Prefer modul romanesc de a privi lucrurile ...

lilanda spune:

Aoleoo, de la ce s-a pornit si la ce s-a ajuns!!! :))

Mai acum un an, scriam la subiectul despre Herta Müller si premiul Nobel, ca n-o sa treaca prea multa vreme pina cind romanii o sa o renege!!! Herta Müller e o scriitoare pe cit de talentata, pe atit de speciala, de sensibila si de ...inconfortabila. Si cred ca pentru a-i intelege discursul public (cu Nobel, ori ba) trebuie mai intii sa-i citesti cartile. Una cite una, fiindca in fiecare se gaseste cite ceva despre viata autoarei. O tinara saraca, cu o origine nu doar nesanatoasa, dar si periculoasa (tatal ei a fost soldat SS), vobind o alta limba (a invatat romaneste abia in liceu); mai tirziu, protestind artistic, dar si fatis impotriva sistemului (ceea ce Liiceanu, de pilda, n-a facut niciodata), interogata de Securitate, amenintata cu moartea, tradata, nevoita sa emigreze intr-o tara in care adaptarea a fost dureroasa, o tara in care s-a simtit la fel de straina ca si in tara in care s-a nascut - asta e Herta Müller care gindeste altfel si vorbeste altfel!! Si care a avut curajul sa-si descrie tatal betiv si fost hitlerist, asa cum a avut curajul sa-si recunoasca propriile slabiciuni si lasitati. Iar declaratiile ei de acum nu mi se par a fi o urecheala generala a romanilor, ci o acuzatie bine tintita la adresa unui sistem editorial aproape oligarhic care face si desface trenduri de autor sau in care numele lui Paul Goma, de exemplu, e considerat tabu de tabu!!

In ceea ce priveste relatia mea personala cititor-scriitor, asta e...empatie curata :)) Dupa ce i-am citit "Calatorie intr-un picior", am inteles perefect ce inseamna sa fii cu inima in doua. Sau cu un picior aici, si unul dincolo, in cealalta tara. Nu de putine ori, ma surprind gindind critic, deopotriva, despre cele doua tari pe care le consider, in egala masura, ca fiind acasa. Si deseori ma bucur ca pot avea cel putin doua perspective de a privi lucrurile. E o deschidere imensa, o libertate oferita de emigrare, insa si o sursa de permanenta frustrare si neliniste!! Si cred ca asta nu ma face mai mult sau mai putin roman: imi pastrez pur si simplu identitatea personala.

Ramona J spune:

De fapt meriti flori si pentru ceea ce ai scris despre Herta Muller, dar n-am vrut sa dau quote la un mesaj atit de lung.

nelia spune:

Lilanda, stai usor. Am trecut un pic de perioada in care credeam chiar tot ce mis e spune, acum am toate datele la indemina ca sa mai si analizez un pic.

Si eu vorbesc in cunostinta de cauza, nu am citit tot, dar am citit ceva. O apreciez, asa cum am spus, pentru felul in care scrie. Imi place stilul ei, ma regasesc in multe descrieri de-ale ei, traseul vietii mele are puncte comune, sub alte aspecte, cu ale ei si continua sa aiba. Vreau de mult timp sa-i citesc si restul cartilor, dar nu le am si nici timpul necesar sa o fac, insa au fost si au ramas pe lista.

De acord cu ea, disidenta in Romania nu a fost chiar asa cum se prezinta, nici a lui Liiceanu si nici a lui Plesu, exceptind acea ultima scrisoare a intelectualilor, scrisa cumva atunci cind se prevedea ceea ce urma sa se intimple... dupa parerea mea.

Dar nici a ei nu a fost, desi la inceput, cind am inceput sa o citesc chiar am crezut ca uite, domnule, un neamt-roman adevarat, care, desi cu tata SS a luptat sa arate si nedreptatile impotriva celor de origine germana, dar si a regimului comunist impotriva romanilor. Eu una nu am gasit, daca imi aduci, retrag tot ce spun si imi cer scuze, pe bune!

Nu spun insa ca nu are dreptate, nu spun ca inteleg de ce toti marii intelectuali in loc sa-si vada de prezent scormonesc dupa o coloana vertebrala in trecut cind aceasta nu exista, sa fim sinceri. Nimeni nu a format-o, toti am facut ce am putut ca sa supravietuim de la mic la mare si frica ne-a paralizat pe toti. Protestul a luat anumite forme, dar insuficiente si slabe ca sa schimbe ceva, ca sa insemne ceva... Eu una nu pot sa numesc un protestatar, printre cei cunoscuti, intelectual sau nu, caruia in fata caruia sa-mi pot .

Disidenta a existat, dar adevaratii disidenti au zacut cu adevarat in inchisori, au fost cu adevarat batuti, torturati sau daca n-au crapat in inchisori au muncit cu adevarat ca muncitori, li s-a distrus cu adevarat viata si a lor si a familiilor lor. Cunosc doi personal, am citit despre multi altii si-mi este de ajuns. Multi dintre ei nici nu au cum sa aduca marturii pentru ca nu au mai vazut lumina zilei.

Herta Muller este o mare scriitoare, cu un stil original si cu multa sensibilitate, nu a negat nimeni asta. Dar a emigrat in 1987, nu a fugit, i s-a dat voie sa plece. Si pina atunci eu nu am gasit niciodata un act concret al disidentei ei. A protestat in studentie, dar multi studenti necunoscuti au facut asta. Unul dintre cei doi pe care ii cunosc a zacut doi ani in inchisoare ridicat din piata din Brasov, acolo suferinta adevarata, reala, bataie crunta si foame cit cuprinde... la 19-20 de ani.

A scris si a suferitca nu i s-au publicat cartile, a fost urmarita de securitate... nu i-a fost bine, nu am nici un drept sa o judec, eu nu am facut nici atit. Cu toate acestea, ajunsa in fabrica, a fost traducator nu muncitor, deci studiile i-au fost recunoscute, spre deosebire de alti disidenti. Si apoi a fost profesor, spune-mi tu acum ca atunci, un oposent curat al regimului, adica un disident adevarat care ar fi lasat sa fie profesor... Nu a colaborat cu securitatea in sensul ca nu a facut ce i s-a cerut sa faca, dar nu e singura care a luat aceasta pozitie, sint multi care nu au acceptat, dar asta nu inseamna ca sint disidenti. Faptul ca au refuzat sa colaboreze cu securitatea, sa devina informatorii ei, asa cum au facut altii, asta inseamna doar ca a avut curajul si taria sa spuna nu, nu li se facea nimic, erau atitia care spuneau da... Dar a tacut ca sa-si poata duce viata asa cum s-a putut si a mers mai departe tot cum s-a putut. A facut tot ce au facut si ceilalti romani, unguri, nemti, tigani etc. din Romania: a tacut!

Talentul ei nu are nici o legatura cu disidenta, la fel cum nici al celorlalti scriitori ai Romaniei, plecati sau ramasi. Dar, din punctul meu de vedere, intra in aceeassi categorie a intelectualilor care au devenit disidenti dupa 1989 si nici de atunci incoace nu prea fac nimic, pozitia lor e slaba si cu o valoare indoielnica.

Nu o reneg, departe de mine acest gind. Dimpotriva, o admir ca a avut curajul sa spuna adevarul despre ceea ce s-a intimplat atunci, despre ceea ce se intimpla acum in tara, de aceea ma mir de ce insista pe disidenta acum si o face de o pozitie pe care eu nu nu am vazut-o pina acum. Ce nevoie are acest lucru?

Ceea ce scriu e doar parerea mea, si scriu mult despre ea pentru ca m-a afectat. Iar cartile ei le voi citi oricum nu pentru ca a luat atitea premii si nici pentru ca a fost disidenta, ci pentru ca imi place mult cum scrie. Si e mult mai sincera si mai putin duplicitara in scris decit tinind discursuri, singura a recunoscut ca ea este ea atunci cind scrie... restul e circ.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Ma rog, nu ma stirni si cu Paul Goma, da? Dar daca nu e urecheala la adresa romanilor in general, desi mie pe alocuri mi s-a parut ca generalizeaza si e doar a ceea ce scrii tu, atunci da, are perfecta dreptate. Inclusiv in ceea ce-l priveste pe Liiceanu. Dar daca asta a vrut sa spuna, trebuia sa fie mai directa, Liiceanu a fost (de ce ati fost doamna cu masina de scris la securitate?). Era singura in masura sa arate cu degetul si in loc sa se refere la romani in general, sa spuna uite, tu ala, asta faci, asta este adevarul despre tine. Acum nu mai e nevoie de disidenta, este nevoie de oameni care sa spuna pe fata cum stau lucrurile.

Si daca tot vorbim despre circ, de ce o laureata a premiului Nobel pentru literatura si nu pentru pace vorbeste atit de mult despre disidenta!?! Nu a vorbit deloc despre literatura, nici despre cea germana (careia cred ca-i apartine totusi), nici despre cea romaneasca (ma indoiesc ca va fi studiata in cartile de literatura romana atit timp cit nu a scris in limba romana, sper doar sa fie totusi studiata in cele nemtesti).

Sincer, nu i-am inteles discursul, nu am inteles ce mesaj a vrut sa transmita si cui... Daca a vrut sa dea cu marii intelectuali disidenti de pamint o sustin si foarte bine a facut, dar de ce a avut nevoia sa o faca de pe podiumul disidentei? Ea a trait teroarea si a redat-o excelent in scris dupa ce a picat comunismul, nu a luptat la propriu cu ea.

Cind un scriitor ia un premiu pentru literatura, mi se pare normal sa discuti despre influenta scrierilor tale in aceasta literatura sau in ambele in cazul ei, dar nu despre cine si cit a fost de disident in Romania comunista. Nu inteleg de ce are nevoie de asta, ceilalti au, ca nu au facut nimic si bat moneda asta pentru ca au nevoie de capital social, dar ea e Herta Muller si fara aceasta pozitie.

Indiferent de ce se spune, premiul este al ei si numai al ei, nu e nici al Romaniei chiar daca scrierile pentru care l-a luat au plecat de la experienta ei in aceasta tara, nici al Germaniei, tara in care traieste si in a carei limba a scris de la inceput. Si, la cum o percep eu ca scriitoare, cred ca il merita din plin. Poate nu este singura care reprezinta estul Europei, sint sigura ca sint mai multi care il meritau, dar este una dintre reprezentati. O felicit sincer si sper sa scrie in continuare!

Insa, mic de tot, la sfirsit, nu pot sa nu ma intreb: daca nu pleca in Germania si raminea in Romania, l-ar mai fi luat???


CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

columbiana spune:

Lilanda, ca intotdeauna

sper sa ajung la cartile lui H Muller.



http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

nelia spune:

Revin, ca ma freaca...

"Scriu pentru ca nu pricep" - asa spune si ea, asa spun si eu.

De exemplu, in paragraful asta nu o recunosc pe cea din care am citit:

Poate nici nu am fost disidenta. Altii au fost, cei care au scris carti cu limbajul curat...

(despre care spune ca nu a fost suficient. Aici i-a atins pe cei care au scris, apolitic, curat, dar au scris si pe timpul lui Ceausescu si unii au scris chiar frumos... si au scris in romaneste, ceea ce pentru mine conteaza, am putut sa-i citesc! Au fost model, de care un tinar avea atita nevoie. Doua nume: Nichita si Marin Sorescu! Pe mine m-a durut, sint morti, nu se pot apara, nu au fost disidenti, dar au scris!)

Nici nu vreau sa fi fost disidenta. Eu am īncercat sa traiesc īn asa fel īncīt sa nu raspund pentru ceea ce nu fac. Si sa nu fac si eu ce ma īngretoseaza la altii. Asta a fost destul.[...]

Si mai departe:

Daca facem o comparatie īntre Romānia si alte tari est-europene cu acelasi sistem politic – Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, chiar si RDG – observam ca īn mai toate tarile cei care au spus ceva au fost mai multi. Īn Romānia, daca vorbesti despre disidenta, n-ai ce sa spui. N-a fost disidenta organizata.

Degeaba se supara Liiceanu si Plesu... asta este adevarul, are dreptate. Dar cind spune ca ea poate nu a facut disidenta, dar s-a enervat si s-a certat cu toata lumea, inclusiv cu portarul, care era arogant si ne intreaba de ce nu ne-am enervat - eu pot sa-i spun ca cei care s-au enervat rau de tot si merita sa-i traga pe altii de urechi, nu mai sint astazi printre noi sa ne spuna ce s-a intimplat. Si ca ea 'a īncercat sa traiasca īn asa fel īncīt sa nu raspund pentru ceea ce nu fac'... cine nu a incercat? Privilegiatii nu, dar trei sferturi din romani da, s-au enervat, au acumulat frustrari, au fost oameni si au ramas oameni integri in ciuda regimului...

Asta ma provoaca la discursul ei, la asta nu ma asteptam, duplicitatea asta eu n-am facut nimic, nu am fost disidenta, nici voi, dar eu, desi m-am dus la securitate cu masina de scris si nu am scris nici o carte atunci, cind era asa mare nevoie (si unii au facut-o totusi), macar m-am enervat, voi de ce nu ati facut-o? Voi de ce nu ati incercat sa faceti ca mine?

Apoi vine din nou Herta Muller si scrie cu sufletul, aici este scriitoarea care m-a impresionat, emotionat si mi s-a lipit de suflet, in rindurile careia ma recunosc:

Aceasta notiune de „a fi acasa“ īsi are si contrariul. Īn germana, „patrie“ se spune Heimat. Heimat este ceea ce nu poti sa suporti si nu poti sa parasesti. Poti sa pleci cu picioarele, dar duci totul īn minte – caci s-au petrecut multe si toate greutatile prin care ai trecut sīnt prea mari pentru a putea face abstractie de ele. Tīmpita de patrie vine cu tine, si daca nu vrei, si te chinuie si acolo unde te-ai dus ca sa scapi cu viata. De multe ori, daca sīnt undeva īn strainatate, īmi revine īn minte patria ca „acasa“. Am fost cīndva la Barcelona si acolo tocmai avea loc o sarbatoare populara. N-am stiut ce sarbatoare este, am īntrebat cīteva persoane, dar n-au stiut sa-mi explice. Īntr-o piata, se desfasura un dans la care participau oameni de toate generatiile. Īsi pusesera posetele si pantofii īn mijloc, īntr-o gramada, si īsi pusesera balerini. Dansau, muzica era populara – dar foarte fina. Īn momente ca acesta ma apuca plīnsul, pentru ca īmi dau seama ca exista pe lume foarte multi oameni care niciodata nu au fost nevoiti sa-si paraseasca tara, care au putut sa-si mentina ceva de la sine īnteles, ceva de care nu trebuie sa faci caz. Caci daca trebuie sa faci caz de patrie atunci cīnd vrei sa discuti – ceva nu este īn ordine.

Dar apoi, partea duplicitara, care m-a uimit sau poate nu am inteles eu ce vrea sa spuna si nici de ce a aplaudat sala:

Este īnsa cu totul altceva ca dumneavoastra ati ramas aici: sīnteti īn Romānia, v-ati nascut aici si ati ramas aici cu toate cele. Eu am trait aproape toate cele pīna īn 1987, si apoi gata: m-au dat afara. Nu mai pot sa ma īntorc, ar fi o iluzie. Istoria exilului e clara de cīnd este lumea: nu te mai īntorci cum ai plecat. Nu pentru ca nu vrei, ci pentru ca a trebuit sa te schimbi, acolo unde te-ai dus, ca sa-ti aranjezi viata, ca sa stii ce faci cu tine. Vii īnapoi, dar lucrurile s-au īntrerupt, firul nu mai exista, nu poti sa continui ceva. Īmi īnchipui ca poate este o iluzie, poate e si invidie... Ma gīndesc ca, daca as fi ramas aici si timpurile ar fi fost asa, multi ca mine ar fi ramas asa.

Asa cum???

Nu-i vorba de mine, exilul e o pierdere enorma pentru orice tara. Si de obicei pleaca mai īntīi cei integri, cei care nu mai suporta, sensibilii – ei sīnt primii care īncearca sa o ia din loc.

Chiar asa? Eu nu ma simt nici integra, nu ma simt nici sensibila, simt doar ca am plecat si atit! Si sint de acord cu ea, ca doare... nu e usor.

Dar cei din sala care au apreciat ce a spus prin aplauze sint doar cei insensibili ramasi si mai putin integri? Cum suna asta pentru romanul care a trait rau de tot pe timpul lui Ceausescu, ea singura ii descrie si ii era mila de ei... si care au ramas acolo, suportind toata teroarea, poate mult mai rau ca ea si fara o tara de rezerva... si care sufera in continuare si se lupta cu morile de vint in continuare? Sau care nu se mai lupta, doar se multumesc sa traiasca cit mai integru cu putinta...

Nu e o cantitate neglijabila, sint totusi peste 15 milioane... Eu un popor intreg, cu bune si cu rele, ca orice alt popor. Restul pina la 20 si sint cei care tirie tara in prapastie, dar care o duc bine si acum si au dus-o bine si atunci, vechii privilegiati, noii parveniti.

Ca roman, plecat ce-i drept, dar care am trait acolo 32 de ani, simtind pe pielea mea de copil, de adolescent, apoi de tinar toata greutatea regimului, nu pot sa aplaud la asa ceva, ma simt trista sa tot fiu trasa de urechi cind nimeni nu stie exact ce am simtit, pe nimeni nu mai intereseaza ce a fost.

Am terminat, nu mai am nimic de spus.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

lilanda spune:

nelia, imi e destul de greu sa explic rational asa cum o inteleg eu pe Herta Müller, fiindca intelegerea mea este una emotionala.

Ii percep, de pilda, frustrarea fata de poporul roman - un popor in care dictatura i-a facut pe toti sa taca. A existat o lasitate colectiva, iar cei care au indraznit sa vorbeasca au fost izolati, lasati sa se descurce singuri. Asta a fost realitatea!! Asta e ceea ce isi reproseaza siesi si romanilor: ca nu s-au sprijinit unii pe altii, ca s-au complacut in siguranta relativa a singuratatii, ca au bombanit cite ceva doar in urechi familiare sau ca ....pur si simplu au tacut. Si cred ca ceea ce o deranjeaza acum pe Herta Müller e ca aceasta tacere continua. Acum, cind ai libertatea si posibilitatea la propriul catharsis (e ceea ce ea a facut imediat dupa emigrare). In Romania, in schimb, in cercul poetilor inca existenti, procesul de constiinta nu exista. Tacerea continua. Bagam trecututul frumos sub pres, il acoperim si ne prefacem ca nici macar n-a existat. Ba inca ii mai lasam frumos sa functioneze si pe cei care n-au avut nici macar nici bunul simt sa taca, ci si-au folosit dragut condeiul la condica securitatii (iti mai amintesti de scrisoarea pe care i-a trimis-o, acum citiva ani, lui Patapievici in care ii reprosa trimiterea la Berlin, ca ambasadori culturali, a lui Sorin Antohi si Corbea Hoisie? Era inainte de Nobel!!).

Deci de aia cred ca ea nu se considera o dizidenta, desi a scris sincer si in Romania, in stilul ei abrupt si lipsit de concesii. Ai citit Tinuturi joase, cartea care i-a fost cenzurata? Sint acolo personaje si descrieri de o frumusete groteasca si o onestitatea agresiva. Apoi, din cite stiu eu, dupa cea a fost data afara de la uzina, fiindca n-a vrut sa devina informator, nu si-a mai gasit de lucru si a dat lectii particulare de germana prin gradinite sau in privat. Si mai stiu ca nici n-a putut pleca asa usor, ci abia dupa ce s-a casatorit cu Richard Wagner.

In ceea ce priveste premiul Nobel si intrebarea daca l-ar fi luat continuind sa traiasca in Romania, iti raspund sincer ca nu cred. In primul rind ea a scris si scrie in germana, iar felul in care scrie, cum spuneam, nu-i tocmai confortabil. Inainte de Nobel, i-am cumparat doua carti de la Polirom, cu ... 1 Euro!!! N-ar fi fost apreciata suficient aici si ca, urmare, nici publicata!

Mai vroiam sa spun ca felul ei romanesc de a infasura imagini si a asocia cuvinte este ceea ce-i confera originalitate in limba germana. E, de aceea, absolut inovativ modul ei de a folosi si imbogati limba germana; e cam ca ceea ce spunea Milan Kundera despre contributia scriitorului martinican Chamoiseau la potentarea limbii franceze.

Yasmine spune:

Pefect de acord cu tine, am citit cartile Hertei Müller si iti dau dreptate.

nelia spune:

Da, raspuns frumos. Si a mea intelegere fata de ea este tot una emotionala si frustrarea legata de ce a spus la fel. Perfect de acord cu ceea ce spui despre 'modul ei romanesc de a infasura imagini', asta am si spus pe pagina anterioara ca 'modul ei romanesc a de a privi lucrurile' se refera strict la limba si nu la altceva.

Si mie mi-e ciuda pe tacerea poporului roman si de aceea m-am saturat de dizidenti (l-am tot scris cu s), din afara sau dinauntru. Dar eu cred ca si a supravietui integru intr-o dictatura, daca nu ai valeitati de dizident postbelice, e si asta un lucru curajos.

Da, am citit Tinuturi joase si imi aduc aminte si de scrisoarea deschisa catre Patapievici (care este prieten cu Antohi, fara sa fiu de acord cu P., ci cu ce a scris ea in scrisoarea deschisa de atunci, avea mare dreptate... ma intreb totusi ce ar fi hotarit pusa intr-o situatie asemanatoare, plecata sau ramasa, in cazul lui Oskar Pastior?)

Si da, o admir ca are curajul sa spuna adevarul macar acum... dar nu am avut senzatia in discursul ei ca se scoate deasupra dizidentilor, ci ca se aseaza cumva deasupra lor, de aceea spuneam ca nu o recunosc. Spun asta pentru ca daca ar fi venit si ar fi spus (ea cu Liiceanu sint oarecum prieteni si amindoi oameni de condei, eu cred ca si-ar fi permis sa i-o spuna direct si sa se uite spre public si sa le spuna si lor la fel): uite, stii ce, ce a fost a fost, hai sa nu ne mai ascundem dupa degete, stii si tu ca si mine ca nimeni nu a facut nimic, nici tu, nici eu... simplul fapt de a scrie 'curat' si a refuza sa informezi nu a ajuns, in alte tari s-a facut mai mult si ar trebui sa ne fie ciuda ca nu am avut si noi curaj... hai sa o facem acum.... m-as fi ridicat in picioare si as fi aplaudat-o, asta era HM, asta asteptam de la ea. Dar mie mi se pare ca a spus 'nu ati facut nimic', nici macar 'nu faceti nimic'. Asta a fost senzatia mea...

A fost si suplinitor ca profesor si traducator, in timp ce securitatea era cu ochiul pe ea, dupa interogatoriu, dar nu asta conteaza, spuneam doar ca si ea face parte din tacere, pentru ca daca ar fi ridicat condeiul ei impotriva regimului nu ar mai fi fost nimic sau poate nu ar mai fi fost nici in viata la fel ca altii (mare pacat ar fi fost!)... Si s-ar fi simtit condeiul ei!

Si eu cred la fel despre luatul premiului, de aceea te-am si intrebat. Dar imi place cum scrie, am citit primul ei roman in manuscris dactiolografiat, pur si simplu nu l-am putut lasa din mina. Si cind am dat peste autobiografie, la fel... pentru mine a fost o descoperire frumoasa.

Yasmine, ai citit-o in germana?

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Ramona J spune:

Am rezolvat sunetul, am ascultat - superb!