12 ani- prima tigare

ari spune:

rrox, nu, ceea ce spui tu nu e de incadrat doar la *vorbe mari*...Chiar se poate!
Eu sunt foarte bucuroasa sa ma regasesc in ceea ce scrii tu si denizel si ladyj si alte cateva mame pe aici...


Eu am fost si sunt adepta pastrarii cu orice pret a increderii copilului in mine. Nu vreau sa ajunga sa ma minta, ca sa se/ma protejeze.

viviana spune:

Si mie mi-a placut ce a spus Rrox insa as comenta cate ceva:

Eu cred ca o poti face si inca cu mare aplomb vorbindu-i pur si simplu de diferenta de varsta.
II poti spune fara sa clipesti: "Eu am o varsta, un metabolism format, pe cand tu esti inca in crestere nu ai imunitatea formata complet si tutunul la varsta asta frageda nu va face altceva decat sa-ti dea organismul peste cap. Daca vrei sa fumezi mai asteapta cativa ani si vom mai vedea. Pana atunci vei avea discernamant si vei putea alege in cunostinta de cauza ce drum apuci. Si sunt sigura ca s-ar putea sa nu vrei sa apuci drumul meu."




Nu-i adevarat. Dimpotriva, copiii stiu ca NU le este permis sa faca tot ce isi permit parintii. Asa sunt crescuti si educati de mici.
Stiu exact ca ei nu au voie sa aiba carnet de conducere, nu au voie sa voteze, sa cumpere bautura si tigari, sa se uite la filme cu 12, 15, 18 etc.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

ADRIANKA spune:

Copila mica fiind, eram tartorul copiilor, luam chistioacele de pe jos si chemam niste verisori mai mici decat mine, ne ascundeam in beci si ne prosteam cu chistioacele alea aprinse.

Nu mai tin minte fazele, stiu ca tatal copiilor, foarte drastic, dealfel, a venit sa vorbeasca cu mama si cu mine despre ce nebunii faceam noi, copiii lor. Nu mai stiu explicatiile pe care ni le-au dat, dar nu au facut-o cu duritate, sunt sigura, pentru ca mi-as aminti...Doar ca au zis ca acele chistoace sunt pline de saliva si microbii celor care le "savurasera" si ca asta o sa ne afecteze sanatatea, microbii altora, plus faptul ca puteam sa patim ceva cu focul.

Mai tarziu, spre adolescenta am mai incercat, luam tigari de la ai mei, si inainte de culcare, uneori, in camera la mine, "trageam" cate o tigare, niciodata in piept, insa.

Tot pe atunci, aveam o prietena pe care nu o lasau parintii sa fumeze si o controlau si miroseau de cum ajungea acasa si venea la mine sa fumeze, eu nefumand cu ea.

Mama nu ne-a/i-a zis nimic, doar mi-a zis mie ca daca vreodata o sa ma apuc nu ar vrea sa ma stie prin alte case sa fumez, sau cine stie pe unde...sa fumez in casa, desi imi recomanda sa nu ma apuc, "ca e boala grea".

Concluzia poliloghiei mele este ca sunt nefumatoare cu sanse nule de a deveni vreodata fumatoare.

Cred ca a contat si libertatea oferita in casa in privinta asta, dar si faptul ca sunt si am fost destul de respoonsabila cu sanatatea mea.

Stilul "armata" mai mult strica. Si astazi, mama prietenei mele este convinsa ca ea nu a fumat niciodata, desi fiica ei este o respectabila avocata de 32 de ani, inca fumatoare inversunata. Sper sa se lase acum, ca asteapta si un copilas

accept92 spune:

:))Ce citesc eu aici...

Da mai, am fumat. M-am apucat la 16 ani si am fumat intensiv pana la 24. Faptul ca m-am rupt de ai mei si nu mai era un lucru interzis a fost un factor decisiv in decizia de a ma lasa. De fapt cred ca am ineput sa-mi doresc sa ma las de cand am inceput sa fumez cu ei in casa, pe la 20 de ani. Dar nu a fost chiar usor. Nu prea am ce sa zic la subiect. Il urmaresc si nu pot decat sa trag concluzia ca e mult mai usor sa fii parinte daca esti un pacatos decat daca esti un sfant. Efectiv nu cred ca ne putem influenta unii pe altii, de-aia nu stiu ce as putea zice.

Editez ca sa fac observatia ca nu stiu de ce ai plasat viciile mele inaintea casatoriei. Am mai fumat un pic si dupa. Totusi, casatoria m-o fi imblanzit?

accept92 spune:

Ba hai sa zic totusi ceva. Mi-ar place ca fetele mele sa aiba suficienta incredere in ele incat sa nu dezvolte niciun fel de dependenta. Chiar m-as bucura daca ar putea fuma doar ocazional, asta denota ca esti propriul tau stapan si sigur ca se poate. Nu a fost si cazul meu, ba chiar mi-ar place sa mai pot fuma acum o tigara la o petrecere insa stiu ca nu am forta interioara necesara sa fumez doar una. Dar eu am problemele mele pe care sper sa nu le aiba si copiii mei. Nu vad nicio problema in a fuma o tigara din cand in cand. A fuma un pachet pe zi sigur ca este...Fetele mele vor putea fuma daca vor dori, mie imi va parea rau ca nu voi putea fuma o tigara cu ele.

a_alinta spune:

roxana, dar tu gandesti cand scrii?
pana la urma asa e , fiecare face ce vrea cu copilul lui. atat cat poate, sau poate mai invata intre timp, daca poate si daca vrea.

Mediajust spune:

Nu-s nici macar mari vorbele, doar neacoperite in realitate.
Ii spui si cu si mai mare aplomb ce rau este sa fumezi, ca dependenta este rea, uite-te la mine cat de greu imi este sa renunt.
De ce as "practica" ce nu vreau? Eu VREAU sa fumez - asta nu inseamna ca-mi indemn copilul s-o faca, nici ca probabilitatea de a se apuca de fumat este mai mare. Mama a fumat, tata nu. Eu m-am apucat de fumat (tarziu, dar bine), sora-mea nu s-a atins de tigara. In familia sotului - ambii frati fumeaza, parintii n-au fumat. Deci care e relevanta?
Cat priveste "copiii stiu ca le este permis tot ce isi permit parintii sa faca", cred ca este o gluma.
(Sa-mi fie iertata vulgaritatea, cati copii fac sex la 12 ani numai pentru ca stiu ca o fac si parintii, deci le-ar fi permis? si exemplele sunt cu zecile).

anca74 spune:

Nu, chiar nu gandesc inainte sa scriu.
Spune tu, tovarasa psiholoaga (de profesie sau o faci ca hobby? intreb ca nu sunt la curent inca), cam ce anume ar trebui sa spun ca sa ma spal de pacate in ochii dvs. circumspecti?

Afirmatia care v-a determinat sa luati foc a fost facuta in contextul in care "fiecare parinte are ca rol sa-si ghideze copilul catre ce este mai bine pentru acesta din urma".
Daca unii dintre noi aleg sa fie mai relaxati cu propriile odrasle in privinta unui comportament daunator sanatatii, e problema lor.

V-as mai ruga, tovarasa psiholoaga, sa va temperati in apropos-uri fiindca, ca o nota personala, nu inspirati prea multa incredere cand dati cu pe cocoasa alora care va calca pe nervi cu anumite comentarii. Eu, sincer, banuiam ca psihologii, amatori sau nu, stau bine cu nervii si nu se ratoiesc in dreapta si-n stanga de parca s-ar tocmi la piata.
Dvs. ati reusit sa-mi schimbati definitiv optica.

nelia spune:

Sint in plin subiect de 12 ani si plus. De o luna de zile numai asta caut, ce fac pre-adolescentii de 12 ani de aici, din Quebec, cum gindesc, ce preocupari au... trebuie sa intru in pielea lui pentru o tema pe care o am pentru scoala. Am ramas cu gura cascata la propriu intrind pe forumuri unde copii de 12-13 ani discuta despre tigari, droguri, sex... intre fete, intre baieti, intre fete si baieti, cu adulti, tineri mult mai mari decit ei.

Marturisesc ca m-a luat prin surprindere, si subiectul vostru, cu fumatul atit de tineri, dar si preocuparile tinerilor de 12-13 ani pe linga scoala, sport etc. Si dintre toate trei - tigara, drog si sex - ultimele doua ma ingrijoreaza mult mai mult. Cu atit mai mult cu cit umbla liberi pe net si se intilnesc la 12-13 ani cu persoane intilnite pe acolo... Pentru mine virsta la care ar putea sa inceapa problemele era fixata undeva peste 15 ani!

Ma gindeam ca poate ar trebui sa deschidem un subiect despre cum vorbim copiilor dupa 8 ani sa zicem despre toate aceste lucruri reale, care exista in societatile noastre si despre care nici macar noi, adultii, habar nu avem? Oare sa fie suficient doar un mediu sanatos in care creste copilul, o scoala buna, un anturaj bun ca sa fie ferit de toate aceste tentatii carora alti copii le cad prada si unii dintre ei nu mai pot iesi la liman?

Alegeti-va cuvinte cheie in romaneste sau in ce limba doriti si cautati pe Google... pe unele site-uri trebuie sa declari ca ai peste 15 ani, si multi dintre cei care scriu acolo nu au sigur... dar declara ca au, nu le cere nimeni actul de nastere, nu?

Daca discuta despre asta, nu inseamna ca si fac ceea ce scriu, cel putin nu toti, dar ii preocupa si asta mie mi se pare cel mai important. Ii preocupa, au aflat un pic si vor sa mearga mai departe. Si intr-o majoritate covirsitoare, care mie mi-a adus lacrimi in ochi, se feresc de parinti pentru ca acestia nu ar intelege.

Daca pe forumuri publice se discuta asta (nu ma pot abtine sa nu ma intreb cine tine aceste forumuri, aia sint adulti, nu?), va dati seama cam ce se discuta intre ei, ca nu vreau sa merg mai departe si sa ma gindesc la cei care chiar fac ce spun... dar stim ca exista.

Eu nu am fost genul acesta de copil, nu am facut nimic 'rau' pina pe la 24 de ani asa, iar dupa, 'raul' facut a fost asa, de ochii lumii. Si cu toate acestea tot ma feream de parinti, nu le spuneam tot, pentru ca ei aveau aceasta imagine, pe care se straduiau din rasputeri sa o intretina: cit timp esti in casa mea, faci asa cum spun eu! Si altele de genul acesta... Tot timpul am fost in conflict cu mama mea, si atunci cind nu aveam nimic de reprosat, eram tot invers asezata... si tare rau imi pare ca nu s-a putut altfel. Imi aduc aminte cit de tare a umanizat-o in ochii mei cind am aflat pe la 20 de ani, de la una din surorile ei, ca pe la 19 ani a avut o poveste de dragoste si a plecat in lume de capul ei, din pacate, doar pentru citeva luni, ca nu a fost sa fie...

De ce va spun lucrurile astea? Eu am copii mici, cea mare nu are nici 10 ani. Dar am realizat ca nu-i cunosc, ca nu pot sa-i cunosc daca ramin pe pozitiile mele, de cea care a fost cum a fost la 12, la 16, la 20... Copiii mei nu vor fi niciodata ca mine, si nici nu-mi doresc sa fie, dar nu vor fi niciodata nici cum imi doresc sa fie... si, as putea spune, ca poate vor exista momente in viata lor cind nu vor fi nici cum isi doresc ei sa fie.

Si tot citind si la acest subiect, si la cel cu mamici mai mari, pentru ca problema mea cu cea mare este responsabilitatea legata de lectii, cum sa o fac sa ia mai in serios studiul, fara sa vin cu bita... imi dau seama ca, indiferent ce am face noi si cit de multe le-am spune copiilor nostri, tot nu vom sti vreodata cu adevarat cine sint si ce fac cu exactitate sau, mai mult, ce gindesc, ce simt... daca nu raminem, mai presus de orice, in contact!

Sigur ca nu-i voi intinde vreodata o tigara (acum nu se fumeaza la noi, de cind sint ei veniti pe lume, dar eu am fumat vreo 8 ani, nu mult, dar am fumat suficient ca sa-mi doresc sa ma las), nu voi fi mama cool care sa stea la o cafea si o tigara, poate si o iarba sau un pahar de bere cu fetele si baiatul ei de 12, 15, 17 ani. Nu pot si nici nu-mi doresc sa fac asta! Putem face alte lucruri impreuna, in care sa ma simt si eu si ei in regula...

Dar nici nu mi-ar placea sa ma minta, sa o faca pe ascuns, sa-mi spuna sau sa aflu cind nu se mai poate face nimic. Pentru mine este mai important ca eu sa fiu cea care sa-i ajut sa decida in cunostinta de cauza, trebuie sa stiu eu insami ca am facut tot ce e posibil sa le explic consecintele fiecarui act pentru care ii apartine decizia... Si daca nu reusesc, sa stiu ca mi-am asigurat partea de teren, bucatica aia de cale pe care copilul, chiar daca a decis gresit si ii este rau, sa stie si sa aiba cum sa se intoarca spre mine... si daca nu spre mine, chestie de afinitati, spre ta-su, spre unul din adultii in mijlocul caruia a fost crescut.

Pentru ca mi-am dat seama ca, inainte de orice altceva, mi-as dori ca intr-un moment in care ii fuge pamintul de sub picioare, copilul meu sa aiba pe cineva aproape, sa nu fie singur. Daca voi fi eu, ar fi si mai bine, ca-i sint mama, dar daca nu sint eu, atunci sa fie cineva... Ori intr-o lume in care toti adultii inchid portile cu 'in casa la mine, in lumea mea, in fata mea etc. ... tu faci ce spunem noi', nu stiu cite sanse sint ca un copil sa nu se simta singur atunci cind are nevoie de ajutor.

Sigur ca mi-as mai dori sa fie destul de increzator in el insusi, si asta e munca grea, pentru ca daca ai asta si te respecti suficient de mult, atunci alegerile tale vor fi in cunostinta de cauza si nu pot fi toate rele si foarte rele.

Ce putem face noi ca parinti? Sa-i informam, sa prevenim, tot ce putem. Chestia cu modelul nu tine, si la mine tata a fost fumator inrait toata viata, mama nefumatoare la fel de inraita... m-am apucat la 24 de ani de fumat pentru ca asa am vrut eu! Degeaba te prezinti tare ca nu ai fumat, nu ai facut... uite ce model sint eu sau invers: uite ce slab sint eu, nu ma pot lasa de fumat, nu vei putea nici nu tu sa te lasi daca te apuci etc.... copilul va merge tot pe calea lui, va fi influentat tot de anturajul lui. Trebuie sa fie increzator in el insusi si sa fie suficient de bine informat, asta in paralel faptul ca trebuie sa fie lasat liber sa aleaga, sa incerce, sa testeze, sa se descopere... cine sint eu cu adevarat? Dar sa stie ca, indiferent de cine este, un lucru e sigur pentru el: este copilul parintelui lui, parinte care are incredere in el, care il respecta, care stie ca poate alege gresit, dar mai stie ca tot el se poate indrepta si alege calea cea buna!

Sincera sa fiu eu imi dau seama ca singura noastra sansa este ca tot ceea ce am sadit in copiii nostri cit au fost mici sa dea roadele scontate, iar daca nu si mai fac si alegeri gresite, sa fie destul de 'bine crescuti' incit sa stie ca orice invat are si dezvat si ca mama si tata sint acolo, linga el, si la bine si la rau.

Mai mult de atit nu stiu ce sa spun... e viata lor, sint alegerile lor, iar noi sintem linga ei sa-i ghidam, dar si sa-i invatam sa se lase ghidati pina se pot descurca singuri.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Surprinzator de multi, in lume, prin comparatie cu citi credem noi, parintii, ca fac. Si daca nu fac, se gindesc, ii preocupa sau asculta pe altii care spun ca fac sau care inventeaza ca fac... sau ce ar face. Cu cit faci mai tabu in fata lor acest subiect, din momentul in care au aflat ca exista, sint tentati sa vada daca parintii lor fac, daca fratii si surorile mai mari fac, ce e asta, cum se face... Aici, problema este si mai adinca, va fi sau poate este deja si in Romania... mie cu cine imi place sa fac, cu fete, cu baieti, mai mari, mai mici... etc. Si asa si cu fumatul, cu drogurile... Asta pe linga preocuparile 'normale' virstei: invatat, scoala, sport, citit, desenat, pictat, jucat etc. Cei care nu sint deloc informati, vorbesc din auzite, de pe la frati sau surori mai mari... sau ce-si imagineaza ei ca este... si unii au o imaginatie tare bogata...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU