vreau sa ma educ(2)

rrox3 spune:

Nu stiu ce se intampla, dar parca brusc nu mai stiu sa scriu si nu ma mai inteleg oamenii... mi-o trebui o pauza

denizel pai care e diferenta intre "sunt minunat fiindca sunt eu insami" - al meu si "fiecare om e grozav" al tau?!
Lasand asta la o parte... am inceput sa ajung la limita asertivitatii asteia deja celebra ... De unde tot scoateti voi concluziile astea cu "mediocritate", "lipsa de culoare", "moartea pasiunii" Daca asta va inspir eu pe forum, spuneti frate direct - ca nu ma supar - nu mai puneti ba in carca psihologiei, ba a psihoterapiei, ba a asertivitatii, gogosile astea. Ma intristeaza de-a dreptul.

In rest, ai punctat foarte bine "parinti echilibrati". Dar cine ii califica la titulatura asta? Crezi ca se duc preventiv sa se caute? Aici e problema.

LadyJ narcisismul e o tema de interes pentru mine, am observat extrem de "intim" pe cineva pe intregul proces de devenire si dupa, mai exact din copilarie (a mea si a lui) si pana la deplina maturitate. Un narcisist ca din carti. Evident, mi-as dori foarte tare sa-l pot extrage de acolo, asa ca am citit cam tot ce am gasit pe tema asta. Cartea care explica foarte bine - desi cam patetic - cum si de ce , e dupa parerea mea "The drama of the gifted child" de Alice Miller.
Da, sunt de acord ca exista o latura antisociala. dar e mult mai mult decat atat. Nu prea sunt de acord cu apropierea de histrionic, poate doar asa pe hartie la manifestari, dar functionarea interna e diferita simtitor.
Parerea mea de amator

Anca o de la mine pentru deschidere

Accept vezi ce efect diferit obtii cand dai din casa? Ma bucur ca ai facut-o, era mare pacat sa nu fii perceputa corect de majoritatea cititoare, fiindca mie imi place foarte mult profunzimea ta si modul cum pui problemele.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

accept92 spune:

Da si nu. In principal 'vreau sa am' dar mai sunt si alte dorinte ale copiilor care nu se pot satisface, pe moment sau din principiu, dorinte care nu ii caracterizeaza neaparat dar li se pune o pata si sufera cu adevarat. Vreau sa ma joc cu talonul de la masina...pai nu se poate bla bla bla...dar vreeeaaaauuuuu!, nu ma intereseaza explicatiile, nu doresc o alternativa. Asta nu e o dorinta care spune ceva despre un om dar poate degenera intr-o adevarat suferinta reala. Si cred si eu ca astea sunt exercitii care te antreneaza sa faci fata frustrarii. Toata viata o sa vrei una si alta si nu se va putea sa le ai pe toate, incet incet trebuie sa inveti ca nu merita sa te incapatanezi sa suferi.

ladyJ spune:

Roxana, sunt teme atat de diverse la topicul asta, sunt asa de multe elemente care se imbina incat crede-ma, mi-as pune mari semne de intrebare daca ne-am intelege din prima fara sa clipim.

Despre narcisism, eu nu te contraziceam. La ceea ce ai enumerat acolo ziceam doar ca nu-s ´´garantii´´ ale narcisismului, asa teoretic si de la distanta. Cu alte cuvinte, o atitudine atat de nepotrivita a parintelui fata de copil nu ´´garanteaza´´ aparitia tulburarii narcisice, dar desigur nici nu o anuleaza.
Discutam pe marginea celor expuse de tine, teoretic, n-am zis ca vorbesti aiureli.

accept92 spune:

Foarte fain sistemul.




O presez pentru ea...ti-as fi zis ca nu e adevarat, dar mi-ai zis tu singura mai jos. O presezi pentru ca nu accepti ignoranta, atat de rau nu o accepti incat nici nu ai curaj sa incerci sa vezi ce se intampla daca nu presezi. Poate copilul va fi totusi curios sa afle. Si daca nu...toti evoluam in viata intr-o directie sau alta. Desteptarea nu se face neaparat cu cartea in mana. Toate la timpul lor, un om poate descoperi placera cititului la 50 de ani. Nu e prea tarziu. Am tinut si eu la viata mea cateva carti in mana sa vada mama ca citesc, ce sa zic...nu mi-a placut si inca nu imi place.

nelia spune:

Accept, poate nu ma vei crede sau imi vei spune ca nu am incercat suficient si poate ai avea dreptate... am incercat, dar nu a mers. Am lasat-o mai mult de jumtate de an de clasa a III-a, am mai spus asta si la celalalt subiect... si lacunele s-au inmultit, iar ea nu s-a responsabilizat.

Sistemul e fain intr-adevar, dar in el invata cine vrea si poate, cine nu... societatea are nevoie de oameni ne-invatati care sa faca si alte meserii pentru care nu trebuie sa ai studii.

Abandonarea scolii la 16 ani (pina atunci e obligatorie) si chiar inainte este una din problemele cu care se confrunta... nu moare nimeni, e drept, toti traiesc intr-un fel sau altul.

Altii se duc si muncesc si apoi se intorc treptat la scoala, am colegi de 40 care sint nascuti aici si care au studiat aici. Si-au dat seama intr-adevar ca studiul e important, ca era si cind erau mici sau adolescenti, dar le-a luat ceva timp. Si unii se intorc ca fii ratacitori, au hoinarit mult pina au ajuns la aceasta concluzie si prin lucruri grele de dus pentru un tinar (plecati sau fugiti de acasa, munci grele, anturaj care i-au tras in jos, cu droguri, prostitutie chiar, alcool...). Sa stii ca nu exagerez deloc, asta e realitatea unora de pe aici!

Cit de tare si increzator trebuie sa fii sa-l lasi pe copil in pace??? Ma roade mult de tot aceasta intrebare.

Citi parinti isi lasa copiii in clasele primare sa inteleaga singuri ca a studia este pentru interesul lor? Si citi merg mai departe pe acest drum, desi vad clar ca trece timp si copilul nu o face si se duce in jos??? Uite, toti sintem parinti la subiectul asta, care parinte a avut curajul sa faca asta, pe pielea copilului, sa-l lase in pace cu scoala, ca s-o responsabiliza el???

Cind spun ca o presez, nu inseamna ca o omor cu presiunea. Eu sint genul de om care imi respect ritmul si, mai presus de al meu, il respect pe al celorlati. Nu-mi place hei-rup-ul asta, sa muncim, sa muncim si iar sa muncim. Viata are mai multe planuri si imi place sa se traiasca pe toate, nu numai pe cel al muncii.

Deci 'a presa' la mine inseamna minimul posibil ca sa aloce macar o ora pe zi studiului, jumatate de ora lectiilor propriu-zise si inca un pic pentru citit sau alte activitati adiacente. Mi se pare ca sint rezonabila, as renunta cu placere la presiune daca as vedea ca o face singura... Sa renunt si la asta? De aia intrebam, pina unde sa merg?

Cind am spus ca nu accept ignoranta, am spus ca nu accept, nu inteleg si nici nu vreau sa o fac lipsa de efort pentru a iesi din ea. Nu-mi plac oamenii lenesi si nici incurajarea in lenevie... din punctul meu de vedere e un defect care trebuie corectat. Am cunoscut oameni lenesi (si unii chiar inteligenti), nu o duc neaparat rau, dar nici bine... iar cei mai multi traiesc pe spatele altora.

In plus, eu abia aici, la facultate, am invatat cu adevarat sa studiez. Veti face ochii mari, dar asa este. Mi-am dat seama ca nu am stiut niciodata sa invat sistematic, cu cap, sa invat ceea ce trebuie si sa nu ma pierd aiurea in eforturi inutile. Mi-a luat doi ani sa invat sa studiez si am constata ca-mi place fff mult! Si ca, intr-un fel, desi mie mi-a placut sa studiez, am pierdut mult pentru ca in scoala pe care am facut-o eu nu s-a pus accent pe metodele de studiu, pe personalizarea lor...

Asta caut eu acum, o metoda personalizata pentru Agata ca sa-i trezesc placerea pentru studiu. E un copil inteligent, ma indoiesc ca nu-i va placea sa o faca, daca se va gasi cineva care sa-i arate cum... Bine, ca s-ar putea ca metoda cea mai eficienta sa fie cea gasita de ea personal, dar ca sa ajunga la ea, cred ca trebuie sa inceapa de undeva, trebuie sa fie un punct de plecare... Ei, bine, ala il caut eu si ta-su de cind avem scolarita in casa!

Pina anul asta am luat-o asa cum este, mai cu rugaminti, am mai lasat-i si singura, am mai stat si linga ea... dar am realizat asa, intr-o dupa-amiaza, ca timpul trece, ca mai are un pic si trece intr-a cincea (cind o fi trecut, dom'le, timpul asta) si noi (toti trei, ea si noi doi) nu am reusit inca mare lucru pe acest plan. Si urmeaza un examen, greul creste progresiv aici, de ajungi sa nu mai faci fata de pe la 15 ani in sus... de aceea se renunta atit de usor la scoala.

Si imi dau seama ca eu chiar am nevoie de ajutor sa stiu cum sa o iau, ca sa o ajut si pe ea. Nu vreau sa ma urasca, nu vreau sa se indeparteze de noi si riscul e mare... dar vreau totusi sa o vad ca aloca timp studiului, din placere si curiozitate.

De unde sa incep? Am epuizat toate metodele, ma rog, alea pe care le stiu, mai putin bataia si pedeapsa, nu vreau sa apelez la ele. Am incercat mituirea si recompensa, nu le mai vreau... nu i se potrivesc. Altceva???

Stiu ca insist pe chestia asta, dar asta este educatia de care am nevoie...


CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

denizel spune:

Toata lumea a primit felicitari. Pana si Accept . Numa' io n-am primit .

Apropo de Accept, sunt in mare dilema. Pana si Anca, pe care o admir enorm, i-a dat floricica [unu' care se scarpina in cap].
Ma, Accept, sa incep sa te plac si io? Ia zi, o sa fii fata buna d-aci inainte? ;))


Rox, stai sa zic ce-am vrut sa spun .

Nu sunt adepta caii de mijloc. Cand aud "cale de mijloc" mi se ridica paru-n cap .
Asociez calea de mijloc cu mediocritatea si cu relativismul raului/binelui.
Calea de mijloc zice ca un rau poate fi si bine, iar un bine poate fi si un rau in acelasi timp .
Mor, frate, cand aud asa ceva!!

Cand aud ca in parinteala trebuie sa adoptam calea de mijloc, iar mor .
Parinteala nu poate fi separata de dragostea maaare pentru cineva (cineva = copilul propriu), iar calea de mijloc in dragoste este terfelirea dragostei.


Acuma, "sunt minunat fiindca sunt eu insumi" vine in cele mai multe cazuri in urma unei lupte a omului cu el insusi, cu cei din jur si cu ce-i in jur. O lupta in cautarea moderatiei pana la urma (poate ca nu asta e adevarul, dar asa am inteles eu ca vine treaba asta :).
Lupta care poate fi evitata daca nu se alege "calea de mijloc" in parinteala, daca nu facem atatea planuri si scheme vizavi de ce are dreptul copilul sa primeasca din partea noastra.
Si, mai ales de ce nu are dreptul .
"Esti grozav" este un compliment pe care il primeste orice om iubit din lumea asta.
Orice om iubit mai putin un copil, in urma deciziei moderatilor .

Sper ca am explicat mai bine acum.
Iar daca nu, sau daca nu esti de acord, sau daca eu am inteles gresit, apai asta nu are nici o legatura cu tine, pe cuvant .

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

Sabina spune:

Denizel. nu-i adevarat, echilibrul nu are legatura cu mediocritatea.
Nici calea de mijloc. Excesivii sunt cei mai nefericiti.

Rrox, imi trimiti si mie cartea cu gifted chiled? daca o ai in format electronic.

Merci frumos.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

viviana spune:

Pentru ca s-a atins si aceasta problema...
Am scris povestea pe scurt. La origine povestea e foarte lunga si cu mult mai multe implicatii, si nu am reustit sa o scurtez destul.
Sa-mi fie cu iertare daca plictisesc.
Daca credeti ca nu-i este locul aici am sa o sterg.

Am ajuns intr-un punct mort si nu stiu ce sa mai fac.
Si as avea nevoie de niste pareri&sfaturi

Acum 2 ani fi-mea s-a imprietenit cu o fetita nou venita la scoala.
Lucrurile obisnuite: vorbit la telefon, messenger, etc.

Pana cand, intr-o zi ma suna mama respectiva si avem urmatorul dialog:.
“ - Noi suntem medici si suntem foarte bogati. Fata noastra provine dintr-o familie foarte buna si are o educatie aleasa, nu minte niciodata. Are jucarii foarte scumpe. Am vorbit cu directorul scolii si mi-a spus ca fata dvs. fabuleaza cand spune ca ta-su e nu stiu ce, ca dvs. faceti cutare, ca bunicii sunt medici si ca bunica a fost decorata. Pentru ca pe fisa scrie ca dvs sunteti tehnoredactor si sotul inginer. Va rog, sa ma intelegi am aruncat o perla in mocirla si acum mi-e teama sa nu se murdareasca. Asta asa, metaforic vorbind”
“- Tot ce-a spus fi-mea e-adevarat.”
“- A, pai in conditiile astea putem sta de vorba”

Am aflat ca este foarte frumoasa, ca barba-su o iubeste la nebunie ca in viata lui nu a existat alta femeie in afara de ea samd. Am aflat ca fi-sa nu a avut niciodata prieteni si ca a fost respinsa mereu. La ziua ei nu a fost niciun copil si nici ea nu a fost invitata niciodata la ziua nici unui copil. Pentru ca este prea inalta si prea bogata si ca acei copii s-au simtit inconfortabil ca le-a adus jucarii prea scumpe. Au refuzat-o pentru ca parintii lor au fost constienti ca odraslele lor nu se pot ridica la nivelul ei.

La un moment dat am spus ca am treaba si am inchis telefonul.

Pe loc am gandit ca, cu o asemenea mama si educatie cred si eu ca bietul copil e marginalizat.

Dupa o perioada furia mea a depasit limita admisa. Mi-am facut in cap diverse scenarii, inclusiv sa-l strang de gat pe directorul scolii.

O iau pe micuta la intrebari
“- Ti-am spus ca niciodata nu trebuie sa te lauzi ca nu e frumos.
“ – Mami, mama lui X mi-a spus ca pot fi prietena cu fata ei pentru ca este bine educata, perfecta, ca ei sunt medici, ca bunicul ei a fost nu stiu ce. Si atunci am simtit si eu nevoia sa va apar si sa spun ca si voi sunteti niste oameni nemaipomeniti nu numai ei.
“ – Cand ai vorbit cu mama lui X la telefon?”
“- Mereu vorbesc cu ea. Se baga tot timpul in conversatiile noastre. Si ma invata cum sa ma port si mi-a promis ca daca ma dovedesc o prietena buna pentru X imi da din jucariile ei foarte scumpe. Ca lui X ii place foarte mult de mine ca sunt vesela si rad tot timpul”

Nu pot descrie toata gama de sentimente negative pe care le-am trait.
Cum sa-i explic eu copilului meu de 10 ani despre ce este vorba?
Cum sa-i explic eu ca acea persoana nu vrea altceva decat sa o cumpere ca pe o jucarie pentru fi-sa?

Am rugat-o foarte mult pe fi-mea sa nu mai vorbeasca cu mama lui X. I-am spus ca are 2 variante: ori ii inchide telefonul ori ma cheama pe mine. Iar in ceea ce priveste jucariile sa-i transmita ca eu nu o las sa le primeasca.

Nu am dormit in noaptea aceea.

Apoi au inceput micile neplaceri la scoala. X se autoserveste din penarul fi-mii, dar cand fi-mea face la fel primeste una peste mana. Fi-mea isi imparte sandvisul dar X nu. Ii spune tot timpul: daca nu faci asta sau daca nu imi dai asta nu mai esti prietena mea. Reactii de copil egoist, individualist, caruia totul I se cuvine.

Pentru toatea astea fi-mea suferea.

Una peste alta fetele au reusit sa se accepte reciproc pentru ca au aceleasi gusturi si aceleasi preferinte.

Pana cand a inceput din nou ma-sa.

Am gasit-o pe fi-mea plangand. Mi-a povestit ca mama lui X i-a spus ca daca eu nu o las sa accepte jucariile promise ea le va impacheta frumos cu fundita si I le va trimite cadou de Craciun si ca mama ei (adicatelea eu) nu le va mai putea refuza.

“ – Ce ai simtit tu despre mama lui X cand ti-a spus asta?
“- Ca e grozava si buna.”
“- Dar despre mine?”
“ – Ca esti rea ca nu ma lasi sa primesc niste jucarii”
“ – Si daca mama lui x te-a facut sa gandesti ca eu sunt rea a fost corect?
“ – Nu”
“ – ok. Asta inseamna ca mama lui x nu este chiar atat de buna. Nu trebuie sa te simti vinovata si nici sa fii suparata ca ai gandit asa despre mine. Acuma sterge-ti ochisorii si haide sa mergem sa mancam o pizza.’

Am aflat ca fi-mea continuase sa vb cu acea persoana dorind sa-si dovedeasca ca ii poate face fata.

Am vorbit cu mama lui x si i-am spus ca ea este mult prea inteligenta si mult prea desteapta pentru fi-mea care s-ar putea sa nu o aprecieze la justa ei valoare si nu are rost sa se iroseasca vorbind cu ea la telefon.

Apoi a inceput sa ma sune pe mine. De cate ori lua fi-sa o nota mai mica ca fi-mea auzeam : fi-mea a luat 10 la engleza pentru ca a stat 3 luni in America si nu e cinstit. Si a mers la profa de engleza expunandu-i acest aspect.
Apoi fi-mea a luat 10 la biologie si fi-sa 7 si asta a insemnat ca profa are ceva cu ea pentru ca ea e copil de medici si stia lectia la bio perfect.
Nu conta ca inca un sfert de clasa luase 10.

La ziua fi-mii nu a lasat-o pentru ca atunci cand fi-sa a intrebat-o pe fi-mea cu ce sa se imbrace, a mea i-a spus ca de unde sa stie ea si sa nu o mai intrebe ca habar nu are.(E paralela cu toalele) Fi-mea a suferit si a plans foarte mult. X a facut atmosfera si le-a convins pe celelalte 2 fetite sa nu vina. Drept pentru care la ziua ei au fost: 8 baieti si ea.

Apoi am sunat-o si am rugat-o sa uite numarul meu de telefon, ca din punctul meu de vedere am inchis toate caile de comunicatie cu ea. Ca daca te bagi in troaca te mananca porcii, metaforic vorbind.

Am primit ca raspuns asa ceva: nu e bine sa inchid comunicatia ca cine stie cand voi avea nevoie de ea pe cararile vietii.
Ca de fapt eu sunt suparata pe ea si o invidiez pentru ca ea frumoasa si eu am parul maro si sunt pamantie la fata.
Ca ea este atat de buna incat se gandise sa o convinga pe fi-mea sa faca tot medicina ca fi-sa si sa le deschida la amandoua cabinet particular, sa lucreze impreuna.

Am inchis telefonul.
Bullshit! N-am avut alt par decat cel negru din nascare.
Dupa asta fetele au fost in excursie si au stat impreuna. Si pentru ca au indraznit sa faca acest sacrilegiu si-a pedepsit fata luandu-I Iphone-ul si dandu-i un mobil vechi, foarte vechi.

Azi, ele stau impreuna in banca, nu mai discuta decat pe mess.

Povestea dupa cum am spus este mult mai stufoasa, iar conversatiile fi-mii cu acea persoana au fost mult mai multe si deseori ea iesind bulversata din ele.
Totul a inceput in octombrie 2008 si s-a terminat, din punctul meu de vedere, anul asta prin mai.
Acuma fi-mea a ajuns la un echilibru si a reusit sa ia lucrurile asa cum sunt. A fost ceva mai tare decat o credeam si au ajutat-o foarte mult interventiile si discutiile mele cu ea.
A reusit sa ia numai bagajul pe care i-am sugerat eu ca ii este necesar.
Dar pana cand? Asta e marea mea temere.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

denizel spune:

Sabina, calea de mijloc = sa-l iubesc pe copil moderat, ce-i prea mult strica (nici macar nu vreau sa experimentez timp de 1 secunda asta).
Sau, stai, poate fi 'sa ma port cu copilul ca si cum l-as iubi moderat' (nici pe asta nu vreau sa o experimentez).
Si cred ca nici tu nu le experimentezi :).

A-l iubi mult pe copil nu inseamna a-l sufoca, nu inseamna a-l tine langa tine pana la 50 de ani, nu inseamna a-l abuza. Sa nu-mi aud vorbe :)).







Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

viviana spune:

Dragostea netarmurita fata de copil, respectul profund pe care i-l porti si i-l arati, incurajarile permanente, pretuirea, increderea in el insusi sunt cele mai importante daruri pe care un parinte le poate face unui copil.

Excesul se poate intoarce impotriva lui.

Cand copilul face o mare boacana nu trebuie sa alegem niciodata extremele: ne facem ca nu vedem sau urlam la el.
Alegem calea de mijloc. Aceea de a-i explica ce nu a fost bine.
Asta se cheama intelepciune si nicidecum mediocritate.

Calea de mijloc nu inseamna ca vei creste un copil lipsit de valoare, de merite sau de calitati.
Inseamna sa le descoperi impreuna cu copilul tau.
Inseamna sa-l inveti cu discretie sa se autodescopere si sa se pretuiasca.
Astfel valoarea, meritele, calitatile devin reale si permanente.
Asta este intelepciune.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi