vreau sa ma educ(2)

nelia spune:

Am propus-o nu ca un copil dificil, ci unul provocator! E o diferenta!

Am stat si m-am gindit la ce am scris de-a lungul timpului despre ea, nu cred ca s-ar simti in vreun fel ranita daca ar citi. Am fost sincera si o prezint exact asa cum este.

In plus, sa stii ca Agata citeste ce scriu, de multe ori... Ma tine de git, in spatele meu si vreau si ea sa vada ce vorbesc cu fetele... Ah, si de multe ori citeste si ea, pe sarite, ceea ce scriu fetele despre forum, mai ales cind scriu despre copiii lor. Ii place! Ne uitam la poze impreuna...

Fetele de aici, din Montreal, s-au intilnit de multe ori, cu tot cu copii si toti o percep asa cum o descriu. Oricum as scrie despre ea, tot pozitiva e imaginea creata pentru ca este un copil nemaipomenit si chiar daca spun ceva despre ea, nu pot ascunde cit de mult o admir. Si e valabil pentru fiecare dintre copiii mei!

Ma mai tachineaza citeodata si imi spune: ce faci, iar te duci sa vorbesti despre mine pe forum??? Stie ca-mi place de ea asa cum este, inteligenta, ciufuta, incapatinata, cu o suta de intrebari pe minut... chiar obositoare citeodata. Nu are nici un dubiu, nu sufera ca nu o accept asa cum este, eforturile noastre sint depuse sa ne acceptam reciproc.

Dar tu ai dreptate!!! Si recunosc ca e gresit sa scrii pe un forum public despre lucruri personale. In principiu, nu ce scriem noi despre copiii nostri e gresit cind o facem pe un forum public, ci cam tot ce scriem din sfera personalului pe un forum public poate fi gresit, tocmai pentru ca e public.

Din punctul meu de vedere, dupa tensiuni create la unele subiecte, am incercat sa ma cenzurez, sa nu 'dau din casa' si mi-am dat seama ca, daca vreau sa mai scriu, trebuie sa o fac in stilul meu, nu in unul care mi se impune. Atunci unde ar fi autenticitatea? Daca de ani de zile, dupa vreo citeva furtuni, inca mai sint aici, inseamna cumva ca mi-am asumat riscul asa cum si tu ti l-ai asumat pe al tau, cel de a a scrie in stilul tau.

Adevarul este ca-mi place mult sa scriu si in special sa scriu despre copiii mei, as umple capitole intregi daca m-as apuca, atit de multe am de spus, atit de minunati sint. Si sa vorbesc mult despre ei imi place! Ii ador si eu cred ca se vede asta in orice scriu despre ei, daca nu s-ar vedea, m-ar ingrijora, nu ca scriu despre ei.

Ma gasesc la un subiect ca acesta nu pentru ca nu-mi place ce am scris sau scriu despre ei, ci pentru ca nu-mi place ceea ce am sau as avea de scris, in anumite momente si situatii, despre mine in raport cu ei!

De aceea, consideram punctul tau de vedere interesant, pe linga cel al multor fete care scriu. Intotdeauna am de invatat eu, ca mama, nu ca sa-i schimb pe ei, ci ca sa invat sa-i iau asa cum sint si sa schimb la mine ceea ce nu-mi place.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

viviana spune:

Nelia si Accept nu va mai faceti atatea probleme.

Aici este un forum cu tinta clara. Se discuta despre copii la modul general si despre copii la modul particular.
Este un forum public dar noi nu suntem persoane publice suntem numai niste umbre virtuale, ca si copiii nostri.

Daca m-as intalni cu voi la o cafea nu as discuta absolut nimic despre copil.

Fiecare cand discuta anumite probleme are o anume autocenzura.

Oricum in afara vietii virtuale discutam in multe situatii despre copiii nostri fara ca ei sa fie de fata. Atunci cand vorbim cu educatoarea, cu invatatoarea cu diriginta, si in diverse alte situatii cand prezenta lor nu este necesara si nici nu trebuie sa fie necesara.

Deci haideti sa nu exageram.

Cand m-am dus sa iau vizele pentru America nu a fost necesara prezenta ei. Nu poti considera asta ca o lipsa de respect fata de copil, ca o indepartare a lui, ca o expunere fara vointa lui, sau ca il tratam ca o anexa. Nici macar nu am intrebat-o daca vrea aceasta viza, asa cum nimeni nu o sa o intrebe vreodata daca vrea buletin sau certificat de nastere.

Cand te duci la psiholog cu copilul acesta are sedinta separata cu parintele. Si copilul stie ca acolo se discuta despre el.

Si as putea sa umplu pagina cu exemple.

Accept parearea mea este ca nu ai dreptate in privinta asta.
Daca tu nu poti sa o faci si nu ai face-o, tine strict de alcatuirea ta intima si nu de "drepturile" copilului.

Copiii trebuie sa fie primii in viata noastra, in inima si sufletul parintilor. Dar nu trebuie urcati pe piedestal.

Nelia nu iti mai face atatea probleme si nu te mai simti vinovata. Este o falsa vinovatie indusa de o perceptie un picut extrema.





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Asa, am citit mai departe.

Da, copilul poate citi ce am scris noi dar cand va fi mare si va fi in plinatatea discernamantului. Si sunt convinsa ca ii va placea sa stie cum a fost el in copilarie, ce traznaii facea si ce zicea. Cat era de incapatanat sau timid. Chiar va fi benefic pentru el ca punct de plecare in educatia propriului copil.

Nu poti sa-i dai acum sa citeasca si sa astepti sa-si dea cu parearea sau sa-si dea acordul.
Ce ar fi ca dupa o sedinta cu psihologul acesta sa-si expuna parerile privitoare la copil in fata acestuia?

Facultatea de a aprecia lucrurile la justa lor valoare, pe scurt discernamantul apare in jurul varstei de 14 ani si se incheaga putin mai tarziu.
Pana atunci noi suntem cei care hotaram.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

denizel spune:

Ba eu chiar urc oamenii pe piedestal.
Il urc pe copil, il urc pe barbata-mio, ii urc pe parintii mei, urc vreo 2-3 prieteni pe care ii consider grozavi, urc vreo 2-3 useri care scriu pe forumul asta, ii urc pe Saul Bellow si Amos Oz, il urc pe Ceaikovski, o urc pe nana lui barbata-mio si ii urc si pe altii. Si ma mai urc si pe mine din cand in cand :)).
Sa mai spun ca nu fug si nu-mi e teama de a urca oamenii pe piedestal? Sa mai spun ca mi s-ar parea ciudat si trist ca piedestalul sa ramana gol?
Nu spun, cred ca e evident.


Cred ca discutia s-a indepartat de drumul pe care il consider util.
Unele interventii imi dau impresia unor cearceafuri cu programe care urmeaza sa fie bagate in "creierii" unor roboti. Totul rational, totul bine cantarit, totul programat, nici prea tare nici prea moale, The Naked Sun si nimica alta...






Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

ana_a spune:

Nelia, mie mi-ar place sa povestesc asa de mult ca si tine despre copii mei.M-ar ajuta mult mai mult sa-i inteleg, in special pe Stefan, dar nu o pot face nu pentrru ca nu am nimic de zis ci pentru ca ma gandesc ca nu-s utila, ca sunt off of topic...si chestii dastea, DAR in acelas timp imi face mult bine povestea voastra, ma regasesc in multe din detaliile voastre si imi da o stare de bine, cumva, "uite ca si la altii se mai intampla" asa ca, si eu ca si viviana iti spun ca nu trebuie sa te simti in nici un fel vinovata.

Si inca o chestie, uneori, imi recitesc posturile, si vad altfel lucrurile, gasesc singura gresala, o indrept, o iau de la capat si ma bucur ca am scris.
Daca as scrie zilnic cu siguranta mi-as rezolva muuult mai bine si mai repede conflictele.

As vrea sa discutam putin despre o replica pe care o primeste juniorul meu la gradi " Este foarte bine cum faci dar se poate si mai bine!" Ce tranzmite? Cum percepe copilul? E o lauda? E o critica? E o chestie neutra? Asa ar trebui sa fie apreciat?

Sa particularizez putin, de ceva vreme Stefan a inceput "pragatirea pentru scoala" Si au la gradinita diverse activitati la care nu prea se pricepe motiv de suparare pentru el si am observat ca abandoneaza repede si acasa daca stie ca nu poate.

La gradi il incurajeaza cum am scris mai sus, eu acasa...nu stiu cum sa fac, de regula, il las in ritmul lui, nu-l stresez, dar poate ar fi cazul usor usor sa-i dau si eu acasa acea samanta de responsabilitate pe care cei de la gradi incep sa o sadeasca...

Nu stiu cum sa-l ajut, mi sa spus ca e foarte moale si fara vlaga, ca nu are chef de nimic. El acasa imi spune ca au prea mult de lucru si oboseste. Cum sa-l ajut?

Daca doriti, revin si eu cu mai multe detalii.

O zi buna tuturor!
sa auzim de bine!

blog
proud

---

ana_a spune:

revin, sa explic mai bine
de cele mai multe ori am impresia ca nu-s bine inteleasa...

Au inceput sa insire bucatele de fructe si legume uscate pe ata. Ei bine, Stefan zice ca lui i se incalceste ata si la Andrei sau la Cristina nu li se incalceste. El este necajit de treaba asta, nu-i place... si cred ca se fofileaza, acasa mi-ar zice " fa tu ca eu nu pot" Acolo nu poate zice asa ceva asa ca probabil sta si nu face nimic...

Dupa ce mi-a povestit despre ata incalcita, i-am propus sa facem acasa chestia aia sa exersam putin pe ideea ca nici un om nu se naste invatat, toti incalcim la un moment dat ata aia si incet si cu rabdare o sa iasa neincalcita...

Ei bine, nu vrea sa facem acasa asa ceva.Punct.
L-am luat pe toate felurile si nu vrea, nu accepta nici o idee. Poate daca m-as apuca eu sa insir ceva pe o ata ar veni langa mine - ideea asta mi-a venit acuma, in timp ce scriu.

Treaba este ca odata blocat pe o chestie, pe o ideea nu-l mai scot din ea. Ma ia cu "eu asa m-am obijnuit" si punct. E ca un catar. Nu-l mai poti aburi in nici un fel ca obijnuinta lui poate nu e una potrivita varstei, sau de exemplu, acu esti mai maricel, poate nu ar strica sa mai schimbi din obijnuinte...
Nuuuu. La el nu merge asa ceva. O tine cu o chestie pana cand considera el ca e gata sa treaca la alta treaba.

Pe mine pana acum nu ma deranjat, nu am considerat o mare problema, insa, realizez ca acum, cam devine o problemuta pentru ca la gradinita nimeni nu-i accepta ritmul, trebuie sa se conformeze si sa-si lase obiceiurile in urma, incercand alte lucruri.

Adica daca pana acum el obijnuia sa aiba "joc liber" Si acum educatoarea incearca sa-l indrume spre o activitate anume...la pierdut... el nu vrea sa iasa din obijnuinta lui si sufera cumplit, este neinteles, neiubit, neacceptat... se victimizeaza si vede partea rea, vede pierderea si nu vede castigul.

cum facem?


blog
proud

---

nelia spune:

Pe mine m-a prins ora 4 cu tema, asa ca nu va spun decit ca nu ma pot gindi decit cu un zimbet pe fata la cafeaua pe care am putea sa o bem impreuna, discutind despre altceva decit copiii din dotare. Subiecte de discutie sint multe, dar daca mi se ofera ocaza, mie imi este drag sa discut despre copii si la o intilnire in afara virtualului.

Pina atunci, va ofer o virtuala, eu tocmai mi-am facut una reala, mare si tare, ca sa rezist pina termin. O sa fac asa dupa ce o termin de baut.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

viviana spune:

Acordand atentie si credit in exces gresim.
Copilul este un ghiocel care rasare atunci cand e soare. Prea mult soare il doboara, prea multa umbra il ofileste.


Eu nu mi-as urca niciodata copilul pe piedestal pentru ca:

- nu vreau sa-i creez senzatia ca este superior celor din jur;

- eu ca parinte nu pot fi destul obiectiv si exista riscul de a-l face sa creada ca este cel mai bun in toate domeniile;

- in timp, nu va face fata cerintelor iar esecul va fi dureros;

- stand acolo sus ii va scadea capacitatea de responsabilizare crezand ca tot ce face el asa trebuie facut;

- ii scade obiectivitatea fata de mediul in care traieste ca de, mamica si taticu lui stiu cel mai bine si apare: lenevia, obraznicia, scaderea atentiei;

- isi dezvolta "fraudulos" eul;

- pleaca neinarmat pentru viata;

- isi va exacerba personalitatea;

- va percepe ca asteptarile sunt mult mai mari decat posibilitatile lui si isi va trai copilaria in stare de stress

Stiu Denizel, ca te-ai referit la "piedestalul sufletului tau", (cu toate ca si asta poate fi parsiv si inselatoriu) dar eu nu m-am referit la asta.

Un copil percepe realitatea altfel decat o facem noi.
Copilul ne iubeste neconditionat - el nu a invatat inca sa urasca
Are nevoie sa-i vorbesti, sa-l incurajezi, orice, numai sa-i acorzi atentie.
Are nevoie de tine chiar si atunci cand esti fara chef.
El sufera in linste pentru ca el e mic si tu esti mare.
Cei mari nu gresesc niciodata.
El nu te va trada niciodata indiferent ce ai facut sau nu, vei ramane parintele lui.
Daca ne-am da jos ochelarii de cal ai maturitatii, am percepe altfel lumea din jurul nostru.


Nu imi place sa fiu urcata pe piedestal. Ar insemna, ca in subconstient, sa incerc sa fiu mereu la nivelul asteptarilor celorlalti. Iara eu nu imi doresc decat sa fiu eu insami. Cu bune cu rele. Nu vreau recunoastere si nu imi doresc laude. Fac ceea ce fac din suflet fara sa astept multumiri sau recunoastere. Nu mi-e rusine de ce fac sau de ce gandesc. Nu mi-e rusine sa recunosc atunci cand gresesc. Imi place de mine asa cum sunt: cu parul prea cret si prea negru, cu unghiile prea lungi si prea rosii care imi creeaza probleme la tastatura, cu spatele prea lat de la anii de inot, cu picioarele prea lungi si prea subtiri (adesea auzeam: bete ai, schiuri iti mai trebuie). Pentru ca am fost invatata sa ma iubesc asa cum sunt. Am fost invatata sa am incredere in mine.
Parintii au aruncat samanta si mi-au dat soare cat trebuie si cu discretie m-au scos din conul de umbra.
Asta mi-ar placea sa reusesc si cu copilul meu.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Nelia, cine stie? Daca iau si la vara drumul continentului nord-american poate ne intalnim la o cafea adevarata. Acum sunt la a doua cafea aburinda pe care o beau cu tine!

Uite, vezi-ma! Sunt inca in pijama pentru ca aseara am lucrat pana tarziu.
Mai imi acord o juma de ora de pijamaleala. Nu de alta, dar nu vreau sa ma gaseasca fi-mea asa cand o veni de la scoala. Nu cadreaza cu statul meu de mama serioasa.

Care alte subecte interesante?

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

lorelaim spune:

Am gasit link-ul
http://www.4shared.com
login este: desprecarti@yahoo.com
Password este: romania

Enjoy