Mamici,gravide,aspirante dupa pierderi de ingeri24

Doina84 spune:

ah eu iarasi imi aduc aminte ca vreau sa va spun ceva dupa ce inchid...

am observat ca multe mamici au incercat sa ramana gravidute destul de curand dupa tragediile lor lucru care-mi fac curaj(desi medicii mi-au spus 6 luni chiar un an ) si ma intrebam cum ati procedat cu serviciul.
eu mai am o luna de stat acasa si in curand trebuie sa ma duc la servici, desi am nascut de craciun si nu ma simt pregatita...ma ia groaza numai cand ma gandesc la programul lung ca veneam acasa tot pe la ora 19 si la stres si la unii colegi si sefi stresanti. si atunci cum sa reusesc sa mai am o sarcina sanatoasa cand voi fi atat de obosita....si poate va trebui sa urmez si vreun tratament si nu stiu ce sa zic...imi trec lucrurile astea prin minte.
voi cum ati facut in ceea ce priveste serviciul?

abramburika spune:

Va multumesc pt. gandurile bune si pt. ca ma pot plange in voie aici, printre voi .

daria - oofff, ce sa ma mai inveseleasca acum? E asa de greu ... imi caut o ocupatie ca sa mai uit cumva, sa nu mai am timp sa ma gandesc ... de inveselit ma inveseleste Silvia, atat.

dana - oooo, daa, a inteles Silvia ca s-a intamplat ceva. Sigur, nu stie ea de moarte, din fericire, pt. ca nu a mai avut de-a face cu asta. Insa stie ca suntem tristi, a intuit ca s-a intamplat ceva cu noi toti. Surprinzator, dupa ce a murit bb nu a mai intrebat nimic de el (si pana atunci o facea), o perioada, cateva zile. E un copil tare intelegator (poate toti or fi asa, nu stiu, eu vb de ce vad la mine acasa), ne-a inteles tristetea, avea multe momente de tandrete cu noi, pupici etc. Cam la o sapt. de la moartea lui Gabriele a intrebat de el ...cand vine acasa de la spital, sa se joace cu el, sa ii dea jucariile ei etc. Atunci i-am spus o poveste despre Doamne-Doamne inconjurat d eingerasi (si Gabriele unul din ei), mai pe intelesul ei. Raspunsul: da' eu ma duc in cer la Doamne-Doamne si il aduc pe Gabriele inapoi acasa. In fine, sa n-o mai lungesc ... asta e alt motiv pt. care nu m-as mai gandi acum (in viitor) la alt bb. Pt. ca in toata povestea asta nu am suferit numai noi, ci si cei din jurul nostru, Silvia in special. Doar daca mi-ar cere in mod insistent Silvia un fratior/surioara poate mi-as mai face curaj ...dar e greu!

doina - aia ma "omoara" si pe mine, normalitatea asta de dupa necaz, viata de zi cu zi. Pe care mi-o imaginasem, planificasem sa o petrec cu copiii mei, iar acum ma regesesc oarecum singura. In loc sa ma plimb cu bb pe-afara, cum faceam cu Silvia, ma duc la cimitir. Si alte ipostaze asemenea.
Tu trebuie sa iti faci forta si curaj pt. un alt bb ... daca e ceea ce va doriti amandoi. Dar te inteleg perfect cu frica pe care o ai ...
Si eu am primit pasile pt. oprit lactatia, insa ciclul nu mi-a venit pana acum. Sunt si eu curioasa cand imi vine, dupa cat timp, cum e in cazurile astea. La prima sarcina mi-a venit ciclul dupa vreo 5 luni de la nastere.

michelle - e cumplit, intr-adevar cand afli ca bb e bolnav, dar mai cumplit e cand aceasta veste vine asa, deodata, fara nici o pregatire prealabila. Adica o sarcina perfecta, dar bb asa grav bolnav. De ce??

irina - stii ce e mai grav in cazul meu? Ca nici pe medici nu pot da vina, ca nu au vazut la eco ceva in neregula. Asa e boala asta nenorocita, nu se poate prevedea cu nici o diagnoza pre-natala. Pare totul ok, dar nu e. O boala ff rara (1 caz la 12000) si descoperita relativ recent (in 1979). Nu m-ar fi ajutat cu nimic sa dau vina pe cineva, dar ... La tine ce avea fetita (daca nu sunt prea indiscreta, nu iti cunosc povestea)?


monica - ooofff. Imi este mie acum asa de greu sa ma "impart" intre Silvia si Gabriele. Adica sa fiu vesela si prezenta pt. SIlvia, dar trista cand ma gandesc la Gabriele. Dar tie, in aceeasi zi .. o zi cu 2 sensuri ...
La multi ani pt. Luana (maine)!! Sa va bucurati cat mai mult de puiul vostru!!

Si ... somn lin langa ingerasi pt. Alma, sa va aiba in paza, de acolo, de sus!!




Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.

abramburika spune:

inca ceva ...

doina - cum spuneau fetele, fiecare are "metoda" lui de trecut peste hopuri in viata. Pe mine m-ar ajuta acum un serviciu, o ocupatie, sa ies din casa, sa vb cu alti oameni (nu despre necazul meu), dar e exact ceea ce imi lipseste. Am iesit din campul muncii cu Silvia, tocmai pt. ca am considerat ca e mai bine asa, sa stau langa ea pana merge la gradi (si s-a putut in cazul meu). Insa acum trebuie sa o iau de la capat, trebuie sa imi gasesc o ocupatie, ca sa nu innebunesc. Poate serviciul te va ajuta si pe tine acum.
Si iarasi din experienta mea, sarcina (ambele) a venit atunci cand ma asteptam mai putin, cand nu eram stresata sa raman insarcinata. Asa ca serviciul poate te va ajuta sa nu te gandesti numai acolo, la o viitoare sarcina. Fa analizele si tratamentele pe care ti le prescriu medicii si lasa totul la voia intamplarii ... zic si eu!



Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.

baby_r7 spune:

Buna va spunem si noi pe anul asta.........
initial am intrat sa va spun ca in sfarsit ne merge bine netul..............si ca suntem bine..vroiam sa pun si niste poze..
dar sincer am citit ultimile mesaje si parca ranile vechi s-au deschis.
abia pot sa scriu..din pacate lacrimile nu te asculta si nu se opresc la timp sa poti sa vezi bine tastatura..........
o sa revin mai tarziu cu un mesaj mult mai coerent...acum nu am cuvinte sa exprime ceea ce simt cand vad ca vin noi mamici de ingerasi...........e prea dureros.
tot ce va pot spune mamicilor de ingerasi este ca va sustin si ma rog pentru voi si pentru sufletelele plecate mult prea devreme dintre noi........
va imbratisez cu drag si o sa va rog sa lasati timpul sa treaca si durerea sa se mai atenueze........
revin mai tarziu........

Roxana mami de Bianca Maria 2 ani

www.flickr.com/photos/11432933@N08/" target="_blank"> poze cu printesa mea
poze octombrie 2010!!!!!
www.gradinite.com/site/ConcursFoto/detaliiPoza/3023-bianca-maria.html" target="_blank">Votati-ne poza din Concurs foto pana pe 20 februarie:bab.jpg

monica_dicut spune:

of cata durere. Mi-au dat lacrimile citind ce ati scris in ultimile zile.

Va transmit un gand bun si o imbratisare virtuala la fiecare

Doina, ma scuzi te rog ca nu am putut sa-ti scriu pe mess dar sunt cu bebe bolnav, cu febra, marait si urlator si nu ma lasa o clipa in pace.
Acum sa-ti spun despre cezariana: eu nu a as fi facut-o dar din pacate nu am avut de ales. Daca ar fi sa aleg intre naturala si cezariana as lege oricand naturala. Trebuie insa sa recunosc ca nu a fost nici cezariana asa de bau bau cum ma asteptam. Adica mi-am revenit destul de repede(si eu eram dupa 12 ore in picioare fuga la bebe) si nici nu am avut cine stie ce dureri. Dar raman la paerea mea ca o anestezie si o taietura raman pe viata o anestezie si o taietura. Noah, fiecare cu piticii lui

Dana, scoatem majoretele la incalzit, nu imi vine sa cred ce a trecut timpul, parca ieri iti faceam galerie pentru Mattia... pfuaaa.

Monica, ma gandesc la voi si te urmaresc pe FB sa mai vad poze cu printesica. Un big hug de la mine.

Acum ma bag la citit povestea abramburikai

Monica de Zgatie cu Blog
Povestea noastra
Toate se intampla in viata cu un scop. Nu trebuie sa intrebam "de ce",
trebuie doar sa ridicam capul si sa mergem inainte
Ingerasul Andrei

monica_dicut spune:

AH, si eu am luat pastile de ablactare dar ciclul mi-a venit parca prin oct sau noiembrie, oricum, clar dupa ce a tecut perioada de lahuzie, ia la al doilea ciclu am amas din nou gavida (deci clar mi-a venit in noiembie ca am amas in decembrie ). Pima menstuatie a fost crunta crunta, nu neaparat de dureri dar curgea ca la robinet de nici nu puteam sa ies din casa. Am zis ca o sa ajung la spital sa imi bage sange inapoi in vene ca nu stiu de unde a curs atata. PE langa asta eu am mai avut poblema ca nu m-au curatat bine dupa nastere si am avut resturi de placenta, am luat ceva pastile pt eliminare, in fine. Deci nu e de speriat, e normal. STiu ca si eu m-am panicat atunci si m-a linistit camy ca si ea patise la fel.

Dupa cezariana nu a mai fost asa, mi-a venit pin ianuaie cand o rarisem cu alaptatul si a fost normal din prima.

Monica de Zgatie cu Blog
Povestea noastra
Toate se intampla in viata cu un scop. Nu trebuie sa intrebam "de ce",
trebuie doar sa ridicam capul si sa mergem inainte
Ingerasul Andrei

Irinel spune:

Offf, revin si eu abia acum si tot pe fuga. Iertati-ma, da lui David ii dau si caninii si avem probleme cu somnul, e mai plangacios... Bine ca e sanatos, ca astea trec...

Abramburika, Maria a avut o multime de diagnostice care in limbaj normal s-ar traduce printr-o multitudine de malformatii interne, dintre care cele doua de baza, de care a depins viata ei au fost cele de la inima si de la vasele de sange dintre plamani si inima. NU a avut o boala genetica, i-au facut teste. Inima ei avea doar doua camere in loc de patru, unite printr-o valva nu doua, si valva nu functiona bine si sangele din cele doua camere se amesteca, sangele oxigenat si cel neoxigenat. Vasele de sange de la inima la plamani si invers erau formate total haotic. Daca ar fi avut doar problema cu inima ar fi incercat sa o salveze dar pentru ca a avut aceste doua probleme mari, nici macar n-au incercat, au spus ca nu ar fi fost corect fata de ea, ca n-ar fi avut nici o sansa de supravietuire. Asta a fost cel mai cumplit, sa stam mai mult de 6 luni stiind ca nu putem sa o ajutam cu nimic, ca nimeni nu va incerca sa o salveze. Noi am tot tras de medici ca poate totusi se poate incerca ceva, am tot sperat ca poate organismul ei care a reusit sa lupte asa de bine in viata intrauterina si o luna dupa nastere, o va ajuta sa ajunga macar la o varsta mai marisoara si poate, pana atunci medicina va avansa suficient cat sa o salveze. Dar e cumplit sa iti vezi copilasul drag zi de zi suferind, sa lupti pentru viata lui si sa iti fie frica in orice secunda ca il poti pierde. Eu am simtit ca totul s-a intamplat cu un motiv, ca Dumnezeu ma iubeste si o iubeste, cu toate ca a fost si este cumplit. A fost o perioada cand dadeam destul de rar pe la biserica, tot ce s-a intamplat m-a facut sa ma apropii mai mult de Dumnezeu si, din cauza asta, si baietelul meu a aflat mai mult de Dumnezeu si de biserica. Eu sunt impacata chiar daca ma doare, stiu ca ea nu mai sufera, stiu ca desi e tare greu, ingerasii plecati de langa noi se roaga pentru noi sa ajungem si noi in Rai, unde sunt ei. Eu nu cred ca asta e o pedeapsa, Dumnezeu ne iubeste si ne vrea aproape de El, si stie cat putem duce fiecare, cumva uneori suferinta ne face mai buni, mai milostivi si chiar ne aduce aminte sa ne rugam mai mult. Sper sa nu supar pe cineva cu ideile mele, eu asa cred. Eu l-am avut pe Danut prima data, nu stiu daca as fi putut sa fiu la fel de puternica daca as fi pierdut doi sau mai multi copilasi de la inceput, ca Michelle, nu stiu daca as fi putut sa imi pastrez speranta daca eram in locul Danei sau al Roxanei. Inca o data, sper sa nu va supar. Pe mine probabil m-a ajutat Danut sa merg inainte, desi a fost si cumplit de greu, a trebuit sa imi ascund lacrimile si sa zambesc, sa il incurajez pe el. El a trecut printr-o perioada tare grea dupa moartea surioarei lui. Si cat a trait ea, el a fost frustrat, eu am stat in spital mult timp cu ea, de trei ori am fost internate, el era mic si nu intelegea de ce nu e mami cu el, ajunsese sa spuna ca vrea sa fie si el bolnaivor ca sa stea la spital cu mine... Dupa ce a murit ea (el avea 2 ani jumate) a fost speriat, nu a inteles foarte bine ce s-a intamplat,doctorul a spus ca era prea mic sa inteleaga, dar suficient de mare sa o stie, si sa stie ca nu mai e acolo. Ii era teama ca poate si el va muri sau si mami, ca se Doamne-Doamne o va lua si pe ea. Nu se integra la gradi, educatoarele mi-au spus ca ar fi bine daca as putea sa il iau mai devreme, o perioada am putut, apoi a trebuit sa demisionez si sa stau cu el acasa, caci la serviciu n-am mai gasit intelegere. Eu mi-am dorit imediat un alt bebelus, nu s-o inlocuiasca, dar sa pot sa imi revars asupra lui dragostea, cum spuneti voi. Dar sotul n-a vrut, mi-a fost tare greu pana el s-a hotarat, cred ca el s-a temut ca s-ar putea repeta ceea ce s-a intamplat, apoi s-a hotarat el, dar bebe s-a lasat asteptat un an jumate. Ma resemnasem ca nu voi mai avea alt bebelus probabil, cand Danut a inceput grupele pregatitoare de scoala, mi-am gasit iar serviciu, dar in prima luna de serviciu am ramas gravida. Cu David sunt tare patimasa, ma gandesc ca uneori poate exagerez, dar nu ma pot abtine. Danut a depasit problemele initiale, prezenta mea l-a ajutat tare mult, dar cred ca are inca unele sentimente de nesiguranta cumva. El si-a dorit teribil alt fratior (initial isi dorea surioara, in final l-am convins ca e si mai avantajos cu un fratior).Ma simt implinita, dar ma gandesc mereu cum ar fi sa fie si fetita mea cea draga cu noi. Mi-e atat de dor de ea, era asa frumoasa, si zambea asa frumos... Si imi mai doresc copii dar nu prea reusesc sa il conving pe sot. A, voiam sa va zic, nu fiti prea suparate pe oamenii care va zic ca sunteti tinere, mai puteti avea copii. E greu cand esti in fata unui om care si-a pierdut copilul, nu stii cum sa il incurajezi si poti spune lucruri prostesti. Vara trecuta o prietena a pierdut 2 copilasi la 6 luni, au trait doar cateva minute. Eu, care am pierdut un copil si credeti-ma ca mi-a fost greu sa vorbesc cu ea, nu stiam cu ce sa incep si ce sa spun. Era prima ei sarcina, asteptata cativa ani... In final am discutat, ne-am deschis una catre cealalta, am avut probabil si puntea de legatura necesara, dar daca asa mi-a fost atat de greu sa deschid gura si tot n-am fost sigura ca voi spune ceva potrivit, imi imaginez cum ar fi fost daca n-as fi trait acele luni grele...
Sper sa nu fi scris prea mult.

Dana nastere usoara si bebe sanatos. Ma bucur ca ai reusit sa ii convingi pentru cezariana.

Ayla la multi ani fetitei tale dragi de aici si odihna usoara fetitei tale din ceruri. Intr-adevar greu trebuie sa iti fie in ziua asta cand o sarbatoriti pe Luana.

Monica sanatate multa la puiut!

Irina, Daniel (28 Mai 2004) , David (27 Iunie 2009) si ingerasul drag Maria

baby_r7 spune:

Ayla21 sa iti traiasca mica printesa, sa creasca mare si sa fie sanatoasa Luana-Emilia si sa va amintiti cu drag si de surioara sa draga Alma-Lorena,care a plecat la ingerasi mult prea devreme si care sigur va vegheaza de sus pe toti din familie
vreau sa imi cer iertare fetelor care abia au pierdut puiutii, ieri nu am putut scrie prea coerent, desi as fi vrut sa va spun atatea si sa va incurajez, nu mi-am gasit cuvintele.
eu mi-am pierdut copilasii la 19 saptamani, in mare parte din cauza doctorului care s-a ocupat de sarcina mea, nu o sa intru in detalii prea multe, fetele mai vechi stiu povestea mea si drama prin care am trecut.
desi au trecut anii si acum o avem pe Bianca, nu exista zi de la Dumnezeu sa nu ma gandesc la cei doi ingerasi ai mei.
in fiecare an cand se apropie data de 13 februarie simt o strangere de inima si toate amintirile revin si cu ele odata revine si durerea pierderii lor.
cand un parinte trece prin asa ceva nu exista cuvinte sa ii aline durerea.
dar totusi pe acest forum eu am gasit persoane cu un suflet mare, care m-au ascultat si m-au ajutat sa trec prin perioada cea mai grea, cea de la inceput, cand durerea era recenta si credeam ca nu se va mai diminua niciodata.
cu acest mesaj vreau sa le multumesc tuturor mamicilor si aspirantelor care m-au sustinut si vreau sa le spun ca desi nu ne cunoastem personal, dupa acesti ani petrecuti pe forum va iubesc si va consider familia mea
sper sa imi iertati acest mesaj mai lung si va pe toate!!!!!!

Roxana mami de Bianca Maria 2 ani

www.flickr.com/photos/11432933@N08/" target="_blank"> poze cu printesa mea
poze octombrie 2010!!!!!
www.gradinite.com/site/ConcursFoto/detaliiPoza/3023-bianca-maria.html" target="_blank">Votati-ne poza din Concurs foto pana pe 20 februarie:bab.jpg

Doina84 spune:

baby a spus ceea ce vroiam sa spun si eu ca imbratisez pe toata lumea di aici si ma bucur ca ai gasit acest forum si ma bucur ca in fiecare zi dupa ce ma trezesc pe cat sunt de trista si abatuta pe atat ma mai si linistesc pt ca stiu ca pot sa scriu aici cateva randuri.

Ayla: La multi ani pt fetita ta...am vazut poze cu ambele fetite si mi-au dat lacrimile. eu inca nu am avut curaj sa postez postele cu fetita mea.

Irinel: ai avut o poveste trista si nu cred ca ai scris prea mult cateodata si eu as scriu o goaza, tot ce-mi trece prin minte si chiar cat ma doare sufletul. eu ma gandeam chiar dupa ce am venit din spital ca sunt mai norocoase mamele care mai au copilasi acasa si tanjeam mai ales in primele zile sa tin un bebe in brate (pt ca primele zile sunt crunte...mai ales atunci cand ne-am apucat sa-i adunam paturul si hainele si tot ce i-am pregatit cu dragoste), dar acum dupa ce am citit si problemele tale mi-am dat seama cat de greu ti-a fost si cat de greu a fost mamaicilor care mai au copilasi acasa sa-si revina, sa fie puternice si sa le explice acestora drama.

Monica: stai linistita ca eu nu m-am suparat...nici nu-mi trece prin cap sa fac asa ceva. imi pare rau ca baietelul tau e racit cred ca asta iti ia o gramada de timp si clar ca saracutu are nevoie de tine.
cand o sa te mai linistesti poate mai povestim...poate ai timp sa ma mai indrumi si pe mine. eu o sa ma duc cu sotul sa ne facem si noi analizele pt proteine (pt ca ale fetitei le avem) si dupa aceea revin cu info...ma gandeam sa te bat la cap ca poate ma poti sfatui ce sa fac pe mai departe.

in ceea ce priveste cezariana sau o nastere normala nu sunt ferm convinsa ce as alege in viitor daca da Domnul sa mai am un bebe. eu am nascut normal pe fetita mea dar ne-am chinuit amandoua si m-au tinut 25 de ceasuri fara apa si cu sangerari deci acum clar ca mi-ar fi tare frica sa mai incerc odata asa ceva. nu pt mine ca eu trec peste toate si peste durere si al urma urmei e ceva special o nastere normala dar pt bebe cred ca mi-ar fi frica.

va imbratisez

danangie spune:

Buna ziua,

IRINEL off prin cate ai mai trecut si tu.....nu prea stiam povestea ta si ar fi fost dureros sa te pun sa o repovestesti.......m-a durut sufletul citind de baietel, de starile lui.....dureros, extrem de dureros....

BABY e si normal sa devii incoerenta cand e vorba de asa durere....

MONICA multa sanatate puiutului. Asa e. A zburat timpul asta ca eu insumi nu-mi dau seama cand.

DOINA sper din inima sa reusesti sa te ridici cu ajutorl nostru a celor dragi. Eu cand am pierdut sarcina, ptr 5 luni de zile am vazut numai negru. Abia noua sarcina m-a facut sa vad ca mai sunt si alte culori. A fost greu dar unele fete de aici m-au facut sa inteleg ca trebuie sa ma ridic.......stii cum se zice: nu conteaza de cate ori cazi.....ci puterea de a te ridica.

PETRO tot timpul incerc sa mi te imaginez....e dureros chiar si gandul asta. Ai inceput sa cauti ceva de munca? In ce domenii cauti?

---

Suntem o familie super. Mami Dana si tati Alin cu 2 princhidei Alessio Michele (2 ani si 7 luni) si Mattia Gabriel(1 an si 3 luni). Ne pregatim cu mare entuziasm sa primim pe mezinul casei. O floricica care va aduce primavara nu numai ca anotimp....dar si in sufletele noastre, in viata noastra. Pe scurt......o adiere proaspata de primavara!! .

Pozici cu noi