Plange si nu vrea la gradi

am un baiat de 4 ani si 4 luni , in toamna l-am dat la gradinita, in prima saptamana am stat cu el in clasa , in a2-a a fost bolnav , in a 3 a am stata la usa , apoi a stat singur cam o saptamana si jumatate il luam la 12, totul in regula.Intr-o zi un baietel i-a impins masuta si l=-a lovit la burtica, de atunci a inceput sa planga in fiecare zi.L-am dat la o grupa mai mare la inceput pt ca a spus ca nu ii place cu cei mici.La gradinita aceasta nu este grupa mijlocie si daca am vazut caplange am fost sfatuita de educatoare sa-l dau la grupa mica.Ei acolo plange mereu , am stat cu el in clasa si are momente cand sta , e cuminte si fara nici un motiv il apuca plansul.L-am motivat cu jucarii, buline ii tot spun ca o sa-i aduca mosul ceva daca nu mai plange , l-am intrebat de ce plange si spune ca nu stie, cert e ca nu ii place la gradinita, dimineta e necajit cand aude ca nu e liber, am impresia cateodata ca e "speriat" de copii, de doamna de ce ii e lui strain, are impresia ca nu il iau de acolo , ca cineva ii face rau....... nu stiu ce sa ma mai fac, nu stiu cum sa-l fac sa socializeze sa se jjoace si el cu copii cum e normal.El nu prea s-a jiucat cu copii cand a fost micut pentru ca nu voia, desi am fost in parc , afara , in locuri cu copii de cand e mic, abea din vara asta a inceput sa prinda drag de copii si de jocuri.Astept un sfat de la un parinte , un psiholog, o indrumare.....Va multumesc!

ramonapreda spune:

ia-l incet,cu muuuulta rabdare. vezi ca sunt multe subiecte pe tema asta pe aici care ti-ar putea fi de ajutor.

ralcat spune:

Sebuta, mie mi se pare ca baiatul tau s-a speriat de la intamplarea cu masuta. Si ca de atunci mai degraba i e teama de alti copii decat sa vrea sa se joace cu ei.
Cum ii impartaseam si lui Megbeg in topicul ei, si noi am avut probleme destul de mari in adaptarea la gradinita.
Si al meu, intregul an trecut, in primul lui an de gradi, inceput la 4 ani fara o luna, plangea in fiecare zi. Incepea de la prima ora cu "mami, tu stii cat te iubesc?" continuand cu "mami, nu vreau nici o jucarie, nici ciocolata, numai sa stau cu tine, stau sub biroul tau" ... si terminand cu plans juma din drumul spre gradi. Nici nu-mi vine sa cred cat de relaxata sunt acu, ca ma intreba dimineata, de ce nu e gradi azi, ca el vrea la gradi. Dar ... anul trecut Doamne ce tragedie a fost, din septembrie pana in iunie numai asa mergea la gradi, plangand si suparat. El plangea pe drum spre gradi, io mergeam plangand spre munca ... ca-s mama dura si chinui copilu.
Noi am incercat asa: sa-i explicam ca il iubim si chiar daca mamai e departe de el ii lasa un pupic special pe nasuc care sa-i fie aproape, sau un plush pe care si l-a ales el si care primea instructiuni de la mami sa apere baiatul de plansete, sau mergeam spre gradi facand tot felul de giumbuslucuri, concurs cine sare peste dale, cine face pasul mai mare, mai mic, mai nu stiu cum ... ca sa uite unde merge din fuga jocului. Ii explicam ca mami si-a putut alege un job simpatic pentru ca a invatat bine la scoala... si ca gradinita e baza scolii ... dar sincer, pana nu a venit la el clickul ca e fain la gradi ... noi aveam senzatia ca vorbim pentru noi mai degraba decat pentru copil.
La noi a mai avut succes faptul ca s-a imprietenit acolo cu un baietel cu o adaptare la fel de dificila, si cu care isi mai plangea pe umar. Sau se mai paruiau, ca de, sunt baieti. Dar cu siguranta i-a fost de ajutor faptul ca l-a vazut si avut aproape pe Edvard.
Poate il poti ajuta sa-si faca prieteni printre colegi. O petrecere pentru copiluti la un loc de joaca, ceva care sa-l faca sa-i vada cu alti ochi.

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> In sufletul meu

Eu

claudiastef spune:

sebuta, in primul rand vorbeste mult cu el, explica-i faptul ca gradinita nu este un loc de pedeapsa ci un loc frumos, unde se joaca invata si se imprieteneste.parerea mea este ca nu trebuia mutat de la grupa la care a fost prima data, asta a fost o gresala f mare si nu am inteles daca l-ai mutat la recomandarea educatoarelor sau asa ati vrut voi.
in timp trecea si peste acel incident si nu mai era nicio problema.
cel mai bine ar fi sa mearga la o grupa cu copii de nivelul lui sau mai mari,in niciun caz mai mici decat el.
educatoare fiind,iti recomand sa-l inscrii intr-o grupa mai mare sau intr-o grupa unde cunoaste macar un copil,sau daca nu se poate mergeti in continuare si incearca sa faci despartirea dintre voi cat mai scurta si pe cat posibil sa incerci ca de fiecare data cand plange sau iti spune ca nu vrea la gradi sa schimbi subiectul si sa-i spui ca in timp ce el sta la gradi tu mergi la munca,sau dupa program mergeti sa vedeti desenele lui preferate,sau faceti o plimbare in locul preferat de el....insa in niciun caz nu-i promite ca-i cumperi dulciuri sau jucarii,pt ca devine un obicei si mai apoi nu vei mai avea ce sa-i cumperi
mult succes!

Dorsilia spune:

idem am patit si eu cu fetita, si momentan e in "pauza de gradinita" pana la primavara....Nu e pregatita inca sa se desprinda, am incercat tot felul de chestii cu ea, e o fire hotarata si as putea foarte bine sa-i ciobesc putin hotararea si personalitatea si s-o duc, asa cum ma indemna educatoarea, insa am ales sa nu. Oricum eu stau acasa si cata vreme nu sunt eu convinsa ca ii e bine acolo, nu vad de ce sa fortez nota. A mea va face 4 ani in decembrie si mi-au bagat-o in grupa mijlocie, e prima data la gradi...plange non stop pana vomita. Atat de mare a fost stresul ce i l-am creat cu gradinita desi am pregatit-i psihic toata vara povestindu-i ce mirific va fi la gradi, incat din septembrie a prins niste frici nejustificate, se teme de intuneric, se teme si in piata sa-mi mai dea drumul la mana, se teme acasa si ziua daca ramane singura intr-o camera, refuza orice discutie despre gradinita ("hai sa nu mai vorbim despre asta" e replica ei cand aduc vorba de gradinita indiferent cu ce motiv), nu mai sta nici cu fratele ei singura in apartament daca tre sa cobor 2 secunde pana la masina sa iau ceva din portbagaj daca am uitat ceva acolo, a avut nopti intregi de cosmare in septembrie, cosmare din care se trezea si apoi numai adormea inapoi decat dupa ce se asigura ca ma tine strans de mana, practic ma imbratisa cu ambele, se facea mica si se inghesuia cat putea langa mine, desi ii era cald suporta, numai sa ma simta aproape; si acum fuge dupa mine pana la bucatarie, la toaleta, oriunde as fi, noaptea daca ma simte ca nu sunt langa ea, se trezeste. Nu era asa inainte, dar dupa o saptamana la gradinita a inceput cu toate temerile. Pe fratiorul ei l-am dat la gradi prima data la 5 ani si 2 luni si nu am avut nici o problema de adaptare, nu stiu cum ar fi reactionat si el la 4 ani. Acum el are 6 ani si 2 luni si e in pregatitoare, s-a integrat f bine. Culmea ca dintre ei doi, el e genul mai timid si mai temator, ea e mai infipta, insa cu gradinita nu se impaca. Cu copiii ce-i cunoaste in vecini se joaca fara probleme si la mare s-a jucat cu copiii ce mai erau prin vila, si pe plaja, e sociabila si voluntara insa refuza cu indarjire gradinita. Nu stiu ce s-a intamplat acolo de a nemultumit-o asa rau ca eu tot pe la usi am fost si educatoarea a spus ca a refuzat si masa si ca o apuca plansul din senin stand cu creionul in mana, brusc spune ca-i dor de mama si de Dani, fratele ei, ca vrea acasa la jucariile ei. Cand o luam de acolo rasufla atat de usurata incat ma lua mila efectiv, nu scotea un cuvintel pana acasa, nu se desprindea de mana mea nici o secunda, o data a trebuit sa merg pana undeva 2 km si i-am spus ca avem mult de mers, in alte conditii s-ar fi plans ca o dor picioarele, insa atunci fiindca o luasem de la gradi ca m-au chemat ca isi vomase toate hainutele, desi era plansa, nemancata, si obosita dupa 3 ore de agitatie acolo, a mers 2 km pe jos cu mine fara sa spuna absolut nimic...asa ca eu una nu am inima s-o chinui, vom incerca din nou in primavara si gata...O sa caut sa o si mut la o alta gradinita, poate cu copii mai putini in clasa, nu stiu, stiu doar ca vreau sa o fac sa se simta in siguranta, sa mearga cu placere si sa nu fie un stres gradinita
Nu am sfaturi sa-ti dau din nefericire, ti-am impartasit experienta mea ca sa stii ca mai sunt copilasi nepregatiti sa se rupa de mediul de acasa, mai ales daca se simte foarte bine acolo si e obisnuita cu prezenta ta continua.
Sunt convinsa ca daca o duceam la cresa de la 1 an, azi nu avea probleme de adaptare, pt ca e stiut ca la 1 - 2 ani se adapteaza f usor, oricum mult mai usor decat la 4 ani. Acum, nu pot s-o invinuiesc tot pe ea ca are dificultati de adaptare, eu "am tinut-o sub fusta" ca o closca, de dragul lor, asa ca e datoria mea s-o las in ritmul ei pana va fi pregatita, si stiu sigur ca va fi pregatita in timp util

Ashera spune:

Din pacate, nici noi nu ne putem lauda cu o adaptare prea minunata la gradi.Chris a facut 3 anisori in august si, desi a fost pregatit psihic toata vara, nu suporta gradinita.
La noi a fost un pic diferit. Dupa luni intregi de povesti si povestiri despre minunata gradinita, despre ce frumos va fi acolo si cum o sa pape pe scaunele de pitici impreuna cu copiii, si cum vor dormi toti in patuturi, Chris a fost foarte bucuros ca va merge la gradinita. A stat chiar singur la vaccin, numai ptr ca altfel nu il primea la gradi (asa i-am zis noi). Toata vara asteptam sa inceapa gradinita.
In prima zi cand l-am dus, ne-a facut cu mana si ne-a spus sa plecam acasa ca el ramane la gradinita. Am fost socati si nu ne asteptam sa fie chiar asa de usor. Au venit si educatoarele, si doctorita, sa admire ce baiat mare avem. Ne-au intrebat daca a mai fost la gradinita, ptr ca nu parea deloc deranjat ca noi plecam. Si-a prezentat singur pijamalele educatoarei si i-a spus ca el vrea sa faca nani acolo. Totul a fos minunat si am plecat linistiti acasa, gandindu-ne ca ne-am stresat degeaba si ca nu o sa avem nici o problema cu integrarea lui in colectivitate. Pe la ora 12 am mai dat un telefon de control la educatoare, care ne-a spus sa stam linistiti ca totul e ok.
Insa la ora 4 cand ne-am dus sa-l luam, am fost socati: avea cearcane rosii de plans, trmura tot, si nici nu mai putea sa vorbeasca din cauza plansului. Imi repeta intr-una sa plecam de acolo, ca el nu mai vrea sa mearga la gradi. Am aflat abia saptamana trecuta la sedinta cu parintii, ca asa de mult urlase si tipase, incat s-a invinetit si nu a mai putut respira. A trbuit sa stea doctorita cu el, ptr ca le era frica ca o sa i se faca rau. (asta dupa ce eu sunasem pe la 12 sa vad daca e ok).
Educatoarele m-au linistit ca asa fac toti copiii, ca e normal, ca o sa se acomodeze in cateva zile, etc...
Am discutat cu Chris si am stabilit ca nu o sa mai doarma acolo.
Dar, si acum, aproape in fiecare zi de gradi plange, de dimineata pana la ora 12 cand mergem dupa el, are niste cearcane rosii si adanci si a inceput si sa se uite rau cu un ochisor :(.... la gradi nu mananca, nu socializeaza cu ceilalti copii, nu si-a facut nici un prieten... Face doar actiunile obligatorii, si in rest sta pe scaunel si intreaba cat mai e pana vine mami dupa el. Educatoarele imi spun sa il mai duc (am vrut sa-l retrag) ptr cavem doar o luna de gradinita si ca o sa se acomodeze pana la urma. Nu stim nici noi ce sa facem. Cred ca vom incerca pana la sfarsitul semestrului, si daca e tot asa, il retragem pana anul viitor.
Educatoarea mi-a zis ca e foarte retras, nu vorbeste aproape deloc si spune ca il cheama Bogdan ( il cheama si asa, insa absolut toata lumea ii spune Chris). In momentul in care iesim pe usa gradinitei, e cu totul alt copil: e vesel, indraznet, sociabil, copilul atomic pe care il stiu :).
Nu stim nici noi ce sa facem cu gradinita asta. Sper sa luam hotararea cea mai buna ptr copil.

simali spune:

La tine greseala a fost ca imaginea pe care i-ai facut-o copilului despre gradinita era nerealista. El a vazut totul ca pe un joc frumos dar cand a constientizat efectiv SEPARAREA a avut un soc.

Pregatirea pentru gradinita trebuie sa insemne in primul rand pregatirea pentru constientizarea seprararii.

Am mai povestit aici ceva ce pe mine m-a socat la baiatul meu (acum are 9 ani). Am facut un fel de teatru de papusi pentru a-i arata cat de cat cum ar trebui sa fie la gradinita. Si faceam scena in care parintii vin sa-si ia acasa copiii la sfarsitul zilei. Si el atunci a spus:
- Pe cei care nu au fost cuminti nu-i mai iau acasa.

Deci copilul meu credea ca SEPARAREA POATE SA FIE DEFINITIVA daca copiii au facut cine stie ce greseli. Ideea aceasta am auzit-o apoi exprimata intr-un fel sau altul si de alti copii mici (ba mai mult, am vazut mame care chiar ii amenintau ca nu-i mai iau daca...). De mentionat ca teama de abandon este una dintre principalele temeri inconstiente ale copiilor.

Acum, la 9 ani, ne-am despartit intr-un supermarket. Eu m-am dus la raionul de legume si el la cel de jucarii. Ne-am inteles sa ne revedem la raionul de jucarii. Ma duc la raion si copilul nicaieri. Spaima. Il vad trecand ca o furtuna printre rafturi, plans, transpirat tot. Intreb:
- Ce s-a intamplat?
- Am crezut ca n-ai sa mai vii.
Am stat cteva secunde ca sa inteleg enormitatea acestei replici. Am intrebat:
- Deci tu credeai ca eu ma duc la casa, am sa platesc cumparaturile si pe tine te las aici; eventual eu imi continui viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat...
- Da.
S-a mirat si el de enormitatea celor spuse. Am vorbit mult apoi despre aceasta teama irationala.

Ideea este sa fim mereu atente la temerile acestea ale copiilor, sa ne gandim mereu ca un copil care tipa la gradinita este foarte speriat dintr-un motiv sau altul (chiar daca motivul respectiv noua, ca adulti poate sa ni se para o enormitate). Daca faceti un teatru de papusi cu ei pe subiectul "Grdinita" este posibil sa mai aflati cate ceva din ce-i sperie...

ana_a spune:

Buna!

Ideea cu teatrul de papusi o sustin si eu! Pe noi ne-a ajutat sa intelegm mult mai usor de ce mergem la gradinita, ce se intampla acolo si cum ne intoarcem acasa.

Noi am folosit o masinuta, 2-3 omuleti si cateva cuburi din care am construit o gradinita.

Atat mezinul cat si juniorul(la vremea lui) au intrat in joc si am eliminat incet incet, o mare parte din frici.

Pot sa spun, ca mezinul a fost in timpul jocului foarte afectat, nu stiu cum sa zic, a avut momente in care a tremurat de frica pentru omuletul care ramane cu "doamna" in timp ce omuletii parinti se duc la locul amenajat numit "munca".

Si a fost sincer fericit in momentul in care a vazut ca "mama" a venit la gradinita dupa copilas. A fost un joc pe care ai mei l-au luat ca pe o realitate, l-am jucat de zeci de ori, am avut o perioada in care ma solicita la acest joc si de 5-6 ori pe seara, timp in care plangea si era fericit in functie de cum se derula jocul...



blog
proud

---

Clipe de vara 2010: ana-1 si ana-2

Ashera spune:

Multumesc mult ptr ideea cu teatrul de papusi. Nu m-asi fi gandit la asa ceva . O sa incepem sa ne jucam in seara asta. Chris acum e bolnavior si pana joi nu va merge la gradi (e tare fericit, rade de dimineata pana seara si repeta mereu: azi nu merg la gradi, si nici maine...).
Daca reusesc sa colaborez cu el, poate aflu si ce anume nu-i place acolo. Il intrb mereu de ce plange si imi spune ca nu stie. Doar plange.
Multumesc.

simali spune:

La noi toate erau bune si frumoase pana venea "doamna educatoare". Atunci copilul o lua si o arunca "ïn prapastie". Cred ca am jucat cam o luna jocul acesta pana cand s-a lasat convins sa n-o ma arunce pe doamna.

ana_a spune:

simali, da, pai vezi? Un motiv in plus sa nu mai credem ca intodeauna ceea ce i se potriveste unui copil poate merge si la al meu . Vezi ce reactie diferita au avut doi copilasi jucand acelas joc?.Bine, mezinul meu avea 2 ani si vreo 2 luni cand tremura de frica. Juniorul in schimb, la vremea respectiva era preocupat sa construiasca o gradinita mare si era foarte atent la detalii de genul : cate patuturi si scaunele atatia omuleti Nu avea treaba cu educatoarea doar cu masa la care mananca ea .

Eu din experienta cu doi copilasi care au mers incepand cu cresa spun ca abia atunci cand copilul intelege exact de ce merge acolo, cat sta si de ce sta, abia atunci se si linistesc.Trebuie sa fim sinceri cu ei si sa nu-i pacalim sub nici o forma.

Eu recunosc ca la feciorasii mei a fost nevoie sa le spun si de 10 ori pe zi ca nu raman acolo, ca TOTI copii au parinti care vin dupa ei, ca fiecare doamna de acolo are la randul ei o casa unde merge la copilul ei...etc... Povesti lungi si dese, fara a pune accent pe "ce frumos este acolo la gradinita".

sebuta, cum sunteti?

Nu-mi dau seama daca este mai greu sau mai usor sa stai de vorba cu un copilas de 4 ani care merge pentru prima data in colectivitate...
Eu pe ai mei de 2 ani jumate i-am convins prin joaca, dar poate ca la 4 anisori altfel povestiti despre gradinita.
Vorbeste cu el ca si cu un mic omulet, lasa-l sa planga daca vrea, nici nu-ti vine sa crezi cat de mult conteaza pentru ei daca in loc de "nu mai plange" il iei in brate si-i spui "hai sa te tin in brate daca vrei sa plangi" sau il ti pur si simplu in brate si il lasi sa planga.

O sa ma lungesc putin sa-ti povestesc de feciorasul meu care tot asa undeva pe la 4 ani a avut un moment de frica ca il abandonez, eram si gravida cu cel mic. Si dimineatza plangea cand trebuia sa mergem la gradinita si eu la munca. Na fost usor, dar acele cateva minutele in care vroia sa planga eu il lasam, chiar il incurajam si foarte interesant, cu cat ii permiteam eu sa planga cu atat el nu mai plangea. Daca imi scapa involuntar "hai, nu mai plange" plangea mai tare si mai cu foc.

Pana intr-o dimineatza cand ma obijnuisem sa-i spun "poti sa plangi daca vrei!" si acasa mi-a zis :"las ca plang in masina!" In masina, in drum spre gradi imi zice " ma gandesc ca o sa plang totusi la gradi!" ... si cand am ajuns acolo, era o forfota si o galagie generala, multi plangeau, intram, la care imi spune foarte sincer si senin " stii ceva? m-am razgandit! nu mai plang!" Eu in tot acest timp nu facusem nimic, doar il ascultam, sincer, imi bateam capul ce sa mai zic sau sa mai fac ca eram si eu necajita de plansul lui...dar a gasit singur solutia pana la urma.




blog
proud

---

Clipe de vara 2010: ana-1 si ana-2