vreau sa ma educ(2)

accept92 spune:

Eu am dat o palma cand eram in clocot cu capul pierdut. Si am vazut parinti dand o palma ca metoda de educatie, cu scop. Sincer? Mi se pare ca o palma data cu ura face cat o mie de palme date educativ. Copiii aia atinsi asa, cu calm, mi-au parut indiferenti, umilinta mi s-a parut mai degraba a fi a parintelui. Capcana mi se pare urmatoarea...cand copilul este lasat rece de palmele tale educative...si tu nu ti-ai stabilit constient o limita...cum vei reactiona la nervi? Mi-e greu sa cred ca exista palme fara batai crunte. De aceea nici mie nu mi se pare normal sa existe o pozitie 'oficiala' pro-palma. Daca palma este ilegala, blamata de societate, cu efecte cumplite...omul care se enerveaza se va opri dupa ce-i va scapa una. Deci articolul mi se pare aiurea, nu ii vad utilitatea.

denizel spune:

Absolut, zic la randul meu.
Urcarea pe piedestal nu presupune inchiderea ochilor in fata greselilor.

Urcarea pe piedestal = o "actiune" care insoteste orice dragoste foarte mare .
(de aia vorbeam de robinetul dragostei care nu trebuie inchis)


Urcarea pe piedestal = te pretuiesc extrem de mult, copile (fara ca asta sa insemne ca eu, parinte, consider normal ca tu sa-i tratzei pe ceilalti ca si cum ar fi inferiori tie.
Mai mult, eu, parinte, iti voi spune ca si alti copii sunt numai buni de urcat pe piedestal).

Urcarea pe piedestal = nimic daunator intr-o relatie non abuziva.


S-a pus mult accent pe exceptii, tu si Rrox ati vrut sa avertizati in legatura cu pericolele.
Numai ca, pericolele date de urcarile pe piedestal sunt muult mai reduse cantitativ decat urateniile care decurg din nesatisfacerea nevoilor copilului.

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

denizel spune:

a, si o chestie care mi se pare de-a dreptul hazlie: copil care nu stie ca e grozav----> (foarte probabil) adult care nu stie ca e grozav.

Ce face adultul care nu stie ca e grozav?

Pai, merge la librarie, da iama in literatuta motivationala si afla de la diversi neni americani ca trebuie sa creada despre el insusi ca e grozav, iar succesul va veni in mod natural si firesc .

Sunt grozav = ma port ca un om care e grozav = am increderea unui om care e grozav = voi face in cele din urma chestii pe care doar oamenii grozavi reusesc sa le faca.

Daca ar fi stiut adultul inca din copilarie ca e grozav, nu ar mai fi dat banii pe literatura motivationala si, in loc sa stea si sa buchiseasca despre cat e el de grozav de fapt, facea chestii grozave .

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

ladyJ spune:

Accept, ai dat tu palma aia ca ti-ai pierdut capul, insa presupun ca dupa ce ai dat-o ai avut mustrari de constiinta, ai constientizat greseala si ai actionat in consecinta fata de copilul tau, dupa.

Palma..pe langa usturimea specifica poarta cu ea mult mai mult. Adultul cu ochii iesiti din orbite , infuriat si umflat ca o gogoasa, care tipa si se desfigureaza de nervi. Asta sperie.
Imagineaza-ti scena asta ca metoda de educatie. S-a dus dracului orice relatie omeneasca de atasament intre parinte si copil.

Eu nu cred ca palma data la nervi face cat mia aia de palme ca metoda de educatie. Pentru ca nu vorbim doar de palma in sine, vorbim de mult mai mult. Un parinte care a gresit dand palma, isi va si cere scuze pentru ea, isi va lua copilul in brate´´iarta-ma puiule, te iubesc,etc etc´´si va avea grija sa se controleze pentru ca STIE ca a facut o greseala.

Un parinte care considera palma super ok pentru educatie nu va face asta, ba va mai si zice ´´spre binele tau te bat´´. Cat de ilogica sa fie exprimarea asta, si ce declanseaza aceleste cuvinte in capul copilului?

Nu, nu pune egal intre o intamplare nefericita si un comportament abuzator care nefericeste.

viviana spune:

Accept
am scris asta:
"Noi pe langa sentimentul de iubire pe care il avem pentru copiii nostri mai apar si o gramada de alte sentimente izvorate din starile noastre sufletesti de moment sau acumulate in timp.
Si copiilor li se intampla la fel."

Incercand sa dau o "explicatie" la ura despre care ti-a vorbit psihologul si avand in fata ochilor (metaforic vorbind) copilul care adesea ii spune mamei "te urasc, mi-ai distrus viata" atunci cand mama ii impune o anumita conduita.
Genul de ura declarativa care apare adesea in relatiile interumane.
Cam la asta m-am referit.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

accept92 spune:

Pai tocmai asta vroiam sa subliniez. Nu toti parintii care folosesc palma ca metoda de educatie sunt infuriati si umflati ca o gogoasa cand o aplica. De exemplu este destul de comun ca intre 1 an si 3 ani (astia sunt copii intre care ne invartim noi acum) un copil care a lovit alt copil sa fie lovit la fund sau peste mana in timp ce i se dau explicatii ca 'nu e voie sa lovim'. Este ridicol, e adevarat, dar culmea ca parintele respectiv nu este deloc furios ci pur si simplu crede ca e de datoria lui sa procedeze asa. Banuiesc ca la astfel de corectii fizice se refera articolul. Repet, nu sunt deacord, dar nu pot sa nu admit ca ceea ce sperie de fapt e furia, nu palma si ca nu orice parinte prost informat(din cate stiu exista si carti de puericultura invechite dar totusi tiparite care recomanda palma data cu blandete) este un abuzator si copilul sau un nefericit.

ladyJ spune:

Accept, articolul nu se refera la asta, din pacate.
Si chiar daca ar face-o, tot prost este, cum bine zici si tu.

Stiu la ce te referi tu. Discutam acum ceva vreme cu Denizel despre asta si chiar sustineam ca sunt copiii(f mici) care nu iau palma la fund ca o pedeapsa, ca ceva rau, ci unii ca o joaca si acum as spune ca unii chiar ca o...ceva, un gest pe care parintele il face calm(!!!???) si deci baga copilul in ceata totala.O face ca asa stie, fara a fi nervos.


Admit si eu in continuare ca furia si imaginea distorsionata a parintelui sperie foarte tare. Pentru ca chiar si fara palma, sub avalansa de tipete si urlete ale parintelui, copilul este lovit din plin. Dureros.


E bine , zic eu, ca am ajuns in punctul asta. Pentru ca vedem cate forme poate avea abuzul defapt.
Am mai spus, am cunoscut un tata care niciodata n-a ridicat mana la copil. Nici tonul. Dar...felul in care i se adresa, cu vocea scazuta si cuvintele spuse printre dinti, il impietreau pe bietul copil. Era atat de stresat incat la cea mai mica reactie pe care o avea, cauta privirea tatalui, acceptul acestuia.

Asadar, un copil abuzat in cel mai nasol mod, fara palme.

Mai cred ca contextul este si el important, ca de altfel toata relatia parinte-copil:
Copilul palmuit ca a gresit o litera sau copilul palmuit de parintele speriat, ca a fugit in fata masinii .
La fel cum e o diferenta intre copilul palmuit peste fund sau copilul batut cu nuiaua la fundul gol.

Dar aceste aspecte nu-s facute pentru a fi intelese de toata lumea.
Eu nu pot sa pun egal intre un parinte abuzator(cu tot ce inseamna asta) si un parinte caruia i-a scapat o palma sau un urlet. Avem multele nuante de gri, avem de-a face cu multe feluri de oameni, cu istorii diferite, cu temeri care mai de care, etc.
Nu putem judeca asa simplu, pentru a intelege luam tot contextul.

Totusi, eu nu voi spune vreodata ´´e ok sa-i dai o palma o data la doi ani, nu e abuz´´ Intelegi?
La fel, nu voi zice niciodata ´´bate-ti copilul cu palma nu cu nuiaua si incearca sa ramai zambaret´´

Voi spune insa intotdeauna, chiar si celei care-si loveste copilul peste manuta ´´ca asa se face´´ ca metoda ei este mai proasta decat insasi prostia in sine. Pentru faptul ca nu da rezultatele dorite de ea.Bine, nu cu cuvintele astea.


Iar articolul m-a infuriat pentru ca e o confirmare a imbecilitatii ´´bataia e rupta din rai´´. Cand ma gandesc la asta, vad in fata ochilor adulti isterici cu mana ridicata si jos pe podea copilul care se apara cu manuta de loviturile imbecilului de parinte.

Desi stiu foarte bine ca o palma data unui copil nu il nefericeste pe viata, nu-l transforma in nemernic, cand citesc astfel de articole imi vine sa-mi iau lumea in cap, pentru ca ele vor fi intotdeauna intelese si apreciate EXACT de cei care cauta motive ca sa-si justifice violenta fata de copii, fie cu o palma fie cu zece.

nelia spune:

Frumos! Asa gindesc si eu, cind mi-am dat seama de acest lucru si am actionat in consecinta, am devenit mama de astazi, pe care o consider acceptabila in multe privinte (adica se poate si mai rau! - dar si de mai bine este inca mult loc).

Numai ca, intrebarea ar fi: cum definesti fericirea aceea a copilului? Din punctul meu de vedere, fericirea este un terment larg, care poate cuprinde multe - inclusiv faptul ca un copilpoate fi fericit cind are ce minca si e lasat sa manince cit vrea, daca mai e si in fata unui film sau al calculatorului, atunci fericirea e maxima, nici nu-i mai trebuie altceva... Teme, studiu, alte lucruri pe care le vor parintii sa le faca? Astea ii strica fericirea de mai sus! Intervenind, cu blindete cind se poate, chiar si cu nervi cind e, cum zicea Accept, mama-masii de treaba - le stricam fericirea?

Deci, da, sint de acord si am mai spus-o ca trebuie sa ne ascultam de copii si sa ne lasam ghidati de ei, dar totusi, imaginea de ansamblu asupra vietii, consecintele 'fericirii' de minca in fata unui film (sa nu spuneti ca facem si noi parintii asa, o facem, poate, dar noi ne mai uitam la cite un film de-al nostru cind dorm copiii) si de a nu face nimic altceva - noi o stim, nu copilul.

Asa ca, trebuie intii definita aceasta notiune de 'fericire' si apoi trasa o concluzie. Dar ceea ce cred este ca daca fericirea este tradusa prin cunoastere de sine, acceptare a ceea ce esti si, prin asta, acceptare a celorlalti, liniste si pace in suflet... atunci cred ca da, acesta ar trebui sa fie scopul oricarei actiuni parintesti.

Si nici nu e greu, personal cred ca e mai greu sa mergi impotriva copilului, decit in aceeasi directie cu el. Problemele care ramin sint acele 'interventii' necesare unde parintele trebuie sa fie blind, dar foarte ferm (nu sint de acord nici cu palme, nici cu pedepse, nici macar cu recompense, dar sint pentru multa iubire, incurajari si motivari).

Deci, Accept, cum definesti tu, din punctul tau de vedere, fericirea unui copil, pe termen lung? Altfel, ma bucur ca ai dat din casa, te-a umanizat dintr-o data!

Denizel, mie imi place ce scrii, si in privinta robinetului sint in tabara ta... dar nu mi-a placut ce ai scris despre psihologie.

Desi, eu cred ca inteleg ce ai vrut sa spui... mersul la psiholog si chiar si devenirea unui asemenea specialist s-a banalizat. Ai psiholog asa cum ai ginecolog, adica ai, nu ai probleme, la orice greutate, oricit de mica, hai, incolonarea, mergem la psiholog, ca asa e in trend... si venim cu problema rezolvata sau avem pretentia asta, daca nu, ii schimbam ca pe ginecologi, pina gasim unul cu mina, pardon, mintea fina... si ne spune exact ceea ce vrem sa auzim, adica de banii pe care i-am dat.

Nu am pretentia ca specialistii din aceasta bransa sint exceptii si nu se incadreaza si ei in categorisirea excelenti - foarte buni - buni - si mediocri. Depinde de tine sa gasesti unul in care a ai incredere, cu care poti sa construiesti o relatie sanatoasa, care se afla la baza unei terapii eficiente.

Dar nu trebuie denigrat acest lucru, sint oameni care au mare nevoie de un asemenea specialist, mult, mult mai mult decit un ginecolog, de care avem cu toatele nevoie.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Monnvas spune:

Indiferenti inseamna si resemnati? Pt ca mie mi se pare si mai trist asa, resemnat ca o va lua pe coaja, fata de celalalt copil, care mai are puterea sa reactioneze.

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way
cioburi de viata in 3
SILUAN are dreptul la viata!

viviana spune:

Spun asa, ca nu-l nefericeste pe copil bazandu-se pe faptul ca uita. Dar ei uita la randul lor ca acei parinti se pot obisnui cu modul asta de abordarea si e foarte posibil sa-l perpetueze.

Mie mi s-a pare la fel de grav abuzul psihic ca si abuzul fizic. Indiferent de intensitatea lui.

O forma de abuz psihic trecuta deseori cu vederea o reprezinta certurile dintre parinti.
Cateodata certurile dintre parinti pot deveni mult mai grave pentru copil decat cearta copil-parinte.

Dar mamicile care nu dau si n-ar da palmuta, in schimb permit tatalui sa o faca?

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi