vreau sa ma educ(2)

anca_a spune:

Am inteles. Nu pot vorbi despre abuz decat cei care l-au trait pe propria piele. La fel cum un doctor nu poate vorbi despre o boala pe care n-a avut-o sau un psiholog fara copii despre relatiile parinti-copii.

***

Viviana, prin violarea integritatii inteleg totalitatea actiunilor care incalca dreptul unei persoane de a avea propria identitate, propriile nevoi, propriile limite.

***
Si e adevarat, dau si eu exemple din casa dar o fac tocmai pentru ca o forumista mi-a reprosat demult ca teoretizez prea mult fara sa spun cum procedez intr-o situatie concreta.

***

Nu vad nimic extrem in a sustine competenta copiilor in ceea ce priveste propriile lor nevoi (de somn, hrana, sete samd) si sentimente (fericire, dragoste, suparare, tristete etc). In continuare cred ca in aceste privinte copiii ar trebui sa fie lasati sa preia responsabilitatea.

Si dau sentimentul ca-mi tratez copilul ca pe o anexa iarasi un exemplu din casa: e responsabilitatea mea sa-i ofer mancare sanatoasa, sa am grija sa nu se piarda in supermarket sau sa nu sara in fata masinilor pe strada, asadar n-am nicio rezerva sa fiu ferma cand situatia o cere.
Nu-i pot cere insa sa adoarma fara sa-i fie somn, sa manance fara sa-i fie foame sau sa sa se imbrace fara sa-i fie frig. Deoarece consider ca la cei 3 ani ai lui, responsabilitatea pentru aceste nevoi ii apartine in totalitate.

Mai limpede de atata eu nu stiu sa explic.

***

Va las acum, a inghitit azi un cauciuc de roata de marimea unei monede de 10 bani si sunt tare necajita...

accept92 spune:

Eu cred ca omul care se accepta pe sine ii va accepta si pe toti ceilalti. Dupa ce te-ai acceptat pe tine e suficient sa te pui in papucii altuia si ai sa-l accepti asa cum este. Intelegerea celuilalt este un pas in plus. Iubirea este lipsita de substanta in afara acceptarii. Nu stiu cum este iubirea in afara intelegerii, cred ca asta tine deja de spiritualitate...Sau mai degraba iubirea apare in urma efortului de intelegere, incerci sa intelegi un om si fara sa-ti dai seama ajungi sa-l iubesti. Iar aprobarea...nu are nicio valoare din punctul meu de vedere, nu are nicio legatura cu ceilalti, doar cu sine si cu iubirea de sine.


Editez ca sa spun ca a accepta pentru mine inseamna a nu incerca sa schimbi. Acolo unde este nevoie de o schimbare, spre binele celui care o traieste, e mare lucru daca poti contribui, dar n-ai sa reusesti daca iti faci un scop din asta.

rrox3 spune:

Anca Tin pumnii sa ajunga cauciucul cu pricina pe unde trebuie.
Eu nu cred ca erai vizata de vreuna din acuzele cu pricina. Esti departe de ele.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Accept asa e, totul porneste de la acceptarea de sine. Dar cati se accepta cu adevarat asa cum sunt? Cati se cunosc macar cu adevarat asa cum sunt?
Pentru ca, daca-i intrebi, vor fi toti putin mirati, probabil punand la indoiala sanatatea ta mintala si vor raspunde invariabil: sigur ca ma accept!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

denizel spune:

Anca, uf! Probabil ca o sa-l elimine cu usurinta :). tare si tin pumnii!!!


Rox, ce e mai exact cu asteptarile pe care ar trebui sa le aiba parintele si cum adica aceste asteptari sa creasca cu timpul?

Chestia asta, asa neexplicata , mi se pare naspa de tot. Cum adica sa ai asteptari de la copil, ba inca ceva mai mari decat ce el face la un mom. dat?

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

Luna1 spune:

M-am intrebat frecvent ce fel de mama as fi fost daca n-as fi avut copii atat de perfecti. Si nu glumesc cand zic perfecti. Pe fiu-miu tocmai mi l-a laudat invatatoarea ca e supradotat, in cele mai tari grupe, unul dintre cei mai cei. Sunt mandra, insa imi dau seama ca este atat de usoara calea mea. E inteligent, peste masura, la scoala e foarte bine, prieteni mai dubiosi daca isi face renunta singur la ei, ce sa mai, chiar am o viata usoara.

Ma intreb de cate ori o apreciez viata asta. Stau aici si ma plang uneori ca face fii-mea de 3 ani tantrum, ca fiu-miu de 9 ani nu-si pune geaca pe el cand ii frig.

Apoi ma gandesc cat de greu trebuie sa fie, cate eforturi trebuie sa faci, eforturi adevarate, pentru a fi un parinte bun cand copilul nu se integreaza in societate cum "se cere", cand apar probleme de sanatate, ori psiholigice, ori fizice, sa fii calm atunci, sa poti sa fii fresh, sa nu tipi, sa nu iti iesi din pepeni.

My reason

rrox3 spune:

Denizel poate n-am ales eu foarte bine cuvantul sau poate nu ii dam fix acelasi inteles...
E vorba de recunoasterea si incurajarea cresterii.
Upgradarea comunicarii cu copilul astfel incat sa tii pasul cu potentialul in crestere al copilului.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

denizel spune:

Iar s-a pus de-o barfa mica pe-aici, cu insinuari, aprobari intelepte ale insinuarilor, negari ale insinuarilor, aratat cu degetul si tot tacamul? Chiar nu se poate discuta altfel????



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

accept92 spune:

Dezvoltasem si eu pe ideea de cunoastere de sine - conditie a acceptarii, dar am sters, pentru ca pe masura ce scriam mi-am dat seama ca e prea complicat. Sunt totusi oameni care se accepta si se iubesc asa cum nu sunt de fapt. Asa cum ii accepta si ii iubesc ceilalti, cei care conteaza. E complicat.

denizel spune:

multumesc, Rox. Tot nu sunt lamurita, da' o lasam pe mai incolo :).

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.