vreau sa ma educ(2)
Raspunsuri - Pagina 25
denizel spune:
Sa traiti si dumneavostra, doamna, am inteles si io.
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" 
- din jurnalul unei mãmici de bãietel.
ladyJ spune:
Viviana, ok, ma gandeam ca v-ati si vazut si ati avut o oaresce relatie(voi parintii) inainte de aceasta ultima cearta. Pentru ca daca era asa, ti-as fi sugerat cateva metode de a te comporta cu ea. Insa nu e cazul, voi sunteti doua straine, ea ar avea nevoie de ajutor specializat si nu esti tu cea care ii poate spune asta.
Imi pare rau de fetita ei. Ea saraca deja isi minte parintii pastrand prietenia cu fiica ta.
Iesirile ei vis-a vis de fiica ta (toate scuzele acelea puerile cu notele si subiectele mai usoare) sunt defapt semnatura mamei ei, copila isi va insusi in proportie destul de mare patternul mamei(narcisic). N-o va face din rautate, o va face pentru ca asa se intampla, inconstient copilul adopta atitudinea unuia din parinti si tiparul de gandire.
Acum, referitor la fiica ta, eu sunt de parere ca aceasta intamplare o va ajuta in viata destul de mult.
Ea invata din toate astea, ea vede reactiile prietenei ei care difera in functie de prezenta parintilor, a ajuns sa anticipeze comportamentul prietenei ei(ceea ce inseamna ca are o viziune de ansamblu) si considera clar atitudinea mamei lui X ca fiind deplasata(din aceasta cauza ii e mila de X).
Nu e vorba ca fiica ta n-avea incredere in ea. Ba dimpotriva, un copil care accepta sa stea de vorba cu parintele prietenei stiind ce il asteapta, si fara sa se eschiveze, este o dovada de curaj si incredere in fortele proprii.
Ea era trista dupa discutiile cu mama lui X pentru ca si-a simtit inferioritatea(aceea de copil contra adult), acest lucru a infuriat-o. Exact ce ai spus tu, era vorba de o ´´autoritate´´. A avut curaj sa incerce, chiar daca ´´n-avea cartile bune´´
Cred ca in viitor, X se va agata mai tare de fiica ta (din cauza faptului ca nu isi poate face alti prieteni). Fiica ta o va accepta (pe ea si tot ce inseamna ea) atat cat considera ea de cuviinta.
E nevoie sa ai grija la un singur aspect: fiica ta, din cauza ca simte mila fata de X, sa nu treaca peste tot ce aceasta ii face, adica sa nu accepte asa pe nemestecate tot ce vine de la X.
In rest, lucrurile se vor rezolva de la sine.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ladyJ Roxana, sunt teme atat de diverse la topicul asta, sunt asa de multe elemente care se imbina incat crede-ma, mi-as pune mari semne de intrebare daca ne-am intelege din prima fara sa clipim.  |
Asa e. La concluzia asta am ajuns si eu.
Plus inca la una: timpul nu mai imi permite sa tin pasul cu topicul asta. Se discuta mult prea multe si mult prea diverse. Ar fi foarte mult de dezbatut la fiecare subiect abordat aici si mi-e practic imposibil. Mai ales ca am deja de invatat
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Rox, stai sa zic ce-am vrut sa spun . Nu sunt adepta caii de mijloc. Cand aud "cale de mijloc" mi se ridica paru-n cap . Asociez calea de mijloc cu mediocritatea si cu relativismul raului/binelui. Calea de mijloc zice ca un rau poate fi si bine, iar un bine poate fi si un rau in acelasi timp . Mor, frate, cand aud asa ceva!! Cand aud ca in parinteala trebuie sa adoptam calea de mijloc, iar mor . Parinteala nu poate fi separata de dragostea maaare pentru cineva (cineva = copilul propriu), iar calea de mijloc in dragoste este terfelirea dragostei. Acuma, "sunt minunat fiindca sunt eu insumi" vine in cele mai multe cazuri in urma unei lupte a omului cu el insusi, cu cei din jur si cu ce-i in jur. O lupta in cautarea moderatiei pana la urma (poate ca nu asta e adevarul, dar asa am inteles eu ca vine treaba asta :). Lupta care poate fi evitata daca nu se alege "calea de mijloc" in parinteala, daca nu facem atatea planuri si scheme vizavi de ce are dreptul copilul sa primeasca din partea noastra. Si, mai ales de ce nu are dreptul . "Esti grozav" este un compliment pe care il primeste orice om iubit din lumea asta. Orice om iubit mai putin un copil, in urma deciziei moderatilor . |
Nu, tot nu ne-am inteles
Calea de mijloc e intre extreme. Atat tot.
Nu are nici o legatura cu emotiile si sentimentele. Nu mai amesteca iubirea aici. Tot te lupti cu ideea de a iubi cu masura, numai ca nu am sustinut nicaieri vreodata asa ceva.
Ladyj a scris foarte bine, e vorba de comportamente aici.
Uite exemplu de cale de mijloc: cata autonomie ii permiti copilului si cand intervii folosindu-te de calitatea de parinte responsabil. Chiar si in privinta invatatului - despre asta am scris la topicul cu copii mai mari, nu are rost sa reiau si aici.
Tu chiar crezi ca lumea poate fi impartita in bine si rau absolute?
Echilibrul poate fi stabil sau instabil. Si un extremist poate fi in echilibru si un nevrotic la fel - numai ca sunt in echilibru instabil. Poate fi pierdut cu usurinta.
Echilibrul nu are absolut nici o legatura cu mediocritatea. Totul pe planeta asta tinde spre echilibru. Nu imi dau seama cum ai ajuns la asemenea egalitate.
Da, esti grozav. Ideea mea era ca ii livrezi acest esti grozav pur si simplu pentru ca exista si e exact asa cum e, fara sa conditionezi cu ceva. Nu implica nici o lupta. Asta e frustrant, ca sunt convinsa ca si tu crezi acelasi lucru defapt.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
denizel spune:
Pai, Rox, tocmai ca n-am spus ca echilibrul e mediocritate .
N-am nimic cu echilibrul, ca sa zic asa :). Doar ca sunt de parere ca e foarte greu de atins echilibrul ala adevarat, care sa te "impinga" numai spre a face binele/a gandi binele/a urmari binele.
Noi, ca parinti, avem dragostea de partea noastra si asta ne ajuta mult in dobandirea unui echilibru in relatia cu copiii nostri.
Calea de mijloc e cea care nu-mi inspira incredere. Mie nu-mi inspira incredere si atata tot.
Nu trebuie sa ajungem la un numitor comun, nu trebuie sa avem aceleasi pareri despre bine si rau.
Ne e bine si daca avem pareri diferite, in mod sigur n-o sa stam noi doo cu gheatza pe inteligentza numai dintr-atat :).
Suntem atat de diferiti incat e mare lucru ca am ajuns la aceleasi concluzii in atat de multe privinte, totusi. E o super chestie, nu?
N-as vrea sa te fi deranjat discutiile astea 
.
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gmmm Eu nu va inteleg reactia referitor la articolul Ilincai M. Adica o inteleg, dar nu sint de acord. Pai cum asa, cind va convine rezulataul il scoatateti pe « s-a dovedit stiintific », insa cind nu va convine scoateti emoticonul cu datul cu capul de pereti? « Observi ca in articol apare ´´corectie fizica´´ versus ´´rasfat peste masura´´? ce tampenie. Au incurcat rau borcanele, adica daca nu iti bati copilul inseamna ca-l rasfeti peste masura, in opinia lor. » ( LadyJ) Eu inteleg ca au trei grupuri, cel putin: « micutii pana in varsta de 6 ani, carora li s-au aplicat cand si cand corectii fizice », adolescentii care sint batutit in continuare si cei care au avut « batai crunte » in copilarie. Nelia, eu am inteles dupa ce am citi articolul ca à propos de fata moarta, era ceva mai mult decit o palma acolo. Eu mi-as fi dorti sa am coordonatele articolului, sa pot sa-l analizez; de pilda, cum masoara fericirea? Plus ca am impresia ca studiul se opreste la adolescenta, or in articol vorbesc despre adulti? Si mai ales ca, fapt clasic in studiile stiintifice, « corelatie » nu insemana « relatie de la cauza la efect ». Inteleg ca in opinia unora romanii sint niste brute care ar putea considera un asemenea articol ca pe un « permis de batut », insa asta nu ar trebui sa impiedice discutia aici. Mi-as fi dorit, de pilda, sa dati contraexemple, studii care au dovedit ca e destul sa-i dai o palma din cind in cind in cind ca sa-l nefericesti pe copil. |
Dupa cat inteleg eu au urmarit grupurile cam pana la adolescenta, asa ca nu ma mira deloc rezultatul obtinut.
Parintii autoritari, care-si dreseaza bine copiii, fara sa fie deosebit de brutali, ii determina de obicei pe copii sa se tina de treaba, sa invete. Normal ca termina liceul si ajung de multe ori la facultate. Problema cu ei este ca nu sunt OK psihic si asta o sa fie din ce in ce mai vizibil spre maturitate si dupa. Studiul nu ajunge pana aici. El vede doar adaptarea copiilor in astfel de familii. Da, palmele alea le imprima o inertie muncitoare, dar cu ce pret!
Poate aruncati un ochi si Copilul Captiv sa vedeti cati dintre ei au studii si sunt OK profesional. Si ce-i cu asta?! Asta e tot ce ne dorim pentru copiii nostrii? Eu, cu siguranta, nu.
| Citat: |
V-am raspuns mai ales fiidca mi-a ramas infipta in minte remarca lui accept: « Si as simti o lipsa de autenticitate in relatia cu mama, ca poate ii venea sa-mi dea vre-o doua dar in loc sa-mi spuna 'du-te la tine in camera ca sunt asa de nervoasa acum ca nush ce ti-as face'...a zambit frumos, a strans din dinti, si mi-a zis fabula cu greierele si furnica ». Parerea mea e ca tu ca parinte nu poti sa te simti in largul tau in relatia cu copilul daca nu ai voie sa-ti exprimi sentimentele, oricare ar fi ele. Nu stiu cite mame ar putea fi satisfacute peste ani de o asemnea relatie. |
Asa este. Dar ce te faci cand sentimentele tale sunt furie, ura, tristete in mare cantitate? Si mai ales, ce se face copilul?
Ideea e se faci ceva tu cu tine, astfel incat sentimentele tale autentice sa poata fi exprimate liber fara a reprezenta un pericol pentru copil. Nicidecum sa incerci sa joci teatru. Fiindca si asta ar fi extrem de nociv si pentru parinte si pentru copil.
Completez: problema nu e ca te infurii, problema e cat de des o faci si, mai ales, cum manifesti furia asta.
Fiindca furia e o emotie de baza la urma urmei, toti ne infuriem si e uman sa fie asa. Ar fi intr-adevar o mare porcarie sa exprimam incantare cand defapt simtim furie. Nu asta e solutia.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Pai, Rox, tocmai ca n-am spus ca echilibrul e mediocritate .N-am nimic cu echilibrul, ca sa zic asa :). Doar ca sunt de parere ca e foarte greu de atins echilibrul ala adevarat, care sa te "impinga" numai spre a face binele/a gandi binele/a urmari binele. Noi, ca parinti, avem dragostea de partea noastra si asta ne ajuta mult in dobandirea unui echilibru in relatia cu copiii nostri. Calea de mijloc e cea care nu-mi inspira incredere. Mie nu-mi inspira incredere si atata tot. Nu trebuie sa ajungem la un numitor comun, nu trebuie sa avem aceleasi pareri despre bine si rau. Ne e bine si daca avem pareri diferite, in mod sigur n-o sa stam noi doo cu gheatza pe inteligentza numai dintr-atat :). Suntem atat de diferiti incat e mare lucru ca am ajuns la aceleasi concluzii in atat de multe privinte, totusi. E o super chestie, nu? N-as vrea sa te fi deranjat discutiile astea .Pentru parinti, de dragul copiilor "Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel. |
Nu denizel, nu ma deranjeaza niciodata discutiile.
Le gasesc constructive. Ce ma deranjeaza e cand nu reusesc sa comunic si vorbim ca mutul cu surdul in gara. Sunt de acord cu tine, echilibrul acela de tip Eu-OK - Tu OK, stabil - cum il numesc eu, e greu de atins. Dar perfect posibil. Si nu are nimic de-a face cu aplatizarea mediocra.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
nelia spune:
Mey, da' mie nu-mi raspunde nimeni??? In afara de Luna, restul m-ati lasat cu ochii-n soare cu problemuta mea.
Este adevarat ca nici nu am citit tot...
Denizel, pentru mine calea de mijloc inseamna echilibru. Nu in dragoste, nu pot sa-mi iubesc copiii si nu pot sa iubesc in general tinind calea de mijloc, fiind in echilibru. Pentru mine, iubirea adevarata, pasionala este in extreme, e mediocra daca e in echilibru. Si cum eu sint o pasionala, nu ma feresc sa-mi iubesc copiii la fel. Si de aici decurg multe, dar nu toate, mai ales dupa ce cresc... cind sint mici e mai usor sa urmezi doar calea inimii in relatia cu ei. Eu cred ca lucrurile au nevoie de echilibru si ca o relatie este buna, calda si aducatoare de fericire atunci cind se afla in echilibrul despre care vorbesc.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Luna1 spune:
Apropos de studiul asta facut in UK, avem si niste referinte, un link unde a fost facut si de cine? O stire in ziarele de aici? Nu de alta dar eu nu am auzit sa se dea startul la bataie aici, ba din contra, una doua vine asistenta sociala daca te reclama careva si risti sa ramai fara copil.
My reason
rrox3 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui accept92
Grea intrebare, asa ca tine-te! Este greu si pentru noi adultii sa ne mai definim fericirea in vremurile pe care le traim. Chiar si cei ce au totul si sunt invidiati si considerati norocosi au simtit totusi nevoia sa se indrepte catre o forma sau alta de spiritualitate. Ca sa poti fii fericit trebuie sa te eliberezi din sclavia aspiratiilor materiale. Copiii sunt cei mai vulnerabili din acest punct de vedere, ei nu au scutul necesar unui sistem de aparare si noi parintii trebuie sa ii ajutam sa inteleaga ca nu suntem ceea ce vrem. Si cade in sarcina noastra sa cernem care sunt dorintele care ii definesc ( de ex. vreau libertate, vreau incredere, vreau siguranta, vreau sa am prieteni, vreau sa fiu singur) si care sunt dorintele care nu au nicio legatura cu ei. Este important sa creasca intr-un mediu neconcurential, dar din pacate societatea este exact invers si parintele care isi propune asa ceva inoata impotriva curentului. Dar omul care se afla in concurenta permanenta cu ceilalti nu va fi niciodata fericit. Sa abordam si un exemplu mai concret. Presiunea pusa pe rezultatele scolare din convingerea ca fericirea de peste 10-20 de ani va depinde in mare parte si de meseria pe care o ai. Mi se pare gresit, o astfel de presiune nu face decat sa indeparteze copilul de el insusi si implicit de meseria care l-ar putea face fericit, cea care i se potriveste. Copilul trebuie ajutat sa se descopere, incurajat sa incerce cate putin din toate in cautarea placerii si nu a performantei. Sunt atatea meserii (metode de a te intretine) interesante pe lumea asta, nu toate cer inclinatie catre studiu. Unele cer charisma, altele cer frumusete, altele curaj, unele spirit hoinar, dragoste de natura, spirit de sacrificiu...Exista chiar meserii unde un obsesiv-compulsiv ar putea face cariera din handicapul sau. Da, este foarte adevarat ca fericirea depinde si de meseria pe care o avem, tocmai de aceea presiunea este total neavenita. Ar putea impinge copilul pe un drum gresit si asta e una din greselile parintilor ce nu se pot ierta pe buna dreptate. Acum tre sa plec, dar este interesant sa vorbim despre fericirea copiilor. In mod sigur nu este o simpla schema redusa la 'vreau!-poftim!'...Dimpotriva as spune. |
Sunbscriu la ce ai scris aici.
Eu cred ca fericirea copilului incepe cu iubirea si zambetul mamei. Cu o mama disponibila si un atasament securizant. Cu respectul familiei pentru el, ca fiinta independenta. Astea sadesc samanta fericirii in copil.
Defapt e un soi de bucurie de a trai.
Fericirea eu o vad intensa si de moment. Nu umbli chiar fericit zile si ani in sir... o viata.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Sunbscriu la ce ai scris aici. |
Si eu rezonez la tot ceea ce scrii tu. Simt ca avem o baza comuna, dar tu ai in plus o terapie dusa pana la capat. Ceea ce ma pune pe ganduri. Eu am fugit de terapie dupa ce mi s-a spus...'pareti un om care pune mare pret pe libertate...pot sa intreb de ce v-ati casatorit?'. Asta ar fi culmea acum, sa aflu in urma terapiei ca a fi sotie si mama nu ma caracterizeaza deloc. Simt si eu asta, dar nu vreau sa mi se confirme. Totusi cand termini facultatea aia care ti se potriveste manusa sa ne anunti, poate pana atunci ma mai gandesc.