subiecte de genul acesta si sa-mi vars tolba. Ca si libertatea asta trebuie sa stii cum sa o iei, ca sa traiesti bine cu ceilalti.

Eu am fost rebela (dar niciodata nu m-am considerat libera, nici acum nu sint, din pacate, e nevoie de tarie ca sa fii cu adevarat liber), de invatat am invatat fara sa fiu impinsa, in casa eu eram responsabila cu multe lucruri dupa o anumita virsta... in rest, pe toate le-am facut pe dos, 'altfel' decit se astepta (si se asteapta inca ) lumea din jurul meu. Am fost rebela si inca sint pentru ca sint prea multe constringeri, din toate partile... si eu functionez bine cind fac de la mine, nu de la ei...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

ladyJ spune:

Nu dau nicio intorsatura si nici nu incerc sa te conving de ceva.
Iau ideea expusa de tine si imi manifest dezacordul cu privire la aceea idee,interpretare,varianta, cum vrei tu sa o numesti.

Vroiam sa-ti scriu ce e cu sentimentul de vina, dar ai scris tu mai sus: ´´N-am absolut nici un sentiment de vinovatie fata de ai mei... Sunt convinsa ca as fii avut daca nu as fii fost ceea ce a spus mama anul trecut "un copil cuminte si cu bun-simt" pentru ca nu ar fii meritat nici o clipa sa fiu altfel cu ei... ´´

Fix despre asta e vorba.

Repet, ca sa ma fac inteleasa si sper ca reusesti sa ma intelegi si tu: conditiile astea sentimentale nu imi plac deloc si nu sunt bune,in genere. NU poti cere cuiva, mai ales unui copil, sa faca anumite lucruri PENTRU A-SI DEMONSTRA DRAGOSTEA.
-´´daca rupi cartea pe care eu am dat bani, inseamna ca nu ma pretuiesti, nu ma iubesti´´
-´´daca nu faci curat sau daca iti murdaresti hainutele pe care eu am dat bani, inseamna ca nu imi respecti munca si nu ma iubesti´´
-´´daca nu dai la medicina, inseamna ca nu iti pasa de fericirea mea, parintele tau care s-a chinuit sa nu iti lipseasca nimic..´´
-´´daca nu esti de acord cu mine inseamna ca tu nu ma respecti,iar eu vai, voi suferi ca un caine´´
-´´daca ma iubesti, trebuie sa faci cutare si cutare´´



Astea sunt doar cateva exemple. Si-s nocive, indiferent intre cine se produc (sot-sotie, parinte-copil, prieten-prietena)

Eu nu te judec pe tine, eu n-am treaba cu cazul tau particular.Judec ideea asta pe care o pomenesti.

Musai sa mai zic ceva: TREBUIE este nociv! Este manipulator si rau in sine, ca blocheaza oamenii si-i dispera.
´´trebuie sa dai la medicina, trebuie sa faci aia si aia, daca ma iubesti´´. Vezi ce urat transforma ´´trebuie´´ asta?

ladyJ spune:

Eu n-am spus asta. Am spus ca abuzul poate exista si-n lipsa palmelor si urletelor. Si nici nu ma refeream la tine.

accept92 spune:

Cred ca asta e mai degraba un caz de compatibilitate. Caci eu de exemplu am fost de cand ma stiu rezistenta la spiritul crestin. Mie spiritul crestin imi provoaca revolta (si asta fara sa fi fost influentata si fara legatura cu ai mei parinti), deci vezi tu ca puterea lui e destul de limitata.


Si eu te cred ca nu ai nimic sa le reprosezi alor tai si nu ii banuiesc de niciun cusur. Doar ca sa fi fost eu copilul lor, altfel se defineau relatiile.

sorana spune:

Da si eu cred ca tine de compatibilitate. Si eu am fost un "copil dificil" in sensul ca am facut intotdeauna lucrurile altfel decat le-ar fi facut maica-mea sau taica-miu.
Intamplator (sau nu) nici eu n-am pic de "spirit crestin". Maica-mea era credincioasa .
Sper doar sa pot suporta fara sa urlu felul in care face fi-mea lucrurile (in mod evident, altfel decat as face eu).
Fi-mea nu este ceea ce se numeste "copil dificil". Este foarte cuminte. Enervant de cuminte. Cu altii. Cu mine se contrazice pana in panzele albe (adica imi seamana, si eu ma contraziceam cu ai mei).

Si eu ma stradui, atat cat pot, sa o las sa faca asa ca ea, nu sa-mi impun metodele mele. Ma stradui dar uneori ma si enervez ...
Of, parinteala asta

simali spune:

Eu cred ca nu exista "copii dificili" ci "copii care-ti pun probleme dificile", care-ti fac parentarea dificila, mai exact. Si sunt doua mari provocari aici:

- prima, a fost deja mentionata mai sus, este personalitatea total diferita de a parintilor. Eu stiu cum este (eu extrovertita, vesela si sportiva, fiul meu introvertit, anxios si conservator) : ai de multe ori impresia ca esti o vrabie careia cineva i-a pus in cuib un ou de strut. E o provocare imensa si nu cred ca se poate sa nu faci greseli. Eu de pilda am luat copilul de 3 ani pe partia de schi, i-am infipt in picioare claparii si schiurile si am pornit la vale pe partia rosie de 3km FARA SA-MI TREACA O SECUNDA PRIN MINTE ca se poate ca bietul meu coplil sa nu aprecieze asta. Pentru mine schiul e inca din copilarie bucurie suprema, e ca respiratia, pentru copilul meu e asa, o chestie - se uita cu jind la cei ce se dau cu sania sau punga.

- a doua are legatura cu mediul social in care-ti cresti copilul. Sunt de pilda copii care se simt ca pestele in apa la scoala romaneasca si copii pentru care fiecare zi e o provocare. Astazi fiul meu a venit de la scoala plangand, ca au avut un fel de concurs gen "Cine stie castiga", ca el a stiut raspunsul dar nu a mers calculatorul si "TOTI copiii au ras de mine ca nu stiu nimic", "sunt cel mai prost din clasa", "am un IQ foarte mic", "reputatia mea e pe vecie compromisa", "CRED CA PANA DISEARA MA SINUCID". La 10 ani!!! Poti sa mai dormi noaptea? Poti sa nu-ti faci griji incontinuu pentru viitorul lui? Se numeste ca ai un copil care-ti pune probleme dficile? Sigur ca intr-o societate toleranta (sau macar intr-una cu pedagogi instruiti) copiii nu ajungeau sa rada de un altul si sa-l batjocoreasca cand avea o problema si poate ca in acea societate problemele pe care mi le punea copilul nu mai erau atat de dificile...

a_alinta spune:

simali, tu asa ai inceput sa schiezi: schiurile in picioare si gata, valea pe partie?