vreau sa ma educ(3)

accept92 spune:

In principiu sunt deacord cu tine. In sensul ca nu in astfel de amanunte sta sanatatea unei relatii parinte-copil. Totusi pot sa ma gandesc la cel putin un motiv pentru care s-ar putea sa stirbesti ceva. Daca haina aia pe care i-o pui pe umeri nu il reprezinta, ba chiar il arunca in partea opusa fata de directia in care incearca sa se defineasca. Poate haina respectiva este prea cuminte, prea conforma, prea colorata, prea neagra, prea umflata, prea decenta, etc. Copiii nu vor sa faca frigul, dar decat sa nu fie ei prefera prima varianta.

a_alinta spune:

dar geaca aia care i-o pun pe umeri e cumparata impreuna cu copilul, iar el a fost de acord si cu culoarea, forma, stilul s.a.m.d., nu i-a fost impusa geaca, doar ideea ca trebuie s o poarte ca sunt numai 4 grade afara
cand nu-i mai place geaca , luam alta.

a_alinta spune:

xiri, baiatul meu e la liceu.

accept92 spune:

Da, perfect deacord. Totusi o explicatie trebuie sa existe si nu este aceea ca exista oameni care la 4 grade se simt perfect in tricou. Daca nu este ce zic eu, o fi altceva. Dar ceva este.

olympia spune:

Accept, nu doar Allinta trebuie sa insiste pt geaca si eu o fac. Nu pricep si pace de unde vine chestia asta cu umblatul dezbracat in frig la adolescenti. Al meu vine si cu umbrela inchisa in rucsac si sapca sau caciula langa ea si afara ploua cu rafale ! Si-s toate haine ok ca stil , ii plac, el le alege, numa' ca daca n-as fi eu in zona, alea groase ar sta numa' in dulap. Asa s-o simti mai puternic fecioru'? Ca n-as vrea sa ajunga la pneumonie ca sa inteleaga in final rostul imbracatului pe frig...


Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

viviana spune:

Nelia, noi teoretizam mult si aratam diverse cai pe care le-am urmat noi, sau le-am copiat de la altii si ni s-au parut potrivite a le adapta la nevoile copilului nostru si mai ales la nevoile si educatia noastra.

Am scris la celalat subiect ca la un moment dat ar trebui sa luam “plasa de sub copil”. A fost o metafora pentru retragerea noastra discreta si in timp din ceea ce inseamna partea aceea a vietii pe care copilul trebuie sa invete sa si-o asume si sa o conduca singur.

Daca tragi brusc plasa, copilul se va dezechilibra si va cadea.

Daca tragi incetisor si in timp copilul se va clatina la inceput dar apoi va invata sa-si pastreze echilibrul si odata ramas fara plasa va cadea in picioare.

Copilul trebuie responsabilizat in etape potrivite varstei.

Daca ii lasi copilului deplina libertate de a hotara modul in care sa-si gestioneze timpul si programul scolar nu va sti cum, daca nu a fost invatat.

In clasele I-IV mi-a fost foarte greu pentru ca cerea cu insistenta prezenta mea la lectii. Nu pentru a o ajuta ci pentru ca prezenta mea acolo o facea sa nu se mai joace in loc sa-si faca temele.
Cerea de fapt sa fie supravegheata, constienta fiind ca nu poate sa-si indeplineasca sarcinile.
Eu am cedat pentru ca o perioada de timp am incercat sa-i iau jucariile din camera in timpul alocat lectiilor, dar ea isi rupea foi din caiete si isi facea jucarii din hartie.
Pentru ea era o tragedie sa nu isi faca lectiile sau sa nu invete dar era si o tragedie sa nu se joace.
Dilema careia nu putea sa-i faca fata. Si nici eu nu aveam cum sa-i impun disparitia nemasuratei pofte de joaca.

Atunci am ajuns la concluzia ca pentru tipul de copil pe care il reprezinta fi-mea cea mai nimerita perioada pentru responsabilizarea scolara este adolescenta. Cam de pe la 12 ani.

Frica mea cea mai mare a fost ca nu o sa reusesc niciodata datorita faptului ca lucrez de acasa si ea ma simte disponibila.

Am continuat sa o supraveghez, (cand a fost posibil) stand langa ea si citind sau facand rebus, am continuat responsabilizarea ei pe alte planuri gandind ca la un moment dat planurile astea or sa se suprapuna. Ii dadeam diverse mici treburi de facut: sa duca gunoiul, sa spele farfuria, sa stranga masa, sa dea drumul la masina de spalat, sa-si sorteze hainele, etc…

Apoi am incurajat-o sa discutam despre comportamentul ei gresit. Uneori copiii nu fac conexiunea intre act si motiv.
Am invatat-o sa ia hotarari masurate. Apoi sa se consulte cu mine, tinand cont de parerea mea dar pana la urma sa opteze ea insasi

O data trecuta in clasele V-VI a inceput din ce in ce mai mult sa se descurce singura cu temele si cu scoala. De mare ajutor a fost, la un moment dat si faptul ca am “impins-o” sa participe la scoala si la diverse alte actiuni la care a putut sa-si arate valoarea.

Acuma la 12 ani si clasa a VII-a facem impreuna programul de studiu. Ducerea la capat a acestui program reprezinta responsabilitatea ei. Eu nu mai intervin.

Am avut si eu o groaza de frici cu privire la rezultatele scolare si la a “ramane cu capul” gol. Si am incetat brusc a-mi mai proiecta frica mea asupra ei, care oricum fara sa vreau fara sa nu vreau se rasfrangea in ea.
Am gandit ceva de genul asta:
Imi e frica sa se dea cu sania pe derdelus, atunci nu o las sa o faca. Insa, mie imi e frica, nu ei.
Asa ca cel mai bine e sa o invat cum sa faca.

Ce am vrut eu sa spun este ca poate Agatha nu este inca pregatita sa faca fata responsabilitailor nu sa si le asume.

Este greu sa faci toate astea cu 3 copii. Dar, nu imposibil.
Imi amintesc ca atunci cand eram noi mici si toate trei la scoala aveam camera de studiu cu 3 birouri si dormitor. Si mai imi amintesc ca atunci cand se intamplaca ca mama sa aiba de invatat statea si ea acolo cu noi.

Sambata asta eu gateam si ea isi facea la mate. De fapt nu avea chef si se uita pe pereti si desena delfini. A venit la mine spunandu-mi ca stie ca imi e greu cu gatitul si ca vrea sa ma ajute. Tertip ca sa nu faca lectia. Prima reactie a fost de respingere si dat din gura "ai lectia de facut, fiecare cu treaba lui, bla, bla...".
Dar in schimb i-am spus: "Nu vrei sa gatesti tu, sa faci tu totul singura?"
I-au stralucit ochii. Am invatat-o ce are de facut apoi m-am asezat linistita sa citesc.
Mancarea a iesit foarte buna si a fost apreciata.
Apoi dupa masa s-a dus din proprie initiativa sa-si faca la mate.

Ps: m-am referit numai la responsabilizarea scolara.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

denizel spune:

Oooo, Accept, ar fi minunat ca la scoala sa se intample ce spui tu .
Intr-adevar, cred ca ar fi de mare ajutor dezvoltarii copiilor. Din pacate, e asa cum e...



Olympia, si eu mergeam fara umbrela cand turna cu galeata. Consideram ca sunt deosebita cu apa siroindu-mi pe par si fatza .
La fel cum mergeam cu capul descoperit cand afara erau minus 20 de grade. Nu stiu atunci ce consideram....

Cand aveam vreo 18 ani, a venit la noi femeia care ne aducea branza si lapte.
Era frig afara si era imbrobodita cu un shal mare si negru.
Arata tare frumos cu fatza ei ovala incadrata de salul ala.
Anul ala numai asa am iesit din casa cand era frig .


Nu stiu cum e fiul tau, dar daca e genul mai visator sau poate genul foarte concentrat pe problemele care il preocupa, ar fi OK daca ii amintesti cand iese pe usa "haina. Sunt 4 grade".
Probabil ca spune "a, merci", isi pune haina si iese.


Daca insa nu isi pune haina din cine stie ce motiv, faptul ca ii spui tot timpul cat de subtire e imbracat si cat e de frig afara, o sa-l faca sa nu isi puna "intentionat" haina mai groasa.
Nu neaparat intentionat, dar ca o reactie fireasca la cicaleala ta .

(mama era tot timpul obsedata ca mananc prea putin. Atat de tare m-a batut la cap cu mancatul incat, chiar si acum, dupa atatia ani, uneori cand ma intreaba daca imi e foame imi vine sa spun ca nu... :)).


Stii ce as face eu?
I-as zice baiatului asa: "uite, stii ca eu cred ca te imbraci prea subtire cand e frig afara.
Nu iti tot spun sa mai pui o haina pe tine fiindca mor de placere sa te cicalesc.
Iti spun fiindca imi e teama sa nu te imbolnavesti.
Cum ai vrea sa facem?
Sa nu-ti mai spun si sa asteptam sa te imbolnavesti?
Sau sa iti spun atunci cand cred ca esti prea subtire imbracat, ca si pana acum?"

Vezi ce zice si, daca el prefera sa nu se imbrace, lasa-l in pace.
IN fond, chiar pneumonie daca ar face, nu e ceva care sa te ingrijoreze foarte tare. Ia antibiotice si in cateva zile ii trece .

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

lorelaim spune:

Uite cum se "face" pneumonie
http://kidshealth.org/kid/ill_injure/sick/pneumonia.html

rrox3 spune:

Si eu cred ca Accept are intr-un fel dreptate cu privire la invatamant. Spun, intr-un fel, fiindca eu nu vad ca necesara acea despartire de familie. Sunt cazuri si cazuri. Despartirea poate fi necesara si utila cand familia nu e ce ar trebui sa fie.

Daca ma gandesc chiar si numai la alegerea meseriei. La varsta la care sunt nevoiti sa o faca, majoritatea adolescentilor inca nu sunt pe deplin formati, inca nu se cunosc suficient ca sa stie ce le-ar placea sa faca o viata de atunci incolo. Cred ca e nevoie de mai multa maturitate pentru o asemenea decizie.

Si, cu siguranta, e nevoie ca parintii sa invete sa stea deoparte si doar sa-si sustina copilul in alegerea facuta. Eventual sa-l consilieze, la cererea acestuia. Si asta e ceva ce putem face in conditiile actuale, nu doar in proiecte wishfull thinking

In rest...nu o sa ma apuc sa insir aici toate bubele scolii romanesti... sunt multe.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Hai sa incerc sa extrag niste idei principale cu imbracatul asta

Mai intai, nu putem hotari noi daca copilului ii e frig sau nu. Dar ne putem da seama daca intr-adevar caldura interioara il determina pe copil sa refuze hainele mai groase, sau alt motiv. In caz de alt motiv, imi mentin parerea, se cere o interventie. Nu in forta, desigur, dar ferma. Nu fix: te imbraci cu asta. Dar te imbraci cu ceva.

Si nu cu argumentul: faci pneumonie. Ca nu va face nici daca umbla imbracat subtire. Dar s-ar putea alege cu o viroza, fiindca ii scade imunitatea. Si s-ar putea chiar sa sufere de frig Daca-i mai clantane si dintii s-ar putea sa aiba de suferit si socializarea

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)