vreau sa ma educ(2)

lorelaim spune:

Off topic: Viviana doresc sa-ti dau un buchet de flori virtuale pentru ca imi place si admir felul cum gandesti si cum iti cresti copila (te-am mai citit si la alte subiecte - asa pe fuga, ca din pacate nu prea am timp, si te "urmaresc" cu placere si interes)

Edit: nu stiu daca nu cumva s-a scris la cap anterior despre cartile de pe 4shared... am cautat link-ul... dar din pacate nu l-am mai gasit... Niste fete inimoase de pe DC au facu un cont comun numit desprecarti pe 4shared. Acolo se gasesc multe carti interesante pentru cresterea si educarea copiilor... pentru cine este interesat. Multa bafta!

accept92 spune:

rrox, eu am tot respectul pentru tine, pentru ideile tale si in special pentru asertivitatea stilului tau. Postarea mea avea o tinta destul de clara, insa nu vreau sa numesc si sa arat cu degetul. Nu m-am gandit ca s-ar putea simti vizati cei care in mod clar nu se incadreaza in tiparul descris acolo, cu atat mai putin tu. Exista insa persoane care in mod declarat nu stiu pe propria piele ce este ala un abuz si superficialitatea acestora vis a vis de subiect iese de departe in evidenta si este egalata doar de insistenta lor.

accept92 spune:

Nu, nu as avea dreptate daca as crede asta. Nu o cred. Dar am totusi un sentiment negativ citind postari care dau din casa si au ca personaje principale copiii din dotare. Sentimentul ca acei copii nu sunt respectati ca indivizi ci sunt priviti ca o anexa a mamei, ca un produs al metodelor ei. Oricum, va fi interesant pentru copii sa ne citeasca la varsta adulta, sa vada ce criticate sau apreciate erau metodele noastre de catre alti parinti, sa constate ca au avut zile cand n-au vrut sa puna o haina pe ei sau au vrut sa bea apa din cada si toata lumea a pus umarul la rezolvarea acestor mari provocari.

Edit: ma refeream oricum la discutiile mamelor cu copiii, nu cele de aici. Postarile de aici nu le judec dupa lungime sau frecventa.

rrox3 spune:

Multumesc pentru aprecieri Accept

Asta inteleg, si eu am avut sentimentul asta uneori. Din pacate, chiar nu cred ca e ceva ce putem schimba pe forum. E o carenta uriasa a mamei de importanta, care se satisface in modul asta. O capcana din care se iese cu greu. Eventual putem ajunge intr-o faza care s-o faca pe mama sa-si puna intrebari...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

filofteia spune:

Accept si eu am avut aceesi senzatie, dar tu ai spus-o mai bine...


Apropo de amintiri ale copiilor... eu am amintiri de la 4 ani... prima bataie .... stiu si contextul si tot... Si muulte alte amintiri .... dintre care, oricat m-am straduit, una singura este frumoasa.

viviana spune:

Capcana, necapcana, mama care sa-si puna intrebari.

Rrox, te-ai gandit vreodata ca s-ar putea ca multe din cele scrise sa nu fie tocmai sincere?

Accept copilul este un produs al metodelor mamelor din dotare. Daca e respectat sau nu ca individ asta numai mama poate sa o spuna. Sentimentul asta negativ ia nastere si din faptul ca acei copii despre care vorbim sunt invizibili. Noi ii vedem doar prin ochii mamicilor lor.
Ne apar de fiecare data altfel in functie de starea prin care trec mamicile: furie, tristete, excedare, bucurie.
S-ar putea ca asta sa fie bulversant.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

accept92 spune:

Pe mine bataile nu m-au durut. M-au coplesit insa grijile si temerile mamei mele, ideile ei foarte fixe despre cum ar trebui sa arate o fata, cum ar trebui sa se poarte, ce ar trebui sa isi doreasca de la viata si cine ar trebui sa fie prietenii ei. Toate ideile astea formate de dorintele ei care datorita unui tata foarte autoritar, au fost doar vise. Dar eu nu ii semanam deloc...asta da provocare...cand copilul tau nu seamana cu tine absolut deloc, ba mai mult...nici nu iti imaginai ca exista un astfel de gen de om, deci singura explicatie este ca nici nu exista, deci tot ce face omul ala face ca sa te enerveze pe tine. Poate ar fi trebuit sa mai incerce, sa mai faca si altii. Dar s-a temut. Si mama era o combinatie de AP cu batai crunte si discutii sensibile, presarate de multe ori cu lacrimi. As fi preferat de multe ori o palma interminabilelor discutii. Ceea ce nu inseamna ca pledez pentru astfel de rezolvari rapide, ci spun doar ca abuzul ia incredibil de multe forme si nu isi arata nasul cand e vorba de cum se imbraca copilul nostru ci de cine este el in opozitie cu cine am vrea noi sa fie.

sorana spune:

Hai ca m-ati pus pe ganduri.
Serios.
Eu sunt genul de mama "prietena cu copilul".
Copilul e maricel (8 ani) dar e departe de a fi adult.
La noi nu exista si inca de foarte devreme (probabil de pe la 4 ani) impuneri din partea mea. De regula se discuta despre orice. Inainte de 4 ani mai erau impuneri pentru incercarile de a purta un dialog esuau si atunci o mai pacaleam cum puteam (adica imi impuneam punctul de vedere pe o cale ocolita).
Libertatea fiica-mii este (din ce vad eu in jur) mai mare decat a celorlalti copii.
Am un copil care gandeste foarte matur pentru varsta ei (evident ca face prostioare specifice varstei, e totusi copil).
De ce m-ati pus pe ganduri?
Pentru ca am realizat ca de fapt eu nu prea sunt mama pentru copilul meu.
O indrum intr-un fel, dar mai mult ca o prietena mai mare, mai putin ca o mama.
Fi-mea seamana cu mine in multe chestii. Eu eram matura pentru varsta mea, incapatanata. Maica-mea era si ea incapatanata. Si vroia sa-mi impuna mereu parerea ei. Ma iubea, nu m-a batut, dar ne-am certat non-stop. Spre deosebire de denizel (pentru ca am senzatia ca mama semana cu bunica ei) eu am iubit-o pe mama dar ... n-am fost niciodata apropiate, nu i-am facut confidente, am considerat-o mai mai mult un intrus in viata mea, practic mi-am tinut viata privata departe de ochii ei.
Si nu vreau sa fiu acelasi gen de mama pentru fi-mea. Nici nu pot.
Dar am impresia ca sunt in extrema cealalta. O mama prea lejera daca se poate spune asa.
Si totusi copilul meu reactioneaza bine (deocamdata) la comportamentul asta.
Oare imi va reprosa peste 15 ani ca nu am fost mai "impunatoare", ca n-am fortat-o sa repete la chitara sau mai stiu eu ce??

rrox3 spune:

Viviana Sigur ca m-am gandit, imi place sa gandesc asa in general Dar nu pot discuta decat plecand de la premiza ca sunt adevarate si reprezinta perceptia subiectiva a respectivei persoane, in momentul si in contextul cu pricina.

Da, Accept e o problema de acceptare. Numai ca gasesc ca-i foarte greu sa reusesti sa explici cuiva ce inseamna defapt acceptarea, cand acel cineva nu a trait-o niciodata.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Sorana nu iti va reprosa niciodata ca n-ai fortat-o sa cante la chitara sau asa ceva.

Ce e important sa faci, la capitolul impuneri, e sa-i dai senzatia copilului ca esti acolo pentru el, capabil si dispus sa intervii, sa te lupti cu el, atunci cand el, copilul, pierde directia si isi face rau. Fiindca asta inseamna ca iti pasa, ca il iubesti si ca el, copilul este in siguranta.

Acum sigur ca asta e doar un enunt interpretabil. Poate cineva considera ca-si face rau, cand copilul doar e el insusi, diferit de parinte. D-aia ajungem la acceptare neconditionata a copilului, ca fiind o persoana distincta, diferita de parinte. Cand avem notiunea de acceptare corect integrata cred ca putem evalua corect nevoia de interventie.

Si mai este si problema asteptarilor. E de dorit ca parintele sa astepte de la copil foarte putin mai mult decat reuseste copilul la momentul respectiv, si sa creasca aceasta asteptare odata cu cresterea copilului.

Toate astea (nu fix in cuvintele astea desigur) au fost depistate stiintific ca fiind componente determinante ale unei relatii sigure de atasament. Premiza cresterii unui om liber.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)