Cum sa fac sa accepte ca are un frate?

Adica ce sa fac asa incat fetita mea de 3 ani sa-l accepte pe fratele ei de 9 luni? Acum avem o mare problema: loviturile. De exemplu atunci cand el se apropie de ea si ea se joaca cu ceva - ceea ce inevitabil se intampla foarte des, il trozneste cu ce ii pica la indemana. Ca lumea, cu sete. Tipa foarte tare la el, din tu nu ai voie aici sau pleaca de aici nu il scoate. Se vede pe ea cat de tensionata este, scrasneste dintii si tremura de nervi cand el pune de exemplu mana pe un lucru de-al ei.

Am incercat sa vorbesc cu ea, sa ii explic ce si cum. Noi nu i-am spus pana acum: trebuie sa il iubesti, ca e fratele tau. Mie nu mi s-ar parea ca trebuie nimic daca as fi in locul ei:) Dar am incercat sa ii explic ca eu sunt si mama lui si ca ma doare cand il loveste, plus ca in general nu trebuie sa lovim pe nimeni, nici copil, nici adult, indiferent ca e frate-su sau un copil din parc. I-am spus ca atunci cand era ea mica mami si cu tati au avut grija de ea, deci e normal sa avem grija ca si celui mic sa nu i se intample nimic rau. Ca noi acum suntem cu totii o familie, chiar daca ei nu ii place asta - tot imi spune cand o intreb de ce l-ai lovit ca nu ii place de el - si in familie avem grija unii de altii si nu ne facem rau.
Ca sa reproduc vorbele ei, ca sunt mult mai graitoare, eu zic: nu-l mai lovi pe fratele tau, ea zice: nu e fratele meu.

De cand s-a nascut cel mic nu s-a innebunit dupa el. La inceput a fost indiferenta, acum el a inceput sa mearga de-a busilea, rade, vorbeste pe limba lui si cumva este normal sa simta mai multa gelozie. Dar chiar este o problema pentru noi, mai ales ca este nevoie sa ii desparti de atatea ori ca ne apuca si pe noi nervii si tipam la ea, ceea ce duce la plans din partea ei. Si nu-mi place deloc ca e nefericita. Si nu-mi place nici ca eu sunt nefericita (eu am grija de amandoi, stau acasa cu ei) si ma enervez, tip, stau suparata pe ea,nu mai am rabdare, ma deprim, mi-e din ce in ce mai greu.

Nu am pedepsit-o niciodata, nici nu ma gandesc sa incep s-o fac. Cumva pana acum am reusit sa trecem peste dificultatile pe care le-am avut vorbind si cu rabdare, acum ne impotmolim. Nu ma intelegeti gresit, stiu ca e normal sa se simta asa, stiu ca ea a fost numai cu noi atata vreme si ii e greu sa accepte ca mai avem alt copil. Dar poate exista ceva ce am putea face sa ne mai "indulcim" un pic starea,la care noi nu ne gandim si poate aveti voi idei.

ladyJ spune:

Ok, in primul rand nu mai tipa la fetita. Ea interpreteaza asta cam asa: ´´mama nu ma iubeste, il iubeste mai mult pe cel mic´´. Si sufera, si de aia e rea cu cel mic.

In al doilea rand, nu o neglija. Daca o dai la o parte cumva din activitatile tale cu cel mic, ea va simti cam asa: ´´asta mic a rapit-o pe mama, mama acum e doar cu el, ea nu ma mai iubeste´´. Si sufera si va fi rea cu cel mic.
Implica-o in ce faceti voi acolo, roaga-o sa te ´´ajute´´ cu cate ceva (de genul- vrei sa-i dam de mancare impreuna celui mic?) si nu in ultimul rand petrece timp DOAR cu ea, macar cateva zeci de minute pe zi sa simta ca esti acolo pentru ea, ca o iubesti ca nu o neglijezi, sa simta ca defapt fratele ei nu ii rapeste nimic, ca tu ai loc pentru amandoi in suflet .
Nu spune acum ca defapt i-ai nexplicat ca i-ai zis, etc. Nu conteaza, fetita ta are nevoie de FAPTE nu de vorbe.

In al treilea rand, de ce sa o pedepsesti? pentru ca sufera?? E ca si cum ai mai da o palma cuiva cazut la pamant...
Uita de pedepse si comporta-te cu ea asa cum faceati inainte de venirea celui mic, pentru ca sunt convinsa ca exista o doza generoasa de neglijenta din partea voastra, daca te gandesti bine vei descoperi unde e buba.

Bafta!

Ralukutzza spune:

Lady

Ralukutzza spune:

Lady



[/quote]

marius spune:

Din punctul meu de vedere fiind si fetita (dar nu neaparat) as gasi in mod constant activitati care sa o implice dar care sa aiba ca si rezultat final starea de bine a celui mai mic. Exemplu:
Aveti pampers pt cel mic. Ar trebui aranjati intr-o anumita forma, intr-un anumit loc chiar daca in mod firesc stau in ambalajul lor dar daca au iesit? Desigur activitatea de a (re)aranja pampersii este foarte importanta si fiica ta o face cel mai perfect. La fel cu hainutele spalate, trebuie calcate (ai nu ea desigur) dar trebuie impaturite si aranjate in dulap/sertare si cine stie cel mai perfect cum trebuie facute? Ai ghicit fiica-ta. Precis mancarea trebuie incalzita si mancata. Probabil aveti lingurite / cum ar fi daca i-ati da la cel mic impreuna (tu si fiica-ta) sa manance? Cred ca ar fi interesant - Aici insa atentie nu stiu daca nu este un pic prematur sa nu ai suprize neplacute cand nu esti tu cu ei si ea sa faca vreo traznaie. Dar exista jucarii preferate ale celui mic, cum ar fi daca fiica-ta le-ar cauta in locul tau si i le-ar aduce? In esenta cred ca implicarea activa a celui mare in "importanta activitate de crestere si educare" a celui mai mic este una din metodele (inter)active de relationare intre frati. Si totul trebuie perceput ca pe un joc foooarte important care este cel mai bine facut de cel mare.
Ar mai fi - dar asta am scris asa mai repede.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

terishka spune:

Ok, am sa incep sa o implic constant in activitatile cu cel mic, pana acum am facut-o doar pasager, ideea e ca nici nu e foarte dornica - ii da de ex de 2 ori sa manance cu lingurita, dupa care zice da-i tu. Nici sa insist pe de alta parte nu mi se pare normal, ea oricum nu prea face nimic ca trebuie (in afara de treburile majore gen spalat pe dinti, mers de mana cand sunt masini etc.). Si nici nu mi se pare... sanatos, cum sa zic, sa insist - ar trebui sa vina dinauntru treaba asta - sau nu.

Marius, multumesc. Mi se par bune ideile tale, sa faca daca vrea ceva pentru el, nu chiar asa de direct cum e schimbatul sau mancatul de exemplu. Adica de la indirect la direct... poate iese ceva.

Timp numai pentru ea, e tare greu. Sau mie mi-o fi, nu stiu. Ideea e ca ea merge 4 ore dimineata la gradinita, apoi merg o iau mergem in parc - e si cel mic cu noi. Ajungem acasa, trebuie sa le dau de mancare, ia mai mult hranitul celui mic evident. Nu o neglijez, de multe ori prestez la 2 lingurite:) Apoi urmeaza culcatul, ea zice de multe ori ca nu vrea sa se culce, dar ptr ca se trezeste dimineata devreme pentru gradinita e obosita - si fie adoarme la 5, fie e foarte foarte suparacioasa seara, daca nu insist cu somnul la pranz. Deci incercam sa dormim impreuna, adoarme vreo 2 ore, cat doarme si cel mic (e un copil foarte activ, atat ziua cat si noaptea...) Ne trezim si iata-ne din nou impreuna, pana cand vin buni sau tati. Cand vin ei normal ca joaca, citeste cu buni sau cu mine, facem puzzle, dar fiind toti parca s-a dus cumva intimitatea noastra, nu stiu cum sa zic.

Eu incerc sa ma joc cu amandoi, dar nu prea imi iese:) Ne punem la facut un puzzle, el ia piesele, ea se enerveaza si tipa la el sau il loveste. Daca e ceva joc de constructie, de asemenea. Daca citim la fel el e tot peste carte si nu mai iese nimic. Am nevoie de idei noi la capitolul asta. Observ chiar acum ca celui mic ii place sa se joace cu o minge, poate e de incercat.

Referitor la pedepse, am zis tocmai ca NU o pedepsesc, nici nu vreau sa incep, recunosc ca atunci cand nu mai stiu cum sa fac ma bate gandul, dar numai gandul si atat. Nici asta nu mi-ar placea sa ma bata:) Vorbind serios, pentru mine e un semnal de alarma ca ma gandesc asa, de-asta am si scris.

Iar acum tipatul... asta e problema mea intr-adevar. La mine asta e automat reactia cand sunt nervoasa sau nu ma descurc. De asemenea atunci cand ma enervez tonul meu devine dur, daca de exemplu explic ceva. Asta fac si cand vorbesc cu ea din pacate - nu numai in cazul asta, am facut dintotdeauna. Incerc sa ma strunesc dar e foarte greu. Ma uitam la un video de la semnatura ancai_a, children see. Si m-am gandit ca de-aia probabil tipa si fetita mea la fratele ei. Si ma uit cum si maica-mea are acelasi gen de a reactiona, zgomotos (niciodata cu ea insa).
Am reusit sa educ multe la mine de cand am copii. De ex, nu ma mai enervez asa de des pentru tot felul de prostii. Dar cu tipatul mai am de munca.

terishka spune:

Si inca ceva, acum am citit inca o data ce a scris ladyJ. Eu nu cred ca ea e rea cu cel mic pentru ca tip la ea. Va rog sa nu va imaginati ca tip de nebuna prin casa nonstop, cumva cand scriu parca nu reusesc sa redau cum trebuie ce vreau sa spun si asta parca e imaginea. Apoi am scris mai sus ca imi cunosc problema si incerc sa ma educ, vorba subiectului.
Ridic tonul dupa ce am incercat multe, inteles, vorbit, ignorat loviturile catre cel mic, pupat, strans in brate, iubit. Adica nu am ramas fara solutii imediat. Apoi gasesc ca e foarte greu sa vezi cum unul dintre copiii tai o incaseaza de la celalalt. Pentru ca asa cum aveam instinctul sa o apar pe ea de orice cand era mica si si acum, asa am si cu el.
Ca sa ma fac mai bine inteleasa, daca in parc un copil imi loveste o data copilul, ii spun sa n-o mai faca. Daca continua, ori ii mai spun o data si incerc sa ma inteleg cu el/ ea, ori imi iau copilul de acolo - ceea ce in cazul de fata nu se aplica - fie ma intorc sa vad de parinte poate il poate el face sa se opreasca. Oricum ma supar ca al meu copil a fost lovit. Acolo cumva situatia se poate rezolva, poti oricand sa pleci, acasa trebuie cumva alta solutie pe care inca nu am gasit-o.

Eu cred ca fetita mea nu vrea sa il accepte pe el inca. Dupa cum spune, nu ii place de el, sa se joace cu el etc. Si culmea eu inteleg asta. Ma pun in locul ei si ma gandesc cum o fi sa fii numai tu cu parintii, sa ai toata atentia lor etc., si dintr-odata, hop! apare un bebe care scanceste si are nevoie de atatea si ia atata din timpul care era al tau. Citeam undeva ca intotdeauna fratii vor fi in competitie unii cu altii. Adica asta nu se opreste niciodata, pentru ca intotdeauna cel mic va face din ce in ce mai multe si cel mare se va simti cumva amenintat inconstient de treaba asta si va incerca intr-un fel sau altul sa compenseze.

Nu scriu asta ca sa nu insistati pe treaba cu tipatul meu, am mai citit subiecte si poate se poate interpreta asa. Dar cumva cred ca nu asta este deep down cauza. Oricum, sunt deschisa la argumente:)

ladyJ spune:

Terishka, eu nu am spus ca fetita e rea cu cel mic pentru ca tu tipi la ea. Am scris ca din cauza ca tu tipi la ea, ea intelege intr-un anume fel mesajul de la tine si in consecinta e rea cu cel mic. E o diferenta.

Nu te mai crampona de ideea ca e normal ca cea mica sa fie geloasa si sa nu isi accepte fratele. daca tu crezi asta cu tarie, n-ai nicio sansa sa indrepti situatia.

Gaseste alte jocuri, este natural ca cel mic sa nu stea sa construiasca nu stiu ce, cu rabdare si daruire, ca cea mare! E natural sa ia jucariile si sa le arunce, sa le bage in gura, etc, stricandu-i astfel jocul celei mari.
Dar nu aici e problema, problema e acolo ca fiica ta se simte data la o parte si da vina pe fratiorul ei.

Acum sa nu cazi in ´´capcana´´ , daca situatia asta tensioana continua, .
E vorba despre faptul ca fetita ar putea sa inceapa sa se comporte ca un bebe, sa regreseze adica, pentru ca ei i se va parea ca asta e singurul mod de a o baga si pe ea in seama.
Trateaza-o ca pe o fetita mai mare, nu o neglija si fii acolo pentru ea, asta e tot secretul.

terishka spune:

De ce nu am nici o sansa?

nemora spune:

Terishka, te inteleg perfect, suntem si noi exact in aceeasi situatie. Totusi, parca dupa ce micuta a facut un an si a inceput sa rezoneze cu cea mare (acum fug una dupa alta pe hol, se uita impreuna la film, mananca impreuna popcorn, se calaresc si rad) lucrurile au inceput sa mearga inspre bine. Insa si acum o capaceste. Eu am incercat toate metodele: explicat fumos, pedepsit, urlat, i-am mai si ars cateva, nimic nu a dat roade.

In psihanaliza se spune ca daca un copil intre 18 luni si 6 ani, care primeste un fratior, nu este gelos, nu este ok; de asemenea, daca un copil nu e agresiv, iar nu e ok. Deci gelozia si agresivitatea sunt manifestari absolut firesti la copii si tu trebuie sa le privesti ca atare. Fetita nu e rea, nu face intentionat, ci pur si simplu, nu stie sa-si exprime altfel starile. Gelozia in situatia in care vine un al doilea copi e normala, toti copiii trec prin asta; si mie mi-a fost mila de cea mare, dar faptul ca in viata ei este o sora, valoreaza cel mai mult.

Acuma, ce cred eu ca trebuie facut:
-fetitei nu trebuie sa-i spui ca trebuie sa-l iubeasca, ci dimpotriva: "nu trebuie sa-l iubesti; el are o mamica si un tatic care il iubesc, la fel ca si tine"; atunci ea se va elibera de povara aceasta ca trebuie sa-l iubeasca, desi simte ura; dar simte si iubire, fii sigura;
-sa-i vorbesti ca unui om mare: stiu ca ti-e greu sa intelegi ce se intampla, mami si tati au mai facut un copil cu care tu trebuie s-o imparti pe mami, dar asta nu inseamna ca eu nu te iubesc mult; in inima mea este iubire pentru voi amandoi;
-sa nu spui tu esti mare, el e mic; amandoi sunteti mici, doar ca tu stii mai multe; acum tu stii sa vorbesti si poti sa-i spui fratiorului ce simti (de exemplu, pleaca de aici ca ma enervezi);
-gandeste-te cum te poti juca cu amandoi (eu le trageam pe hol intr-o patura, le faceam cort din cearceaf, le dadeam doua oale cu apa si pahare in bucatarie, acuma avem carti cu autocolante, ii iau una si Maiei si lipeste si ea);
-la jucarii, foloseste cuvantul "imprumuta", nu "da-i si lui jucaria; stabiliti impreuna niste jucarii care sunt ale celui mic;
na, in rest, adapteaza-te si calmeaza-te, ca toti copiii se bat, ai bonei mele au 14 si 17 si se bat ca chiorii; deocamdata trebuie sa ai grija la securitatea celui mic, si sa nu o lasi sa-l loveasca.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

ladyJ spune:

Pentru ca atunci cand esti convinsa de ceva si accepti asta ca atare, ca normalitate si punct, n-ai sa reusesti sa schimbi acel ceva pentru simplul fapt ca situatia asa neschimbata cum e, o consideri absolut normala.

ca sa poti schimba ceva, incepe sa gandesti: ´´gelozia fetitei e normala in anumite limite, si tot normala e si disparitia geloziei, iar eu ca mama sunt responsabila sa-mi ajut fetita sa-si accepte fratiorul , si sa depasim impreuna acest prag care o face nefericita´´.