vreau sa ma educ(2)

Luna1 spune:

Interesanta parerea ta, desi nu ma cheama rrox am sa-mi dau si eu cu parerea.

Eu cred ca lipsa de autenticitate e momentul in care eu preiau o idee cu care totusi nu sunt de acord insa o aplic cotrar credintelor mele. Insa (nu pot vorbi in numele tuturor deci voi vorbi in numele meu) eu de obicei citesc solutii, ma gandesc, caut, iar cand gasesc ceva ce pot aplica si sunt impacata cu masura respectiva aplic. Deci i-as zice eu asa un "shortcut", adica probabil as fi aplicat metoda aia oricum pana la urma dar probabil mai tarziu cand imi venea in minte. Asa am gasit-o la timp si o aplic.

Si ca sa dau din casa: eu am fost mai stricta cu cel mare, am aplicat si pedepse, am ridicat si vocea. Ei uite acum regret ca a cunoscut acea persoana. De cand o am pe praslea vad lucrurile altfel si in privinta lui. Iar DC m-a ajutat sa evoluez in ceea ce sunt acum. Nu sunt mai putin autentica, totusi consider ca am evoluat, ca cititnd, informandu-ma, am reusit sa recladesc o punte de legatura cu fiul meu, iar puntea nu era rupta din lipsa de iubire, ci din cauza factorilor externi care ne-au influentat relatia si datorita lipsei mele de toleranta.

My reason

ladyJ spune:

Accept, extrem de interesant cum ai pus problema mai sus.

Consideri ca o mama autentica(asa cum ai defnit tu autenticitatea in randurile de mai sus) este o mama care contureaza mai clar imaginea copilului despre ea. Bun, asa este.

Intrebarea care se pune este: incercarea de a ´´evada´´ din ceea ce esti azi, adica incercarea de a te remodela, e musai sa fie vazuta ca o trisare, ca o parasire a autenticitatii? De ce sa punem autenticitatea(care poate fi ne-armonioasa, rea, malefica, you name it) deasupra incercarii de a ´´fura´´ de la altii, adica de ce sa-i dam mai mare valoare?
pentru ca atata timp cat exista cel putin dorinta de a face altfel, e clar ca undeva exista o indoiala in ceea ce priveste propriile actiuni.

Sigur ca nu este bine sa confundam dorinta de schimbare(chiar daca prin imitare, la inceput) cu dorinta pura de a juca rolul nu stiu care(chiar daca nu corespunde cu nimic personalitatii proprii) Sau tu la aceasta ultima categorie te-ai referit?

ruscus spune:

eu am deschis subiectul asta pt copii mei, pt a-i putea educa mai bine,pt a face asta trebuie sa ma educ eu mai inti, nu pot sa ma inspir din copilaria mea pt ca nu este un exemplara, si nici nu pot sa ma autoeduc, de aceea am preferat sa deschid acest subiect, pt am citit pe aici multe fete dand din casa lor si mi-a placut cum isi educa copii si sper sa dea in continuare dea in continuare din casa lor iar eu o sa iau ce mi se potriveste mie si copiilor mei

si prefer sa copiez, decat sa fiu autentica si sa ma trezesc mai tarziu ca am gresit foarte mult

accept92 spune:

Da, la asta m-am referit. Cred ca acesta categorie are nevoie de exemple foarte amanuntite. Caci atunci cand vrei sa te schimbi ar trebui sa fie suficient sa intelegi ca trebuie de exemplu sa iti respecti copilul, iar calea spre a face asta atunci cand esti nervos sa o gasesti singur, pastrandu-ti autenticitatea. Sau sa intelegi ca nu are rost sa incerci sa convingi copilul de lucruri de care nu esti tu insuti convins. Sau, sau, sau...Dar sa nu incerci sa fii altcineva.

Si cred ca diferenta vine din a crede ca problema e la tine sau a crede ca problema e la copil. Atunci cand esti dispus sa aplici diverse proceduri care nu au nicio legatura cu tine o faci probabil incercand sa rezolvi ceea ce tu crezi ca e o problema izolata.

ladyJ spune:

Accept, asa este.
Atunci cand mamele considera ca problema e la copil, confrunta exemplele clare ale altor mame cu ceea ce se intampla la ele acasa si copiaza un anume comportament considerandu-l ca fiind o aspirina a neascultarii: ´´aha, deci asa se face ca virgula copilul sa taca´´.
Metoda inutila, metoda care confunda copilul cu aparatul de facut paine si mai ales, metoda care da la o parte una din cele mai importante cauze: mama insasi.

Asta inteleg si aici iti dau dreptate. Acum inteleg mai bine postarile tale trecute, eram putin in ceata..

Cel mai greu pe lume asta este ca ne confruntam cu noi insine, asa, fata in fata cu onestitate. Teribil de greu este.

accept92 spune:

In contextul acestui forum, tinand cont ca discutia are loc intre parinti care isi pun probleme, cred ca raul si maleficul se exclud. Ne-armoniosul...hmmm...Este bine de exemplu ca un sarcastic sa fie autentic cu copiii sau...sau ar trebui sa se abtina? Eu cred ca atata timp cat intelegi si-ti intra in sange sa-ti accepti copilul asa cum este, poti fi autentic, poti fi chiar si rau, poate chiar malefic, atata timp cat copilul tau este liber sa fie ceea ce este, tu nu ai cum sa gresesti fata de el. Poti cel mult sa nu fii un bun exemplu, pe care copilul il poate interpreta corect ca 'asa nu'.

denizel spune:

Acum ceva vreme imi ziceai ca suntem mult prea mult imaginea copilariei noastre si a modului in care am fost tratati de parintii nostri.
Ziceam ca e imposibil ca un parinte sa nu realizeze care sunt nevoile copilului lui.
Imi ziceai ca nu, nu e asa, copilaria si modul in care ai fost tratat in copilarie isi pun amprenta asupra ta ca individ, ca parinte, ca partener de viata.

Asa ca... da, modul in care evolueaza copilul este si un merit al parintelui.
La fel cum, modul in care se chinuie copilul si devine un adult chinuit este un "merit" al parintelui.

Nu-i voi spune vreodata copilului ca daca e pozitiv si puternic e poate si meritul meu.
Dar eu stiu ca e si meritul meu si nu o fac pe modesta si pe mirata, la fel cum nu-mi pun cununa de lauri pe crestet.


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

viviana spune:

Eu am pornit in viata cu o idee fixa.
Intr-o casnicie fiecare trebuie sa-si pastreze propria identitate.

Si acum reflectand la cele spuse de Accept gandesc ca as putea usor sa enunt acest corolar:
"In relatia parinti - copii, copiii trebuie incurajati si lasati sa-si pastreze propria identitate."

Cine suntem noi?
Cine suntem noi conteaza pentru copiii nostri.


PS: Monnvas se poate sa ai dreptate. Insa eu eram al naibii de vinovata si o stiam.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

accept92 spune:

Suntem rezultatul imprevizibil al modului in care am fost crescuti de parinti. Daca nu am intra in contact si cu alte experiente de viata si alti oameni, poate (dar nu sunt prea sigura) rezultatul ar fi previzibil.

viviana spune:

LadyJ . E cam dura comparatia cu masina de facut paine.
Sunt mamici care realmente nu stiu ce sa faca in anumite momente.
Sunt mamici care sunt depasite de unele situatii si nu le pot face fata.

Si este incurajator pentru o mama intr-o astfel de situatie faptul ca se regaseste printre randuri.
Ceea ce ii da aripi sa paseasca intr-o noua etapa.

Nu cred ca se poate copia ca atare un anume comportament sau un anume sfat.
Dar cred ca se poate imbunatati.

Si daca ceva din ce scriem noi ajuta alte mame sa-si inteleaga mai bine copilul si pe ele insele inseamna ca suntem pe calea cea buna.
Si sunt sigura ca asa este





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi