vreau sa ma educ(2)

viviana spune:

]Luna1 suntem omniprezente si discutam de toate.
Si mie imi place sistemul asta descris de tine.
Am inscris-o pe fi-mea la lectii de engleza la British Council si are profesori englezi.
Este un sistem atat de diferit, atat de competitiv atat de frumos incat fi-mea de bine ce la inceput stramba din nas ca se duce acolo si ii ia din timpul de joaca acum nu ar mai renunta nici in ruptul capului.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Luna1 spune:

Wow Viviana ce poveste, nu stiu sa-ti zic ce as fi facut. Adica pot doar sa-mi imaginez: sigur nu as fi putut intrerupe legatura intre copii, doar sunt colegi la scoala, probabil as fi incercat sa am o discutie deschisa cu mama acelei fetite, iar ulterior daca nu se putea discuta cu ea, sa urmaresc totul din umbra, spunandu-i tipei ca noi doua nu avem nimic in comun. Probabil m-as fi infipt in ea la un moment dat (prin asta inteleg o discutie eleganta insa la obiect), dupa replica spusa copilului (fata mea e perfecta, tu nu esti).

Apoi as fi incurajat relatiile cu alte fetite cat as fi putut de mult.

My reason

denizel spune:

gata, am descoperit de ce nu mi-a placut ce ai zis mai sus .

Echilibrul e diferit de calea de mijloc, m-am pomenit deranjata sa fie puse in aceeasi oala.
De ce?
Fiindca a fi echilibrat = a alege (a ajunge) sa fii constant de partea binelui.
Iar a fi constant de partea binelui este un soi de extremism.
Pentru cei de pe calea de mijloc, nu exista bine absolut si rau absolut. Exista binisor si rautzel. Orice bine are in el un rau si orice rau are in el un bine, se cam crede...


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

denizel spune:

Viviana, de aici pornesc problemutele fetitei tale :).
Fetita ta ar fi trebuit sa nici nu se mai uite la fetita aia dupa primul plans pe care aceea i l-a provocat.
Nu ati ajuns cu autodescoperirea pana la concluzia ca "sunt o fetita minunata" si, iata, pentru ca ea nu stie ca e minunata, permite sa i se faca rau. Fetita aia si mama ei au umilit-o.
Poate ar fi bine sa treceti la modelul "trei ani intr-unul" .



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

Luna1 spune:

Ma bucur ca ii place la British Council. Orice sistem are bube, chioar si asta sunt convinsa, numai ca eu nu m-am lovit inca de ele.

Pe de alta parte admir mult metoda de predare. Sunt asa inventivi ca invat si eu cu fiu-miu ce predau ei la scoala. De ex acum la istorie invata despre victorieni. Ei si eu cand invatam la istorie cand eram copil invatam anii razboiului, sau anii domniei nu stiu cui si ce tare si mare a fost el etc. Ei aici invata cu ce se imbracau copiii victorieni, cum se spalau (o familie intreaga intr-o caldare de apa o data pe sapt), au jocuri interactive pe internet in care trebuie sa imbrace un copil cu hainele respective in ordinea corecta (ca avea n-shpe mii de straturi de haine), in care trebuie sa ghiceasca ce obiecte sunt in imagine si la ce le foloseau etc.

La fel nepoata mea de 12 ani, in anul 8 aici, imi povestea ca, in momentul in care au invatat despre celula, i-a ridicat pe toti in picioare, le-a demonstrat, un elev era nucleul, altii formau citoplasma, altii membrana, normal ca isi va aduce aminte mult timp ce distractiva e o celula.

My reason

Luna1 spune:

Eu nu cred asta. Uite eu am fost un copil atat de laudat: eram cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai cea. Pe bune numai in apelativele astea ma tinea mama. Si desi am o groaza de reusite in viata, totusi niciodata n-am avut incredere in mine, sunt o fire pesimista, am considerat ca e normal ca mama sa ma vada cea mai cea ca sunt fie-sa, n-am crezut-o tocmai din motivul asta, lipsa de obiectivitate, la fel cum fiul meu, o fire pesimista si el, nu crede in forte proprii, desi e laudat, si chiar are f multe reusite. Mereu crede ca nu poate, ca nu stie, etc, etc, desi noi il laudam. Chiar cand am venit de la scoala si i-am zis seara la culcare ce mandra is de el, cum mi l-a laudat doamna si cum mi-a zis ca e supradotat, n-a crezut o iota.

My reason

denizel spune:

Luna, se poate ca la baietelul tau sa se manifeste inca semnele despartirii de tatal lui natural (chiar daca nu a avut cine stie ce legaturi cu el si chiar daca nici macar nu vrea sa aiba legaturi cu el). Cine stie ce o fi in mintiuca lui in legatura cu asta... .



Dar sa stii ca daca baietelul tau zice ca nu crede laudele profesorilor, s-ar putea sa nu fie neaparat asta. S-ar putea ca el sa creada in sinea lui, dar sa spuna ca nu crede.
Esential e sa aiba in el insusi parerea buna despre el si sa nu permita nimanui sa-i faca rau.


A, se poate ca doamna sa nu-l laude asa cum ar merita la scoala (probabil ca ceilalti copii s-ar simti mai putin confortabil), iar el sa recunoasca doar autoritatea doamnei in chestiuni de laude pentru invatatura.
E prea mic pentru a se multumi doar cu rezultatele de la teste.
Are nevoie sa i se spuna de fiecare data ce inseamna rezultatele testelor. Si e bine ca aceste feedbacks sa vina din partea doamnei, a autoritatii.
Poate de aia nu te credea pe tine


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

denizel spune:

Pai, mama ta nu a fost lipsita de obiectivitate totusi, nu? :)


Nu ma pricep la asta, dar poate ca ceea ce spunea mama despre tine a fost anulat de ceea ce-ti spuneau alte persoane ale caror pareri contau atunci pentru tine.



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

viviana spune:

Fi-mea are o gramada de prieteni.
Are chiar si un confident. Care mi-e drag de mor.

Ea si-a dorit foarte mult sa aiba si in clasa o prietena. A ales anapoda. La 10 ani nu prea stia ea de umilinta venita de la prieteni. Isi inchipuia ca toti sunt ca ea. Ca ea daca e buna si intelegatoare va fi rasplatita tot cu bunatate si intelegere.

Acuma este intarita si nu mai accepta nimic din ceea ce se cheama umilinte si tot ce decurge de aici.

O accepta pentru ca are un soi de mila fata de ea. Ii este mila ca are o asemenea mama, ii este mila ca ma-sa o pune sa invete fara masura. Ii este mila de ea cand o vede ca inainte de teste se inroseste, plange si tremura, ii e mila de ea cand iese la tabla si se blocheaza nereusind sa scoata o vorba. Asta imi spune mie.

In acelasi timp mi-a spus ca a simtit o bucurie si o satisfactie enorma cand ea a luat 10 la biologie si X a luat 4. Ca a fost cea mai tare zi din viata ei.
Cand i-am spus ca sper ca nu i-a facut in necaz mi-a replicat ca dimpotriva a stat langa ea si a incercat sa o aline. Chiar daca X i-a spus ca ea a luat 10 pentru ca subiectele de pe randul ei au fost mai usoare. Nu i-a pasat.

In momentul de fata am o vaga banuiala ca sta pe langa X pentru a-i dovedi ca ea este mai buna si pentru a-i urmari in timp relatia cu ma-sa, de care e sigura ca la un moment dat o sa "fuga" - si nu vrea sa scape momentul.

Aceasta X a luat intotdeauna premiul I. Nu pe merite personale.
Eu stiu pentru ca "grobiana, perfectionista" in cauza m-a pus la curent, dorind sa-mi dovedeasca cat este de tare, cu absolut toate interventiile ei la profesori.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Luna1 spune:

Nu stiu ce sa zic, poate trebuie sa sap mai adanc, insa nu-mi amintesc sa-mi fi zis cineva ca nu sunt asa cum spune mama (ei bine, poate profesorii la scoala, insa toti copiii din generatia mea au avut profesori care rar laudau).

Tata nu era genul sa-si exteriorizeze sentimentele, insa stiu ca si pt el eram cea mai grozava.

Daca gasesc raspunsul revin.

My reason